Treceți la conținutul principal

Resedinta mea de vara e afara. Adica a lui Bonnie

L-am mutat pe tandrete de iubire de gogoloashca in balcon. Din motive de aer pentru el, spatiu pentru mine in casa si, motiv pratic de zilele astea, o oarecare curatenie, cu reamenajat, rearanjat si... in general, de sarbatorit 1 mai prin munca. Multumesc, la fel!




Asadar, Bonnie va sta toata vara in balcon.

Cred ca se intreaba daca suportul de rufe e vreo cusca mai mare, pentru vreo lighioana vecina cu el. Pai, cam e, doar ca nu e cusca...

Franjurii si hainele sunt numai bune de ros. In general, roade tot ce prinde, dar cand se infige in fire prefer sa il eliberez de aceasta grija si sa scap pe toata lumea cu bine, decat sa ii fac poze. Cu pozele e un chin, pentru amandoi. Mai ales pentru mine, ca el e iute ca otelul - sau otetul - si cu greu il prind in poze clare.





Dar il prind la mangaiat sub urechi, spre falcute, si atunci sta. Daca ma opresc mai mult de 10 secunde, deschide ochii. "Pai, ce facem aici? Mangaiem sau ne batem joc?"



Un loc preferat de noi amandoi este cand imi sta in poala. Ar ramane acolo ore in sir, prins in brate, cu boticul pe mana si mangaiat. El ar sta ore in sir, inca nu am incercat la plural.




Va pupa Bonnie! Care de aproape o saptamana a invatat sa bea apa de la tuturoiul atarnat de cusca, deci gata cu tava cu apa, aia e pentru gaini, draga, sau pentru iepuri bebelusi. Bonnie a plecat pe 4 luni! Pai?!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Aproape ultima noapte de dragoste

Dragul meu Mon Amour, Scrisoarea ține un pic azi locul poemelor. Se joacă și ea.  Penultima noapte de dragoste ar fi fost prea matematic, matematică. E aproape ultima, nu știm când va fi ultima. Iubește-mă în gând până va veni prima noapte de război. De fapt, știi? Războiul e ca dragostea pe lume, nu încetează niciodată și doar când te arde pe tine crezi că e adevărat. Război e și mâine, e și acum, ca iubirea, ca rugăciunea, mereu cineva undeva mărturisește și se-mpărtășește.  Iubește-mă în gând, Mon Amour, în gânduri și șoapte, că nu știi când vine ea, ultima noapte. Foto: Ștefan Luchian - Trandafiri

Cea mai bună dintre zilele posibile

 ... este Azi și este ziua în care îți spun că te iubesc. Așa. Dragul meu Mon Amour, Vreau să-mi trăiesc la lumină, cu bucurie, cu public chiar, iubirea. Iubirea nu e ceva murdar ce se ascunde. Dacă o ascunzi și dacă minți pentru ea, nu e iubire. Iubirea crește și înflorește în lumină și în adevăr. Când o sufoci, nu e iubire, e un strigăt de ajutor. Eu ofer, simt, trăiesc. Cine nu primește și nu se bucură de iubire în lumină încă nu e vindecat și nu se poate bucura de ea. Doamne, ajută-i să simtă iubirea! Și Atunci a fost tot Azi: Un fel de pastișă după Naum: Orașul avea o singură stradă Strada avea un singur sens Sensul avea un singur număr Numărul avea o singură cifră Cifra avea un singur chip Chipul din oglindă.    Trei și cu trei și cu trei: În cel mai mic loc din lume mi-a căzut cerul în cap de cele mai multe ori. În locul meu nu e nimeni. Trei și trei și cu trei fac unu. S-au terminat dicționarele și toate cuvintele, Vine vântul să mai spună ceva și să descuie. Plou...

Un bilet de dragoste, fără Adio și fără Griji: NO WORRIES, CĂTĂLINICIKA!

Am fost la spectacolul NO WORRIES, CÃTÃLINICIKA! de la Teatrul de Artã București. În distribuție i-am văzut pe Nadiana Sălăgean, Alexandra Răduțã, Adelina Toma și Sorin Manea. Regia este a Alexandrei Tofan, textul este al Adelinei Toma. Piesa este copilul Adelinei și un pic nepotul lui Mimi, omul care a moșit și nășit (la atelierul lui de dramaturgie) sute de texte și suflete, cu o răbdare de bijutier. Dar gata cu laudele pentru domnul nostru Brănescu, să ne întoarcem la New York.  E un personaj în “Shakespeare in Love” care juca dădaca din “Romeo și Julieta”, iar la o băută într-o cârciumă, într-un dialog de agățat o fată, îi spune ăleia cum că el e actor și e distribuit într-un spectacol. “A, da? Și despre ce e?”, întreabă fata. “Păi, să vezi, e vorba despre o dădacă”... Sau, dacă vreți, mi-a amintit de monologul lui Celentano către prima lui casă pe care nu o mai poate vedea, nu o mai poate avea, dar pe care nu a uitat-o. Casa, da 😊  Așa am văzut eu în spectacolul de la Te...