Resedinta mea de vara e afara. Adica a lui Bonnie

L-am mutat pe tandrete de iubire de gogoloashca in balcon. Din motive de aer pentru el, spatiu pentru mine in casa si, motiv pratic de zilele astea, o oarecare curatenie, cu reamenajat, rearanjat si... in general, de sarbatorit 1 mai prin munca. Multumesc, la fel!

Asadar, Bonnie va sta toata vara in balcon.

Cred ca se intreaba daca suportul de rufe e vreo cusca mai mare, pentru vreo lighioana vecina cu el. Pai, cam e, doar ca nu e cusca...

Franjurii si hainele sunt numai bune de ros. In general, roade tot ce prinde, dar cand se infige in fire prefer sa il eliberez de aceasta grija si sa scap pe toata lumea cu bine, decat sa ii fac poze. Cu pozele e un chin, pentru amandoi. Mai ales pentru mine, ca el e iute ca otelul - sau otetul - si cu greu il prind in poze clare.

Dar il prind la mangaiat sub urechi, spre falcute, si atunci sta. Daca ma opresc mai mult de 10 secunde, deschide ochii. "Pai, ce facem aici? Mangaiem sau ne batem joc?"

Un loc preferat de noi amandoi este cand imi sta in poala. Ar ramane acolo ore in sir, prins in brate, cu boticul pe mana si mangaiat. El ar sta ore in sir, inca nu am incercat la plural.

Va pupa Bonnie! Care de aproape o saptamana a invatat sa bea apa de la tuturoiul atarnat de cusca, deci gata cu tava cu apa, aia e pentru gaini, draga, sau pentru iepuri bebelusi. Bonnie a plecat pe 4 luni! Pai?!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Septembrie. Când plec din iubire

Voiam să rămân în septembrie, prezentă la trecerea timpului, cu-o mână în arbori, cu alta-n nisipul cărunt – și să lunec odată cu vara în toamnă… Dar mie îmi sunt sorocite, pesemne, plecări mai dramatice. Mi-e dat să mă smulg din priveliști cu sufletul nepregătit, cum dat mi-e să plec din iubire când încă mai am de iubit… (Nina Cassian - Voiam să rămân în septembrie ) Uneori sunt atât de singur de parcă aş da înapoi sânilor mamei laptele supt din ei. Alteori sunt atât de nesingur de parcă aş fi însăşi natura. Niciodată însă nu m-a bătut vreo stea atât de strălucitoare încât să-i fiu umbră. Mă ține în secunda aceasta de viață dragostea mea de o femeie firească. (Nichita Stănescu - Spirit de doină ) In case you miss me Close your eyes I'll be the whisper In the midnight skies.

Thank you, Coldplay! Mulțumesc, ce final fericit! A doua scrisoare din America

M-am gândit mai bine, dragul meu, și după o săptămână de la acest tsunami Coldplay prăbușit în capul lumii întregi, vreau să-ți spun de ce sunt recunoscătoare. De râs și de bârfit n-am prea putut, întâmplarea era funia din casa spânzuratului. Un om normal, da, ar fi râs și ar fi bârfit la infinit, atât infinit cât poate încăpea în șapte-opt zile. Cele zece secunde care au schimbat viața a trei cupluri, a multor familii, a multor influenceri și paparazzi, acele secunde în care apar Andy și Kristin, pe care în continuare presa și eu acum îi scriem așa, întâi bărbatul și apoi femeia, Andy și Kristin, acele momente imposibil și inutil de contorizat la scară istorică și planetară să știi că m-au schimbat și pe mine. În fiecare celulă din inimă și din cap, din simțuri și creier, cele zece secunde cu ei doi pe jumbotron, în plină melodie, cum altfel, The Jumbotron, au reașezat limpede lucrurile. Fulgerul de pe ecran a lovit nu doar pe fața lui Kristin, ci și adânc în...

Un bilet de dragoste, fără Adio și fără Griji: NO WORRIES, CĂTĂLINICIKA!

Am fost la spectacolul NO WORRIES, CÃTÃLINICIKA! de la Teatrul de Artã București. În distribuție i-am văzut pe Nadiana Sălăgean, Alexandra Răduțã, Adelina Toma și Sorin Manea. Regia este a Alexandrei Tofan, textul este al Adelinei Toma. Piesa este copilul Adelinei și un pic nepotul lui Mimi, omul care a moșit și nășit (la atelierul lui de dramaturgie) sute de texte și suflete, cu o răbdare de bijutier. Dar gata cu laudele pentru domnul nostru Brănescu, să ne întoarcem la New York. E un personaj în “Shakespeare in Love” care juca dădaca din “Romeo și Julieta”, iar la o băută într-o cârciumă, într-un dialog de agățat o fată, îi spune ăleia cum că el e actor și e distribuit într-un spectacol. “A, da? Și despre ce e?”, întreabă fata. “Păi, să vezi, e vorba despre o dădacă”... Sau, dacă vreți, mi-a amintit de monologul lui Celentano către prima lui casă pe care nu o mai poate vedea, nu o mai poate avea, dar pe care nu a uitat-o. Casa, da 😊 Așa am văzut eu în spectacolul de la Te...

Telecomandă. Semn de carte. Cafea

Faceți căutări pe acest blog