Aferim! de Radu Jude. Ia să vedem! Într-un film cu descântece țigănești, înjurături anatomice românești, cu o imagine picturală, de premiat, nu alta, vedem Țara Românească din prima jumătate a secolului al XIX-lea. De admirat Radu Jude că a ales perioada și bibliografia aceea, cu scriitorii plicticoși peste care și olimpicii la română trec repede. A avut curiozitatea să se întrebe Cum o fi fost? Și imaginația să ne spună cum ar fi putut fi. Aferim! spun cinefilii. Pentru regie, da, merită să reții și să revezi filmul. Așa ceva rar s-a făcut și, dacă în loc de a cappella țigănească de pe genericul final ar fi răsunat un Goran Bregovici, am fi zis că e un film mai mult despre Balcani și mai puțin despre Europa. Și poate că ar fi fost mai puțin propagandistic. Așa însă poate că n-ar mai fi luat Ursul de Argint. Europa!... Aaa, Mamma Europa! Le fascina încă de atunci și pe personajele noastre. Niciunul nu ieșise din plasa lui, dar ardea să știe cum e la Paris și la Viena. Singurul...