Telecomandă. Semn de carte. Cafea

Toamnă cu multe premiere cinematografice românești, cu debuturi regizorale în lungmetraj, cu vedete din vlogging și stand-up care și-au făcut filme – recoltă bogată, se vede că pandemia le-a priit multora, revenirea la viață în forță, cu chef de creație și afirmare, nu e chiar un lucru rău. Totul e bine când se termină. Cu bine!   Pe unele le-am văzut, la altele aleg să nu mă duc, îi aștept să insiste și, dacă recidivează, le dau atunci o șansă și atenție. Și oricum nu sunt în target, la 47 spre 48 de ani am alte lucruri de văzut. Pe rând, așadar: Om Câine; Marocco; Nunți, botezuri, înmormântări; Balaur. Cu notele și părerile mele. *** Om  Câine Regia: Ștefan Constantinescu 7/10 Știm sau cine nu știe va învăța cândva că nu există rețetă, cea mai bună soluție, cel mai bun scenariu pentru ziua în care ai cu partenerul tău discuția despre înșelat. Nu ai de unde să înveți sau cum să te controlezi să dialoghezi când are loc discuția aia de cuțit ajuns la os, cu detalii, răspunsuri, într

Dragul meu, N-am ajuns cu bine în America. Mi-e dor de Roma și abia aștept să mă întorc acasă. Străzile din New York sunt o butaforie costisitoare. Viața e dulce oriunde ai bani, nu venirea aici te face fericit. Nu mi-a plăcut pentru că știam totul pe de rost din filme și fără surpriza descoperirii nu a avut niciun farmec. Dar s-o iau cu începutul. Stewardesa de la British Airways nu m-a observat și nu mi-a răspuns la Good Morning! Uitase pentru mine regula că e întotdeauna cineva prima dată la bord și trebuie să-i faci experiența memorabilă. Și poate a avut dreptate, chiar a fost. Ochii ei plictisiți, de angajată pedepsită pe o cursă în Extremul est-european, erau fixați într-o tabletă. La Londra am ajuns după ce, în peste patru ore de zbor, am auzit-o încontinuu pe o doamnă regizoare bârfind într-un monolog, la două rânduri în spatele meu, unui confrate al ei, actor și regizor. Supărată și neadmonestată de nimeni, femeia strecura și nume de orașe americane în șuvoiul ei, iar eu