vineri, 5 noiembrie 2021

Ce om ciudat ești dumneata!

1994, primăvară în București

Leni ar fi făcut orice numai să nu ajungă devreme și să nu stea mult acasă. Acasă, un fel de a zice. Era nepoata din provincie, studentă în București, a unei mătuși mutate într-un cartier nou. De jur împrejurul blocului, încă șantier. Zloată și noroaie. Drum printre barăci, fără trotuar, de la metrou până la scara blocului. Apartamentul fără apă caldă, fără cablu și telefon nu era cel mai primitor loc pe care Leni și l-ar fi dorit seară de seară.

La facultate primise temă de seminar să facă interviu cu un artist. Găsește tu în Bucureștiul ăsta mare un actor, un cântăreț, un cineva care să-i dea interviu unei studente, pentru ceva ce nu va apărea niciodată nicăieri. Dacă nu mințeai că e măcar pentru vreo revistuță de studenți, cine te băga în seamă?

Leni citise în presă că la Național punea Steaua fără nume” Vasile Alexion. Regizor mare, cunoscut, făcuse și filme. El nu ar fi respins încercarea unei tinere debutante. Părea că știe cum merg lucrurile cu întrebările și interviurile.

A zis să încerce și să înceapă de sus. Teatrul Național București, kilometrul zero. Timidă, dar cu dicție bună, cu fața plină de acnee și înroșită de la soarele de mai, Leni l-a convins pe portarul de la intrarea actorilor, după ce i-a arătat legitimația de studentă, că trebuie să ajungă la regizorul Alexion înainte de premieră, altfel o va pica proful care coordonează revista, ea e responsabilă de paginile culturale, cu lansări, premiere, interviuri și debuturi literare.

Vasile Alexion nu era singur în birou. Leni a scos caietul cu întrebări și reportofonul. S-a bâlbâit la toate întrebările. Regizorul a fost politicos, nu a dat-o pe ușă afară, deși cu siguranță a înțeles că avea de-a face cu o începătoare, fără intrare nicăieri, speriată și emoționată că înaintea premierei cu o piesă nejucată de decenii în capitală, regizorul are timp și chef de răspunsuri la curiozitățile ei. “Cum ați ales actorii din distribuție, care a fost cel mai greu lucru, mai este actual Mihail Sebastian, este o adaptare modernă sau ați respectat textul original, încotro merge teatrul românesc?“

Celălalt om din birou a fost de o discreție fantomatică, nici nu l-a simțit. Când Leni a terminat întrebările, și-a adunat fâstâcită catrafusele. A auzit ca prin vis cum Alexion o întreabă:

-        -  Doriți să veniți mâine la premieră? Am aici invitații, pot să vă ofer două locuri?

Leni a răspuns nonșalant, doar-doar omul nu se prinde că ea asta își dorea, de fapt, bilete la marea premieră.

-        -  Da, mulțumesc, desigur! Ce surpriză! Ce bucurie! Mulțumesc! La revedere, bună seara!

Era ziua în amiaza mare, nici ora 4 nu se făcuse în centrul orașului.

-        -  Adică Bună ziua! zâmbi învinsă Leni.

-     -  Ei, se face ea și seară, va fi curând Bună seara! încheie elegant regizorul, suprem până la ultima replică.

Și-a împachetat cu grijă biletele, cu invitație și cu locuri, și a ieșit fericită din biroul unde avusese loc miracolul. Interviu luat, temă rezolvată, bilete la spectacol, chiar la premieră, intrare la Teatrul Național. Doamne, viața e frumoasă!

Pe coridor, spre scările de coborâre, o voce de-a locului o abordează:

-        -  Cum a fost, cum a ieșit?

Omul știa de ce intrase ea acolo.

-      -  A fost foarte bine, totul e în regulă, mulțumesc! răspunse ea cu ochii mari și fericiți, dar asta se putea afla doar dacă cineva ar fi privit-o în pupilele înveselite.

-      -   Vreți să vedeți repetiția tehnică? sună amabil invitația.

Repetiție? Tehnică? Aici? Acum? Serios? Cum să nu!

-        -  Dacă se poate, sigur, vreau! veni replica lui Leni, deja înțelegând că și ei au nevoie de ea, că și pe ei trebuia să îi vadă cineva, cu interviu sau fără.

În sala de teatru era întuneric. I s-a dat un loc sus. Scena era luminată, inundată de albul din reflectoare. Leni recunoscu decorul camerei profesorului.

Din stânga intră pe scenă un bărbat cu ochelari, în blugi, agitat și concentrat, cu o carte lungă și albă în mâna dreaptă. “Poate textul piesei”, se gândi Leni. Bărbatul răsfoia și îndoia pagină după pagină.

El spunea replicile fără sare și fără accente, ca un editor care revede a mia oară textul unei comedii, acum atent doar la punctuație. Capul îi stătea aplecat peste text, doar corpul și mâinile i se roteau și păcăneau lucruri în scenă, Bărbatul apăsa întrerupătoare, deschidea uși, închidea ferestre, se lăsa pe scaune, ridica obloane. Repetiție tehnică!

-      -  Ce om ciudat ești dumneata! citi bărbatul cu accent necontrolat pe Om și aprinse o veioză cu mâna stângă.

-       -  Aici doamna Mălin trebuie să aprindă veioza. Dacă uită? se auzi o voce de sus, nevăzută, de acolo de unde cineva urmărea toată povestea.

-        - N-o să uite, fu sigur pe el bărbatul din scenă, cu textul strâns în mâna dreaptă.

Leni nici nu a respirat a doua zi, în seara premierei. 

Când Clara Mălin a spus Ce om ciudat ești dumneata și a aprins în același timp veioza, Leni a știut că făcuse primul pas în secta umbrelor de culise.

(va urma)



 ...

Regia tehnică la Steaua fără nume pusă în 1994 la TNB de Alexa Visarion au semnat-o Pompiliu Rădulescu și Eduard Manea. Mulțumiri și astăzi!

Amintirea a fost trezită la viață și scrisă aici pentru că se pune din nou pe scena TNB piesa lui Mihail Sebastian, un spectacol independent în regia lui Vlad Zamfirescu (premieră programată pentru 29  noiembrie 2021).

Afișul din 1994, foto site TNB

luni, 7 iunie 2021

Hic Sunt Leones

Aici sunt și mai mulți - da, aici.


Înregistrări de pe vremea când, dragii mei, Sanyo al meu, aka Marcus, era de nădejde, dar filma fără sunet - să fii fost cca 2007.

luni, 24 mai 2021

Sănătoase cadre fixe - Master of None

Master of None - sezonul 3

Nu doar că l-am remarcat de la primele sezoane, dar datorită lui l-am descoperit pe Azis Ansari, comediantul din distribuția noului meu serial de viață nobilă, stand-up-ul.

Sezonul 3 a fost filmat la început de 2021, întrerupte fiind filmările de cunoscutul 2020.

Big Like! Pentru că de ce:

- Folosește sănătoase cadre fixe.

- A luat din 2020 fondul, nu forma; o să fac alergie la tsunami-ul (valul e luat) de filmulane și filmulețe despre izolare, pijamale, măști, conspirații, singurătate. Master of None - sezonul 3, așa filmat în pandemie cum e el, ne scutește de aceste taguri teziste isterice. Filmul nu e știre. 

- Un sezon fără strop de comedie a venit perfect după primele două, ca un pahar cu apă rece după un borcan de dulceață. 

- Cum era aia despre Amintirile lui Creangă? Că descriu copilăria copilului universal? Aici, pentru că artă și nu mickey-mousing, e cu moartea și nașterea amorului universal.

- Replica lui Moromete-Mălăele din Moromeții 2 "ia la bâtu'", aia de răstoarnă titanicii mici din stomac, devine aici replica asistentei"data viitoare să vii cu cineva care să te țină de mână".



duminică, 25 aprilie 2021

Iar Oscaruri

UPDATE după anunțarea câștigătorilor - lista aici:

Tovarăși, la Amazon poți să lucrezi și dacă n-ai casă! Nu există doar nomazi digitali, sunt și nomazi industriali. Nu mai e ca pe vremea partidului care îți dădea casă, îți dădea masă, te aduna de pe drumuri: acum poți să împachetezi colete și dacă dormi în mașină. Fraierii dinainte se chinuiau să îți dea/ să îți cumperi casă: greșit! Poluează și e și scump de întreținut. Oțelăriile, țesătoriile și platformele petro-chimice sunt so yesterday. Viitorul e depozitul global de colete.

Viața de nomad, ăsta e viitorul! Decât șomaj, să îl coste pe stat, mai bine salariu la împachetat colete.

Filmul putea fi rezolvat cinstit într-un scurtmetraj, fie el documentar sau artistic, căci, da, am prins ideea, super, de viitor. Dar, na, cel mai bogat om din lume fiind patronul companiei unde muncește eroina, s-a ajuns la onorabile două ore. La Nomadland mă refer.

Preferatele mele care se văd mai jos au câștigat fiecare câte două Oscaruri, cu încă vreo 4, respectiv 8 alte nominalizări. Mulțumesc Academiei! :) 


***
Ca parte esențială în mașinăria de propagandă, Hollywoodul va premia și de data asta ce trebuie și pe cine trebuie. E un craft, e o industrie, cine vrea artă face la el la bloc, la festivalul de scară. Pentru că dincoace e vorba despre altceva. 

Așa că, deși aș prefera premii multe pentru Sound of Metal și Mank, singurele cu rămășițe de artă, trofeele vor merge acolo unde e bine, pentru cine trebuie. 

Premise bune de făcut film, generoase, au avut și Promising Young Woman și Another Round, dar le-au rezolvat în stil de telenovelă, în ciuda celor foarte bune interpretări care ar merita remarcate - Carey Mulligan și Mads Mikkelsen (el nici măcar nu a fost nominalizat)

Adecvate istoric și corecte politic vor fi premiile pentru One Night in Miami, Ma Rainey's Black Bottom și Judas and the Black Messiah. 

Preferința mea pentru interpretare feminină este rolul din Pieces of a Woman al Vanessei Kirby. 

sâmbătă, 23 ianuarie 2021

Last year the stand-up saved my life

...And the podcasts too!

Băieții și-au câștigat un fan, eu nu m-am urcat pe pereți în 2020, așa că totul s-a lăsat cu un win-win ca-n vremurile bune.

De la Seinfeld pe care îl vedeam în 95-96 la Pro Tv, până la show-urile de pe Comedy Central și invitațiile la Morning Glory din zilele noastre (îi datorează toți câte o ce beau ei lui Răzvan Exarhu, iar eu cu atât mai multe!) chestia asta numită stand-up s-a tot perindat prin fața mea. Dar anul trecut m-a salvat. 2020 rămâne pentru mine anul stand-up. Covid, sorry, tată! La mine nu te-ai calificat.

Am descoperit podcasturile și special-urile pe YouTube și le-am văzut fără pauză, binging curat! Ăștia zic că e vizionare în exces. Nu, în 2020 se numea terapie între patru pereți.

Cluburile de stand-up din București, cele trei :), parcă s-au înființat după traseul meu pe aici. Unde e Comics acum, am stat o jumătate de an, în 94. De lângă Club 99 mi-am luat prima viză când am ieșit în lume și tot acolo e una dintre bucățile mele favorite ever de promenadă. Cât despre zona lui The Fool, come on, cine n-a viețuit pe-acolo acum 20-25 de ani?

Pe cei din stand-up de la noi îi știți, pe unii dintre ei i-am putut trece, câți au încăput, în tag-uri. Aveți și voi favoriții voștri, cum îi am și eu pe ai mei. Datorită lor i-am descoperit și pe cei din SUA, pe Netflix. Alt binging!

Bottom line, când se vor redeschide toate cele, la show-uri de stand-up mă găsiți în weekend-uri. În sală, în sală, nu pe scenă, nu vă panicați! Am văzut deja un show live online de la #Comics.

Pe câțiva dintre băieți i-am regăsit și protagoniști în emisiuni la TVR. Nimic nu e întâmplător. Am adunat câteva clipuri cu ei în Video Replay pe tvr.ro:

Râdeam cu Bulă, acum trăim în bulă

Văncică în Everland și Vaca la barieră

Lasă vorba, treci la treabă!


marți, 28 iulie 2020

Vino să spălăm copiii!

Ți-era dor de mine, așa-i? Ce-oi mai fi făcând, pe unde oi mai fi umblând?

Din ce în ce mai bine, mulțumesc. Încă la anii care sună a război. Acum 44, în curând 45.

Nu voi cadou bogat. Oricum n-avem petrecere. 

Dar, dacă ții la mine, ajută-mă să spălăm copiii. Am scris mai multe aici.

Mulțumesc.

luni, 25 mai 2020

Afară pe Titanic

Tu erai o poveste.
Ai scris toată viața la tine.
Am început cu finalul.
Te-am citit de sus în jos.
Tu mă citeai în oglindă.
Am avut timp până la răsărit,
gheața e fericită pe întuneric.
Ca doi Titanici,
unul spre apus
celălalt nu,
visam la un port fericit
și am trecut unul pe lângă altul
ca pe ultimul drum.


Până la urmă
asta ți-e pânălaurma.
Ai ajuns la ultimul act.
Acum e acum.
Până la urmă cu cine ești?
Până la urmă ce ai ajuns?
Uite-ți răspunsul, asta ți-e urma.
Cine ți-a fost ți-a fost acum.
Cine n-a fost nici c-a fost.


...
Ne vom juca fiecare la blocul lui
ca atunci când era rece.
Noi la răsărit,
ei la apus.
Ne-am întâlnit la jumate, dar
ne-am furat jucăriile.
Acum visăm iar afară.

Ce om ciudat ești dumneata!

1994, primăvară în București Leni ar fi făcut orice numai să nu ajungă devreme și să nu stea mult acasă. Acasă, un fel de a zice. Era nepo...