Telecomandă. Semn de carte. Cafea

Dragul meu Mon Amour, Scrisoarea ține un pic azi locul poemelor. Se joacă și ea.  Penultima noapte de dragoste ar fi fost prea matematic, matematică. E aproape ultima, nu știm când va fi ultima. Iubește-mă în gând până va veni prima noapte de război. De fapt, știi? Războiul e ca dragostea pe lume, nu încetează niciodată și doar când te arde pe tine crezi că e adevărat. Război e și mâine, e și acum, ca iubirea, ca rugăciunea, mereu cineva undeva mărturisește și se-mpărtășește.  Iubește-mă în gând, Mon Amour, în gânduri și șoapte, că nu știi când vine ea, ultima noapte. Foto: Ștefan Luchian - Trandafiri

Orice sfârșit cere o colivă. Coliva creștinului are bucuria Învierii și dulceața Vieții Veșnice. Pulbere de miere m-aș face, Să mă îngrop înapoi în floare. Te plâng de dor. Te frământ în lapte și miere, Gura mea d e Rai   *** Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron este prăznuit în ziua de 17 februarie și în prima sâmbătă din Postul Mare - Sâmbăta Sfântului Teodor sau Sâmbăta Colivelor. În 2026, sâmbăta asta este ultima zi de februarie, înaintea Duminicii Mărțișorului. Îngropăm iarna, pomenim viața, iubim. Κόλλυβα  = Colivă Άγιος Θεόδωρος = Sfântul Teodor  Teodor Tata (1 august 1946 - 25 aprilie 2022) *** Coliva (în limba greacă Κόλλυβa) se face din grâu fiert, îndulcit cu miere sau zahăr, și simbolizează trupul celui adormit, pentru că hrana principală a omului în timpul vieții este grâul, pâinea. Coliva i-o datorăm Sfântului Teodor Tiron, în urma unei minuni pe care a săvârșit-o la 50 de ani după trecerea sa la cele veșnice. Împăratul Iulian Apostatul (361-363), aminti...

Hai să fugim, să ne facem o Groenlandă a noastră!  S-a terminat istoria. S-a isprăvit și timpul.  Acum e loc de fugit.  La capătul lumii ne facem istoria noastră. Să o scriem încet, pe gheață, pe dune și valuri. Nu cu adami, nu cu magellani, fără columbi și eve. Cu ochii în ochii tăi, că de dor nu le mai știu nici culoarea.  Ești mai aproape ca suflarea mea.  Ești mai blând ca o bătaie de inimă.  Ți-e dor să fugi și nu știi cu cine ? Hai, fugi cu mine. Nu mai avem loc aici.  Croiește-mi o Groenlandă, mon amour.  Îngheață-mă în brațele tale, îți spun eu povești.  PS - proză scurtă în poem: Nu, eu nu plec. M-am hotărât să nu plec eu. Și să te ocolesc ar fi tot o plecare și nu vreau să ies eu prima din scenă.  ( Știi de ce nu plec, de ce nu mă sinucid? Filmul norvegian din seara asta mi-a dat motivele lui, dar eu nu fac asta, pentru că nu te-aș mai vedea pe tine. Dacă plec eu, te las nevăzut pe lumea asta. Cine să te mai vadă cu ochii mei? ...

Am fost la spectacolul NO WORRIES, CÃTÃLINICIKA! de la Teatrul de Artã București. În distribuție i-am văzut pe Nadiana Sălăgean, Alexandra Răduțã, Adelina Toma și Sorin Manea. Regia este a Alexandrei Tofan, textul este al Adelinei Toma. Piesa este copilul Adelinei și un pic nepotul lui Mimi, omul care a moșit și nășit (la atelierul lui de dramaturgie) sute de texte și suflete, cu o răbdare de bijutier. Dar gata cu laudele pentru domnul nostru Brănescu, să ne întoarcem la New York.  E un personaj în “Shakespeare in Love” care juca dădaca din “Romeo și Julieta”, iar la o băută într-o cârciumă, într-un dialog de agățat o fată, îi spune ăleia cum că el e actor și e distribuit într-un spectacol. “A, da? Și despre ce e?”, întreabă fata. “Păi, să vezi, e vorba despre o dădacă”... Sau, dacă vreți, mi-a amintit de monologul lui Celentano către prima lui casă pe care nu o mai poate vedea, nu o mai poate avea, dar pe care nu a uitat-o. Casa, da 😊  Așa am văzut eu în spectacolul de la Te...

Voiam să rămân în septembrie, prezentă la trecerea timpului, cu-o mână în arbori, cu alta-n nisipul cărunt – și să lunec odată cu vara în toamnă… Dar mie îmi sunt sorocite, pesemne, plecări mai dramatice. Mi-e dat să mă smulg din priveliști cu sufletul nepregătit, cum dat mi-e să plec din iubire când încă mai am de iubit… (Nina Cassian - Voiam să rămân în septembrie )  Uneori sunt atât de singur de parcă aş da înapoi sânilor mamei laptele supt din ei. Alteori sunt atât de nesingur de parcă aş fi însăşi natura. Niciodată însă nu m-a bătut vreo stea atât de strălucitoare încât să-i fiu umbră. Mă ține în secunda aceasta de viață dragostea mea de o femeie firească. (Nichita Stănescu - Spirit de doină ) In case you miss me Close your eyes I'll be the whisper In the midnight skies.

M-am gândit mai bine, dragul meu, și după o săptămână de la acest tsunami Coldplay prăbușit în capul lumii întregi, vreau să-ți spun de ce sunt recunoscătoare.  De râs și de bârfit n-am prea putut, întâmplarea era funia din casa spânzuratului. Un om normal, da, ar fi râs și ar fi bârfit la infinit, atât infinit cât poate încăpea în șapte-opt zile.  Cele zece secunde care au schimbat viața a trei cupluri, a multor familii, a multor influenceri și paparazzi, acele secunde în care apar Andy și Kristin, pe care în continuare presa și eu acum îi scriem așa, întâi bărbatul și apoi femeia, Andy și Kristin, acele momente imposibil și inutil de contorizat la scară istorică și planetară să știi că m-au schimbat și pe mine. În fiecare celulă din inimă și din cap, din simțuri și creier, cele zece secunde cu ei doi pe jumbotron, în plină melodie, cum altfel, The Jumbotron, au reașezat limpede lucrurile. Fulgerul de pe ecran a lovit nu doar pe fața lui Kristin, ci și adânc în...