Treceți la conținutul principal

Postări

Iar Oscaruri

UPDATE după anunțarea câștigătorilor - lista aici : Tovarăși, la Amazon poți să lucrezi și dacă n-ai casă! Nu există doar nomazi digitali, sunt și nomazi industriali. Nu mai e ca pe vremea partidului care îți dădea casă, îți dădea masă, te aduna de pe drumuri: acum poți să împachetezi colete și dacă dormi în mașină. Fraierii dinainte se chinuiau să îți dea/ să îți cumperi casă: greșit! Poluează și e și scump de întreținut. Oțelăriile, țesătoriile și platformele petro-chimice sunt so yesterday. Viitorul e depozitul global de colete. Viața de nomad, ăsta e viitorul! Decât șomaj, să îl coste pe stat, mai bine salariu la împachetat colete. Filmul putea fi rezolvat cinstit într-un scurtmetraj, fie el documentar sau artistic, căci, da, am prins ideea, super, de viitor. Dar, na, cel mai bogat om din lume fiind patronul companiei unde muncește eroina, s-a ajuns la onorabile două ore. La Nomadland mă refer. Preferatele mele care se văd mai jos au câștigat fiecare câte două Oscaruri, cu încă vr
Postări recente

Last year the stand-up saved my life

...And the podcasts too! Băieții și-au câștigat un fan, eu nu m-am urcat pe pereți în 2020, așa că totul s-a lăsat cu un win-win ca-n vremurile bune. De la Seinfeld pe care îl vedeam în 95-96 la Pro Tv, până la show-urile de pe Comedy Central și invitațiile la Morning Glory din zilele noastre (îi datorează toți câte o ce beau ei lui Răzvan Exarhu, iar eu cu atât mai multe!) chestia asta numită stand-up s-a tot perindat prin fața mea. Dar anul trecut m-a salvat. 2020 rămâne pentru mine anul stand-up. Covid, sorry, tată! La mine nu te-ai calificat. Am descoperit podcasturile și special-urile pe YouTube și le-am văzut fără pauză, binging curat! Ăștia zic că e vizionare în exces. Nu, în 2020 se numea terapie între patru pereți. Cluburile de stand-up din București, cele trei :), parcă s-au înființat după traseul meu pe aici. Unde e Comics acum, am stat o jumătate de an, în 94. De lângă Club 99 mi-am luat prima viză când am ieșit în lume și tot acolo e una dintre bucățile mele favorite ever

Vino să spălăm copiii!

Ți-era dor de mine, așa-i? Ce-oi mai fi făcând, pe unde oi mai fi umblând? Din ce în ce mai bine, mulțumesc. Încă la anii care sună a război. Acum 44, în curând 45. Nu voi cadou bogat. Oricum n-avem petrecere.  Dar, dacă ții la mine, ajută-mă să spălăm copiii. Am scris mai multe aici . Mulțumesc.

Afară pe Titanic

Tu erai o poveste. Ai scris toată viața la tine. Am început cu finalul. Te-am citit de sus în jos. Tu mă citeai în oglindă. Am avut timp până la răsărit, gheața e fericită pe întuneric. Ca doi Titanici, unul spre apus celălalt nu, visam la un port fericit și am trecut unul pe lângă altul ca pe ultimul drum. … Până la urmă asta ți-e pânălaurma. Ai ajuns la ultimul act. Acum e acum. Până la urmă cu cine ești? Până la urmă ce ai ajuns? Uite-ți răspunsul, asta ți-e urma. Cine ți-a fost ți-a fost acum. Cine n-a fost nici c-a fost. ... Ne vom juca fiecare la blocul lui ca atunci când era rece. Noi la răsărit, ei la apus. Ne-am întâlnit la jumate, dar ne-am furat jucăriile. Acum visăm iar afară.

Acasă pe Titanic

M-am urcat pentru o stație Am ajuns pe insula mea. De jur împrejur mi-am făcut o duminică. În loc să vorbesc cu Vineri și Wilson Țin un jurnal. Ne-am luat bilet din născare pentru Indiile Noi Ne-am întors în noi. Vine Paștele și lumina e tot acolo. Cum am făcut de am stins-o? Ieri a fost vineri Vine duminică. Ne-am născut pe Titanic De acasă nu scapă nimeni. Atlanticul la San Sebastian

Câini albi

Stăm ca Julieții în balcon Așteptăm prima vară ca pe Romeo Viața miroase a copac tânăr Iiiiinspir înainte de a ofta Câinii țopăie ca niște iepuri Fug de stăpânii ce merg îîîîîncet Băiatul cu bișon se uită la școala Abandonată Astăzi toți câini sunt albi Și-au dat întâlnire de echinox

Doar apă și amintiri

"Am atâtea cărți de citit, am atâtea filme de văzut!" Florin Călinescu le dădea speranțe, acum 25 de ani, celor care sunau la "Duminicile celor singuri", la Pro FM, cu îndemnul ăsta retoric, o exclamație care te agăța de viață numai pentru că pe rafturi se găseau vise în formă de artă. Ascultătorilor cu tendințe suicidare omul le dădea un proiect: să vadă filme și să citească. O viață media care se petrecea înainte de succesul replicii "Cu mânuțele-astea două..." - pour les connaisseurs. Nu doar "DJ saved my life" so many times. Replica asta a lui Călinescu m-a trezit de mii de ori. Dar și amintirile te salvează, știi? Cadrele alea mentale, uneori cu nostalgii olfactive și culinare, cu locuri unde te-a dus avionul, unde te-a dus libera circulație europeană sau nebunia de a mirosi și a pipăi lumea. Cât mai puteai. Carpe diem! Măcar să fi văzut cât am putut, cât s-a putut. O bucurie duminicală era cumpăratul de bilete: de avion