Telecomandă. Semn de carte. Cafea

Argentinianul Luis Enriquez Bacalov împlinește peste câteva zile 82 de ani. A compus muzică de film. Am pus mâna pe el și i-am aflat numele după ce am văzut filmul italian Il Postino, din 1994. Bacalov a avut bunici bulgari. Au plecat în Argentina și așa i s-a scris istoria. Pentru muzica de la Il Postino, a câștigat Oscarul în 1995. Filmul vi-l recomand. L-am adorat din primul minut. După ce l-am văzut, am aflat detalii despre el și - ce mai detaliu- că a fost ultimul film în care a jucat Massimo Troissi, interpretul poștașului. A murit la câteva ore după ce se întorsese de la filmări. Să revenim la Bacalov. L-a mai plăcut cineva, Tarantino. Au lucrat împreună și auzim muzica argentinianului în Kill Bill, vol I și II, și în Django. Pentru Nunta poloneză, unde iar a scris muzica, parcă s-a căutat bine sub piele după sângele balcanic. Țineți minte numele compozitorului! Știți, și datorită lui vă place filmul, plângeți și vi-l amintiți!

Aferim! de Radu Jude. Ia să vedem! Într-un film cu descântece țigănești, înjurături anatomice românești, cu o imagine picturală, de premiat, nu alta, vedem Țara Românească din prima jumătate a secolului al XIX-lea. De admirat Radu Jude că a ales perioada și bibliografia aceea, cu scriitorii plicticoși peste care și olimpicii la română trec repede. A avut curiozitatea să se întrebe Cum o fi fost? Și imaginația să ne spună cum ar fi putut fi. Aferim! spun cinefilii. Pentru regie, da, merită să reții și să revezi filmul. Așa ceva rar s-a făcut și, dacă în loc de a cappella țigănească de pe genericul final ar fi răsunat un Goran Bregovici, am fi zis că e un film mai mult despre Balcani și mai puțin despre Europa. Și poate că ar fi fost mai puțin propagandistic. Așa însă poate că n-ar mai fi luat Ursul de Argint. Europa!... Aaa, Mamma Europa! Le fascina încă de atunci și pe personajele noastre. Niciunul nu ieșise din plasa lui, dar ardea să știe cum e la Paris și la Viena. Singurul

Nela visa vrăbii - așa începe Balanța, de Băieșu. M-a șocat atât de mult începutul ăsta de carte de Băieșu, pe care-l știam din hăhăhăhă co-co-comedii, încât am întors de câteva ori coperta, să mă asigur. Da, era Ion Băieșu, cel pe care-l știam din Tanța și Costel. Săracu, mult o fi suferit și el, să joace teatrul râsului și al hăhăhăielii pe lumea asta. Bine zic, că știu ei, arabii: Glumele ascund lacrimi. Nela visa vrăbii și cartea scoate de sub preșul roșu cu seceră și ciocan toată prefăcătoria și toate nepotismele de supraviețuire. Filmul, ecranizarea, o să fie duminică la TVR 2. Pe seară. Eu mi-am cumpărat cinci lalele, porcule! Singură. Eu mie mi-am. Fă-ți tu avere cu cei 10 lei economisiți pe lalele. Prost te-a crescut mama ta, porcule! Știi, cher animal, un buchet de flori nu înseamnă promisiune de nuntă de diamant. Tu nici n-ai s-o apuci, chiar de te-ai însura. Te-or lovi tramvaiul, ciroza, anevrismul sau vreo iubire de la miezul nopții și-o să-ți steie inima, porcule! Și