Cannes: Maria Alexandra Lungu, in singurul film italian selectat in competitia oficiala

Maria Alexandra Lungu este numele care apare in distributia filmului "Le meraviglie", al regizoarei Alice Rohrwacher.

"Minunile" italiene sunt al doilea film selectat la Cannes pentru tanara regizoare - are 33 de ani -, dupa cel de acum trei ani, Corpo Celeste.

In film este vorba despre patru surori, cea mai mare este interpretata de chiar sora regizoarei, Alba.

Internetul nu a fost foarte generos cu detalii sau fotografii cu Maria Alexandra Lungu, dar cu siguranta este una dintre celelalte trei surori.

Filmul a fost turnat in Toscana, actiunea se petrece intr-o vara, iar fetele crescute langa o stupina sunt tulburate de aparitia in viata lor a unui tanar neamt, pe nume Martin. Familia fetelor, crescute de tatal lor, mai are de trecut si de tentatia participarii la o emisiune tv, care ajunge in sat cu o caravana, dar si de testele noilor reguli europene pentru cresterea albinelor.

Un pic din toate, cum e sa fii european in ziua de azi, nu?

Om vedea daca filmul va lua vreun premiu.

Cannes-ul de anul asta incepe, va reamintesc, pe 14 mai.

Interesanta ar fi povestea adolescentei cu nume romanesc, Maria Alexandra Lungu, cea care joaca intr-un film italian proiectat la Cannes in anul 2014...

Distributia filmului: Maria Alexandra Lungu, Sam Louwyck, Alba Rohrwacher, Sabine Timoteo, Agnese Graziani, Monica Bellucci.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Septembrie. Când plec din iubire

Voiam să rămân în septembrie, prezentă la trecerea timpului, cu-o mână în arbori, cu alta-n nisipul cărunt – și să lunec odată cu vara în toamnă… Dar mie îmi sunt sorocite, pesemne, plecări mai dramatice. Mi-e dat să mă smulg din priveliști cu sufletul nepregătit, cum dat mi-e să plec din iubire când încă mai am de iubit… (Nina Cassian - Voiam să rămân în septembrie ) Uneori sunt atât de singur de parcă aş da înapoi sânilor mamei laptele supt din ei. Alteori sunt atât de nesingur de parcă aş fi însăşi natura. Niciodată însă nu m-a bătut vreo stea atât de strălucitoare încât să-i fiu umbră. Mă ține în secunda aceasta de viață dragostea mea de o femeie firească. (Nichita Stănescu - Spirit de doină ) In case you miss me Close your eyes I'll be the whisper In the midnight skies.

Thank you, Coldplay! Mulțumesc, ce final fericit! A doua scrisoare din America

M-am gândit mai bine, dragul meu, și după o săptămână de la acest tsunami Coldplay prăbușit în capul lumii întregi, vreau să-ți spun de ce sunt recunoscătoare. De râs și de bârfit n-am prea putut, întâmplarea era funia din casa spânzuratului. Un om normal, da, ar fi râs și ar fi bârfit la infinit, atât infinit cât poate încăpea în șapte-opt zile. Cele zece secunde care au schimbat viața a trei cupluri, a multor familii, a multor influenceri și paparazzi, acele secunde în care apar Andy și Kristin, pe care în continuare presa și eu acum îi scriem așa, întâi bărbatul și apoi femeia, Andy și Kristin, acele momente imposibil și inutil de contorizat la scară istorică și planetară să știi că m-au schimbat și pe mine. În fiecare celulă din inimă și din cap, din simțuri și creier, cele zece secunde cu ei doi pe jumbotron, în plină melodie, cum altfel, The Jumbotron, au reașezat limpede lucrurile. Fulgerul de pe ecran a lovit nu doar pe fața lui Kristin, ci și adânc în...

Un bilet de dragoste, fără Adio și fără Griji: NO WORRIES, CĂTĂLINICIKA!

Am fost la spectacolul NO WORRIES, CÃTÃLINICIKA! de la Teatrul de Artã București. În distribuție i-am văzut pe Nadiana Sălăgean, Alexandra Răduțã, Adelina Toma și Sorin Manea. Regia este a Alexandrei Tofan, textul este al Adelinei Toma. Piesa este copilul Adelinei și un pic nepotul lui Mimi, omul care a moșit și nășit (la atelierul lui de dramaturgie) sute de texte și suflete, cu o răbdare de bijutier. Dar gata cu laudele pentru domnul nostru Brănescu, să ne întoarcem la New York. E un personaj în “Shakespeare in Love” care juca dădaca din “Romeo și Julieta”, iar la o băută într-o cârciumă, într-un dialog de agățat o fată, îi spune ăleia cum că el e actor și e distribuit într-un spectacol. “A, da? Și despre ce e?”, întreabă fata. “Păi, să vezi, e vorba despre o dădacă”... Sau, dacă vreți, mi-a amintit de monologul lui Celentano către prima lui casă pe care nu o mai poate vedea, nu o mai poate avea, dar pe care nu a uitat-o. Casa, da 😊 Așa am văzut eu în spectacolul de la Te...

Telecomandă. Semn de carte. Cafea

Faceți căutări pe acest blog