A iubi înseamnă a te compune din ceilalți. Fără ei, eu n-aș fi ca să povestesc. Te urăsc când nu te mai povestesc. Pomenim numai ce iubim. Iubesc, deci exist. În nopțile de iarnă, nimeni nu e singur. Orice Om își are Luna lui. Până să moară și tata, scriam ca să-mi repovestesc și recuperez iubirile. După ce am rămas orfană, am început să scriu ca să-mi recuperez amintirile cu părinții. Nu îi mai am aici, dar retrăiesc întâmplările cu ei, de pe vremea când nu știam ce înseamnă zilele alea, nici copilărie, nici iubire, nici dor. Atunci, fiecare zi era toată lumea, toată viața, ziua era începutul și sfârșitul, nu mai era nimic sau nimic important dincolo de ziua de azi, totul sau nimic era azi. Acum, când le scriu să le învii, le mai trăiesc o dată. Îmi dau seama că nu le-am uitat pentru că acolo m-am mai născut eu o dată, cu fiecare întâmplare și lecție. Mi-au rămas în minte, fără să știu că le mai am, asta înseamnă că ele sunt eu, mă compun pe mine, cea de azi, cu 40 de ani mai târziu