Homelessul nu are nevoie de casă, el are orașul. Toată strada e sufrageria lui. Stă la geam și așteaptă. Câteodată așteaptă să dea indicații, că știe unde-s gările. Arată cu stânga, fâl-fâl, pe unde s-o ia cel plecat de-acasă. Fugitul are încredere în stăpânul străzii. I se uită în ochi ca polițaiului învechit care știe unde-l duce. Jacaranda de pe firmă rămâne în urmă, ca un semn de carte de întors. Peroanele se deschid așteptânde. Homelessul din ziua de Paște primește pâinea fără-ntrebări. Împarte creștinul care a poftit și-a așteptat, Împarte cum și-ar da lui singur, Singur în Duminica Învierii. Fericit cel ce are cui împărți pâinea lui! Acasă vin plecatele, cu aur pe mâini, Cu brățări că s-au ajuns, cu inele c-au reușit. Aurul poate umbri argintul Și gablonțul rămasului pe prispă. Am dres c-am făcut, uită-te la aurul meu, Mi-e dor și mi-e rău, Dar din ban pe ban am pus de-o brățară. E soare de Paște, e vânt de aniversare, Taci și te ui...