Lumea pe dos, cu actori à contre-emploi, dar in care tot omul iubeste

Filmul lui Nolan readuce F-ul din SF in poveste. Fantastic. Sa mai fie si fantastic, atunci cand vedem un SF, nu doar S, riguros stiintific.

Cu un poem care ne spune complicat de intraductibil ca suntem programati sa traim si sa ne dorim sa traim, cu vreo doua versuri care pot avea tot atatea traduceri si adaptari cate fire de par are in cap cititorul lor, cu acest poem lansat de pe la inceput, zic, Interstellarul ne reaminteste cum e cu dragostea.

Asadar, cum e cu dragostea?

Pentru ea facem imposibilul posibil. Pentru ca iubim, nu exista sau nu tinem cont de timp, de spatiu, de conditii meteo, geo, antropo.

Pentru ca iubim, stim sa citim in stele si in semne. Pentru ca iubim, trecem peste orice si facem orice. Suntem programati sa fim, sa cautam dragostea, sa o dovedim cu fiecare respiratie si sa nu ne oprim pana nu ii este bine si la adapost dragostei noastre.

Sunt pline de iubire spatiul si timpul acestui film. Cel mai adesea, poate pentru ca printre cele mai din aur curat, dragostea tatalui pentru copii si a copiilor pentru tata. S-au facut atatea ode pentru mame, poate ca era vremea sa li se cante intr-o poveste de trei ore si tatilor, pentru iubirea lor. Ocrotitoare de dincolo de timp si spatiu.

Simplificand, filmul este Interhuman, not interstellar. Si este despre parenthood, not boyhood. Care Boyhood, dar asta e alta discutie, va lua la premii de ne va lasa fara aer.

Gasesc un neajuns filmului, distributia. Oricat de simpatici mi-ar fi toti actorii pe care i-am revazut, cred ca firul ar fi fost mai placut de urmarit trei ore cu o alta distributie. DAR. Dar poate ca si aici a vrut regizorul sa joace un pic à contre-emploi.

Adica numai pe Matthew McConaughey nu ni l-am fi imaginat vreodata ca pe un cavaler al spatiului, dupa seria de comedii din care vine, cu acel chip de baiat cuminte si simpatic de la tara, iar pe Matt Damon numai in rol de raul spatiilor extraterestre nu l-am fi vazut. Nota de "lume pe dos" o primim spre lamurire inca de la inceput: suntem intr-un....timp si spatiu :) .... in care la scoala sa invata ca aselenizarea nu a avut loc niciodata si ironia merge mai departe cu teoria autoritatilor de atunci ca oamenirea are nevoie de fermieri, nu de ingineri (cum suna asta?).

Va invit in final sa incercati o traducere cinstita a poemului fara titlu, dar cunoscut dupa primul vers, din care auzim fragmente de-a lungul filmului.

Do not go gentle into that good night, 
Old age should burn and rage at close of day;
Rage, rage against the dying of the light.
Though wise men at their end know dark is right,
Because their words had forked no lightning they
Do not go gentle into that good night.
Good men, the last wave by, crying how bright
Their frail deeds might have danced in a green bay,
Rage, rage against the dying of the light.
Wild men who caught and sang the sun in flight,
And learn, too late, they grieved it on its way,
Do not go gentle into that good night.
Grave men, near death, who see with blinding sight
Blind eyes could blaze like meteors and be gay,
Rage, rage against the dying of the light.
And you, my father, there on the sad height,
Curse, bless me now with your fierce tears, I pray.
Do not go gentle into that good night. 
Rage, rage against the dying of the light. (Dylan Thomas) .

LATER EDIT: Am uitat sa va spun mai devreme ca imi tot veneau in minte versuri din Eminescu, atunci cand am vazut filmul. Cred ca lui i-ar fi placut foarte mult Interstellar. Pai nu va dati seama? "Era pe cand nu s-a zarit, azi o vedem si nu e." Sau " Si cai de mii de ani treceau in tot atatea clipe. Un cer de stele dedesubt, Deasupra-i cer de stele..."