Sandra repeta de 12 ori acelasi monolog. Tu de cate ori ai repeta acelasi text in fata a 12 colegi de care sa te rogi sa voteze pentru tine, sa nu ramai fara serviciu? Finalul filmului mie mi-a fost previzibil, dar asta nu face povestea mai putin tensionata.
Si la fiecare dialog, si la fiecare inceput de monolog, nu puteai sa nu te gandesti: "Eu cum as face? La mine cum ar fi? As putea sa fac asta?"
Chiar si numai pentru cum repeta egal, calm si fricos acelasi monolog, Marion Cotillard ar merita toate aplauzele mele. Nu stiu daca va lua Oscarul, astea de multe ori nici nu se dau pentru artisticaraie. Alegerea mea, deloc obiectiva, este pentru ea. Un film facut de ea, in jurul ei roiesc pentru a-i da doar replici si noi trasaturi, tensiuni si dureri, ceilalti.
Unii au zis ca e "stangist" filmul fratilor Dardenne. Dar de ce stangist? Ca e cu saraci si cu muncitori? Istoria ne invata ca milioane dintr-acestia au optat orbeste pentru valori de extrema dreapta. Si de ce stangist? Ca defileaza cu dilema somaj-compromisuri? Sandra isi face un lobby deschis, cinstit si se supune votului: mie nu mi se pare ca a-ti sustine cauza si a te supune votului, ba a-l mai si respecta, ar fi chestii stangiste. Aaaaa, la noi la Romanica unde e o dulce alandala de valori si doctrine, de urechisti de toate partile, cu scari de valori niciodata aranjate si pe viata rasturnat-osificate, probabil ca personajul, cu CNP si ADN romanesti, ar aplica metoda cu CNP si ADN romanesti, adica ar vorbi cu cineva care sa stie pe cineva care sa sune pe altcineva care in schimbul a ceva din trecut sau din viitor sa faca ceva.
Femeia asta merge din usa in usa si incearca sa se salveze. Frica de a nu-si pierde salariul, casa, hrana celor doi copii sunt mai arzatoare decat ah, orgoliul, ah, teama de umilinta. Care sigur ca o bantuie, dar realismul si dragostea barbatului de langa ea o fac sa sune din nou. La o usa, la un interfon, la un telefon. Cu calm, cu un amestec de timiditate si demnitate cum numai Marion Cotillard putea sa aiba, si sa isi pledeze cauza.
In drumul ei de doua zile pe la casele colegilor, castiga si pierde. Castiga si salveaza o prietena. O pierde pe o alta.
Esantionul ales de regizori o fi si el corect politic. Nu zic nu. Dar eterogena este si societatea occidentala de azi. Felia demografica aleasa de regizori descrie Occidentul vremurilor noastre: familii de emigranti cu tata cu 2 slujbe, una la negru, cu femei abuzate emotional sau capusate, tot emotional, cu somaj, boala, datorii la banci, egoism, conflict intre generatii, toate maionezele care tin hardughia in miscare.
Mi-a placut sa revad Belgia in filmul asta. Belgia mea, nemaivazuta de 17 ani. Cred ca nu s-a schimbat prea mult, cred ca maionezele astea erau si atunci, numai ca atunci ochii mei mari si naivi vedeau doar "Gran' Place".
Je vous aime Marion! Merci Dardenne pour me rendre la Belgique!
Si la fiecare dialog, si la fiecare inceput de monolog, nu puteai sa nu te gandesti: "Eu cum as face? La mine cum ar fi? As putea sa fac asta?"
Chiar si numai pentru cum repeta egal, calm si fricos acelasi monolog, Marion Cotillard ar merita toate aplauzele mele. Nu stiu daca va lua Oscarul, astea de multe ori nici nu se dau pentru artisticaraie. Alegerea mea, deloc obiectiva, este pentru ea. Un film facut de ea, in jurul ei roiesc pentru a-i da doar replici si noi trasaturi, tensiuni si dureri, ceilalti.
Unii au zis ca e "stangist" filmul fratilor Dardenne. Dar de ce stangist? Ca e cu saraci si cu muncitori? Istoria ne invata ca milioane dintr-acestia au optat orbeste pentru valori de extrema dreapta. Si de ce stangist? Ca defileaza cu dilema somaj-compromisuri? Sandra isi face un lobby deschis, cinstit si se supune votului: mie nu mi se pare ca a-ti sustine cauza si a te supune votului, ba a-l mai si respecta, ar fi chestii stangiste. Aaaaa, la noi la Romanica unde e o dulce alandala de valori si doctrine, de urechisti de toate partile, cu scari de valori niciodata aranjate si pe viata rasturnat-osificate, probabil ca personajul, cu CNP si ADN romanesti, ar aplica metoda cu CNP si ADN romanesti, adica ar vorbi cu cineva care sa stie pe cineva care sa sune pe altcineva care in schimbul a ceva din trecut sau din viitor sa faca ceva.
Femeia asta merge din usa in usa si incearca sa se salveze. Frica de a nu-si pierde salariul, casa, hrana celor doi copii sunt mai arzatoare decat ah, orgoliul, ah, teama de umilinta. Care sigur ca o bantuie, dar realismul si dragostea barbatului de langa ea o fac sa sune din nou. La o usa, la un interfon, la un telefon. Cu calm, cu un amestec de timiditate si demnitate cum numai Marion Cotillard putea sa aiba, si sa isi pledeze cauza.
In drumul ei de doua zile pe la casele colegilor, castiga si pierde. Castiga si salveaza o prietena. O pierde pe o alta.
Esantionul ales de regizori o fi si el corect politic. Nu zic nu. Dar eterogena este si societatea occidentala de azi. Felia demografica aleasa de regizori descrie Occidentul vremurilor noastre: familii de emigranti cu tata cu 2 slujbe, una la negru, cu femei abuzate emotional sau capusate, tot emotional, cu somaj, boala, datorii la banci, egoism, conflict intre generatii, toate maionezele care tin hardughia in miscare.
Mi-a placut sa revad Belgia in filmul asta. Belgia mea, nemaivazuta de 17 ani. Cred ca nu s-a schimbat prea mult, cred ca maionezele astea erau si atunci, numai ca atunci ochii mei mari si naivi vedeau doar "Gran' Place".
Je vous aime Marion! Merci Dardenne pour me rendre la Belgique!
Comentarii
Trimiteți un comentariu