Treceți la conținutul principal

În nopțile de iarnă, nimeni nu e singur. Orice Om își are Luna lui

A iubi înseamnă a te compune din ceilalți. Fără ei, eu n-aș fi ca să povestesc. Te urăsc când nu te mai povestesc. Pomenim numai ce iubim. Iubesc, deci exist.

În nopțile de iarnă, nimeni nu e singur. Orice Om își are Luna lui.



Până să moară și tata, scriam ca să-mi repovestesc și recuperez iubirile. După ce am rămas orfană, am început să scriu ca să-mi recuperez amintirile cu părinții. Nu îi mai am aici, dar retrăiesc întâmplările cu ei, de pe vremea când nu știam ce înseamnă zilele alea, nici copilărie, nici iubire, nici dor. Atunci, fiecare zi era toată lumea, toată viața, ziua era începutul și sfârșitul, nu mai era nimic sau nimic important dincolo de ziua de azi, totul sau nimic era azi.

Acum, când le scriu să le învii, le mai trăiesc o dată. Îmi dau seama că nu le-am uitat pentru că acolo m-am mai născut eu o dată, cu fiecare întâmplare și lecție. Mi-au rămas în minte, fără să știu că le mai am, asta înseamnă că ele sunt eu, mă compun pe mine, cea de azi, cu 40 de ani mai târziul copilăriei.

Anotimpurile, așa cum mi le-aduc aminte din copilărie, însemnau o imagine de la bloc, de la primul bloc, din apartamentul unde am stat în primii mei 9 ani. Fiecare anotimp era o scenă din fața blocului sau dintr-o cameră din apartamentul acela.

De exemplu, iarna.

Iarna era sufrageria luminată și de soare, și de zăpadă, și de bucuria că e sâmbătă și suntem toți trei acasă. Pe geamul camerei și dincolo de balcon era alb, mă dureau ochii dacă mă uitam mai mult la zăpadă. Tata stătea în fotoliu, la televizor, și vorbea cu mine, venită flămândă de afară, cu nasul și mâinile reci. Așteptam să mâncăm. În amintirea mea cu iarna, mama făcea la desert prăjitură de mere. Nu plăcintă, nu cremă, nu altceva. Prăjitură de mere. Nu pot nici azi să nu mă gândesc la sâmbăta însorită de ger și zăpadă, de soare de sâmbătă și de bucuria lui acasă, atunci când văd ori aud de prăjitură de mere.

Din iernile de atunci îmi mai aduc aminte de frigul din baie, într-o seară de Revelion. Era o răcoare care plutea prin toată casa, caloriferele nu făceau față – să fi fost un '81 sau '82. Reșoul îi dădea zor undeva între hol și bucătărie, să încălzească măcar o cameră importantă. În baie, cum apă caldă nu curgea la robinete, mama adusese de pe aragaz oala cu apă fierbinte. Trioul igienei însemna atunci oală-ibric-lighean. Așa ne spălam. Pentru că apă caldă ne dădea tovarășu' numai două ore pe săptămână, sâmbătă seara. Și din noaptea aia de Revelion îmi aduc aminte frigul de înlemneai din baie, spălatul rapid în lighean și fuga marș în sufragerie, la televizor și la tort. Mă încălzea mai mult bucuria că aveam voie să nu dorm în noaptea aia.

Singura dată când m-a pedepsit tata a fost tot într-o iarnă. El niciodată nu m-a lovit, nu m-a certat. Dar atunci m-a pedepsit. Mi-a zis ferm și scurt să mă dau jos de pe sanie. Așa a găsit el felul de a mă pedepsi pe mine, copil naiv de vreo 7 ani, când m-am miorlăit Ăăă, iar mergem la moșul ăla?! Nu vreaaau. Moșul ăla era tatăl lui și eu refuzam să merg trasă de sanie, acoperită de pătură și așezată comod, încă 4 km până la tatăl lui. Ce copil prost! Tata avea atunci cu vreo 12 ani mai puțin decât am eu acum. Bunicul avea vreo 86 de ani. Azi mi-e dor de amândoi. De umor lor sec, de felul lor mucalit de a vorbi ca să evite cearta, de simplitatea și decența lor.

Mi-e dor de iernile copilăriei și mă bucur că am curajul, adică nepăsarea, să închei amintirile despre iarna de atunci cu banalitatea asta, adevărată și tristă.






Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Win-win: Tu ai dreptate, eu am libertate. Despre Singlehood

Astăzi, despre Bella DePaulo și Virginie Efira . Cine? De ce?  Bella DePaulo predă și scrie psihologie în SUA. S-a specializat în viața de celibatar/ celibatară sau în noțiuni și cuvinte pentru care noi nu avem nici conceptul, nici vorbele: single at heart, singlehood, single experience. Ne-am împrietenit pe Facebook, cum face ea și cum fac și eu nu doar cu oameni știuți de la grădiniță, ci și cu oameni ale căror preocupări din cap și din viață sună cunoscut ori măcar nu te stresează. Bella trăiește în California, publică articole și cărți, este invitată în emisiuni, ține conferințe. O găsiți pe amazon și pe site-ul ei belladepaulo.com . Cartea Singled Out: How Singles Are Stereotyped, Stigmatized, and Ignored, and Still Live Happily Ever After i-a apărut în 2007. Anul ăsta în decembrie (chiar de Moș Nicolae, comme on dit en français) apare Single at Heart: The Power, Freedom, and Heart-Filling Joy of Single Life. Enjoy!  Comme on dit en français encore une foi, acum despre filmul L

Lumea pe dos, cu actori à contre-emploi, dar in care tot omul iubeste

Filmul lui Nolan readuce F-ul din SF in poveste. Fantastic. Sa mai fie si fantastic, atunci cand vedem un SF, nu doar S, riguros stiintific. Cu un poem care ne spune complicat de intraductibil ca suntem programati sa traim si sa ne dorim sa traim, cu vreo doua versuri care pot avea tot atatea traduceri si adaptari cate fire de par are in cap cititorul lor, cu acest poem lansat de pe la inceput, zic, Interstellarul ne reaminteste cum e cu dragostea. Asadar, cum e cu dragostea? Pentru ea facem imposibilul posibil. Pentru ca iubim, nu exista sau nu tinem cont de timp, de spatiu, de conditii meteo, geo, antropo. Pentru ca iubim, stim sa citim in stele si in semne. Pentru ca iubim, trecem peste orice si facem orice. Suntem programati sa fim, sa cautam dragostea, sa o dovedim cu fiecare respiratie si sa nu ne oprim pana nu ii este bine si la adapost dragostei noastre. Sunt pline de iubire spatiul si timpul acestui film. Cel mai adesea, poate pentru ca printre cele mai din aur cura

Noi suntem viața de apoi

  Noi suntem viața de apoi a plecaților noștri. Cum îi visăm, cum mai vorbim cu ei, cum facem ce le era drag să facem, așa își trăiesc ei viața de apoi. Visul lor din viitor e gândul nostru de azi. Noi le zicem că sunt Adormiți, căci ei visează cum facem ce le era drag să vorbească și ei fac ce ne este nouă azi drag să visăm.   Moșii de toamnă 2023