Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2014

14 spre 15

Ne despartim prieteni. Am invatat multe alaturi de tine. M-am bucurat si am plans de fericire cu tine. Esti printre cei mai buni si tot ce a fost sa se intample s-a intamplat pentru ca imi trebuia. Iti multumesc. Drum bun in amintiri! Imi voi aminti cu drag de tine, an bun!

In decembrie 89 am inspirat. Acum, expiram!

Cand ii spui asa, istoric, ca in procesul verbal, da, sunt multi. 25 de ani inseamna ceva. E un sfert de secol. Cand ii traiesti zi de zi, cu ochii pe ceas, pe televizor, pe aragaz si pe casa de marcat, pe portofel, pe pagini, pe ferestre, pe parinti, pe cruci, pe semne rutiere si pe buletine de vot, cand ii traiesti cum i-am trait, sunt ca o clipa mai lunga. Am senzatia ca in decembrie 1989 am inspirat si ca acum, 25 de ani mai tarziu, am expirat. Fara 1989, as fi avut mai putin aer si mai putine optiuni. Stiu fiecare ora din perioada 20 decembrie 89-1 ianuarie 90. Memoria mea de regula nu ma insala, dar pentru perioada aceea a avut parca un hard in plus, un radar mai mare. Nu cred ca difera mult de amintirile altora de varsta mea. Dar pentru mine sunt printre cele mai pretioase. Ar fi putut fi altfel, mai bine. Am fi putut incerca mai mult si mai vocal, mai sus si in mai multe feluri. Am avut frane, ghinioane, zile de intuneric si ora de revelatii. Or fi fost incrise in

25. Astia cand o sa ne lase sa respiram?

Conspiratia tacerii Au de ce sa taca. In public tac. Aduna-i in doi sau intre ei, ei cu ai lor, si nu vor mai tacea. Nu se vor mai opri din tocat si pus la cale si stabilit si batut in cuie. Fii de. Fini de. Doar copii de. Numai protejati de.  Profitori de sistem. Complici la tot ce s-a omorat, furat, distrus. Mutenia e acceptare. Tacerea e complicitate. E parte din ce se fura, se omoara, se distruge. Vii din afara? Orice afara? Esti mancat! Pleci afara? Ai macar o sansa.  Nu e filmul nostru! Ne traiesc viata, ne-o fura si ne-o joaca! "Vinovat e tot facutul Si sfant doar nunta, inceputul" 25 de ani. Degeaba.

Presa Facebook si Nadia la paralele. Stiri paralele

In noaptea de 8/ 9 decembrie, presa online din Romania in cvasitotalitatea ei si cel putin o televiziune au dat "stirea cu Nadia si Obama". Cei doi se intalnisera si se salutasera, pe 31 iulie, iar in aceasta noapte de decembrie, pe pagina de Facebook a Nadiei Comaneci a aparut o fotografie de la acel eveniment, insotita de textul :  Great honor to be at  The White House  celebrating  Special Olympics  — with Barack Obama . Sursa: Facebook, Nadia Comaneci official Fara sa verifice pe agenda Casei Albe,  fara sa verifice cand si cum se intersectau Jocurile Olimpice Speciale, Casa Alba, Nadia si Obama, fara sa remarce cat de verzi sunt frunzele de la ferestre,  mai pe scurt, din neatentie, jurnalistii au tabarat pe aceasta biata fotografie si au relatat, de la miezul noptii timp de vreo noua ore, cum ca tocmai ce se intalnisera luni, 8 decembrie, la Casa Alba. Stresul si justificarea vin din teama viscerala a ziaristului de online de a nu rata stirea. Daca nu

19 ans deja

1 decembrie 1995 - se infiinta TVR International                               - se lansa Pro TV                               - ma angajam. Prima data ever si prima data in TVR. Revenirea avea sa fie in 2009, dupa plecarea din vara lui 2002 19 ani de munci si zile nu-s multi, nu-s putini. Au trecut ca un sfert de ora. Am ras cu colegii de mii de ori, mi-am facut prieteni pe viata, am plans singura de mii de ori. Toate, la serviciu, pentru el, datorita lui, in timpul lui, din cauza mea. Am venit, am plecat, am invatat, am esuat. Am urcat, am coborat, am pus suflet si sanatate, am urat si am iubit. Microbul TVR nu m-a lasat sa stau departe, desi ma credeam dezlegata, am vrut inapoi dupa cativa ani. Si am luat-o de la capat cu tot plansul si cu tot rasul, cu prieteni vechi si noi. La anul, preabatranescul 20 de ani. Foto: august 1999, la eclipsa, in curtea TVR

16 noiembrie. Pilda samarineanului milostiv

Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort.  Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături.  De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături.  Iar un samarinean , mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da.  Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?  Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el.  Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea. ( Duminica a 25-a dupa Rusalii,  Pilda samarineanului milostiv,  Ev. Luca 10, 25-37 ) Samaritenii sau samarinenii, grup etni

Ich bin eine Hermanstädterin

Pentru ca de ce: 1. Jucam cu ce carti avem. 2. De cinci ani, comitetul Nobel incearca sa ne spuna ceva sau ca stie ceva. 3. Printul Charles nu a cumparat case in Deliorman.

Amo. Amare. Francesco

2014 mi-a inceput sub fereastra lui. 2013 fusese un an bun, dar cel mai bun abia incepea. In viata mea de romanca ortodoxa jurnalista curioasa aparuse acest miraculos Sfant Parinte. Un zambet luminos, un chip de om bun care aducea promisiuni. Sau, pre limba lor, Speranta. Francesco. Si sub acest Francesco am trait un an miraculos, luminos, bun, cu promisiuni si speranta. Sub fereastra lui, sub soarele marial de an nou si din vocea lui, m-am indragostit de Italia, am simtit ca sangele latin apa nu se va face. Din blandetea si autoritatea lui Francesco am aflat ca fericirea e atunci cand te simti acasa. Te poti simti acasa in bratele unui om, in paginile unei carti, pe nisipul celei mai frumoase plaje sau imbratisand un copil. Aceste fericiri toate inseamna acasa. Francesco stia. Si a vrut sa stiu si eu. Asta ne-a fost misiunea pe 2014. Si a facut sa se implineasca multe. Si-a trimis un inger cu numele lui sa faca totul mai usor si mai frumos. Abia atunci am inceput sa cred ce

SEVEN (Tag Very Inspiring Blogger Award)

Fenomenele anului 2014 in online-ul de placere, nu ala de durere au fost doua: revine moda lepsei (uraaa!) si selfie cu ale lui usie, twosie etc a intrat definitiv in viata noastra. In treacat, remarcam prin folderele vietii ca primul selfie l-am facut in 2004, cand nici nu stiam ce e ala. Cine stia? Acum, de ce va deranjez? Preiau o leapsa de la Lachicboutique . Sapte lucruri despre mine. 1. Lucruri zici? Primul lucru sunt mai multe, cele cu prefixul "tele": telecomanda, televizorul, televiziunea, telefonul. Tele, indepartat, la distanta in greaca, imi este cel mai aproape. 2. Invat din greseli. Ma bucur cand am sansa sa pricep de ce mi s-a intamplat tocmai mie. Ce noroc am sa primesc lectii! 3. Nu-mi place galagia. Sunetele multe din toate partile, vocile disonante cu sensul discutiei, zgomotele aiurea intr-o atmosfera care ar trebui sa fie linistita, toate ma deranjeaza. Daca as putea, as vrea sa dau totul un pic mai incet. 4. Imi place sa gatesc. Gatesc can

Addio Pizzo. Fara gluma si fara sange pe pereti

Addio Pizzo este numele unei miscari civice. A aparut in urma cu 10 ani in Palermo, cand vreo cinci tineri sicilieni au vrut sa-si deschida o afacere si si-au dat seama ca "vor trebui" sa plateasca lunar Mafiei celebra taxa, pizzo. S-au gandit mai bine si s-au hotarat ca nu! Peste noapte, literalmente, orasul a fost impanzit de mii de bannere  "Un intero popolo che paga il pizzo è un popolo senza dignità". Poporul care le plateste taxa mafiotilor este un popor fara demnitate. Mafia siciliana estorca afacerile din insula de la sfarsitul secolului al XIX-lea. La inceputul celui de-al XXI-lea, mercurialul ajunsese la 500 de euro pe luna pentru micii comercianti, patronii de restaurante si hoteluri si la 2.000 de euro pentru sefii companiilor de constructii. Un om de afaceri din Palermo pe nume Libero Grassi anuntase public, printr-o scrisoare deschisa aparuta intr-un ziar local, ca refuza sa mai plateasca pizzo. Avea o fabrica de lenjerie si pijamale, "

PRO TV e aici. Post Festum

Asa arata acum fostul sediu, ca al unui post ... post festum.   August 2014 Pe vremuri, care apuneau cam pe aici , Cabina Pro Tv era antemergatorul lui citizen journalism in Romania. Candva era motiv de crescut pretul imobiliarelor si era punct de reper, acum e o ruina care urateste cartierul. Oricand 2001-2013, sub un curcubeu oarecare Ce invatam noi de aici, din plimbarile in sus si in jos pe bulevardele patriei? 1. Nimeni nu e de neinlocuit, nici macar o adresa, cu atat mai putin un buton de telecomanda. 2. La toti ne vine randul. 3. Te uiti, nu te uiti, vremea castigului trece!

Cine ne apara? Cine ne omoara?

UPDATE 3 august: In saptamana pe care am incheiat-o, am aflat despre proiectul de lege referitor la amnistia fiscala pentru pensionarii care au de restituit sume, din vina diverselor autoritati. Deci, se poate. Poate ca miile de reactii ca aceasta pe care am avut-o si eu au contribuit. Inca un motiv sa nu dormim in papuci cand se intampla rele in jur. Ne-am nascut in spitale, nu in padure. Platim mancarea, nu o furam. Ne iubim si facem copii, nu ne sugrumam. Si atunci, cum am ajuns aici? Ce a murit in noi si ce am uitat, de am ajuns aici? AICI!  Cazul Valentin Campeanu, la CEDO Cazurile sinuciderilor de frica anchetelor Un tanar bolnav moare pentru ca niciun asistent medical sau social nu i-a dat nicio sansa. Dupa 10 ani de la moartea omului si dupa lupte juridice ale unui ONG, statul roman e condamnat. Pensionari care au dat plicuri cu bani si borcane cu miere, exasperati de saracie, somaj si disperati sa isi gaseasca odata linistea primind pensia, sunt anchetati in

Un animal sanatos e un animal fericit, adica e si el ca omu'

Implineste 6 luni pe 24 iulie, este sanatos, jucaus, tandru si frumos. Este Bonnie sau Bonitza, Bonitza Mitza, Bonicioashka, Ocio Ocio si muuulte altele pe care le inventez pe loc si care raman numai intre noi doi. Dar Bonnie nu e o jucarie frumoasa si nu l-am vazut asa nici cand incapea intr-un minibol de mancare. Este un suflet. Are autonomie, personalitate, dorinte si cred ca si vise. Ii vorbesc asa cum ii vorbesc unui copil, ma port cu el ca si cand as vrea sa ne intelegem sa ne fie bine impreuna. Este primul meu gand si prima mea grija, de cand suntem impreuna, adica de patru luni minunate. Da, asa e, acum voi rosti propozitia aceea! Fiti atenti, acum: "Ce m-as fi facut fara el!" Grija pentru Bonnie inseamna atentie la tot ce e al lui: mancare, apa, stare de bine, blanita, corp, somn, jucarii. Un animal sanatos e un animal fericit, adica e si el ca omu'. Asa ca odata cu el au aparut in viata mea informatiile despre cabinetele veterinare. Si nu de pest

Puie, misi!

Despre Generation Twee. In romaneste, Generatia "Te pupik dulcik" Exista. Au documentat-o astia. Au scris carti. Asa e, ne-au facut cu capul, deci trebuia sa ii luam la intepat in insectar. S-au adunat sociologi, antropologi, psihologi si au ajuns la oarecari concluzii. Eu le-am adunat, tradus si adaptat. Bon appetit! Cum le zice lor? Twee - numele le vine de la felul in care copiii mici de americani pronunta "sweet". Prin urmare, adaptarea nu putea fi decat in sfarsit explicata fixatie pentru "te pup dulce", "te pupic", "te pupik dulcic", "dulcik", "esti un dulce, "o dulce, o dulcica, un dulcic", pentru ID-urile si adresele dulcika99, dulcyka2001, sweet98, dulcic_dulcika.... Etc... ca nu mai pot (acum imi vine sa ii suspectez si pe cei de la Dolce ca ii vizeaza p-astia din generatia Twee). I-a consacrat in biblioteci Marc Spitz, un ziarist caruia chiar in vara asta i-a aparut cartea "Twee: The G

Cat de mult il iubesti?

Sa lamurim de la inceput ca nu il critic pe Oprescu. Imi imaginez ca nu el a gasit sloganul, nu el l-a scris si poate ca omului  nici macar nu-i place. Sunt altii care au avut de facut chestia asta. OK. Si acum la treaba. Asa cum arata, asa cum il vad peste tot in Bucuresti, pe panouri de pe toate strazile si cum e si in poza de mai sus, textul asta e gresit.  Nu are...logica, nu are...semne de punctuatie, nu are...sens. Intai, nu are virgula si nici semn de exclamare, nu are nici semn de intrebare si eu nu stiu cine cu cine vorbeste. Apoi, litera mica la "poti" e ca mustarul de pe clanta, nu pricep de ce nu incepe cu litera mare. Si apoi, ce vrea sa spuna? "Poti sa iubesti Bucurestiul." Sau "Poti sa iubesti, Bucuresti?" sau "Poti sa iubesti, Bucuresti!" sau "Poti sa iubesti. Bucuresti" ... Nimeni nu stie... Sigur ca unii s-au temut sa articuleze Bucurestii sau Bucurestiul, ca scolile de gramatica sa paruiesc si acum. Eu

Hai-hui! Sau cat de simplu e sa cuceresti lumea!

“Hai-hui”-ul meu este unul urban. Sunt turista de catedrale, palate, expozitii, muzee, biserici si cafenele, restaurante, teatre, sunt turista de hoteluri cu apa calda, televizor si internet. Asa sunt si ma laud cu asta. Nu ma luati la cort in savana, nu ma convingeti sa mancam frunze in varf de munte fara semnal. “Mie dati-mi strazi pavate, dati-mi cinematograf!”, dupa cum decreta poetul! Am invatat sa nu mai astept. Stiu ca nu trebuie sa mai aman. Am mai aflat ca tot ce nimeni nu imi poate lua se afla in mine, nu in sifonierul meu. Ce adapostesc in mine, printre cele mai de pret comori, sunt amintirile. Calatoriile si diminetile din orase primitoare, incepute cu “Hello! What are you up to now?, intrebare adresata tie, strengareste – da, pentru asta merita sa traiesti! Calatoriile mele din ultimii 20 de ani sunt in imaginea de mai jos. Restul abia asteapta! Praga! Cu Praga mi-am continuat calatoriile hai-hui cand lumea europeana ne-a reprimit la ea, pentru ca “hai-h

200.000 de romance se uita la meciuri de fotbal la televizor. Si alte surprize din tribuna statisticilor

In ultimii 7 ani, a scazut cu 10 procente numarul celor interesati sa vada meciuri de fotbal la televizor ( de la 47,7% în 2006 la 37,8% dintre romanii din mediul urban în 2013). Dezinteresul este aratat de o diferenta si mai mare pentru acelasi subiect in presa scrisa: de la 33% in 2006 la 20% in 2013.  Alte informatii: Aproape jumatate dintre locuitorii oraselor citesc constant stiri despre fotbalul de la noi, in ziare si reviste si cam tot atatia (46% cu 43%) citesc despre fotbalul international. 20% dintre locuitorii de la oras se uita la televizor mai ales pentru meciuri. Dintre ei, 11% sunt femei. (Cu datele de la recensamantul din 2011 si cu rotunjiri specifice am ajuns la cele 200.000 de doamne de la oras care se uita la meci la tv). 58% se uita "in general" (spre deosebire de cei care se uita "in special", "mai ales", de mai sus) la meciurile de fotbal la televizor. Cei mai multi dintre cititorii care urmaresc in zia

Ancien regime junior

E o lume de juniori ai unor seniori. Oricine a castigat, oricine decide, oricine face, desface si castiga este un junior al unui senior.  Traim un Ancien regime junior. De la teatre la redactii, la vami si podgorii. Un junior de senior are totul: daca nu are filme, are firme, daca nu e in toate reality show urile, are publicitatea din toate reality show urile. Toate reality show urile sunt cu ei, cu juniorii si aspirantii la acceptarea in viata juniorilor. Toate stirile sunt despre ei, copiii lor, operatiile si masinile lor.  Pana si cartile le-au cucerit. Daca nu sunt amintirile lor, atunci sunt cartile de interviuri cu amintirile altor seniori sau, in cel mai bun caz, sunt amintirile unor fraieri ca mine, contorsionati sub apasarea de-o viata a unor juniori de seniori. Mergeti in amontele averilor si veti vedea ca sunt pamanturile si casele dinainte de 1940 sau dinainte de 1900. Daca nu-s mosteniri din vremuri la care nu au contribuit cu nimic, atunci sunt spalaturi mafiot

Cum mancam cand nu calatorim in masina proprie sau in masina de la mama noastra

Trebuia. Fai lumeo, chiar trebuia! E starea aia care te ia brusc atunci cand in ditamai randurile de la poarta de imbarcare sau in delicata cuseta transromaneasca ori in tr-tr-trenul interregio, chiar langa tine, incepe unul sa isi desfaca cele cinci randuri de foi, foite, pungi si servetele, sa pleascaie si sa clenfane din mere, salam, biscuiti, apoi sa galgaie, pufaie si finalmente ragaie apa de dupa. Asadar... Regulile "mancatului in timpul calatoritului in comun" (adica in mijloace de transport pe care nu le conduci tu, al tau, ma-ta sau tac-tu si unde habitaclul include mai multi decat sunteti voi la televizor duminica seara): 1. Oricat ti-ar fi de foame, abtine-te pana cobori. Nu ne place tuturor sa iti mirosim pastrama din senvisul cu de toate si nici nu iti impartasim iubirea pentru ceapa. 2. Daca ti-e foame de mori, dar inca nu mori, tine minte, ah, sa nu uiti, Darie, unde ai pus: senvisurile, pungile cu crantzanele, pungutele cu mere, cutia cu biscuiti, c

Mirii Europei

Preacurata luna mai, cu toate ale ei, imi aminteste de imbobocitele sarbatori cu mirese. Si asa vad, prin folderele cu poze, miniinstantanee de prin Europa cu perechi-perechi, in ziua lor cea mare. Miri lituanieni. Aprilie 2009. Vilnius. Or mai fi si acum, fericiti, impreuna. Miri portughezi. Septembrie 2013, parcul cazinoului din Estoril. Unde vedem poza nuntii universale. Si frumosii preferati. Mirii italieni. 1 ianuarie 2014, Roma, in  Piazza del Campidoglio, pe Capitoliu. Si cand te vor intreba pentru cine am intrat in UE, sa stii sa raspunzi: pentru tine am intrat, sa poti urca pana-n nord si alerga pana-n vest, liber si in pace!

Premiile Festivalului de Film de la Cannes 2014

  Competiţia oficială: Palme d'Or - "Winter Sleep", de Nuri Bilge Ceylan Marele Premiu al Juriului (Grand Prix) - "Le Meraviglie", de Alice Rohrwacher - una dintre surorile adolescente este interpretata de Alexandra Lungu. Remarcam prezenta ei in festival, in aceasta postare  despre singurul film italian selectat anul acesta la Cannes. Premiul Juriului - "Mommy", de Xavier Dolan, şi "Adieu au langage", de Jean-Luc Godard Premiul pentru regie - Bennett Miller, pentru "Foxcatcher" Premiul pentru scenariu - Andrey Zvyagintsev şi Oleg Negin, pentru "Leviathan" Premiul pentru interpretare masculină - Timothy Spall, pentru rolul "Mr Turner", de Mike Leigh Premiul pentru interpretare feminină - Julianne Moore, pentru rolul din "Maps to the stars", de David Cronenberg. Caméra d'Or - "Party Girl", de Marie Amachoukeli, Claire Burger, Samuel Theis Palme d'Or pentru scurtmetraj