marți, 30 decembrie 2014

14 spre 15

Ne despartim prieteni.

Am invatat multe alaturi de tine.

M-am bucurat si am plans de fericire cu tine.

Esti printre cei mai buni si tot ce a fost sa se intample s-a intamplat pentru ca imi trebuia.

Iti multumesc.

Drum bun in amintiri!

Imi voi aminti cu drag de tine, an bun!

duminică, 21 decembrie 2014

In decembrie 89 am inspirat. Acum, expiram!

Cand ii spui asa, istoric, ca in procesul verbal, da, sunt multi. 25 de ani inseamna ceva. E un sfert de secol.

Cand ii traiesti zi de zi, cu ochii pe ceas, pe televizor, pe aragaz si pe casa de marcat, pe portofel, pe pagini, pe ferestre, pe parinti, pe cruci, pe semne rutiere si pe buletine de vot, cand ii traiesti cum i-am trait, sunt ca o clipa mai lunga.

Am senzatia ca in decembrie 1989 am inspirat si ca acum, 25 de ani mai tarziu, am expirat.

Fara 1989, as fi avut mai putin aer si mai putine optiuni.

Stiu fiecare ora din perioada 20 decembrie 89-1 ianuarie 90. Memoria mea de regula nu ma insala, dar pentru perioada aceea a avut parca un hard in plus, un radar mai mare. Nu cred ca difera mult de amintirile altora de varsta mea. Dar pentru mine sunt printre cele mai pretioase.

Ar fi putut fi altfel, mai bine. Am fi putut incerca mai mult si mai vocal, mai sus si in mai multe feluri.

Am avut frane, ghinioane, zile de intuneric si ora de revelatii.

Or fi fost incrise in destin, poate ca le-as fi trait oricum, oriunde.

Dar in acesti 25 de ani ca o clipa le-am trait asa cum imi amintesc.

Am ajuns aici fara contrafactual si mergem mai departe, pentru macar pe-atat.

Insa nici mama lu tata lu sora cea mare a lui Nostradamus altoit cu Fukuyama n-ar fi zis, la ora cand incepea mitingul in Piata Palatului pe 21 decembrie 1989, ca peste fix, dar fix 25 de ani, asteptam ca in Casa Poporului aka Palatul Parlamentului sa depuna juramantul al patrulea presedinte al Romaniei democratice, iar acest al patrulea presedinte ales sa fie un etnic sas din Sibiu, fost profesor de fizica, iar noi asteptam depunerea juramantului butonand pe televizoare LED si ale(r)gand intre jde posturi tv.

Hai, ca se poate!

La multi ani, fratilor!

vineri, 12 decembrie 2014

25. Astia cand o sa ne lase sa respiram?

Conspiratia tacerii


Au de ce sa taca. In public tac. Aduna-i in doi sau intre ei, ei cu ai lor, si nu vor mai tacea. Nu se vor mai opri din tocat si pus la cale si stabilit si batut in cuie.

Fii de. Fini de. Doar copii de. Numai protejati de. 

Profitori de sistem. Complici la tot ce s-a omorat, furat, distrus.

Mutenia e acceptare. Tacerea e complicitate. E parte din ce se fura, se omoara, se distruge.

Vii din afara? Orice afara? Esti mancat!

Pleci afara? Ai macar o sansa. 

Nu e filmul nostru!

Ne traiesc viata, ne-o fura si ne-o joaca!

"Vinovat e tot facutul
Si sfant doar nunta, inceputul"

25 de ani. Degeaba.


marți, 9 decembrie 2014

Presa Facebook si Nadia la paralele. Stiri paralele

In noaptea de 8/ 9 decembrie, presa online din Romania in cvasitotalitatea ei si cel putin o televiziune au dat "stirea cu Nadia si Obama". Cei doi se intalnisera si se salutasera, pe 31 iulie, iar in aceasta noapte de decembrie, pe pagina de Facebook a Nadiei Comaneci a aparut o fotografie de la acel eveniment, insotita de textul : Great honor to be at The White House celebrating Special Olympics — withBarack Obama.


Sursa: Facebook, Nadia Comaneci official


Fara sa verifice pe agenda Casei Albe, 

fara sa verifice cand si cum se intersectau Jocurile Olimpice Speciale, Casa Alba, Nadia si Obama,

fara sa remarce cat de verzi sunt frunzele de la ferestre, 

mai pe scurt, din neatentie,

jurnalistii au tabarat pe aceasta biata fotografie si au relatat, de la miezul noptii timp de vreo noua ore, cum ca tocmai ce se intalnisera luni, 8 decembrie, la Casa Alba.

Stresul si justificarea vin din teama viscerala a ziaristului de online de a nu rata stirea. Daca nu o dam? Daca o ratam? Daca zice seful ca n-am vazut-o? Si suprema justificare " au dat-o si aia, si aia, am vazut-o peste tot", plus graba interioara "sa dam si noi!".

Meseria asta a lui a sti ce, cine, unde, cand, cum, de ce nu degeaba il are pe amaratul de CAND in maruntaiele ei. Este crucial. Este parte din carnea informatiei. CAND.

NU uitati, copii! 

Nu uitati, copii cuminti!

Luati aminte la aceasta lectie de jurnalism. E despre ea, noua presa Facebook. Care crede ca poate trai in afara lui "cine, ce, unde, cand, cum, de ce". Pana cand? 

vineri, 28 noiembrie 2014

19 ans deja

1 decembrie 1995 - se infiinta TVR International
                              - se lansa Pro TV
                              - ma angajam. Prima data ever si prima data in TVR. Revenirea avea sa fie in 2009, dupa plecarea din vara lui 2002


19 ani de munci si zile nu-s multi, nu-s putini. Au trecut ca un sfert de ora.

Am ras cu colegii de mii de ori, mi-am facut prieteni pe viata, am plans singura de mii de ori. Toate, la serviciu, pentru el, datorita lui, in timpul lui, din cauza mea.

Am venit, am plecat, am invatat, am esuat.

Am urcat, am coborat, am pus suflet si sanatate, am urat si am iubit.

Microbul TVR nu m-a lasat sa stau departe, desi ma credeam dezlegata, am vrut inapoi dupa cativa ani.

Si am luat-o de la capat cu tot plansul si cu tot rasul, cu prieteni vechi si noi.

La anul, preabatranescul 20 de ani.

Foto: august 1999, la eclipsa, in curtea TVR


joi, 13 noiembrie 2014

16 noiembrie. Pilda samarineanului milostiv

Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. 

Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. 

De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. 

Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. 

Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? 

Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. 

Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea.

(Duminica a 25-a dupa Rusalii, Pilda samarineanului milostiv, Ev. Luca 10, 25-37)

Samaritenii sau samarinenii, grup etnic din Palestina.

Levit, preot la vechii evrei. Cf.  ebr. Lewi – nume propriu, însemnând „acela care unește”. 

QED

joi, 6 noiembrie 2014

Ich bin eine Hermanstädterin

Pentru ca de ce:


1. Jucam cu ce carti avem.

2. De cinci ani, comitetul Nobel incearca sa ne spuna ceva sau ca stie ceva.

3. Printul Charles nu a cumparat case in Deliorman.


miercuri, 29 octombrie 2014

Amo. Amare. Francesco

2014 mi-a inceput sub fereastra lui. 2013 fusese un an bun, dar cel mai bun abia incepea. In viata mea de romanca ortodoxa jurnalista curioasa aparuse acest miraculos Sfant Parinte. Un zambet luminos, un chip de om bun care aducea promisiuni. Sau, pre limba lor, Speranta.

Francesco.


Si sub acest Francesco am trait un an miraculos, luminos, bun, cu promisiuni si speranta.

Sub fereastra lui, sub soarele marial de an nou si din vocea lui, m-am indragostit de Italia, am simtit ca sangele latin apa nu se va face. Din blandetea si autoritatea lui Francesco am aflat ca fericirea e atunci cand te simti acasa. Te poti simti acasa in bratele unui om, in paginile unei carti, pe nisipul celei mai frumoase plaje sau imbratisand un copil. Aceste fericiri toate inseamna acasa.

Francesco stia. Si a vrut sa stiu si eu. Asta ne-a fost misiunea pe 2014. Si a facut sa se implineasca multe. Si-a trimis un inger cu numele lui sa faca totul mai usor si mai frumos. Abia atunci am inceput sa cred ce mi se intampla si de la cine mi se intampla. Era Francesco.

Nu va urma convertirea. Ne e bine care pe unde suntem. El nu se supara pentru ca stie. Stie prea bine. Asta e tot farmecul. Sa fim fericiti care pe unde suntem si cum suntem si sa ne intalnim fericiti.

Grazie Francesco!

sâmbătă, 27 septembrie 2014

SEVEN (Tag Very Inspiring Blogger Award)


Fenomenele anului 2014 in online-ul de placere, nu ala de durere au fost doua: revine moda lepsei (uraaa!) si selfie cu ale lui usie, twosie etc a intrat definitiv in viata noastra. In treacat, remarcam prin folderele vietii ca primul selfie l-am facut in 2004, cand nici nu stiam ce e ala. Cine stia?

Acum, de ce va deranjez? Preiau o leapsa de la Lachicboutique. Sapte lucruri despre mine.

1. Lucruri zici? Primul lucru sunt mai multe, cele cu prefixul "tele": telecomanda, televizorul, televiziunea, telefonul. Tele, indepartat, la distanta in greaca, imi este cel mai aproape.

2. Invat din greseli. Ma bucur cand am sansa sa pricep de ce mi s-a intamplat tocmai mie. Ce noroc am sa primesc lectii!

3. Nu-mi place galagia. Sunetele multe din toate partile, vocile disonante cu sensul discutiei, zgomotele aiurea intr-o atmosfera care ar trebui sa fie linistita, toate ma deranjeaza. Daca as putea, as vrea sa dau totul un pic mai incet.

4. Imi place sa gatesc. Gatesc cand sunt fericita. Imi ies toate mancarurile. Prefer "felul doi" si salatele pentru exercitarea acestei placeri!

5. Am curaj. Curaj sa deschid usi, dar si sa le inchid. Asta pentru ca am incredere in mine.

6. Am aflat ca dragostea dureaza trei ani. Si cum mi-am luat portia in viata asta, ma declar la vama si merg mai departe.

7. Al saptelea pitic... aaa, al saptelea lucru ramane nespus.

Leapsa e la liber!

miercuri, 20 august 2014

Addio Pizzo. Fara gluma si fara sange pe pereti

Addio Pizzo este numele unei miscari civice.

A aparut in urma cu 10 ani in Palermo, cand vreo cinci tineri sicilieni au vrut sa-si deschida o afacere si si-au dat seama ca "vor trebui" sa plateasca lunar Mafiei celebra taxa, pizzo.

S-au gandit mai bine si s-au hotarat ca nu!

Peste noapte, literalmente, orasul a fost impanzit de mii de bannere "Un intero popolo che paga il pizzo è un popolo senza dignità". Poporul care le plateste taxa mafiotilor este un popor fara demnitate.

Mafia siciliana estorca afacerile din insula de la sfarsitul secolului al XIX-lea. La inceputul celui de-al XXI-lea, mercurialul ajunsese la 500 de euro pe luna pentru micii comercianti, patronii de restaurante si hoteluri si la 2.000 de euro pentru sefii companiilor de constructii.

Un om de afaceri din Palermo pe nume Libero Grassi anuntase public, printr-o scrisoare deschisa aparuta intr-un ziar local, ca refuza sa mai plateasca pizzo. Avea o fabrica de lenjerie si pijamale, "Sigma". O jumatate de an mai tarziu, a murit impuscat in cap, in fata casei, in timp ce se indrepta spre masina. Crima nu a avut niciun martor. Era 29 august 1991.

Site-ul "Addio Pizzo" este, evident, in italiana, dar si in 14 limbi straine. Este si in romana.

Miscarea din Sicilia a inspirat si Germania care a initiat in 2007 "Mafia? Nein Danke!".

Addio Pizzo se prezinta ca "revolutie culturala" impotriva Mafiei. Si nu cred ca e mult spus.

Inseamna niste pasi pe cat de mici si de zilnici, pe atat de decisivi: restaurantul care vrea sa nu mai plateasca taxa catre Mafie afiseaza bannerul cu sloganul organizatiei, iar clientii care vor sa incurajeze gestul comerciantului respectiv cumpara numai de la cel care afiseaza acest banner.



Boicotarea celor care continua sa plateasca este cel mai sigur mod de a seca resursele Mafiei. Cu o singura conditie: cei care boicoteaza sa fie tot mai multi, fara gluma si fara sange pe pereti.

Miscarea nu are un lider, un presedinte etc. Sunt zeci de persoane intr-un fel de comitet de organizare.

Totul, dar absolut totul, se bazeaza, cum altfel, pe voluntariat.

E un Pay it forward, dar dus la alt nivel si, mai mult decat atat, nu e un film, e o actiune reala si dura.

Este felul unei comunitati de a reactiona, in paralel si in sprijinul actiunilor anti-Mafia ale politiei. Una fara cealalta nu se poate si una are incredere in cealalta.
.....
Ei bine, citind eu despre toate astea, pentru ca ideea mi-a placut de la prima lectura, acum cateva luni, mi-am dat seama, cu tristete, de ce asa ceva nu se va naste niciodata in Romania. Motivele doar le stiti prea bine...


luni, 11 august 2014

PRO TV e aici. Post Festum

Asa arata acum fostul sediu, ca al unui post ... post festum.





 August 2014

Pe vremuri, care apuneau cam pe aici, Cabina Pro Tv era antemergatorul lui citizen journalism in Romania.

Candva era motiv de crescut pretul imobiliarelor si era punct de reper, acum e o ruina care urateste cartierul.

Oricand 2001-2013, sub un curcubeu oarecare

Ce invatam noi de aici, din plimbarile in sus si in jos pe bulevardele patriei?


1. Nimeni nu e de neinlocuit, nici macar o adresa, cu atat mai putin un buton de telecomanda.
2. La toti ne vine randul.
3. Te uiti, nu te uiti, vremea castigului trece!

joi, 24 iulie 2014

Cine ne apara? Cine ne omoara?

UPDATE 3 august: In saptamana pe care am incheiat-o, am aflat despre proiectul de lege referitor la amnistia fiscala pentru pensionarii care au de restituit sume, din vina diverselor autoritati. Deci, se poate. Poate ca miile de reactii ca aceasta pe care am avut-o si eu au contribuit. Inca un motiv sa nu dormim in papuci cand se intampla rele in jur.


Ne-am nascut in spitale, nu in padure.

Platim mancarea, nu o furam.

Ne iubim si facem copii, nu ne sugrumam.

Si atunci, cum am ajuns aici? Ce a murit in noi si ce am uitat, de am ajuns aici?

AICI! 

Cazul Valentin Campeanu, la CEDO
Cazurile sinuciderilor de frica anchetelor

Un tanar bolnav moare pentru ca niciun asistent medical sau social nu i-a dat nicio sansa. Dupa 10 ani de la moartea omului si dupa lupte juridice ale unui ONG, statul roman e condamnat.

Pensionari care au dat plicuri cu bani si borcane cu miere, exasperati de saracie, somaj si disperati sa isi gaseasca odata linistea primind pensia, sunt anchetati in dosarele micii coruptii. De frica, se sinucid.

Nu avem rabdare sa ne privim in oglinda. Nu stim detalii si oftam urechist. Ne dam mai fericiti cu parerea, despre cutii negre si despre baloane de aur, decat sa ne dam jos ochelarii de distanta si sa ne uitam in curtea noastra.

Nu ne uitam in jur si nu ne zdruncina nimic astfel incat sa schimbam legi, proceduri, reguli.

Nu ne oprim.

Mergem grabiti spre uitare. Mi-e rusine si mi-e frica.

miercuri, 23 iulie 2014

Un animal sanatos e un animal fericit, adica e si el ca omu'

Implineste 6 luni pe 24 iulie, este sanatos, jucaus, tandru si frumos. Este Bonnie sau Bonitza, Bonitza Mitza, Bonicioashka, Ocio Ocio si muuulte altele pe care le inventez pe loc si care raman numai intre noi doi.



Dar Bonnie nu e o jucarie frumoasa si nu l-am vazut asa nici cand incapea intr-un minibol de mancare. Este un suflet. Are autonomie, personalitate, dorinte si cred ca si vise.

Ii vorbesc asa cum ii vorbesc unui copil, ma port cu el ca si cand as vrea sa ne intelegem sa ne fie bine impreuna. Este primul meu gand si prima mea grija, de cand suntem impreuna, adica de patru luni minunate.

Da, asa e, acum voi rosti propozitia aceea! Fiti atenti, acum: "Ce m-as fi facut fara el!"



Grija pentru Bonnie inseamna atentie la tot ce e al lui: mancare, apa, stare de bine, blanita, corp, somn, jucarii. Un animal sanatos e un animal fericit, adica e si el ca omu'. Asa ca odata cu el au aparut in viata mea informatiile despre cabinetele veterinare. Si nu de peste mari si tari, ci de pe la noi din sector, fix pe langa casa omului.

Vreau ca Bonitza Mitza sa aiba tot ce e mai bun, sa il ingrijeasca profesinisti in medicina care sa iubeasca animalele.

La prima si prima vizita la medic, cand abia ne cunoscusem, am primit doar sfaturi despre alimentatie si invitatia la vaccin la varsta de 6 luni.

La implinirea celor 6 luni, am ajuns "mai oficial" si indelungat la medic, pentru o consultatie si pentru deparazitare interna. Ceea ce ni s-a intamplat si cu ocazia asta am fost cuminti, laudati si mangaiati. Iar bonus, am primit si o taiere a unghiilor. Deci, "CADO" ( corect, cadeau, stiam asta, ca doar suntem francofoni, cuvantul cel mai des auzit de el de la mine fiind "Liberteeeee!")




Bonnie, cu hamul pus "just in case", dar a fost cuminte si nu ne-a pus sa-l alergam, iar inimioara desigur rosie este jucaria lui care, daca nu e in peisaj, ii da asa... o stare de cautare...

Mobile Vet, cabinetul din Doamna Ghica, despre care vreau sa va vorbesc acum in mod special, are si pacienti iepurasi, dar primeste, bineinteles, si vizite de la catelusi si pisicute.






Pentru distractie, adica pentru ziua de cosmetica, dar si pentru treburi serioase, daca avem vreo problema cu bacteriile, muscaturile, ochii si...asa mai departe. Vaccinarile periodice se fac cu grija si mereu intr-un mediu placut.






Aveti aici tarifele lor.

Ambulanta Mobile Vet si Taxi Pet de la ei sunt pasii spre ultramodern si ultrarapid pe care medicii de aici i-au facut.

Si stiti foarte bine cat de important e sa se deplaseze repede, cand trebuie si cu ce trebuie, o echipa de care ai nevoie, pentru animalutul care sufera, atunci cand nu ai cu ce sa il duci la cabinet. Pentru ca, pentru toata lumea, conteaza binele animalutului, nu infrastructura rutiera si nici logistica.

Daca vreti sa plecati cu prietenul patruped in vacanta in strainatate, aici vi se poate da si un pasaport international pentru el, dupa toate analizele si procedurile facute ca la carte.

Mobile Vet are si pagina de Facebook, ii puteti gasi si comunica acolo cu ei, daca asa va este mai simplu.

(Fotografiile utilizate sunt de pe site-ul mobile-vet.ro si de pe pagina de Facebook a cabinetului)

Un animalut pufos, dragalas, tandru si vesel nu este o favoare din cer, de nu stiu unde. Este un membru al familiei caruia trebuie sa ii dam atentie si importanta, ca doar oameni suntem! Nu doar daca e bolnav trebuie bibilit si nu doar daca sufera trebuie dus la doctor! El vrea atentie, vrea iubire si apoi grija de la medic in orice timp, in orice conditii. Pentru ca si alergatul lui spre noi, sa vina sa ne iubeasca, este neconditionat.


Si in final, poze cu Bonnie de cand era el mic, in prima seara, pana saptamana trecuta, la aproape 6 luni! 

La multi ani, BONITZA! 







marți, 22 iulie 2014

Puie, misi!

Despre Generation Twee. In romaneste, Generatia "Te pupik dulcik"

Exista. Au documentat-o astia. Au scris carti. Asa e, ne-au facut cu capul, deci trebuia sa ii luam la intepat in insectar. S-au adunat sociologi, antropologi, psihologi si au ajuns la oarecari concluzii. Eu le-am adunat, tradus si adaptat. Bon appetit!

Cum le zice lor? Twee - numele le vine de la felul in care copiii mici de americani pronunta "sweet". Prin urmare, adaptarea nu putea fi decat in sfarsit explicata fixatie pentru "te pup dulce", "te pupic", "te pupik dulcic", "dulcik", "esti un dulce, "o dulce, o dulcica, un dulcic", pentru ID-urile si adresele dulcika99, dulcyka2001, sweet98, dulcic_dulcika.... Etc... ca nu mai pot (acum imi vine sa ii suspectez si pe cei de la Dolce ca ii vizeaza p-astia din generatia Twee).

I-a consacrat in biblioteci Marc Spitz, un ziarist caruia chiar in vara asta i-a aparut cartea "Twee: The Gentle Revolution in Music, Books, Television, Fashion", dupa ani de documentare. Generation Twee o considera cea mai mare miscare culturala dupa Hip Hopul din anii 80.

De unde vin ei? Ar veni cumva natural, dupa generatiile X, Y... Ceva mai complicate, mai triste, mai trecute deja prin viata sau macar prin criza. Pe scurt, ar fi generatia W.

Spitz zice ca ei ar avea radacini in anii 50. Or avea, nu zic, dar unora nici bunicii nu li se nascusera atunci. Sau asa o fi in America. Dar sa revenim si sa continuam. Varstele, de fapt, sunt amestecate. Se intalnesc in "generatia te pupik dulcik" de la adolescenti pana la oameni de peste 40 de ani.



Ce ii mana pe ei in lupta? Adica noi cum ii recunoastem pe cei din generatia Twee?

  • Se refugiaza in lumea lor pufoasa si roz, cu iluzii, total aseptica.
  • Refuza conflictele de orice fel, le place blandetea: nu-si asuma conflicte, nu vor confruntari, nu protesteaza.
  • Daca i-ar reprezenta o prajitura, aceea ar fi briosa.
  • Daca i-ar reprezenta un video, acela ar fi un clip youtube cu o pisicaaaa.
  • Le place sa confectioneze ei, cu mainile lor, obiecte de artizanat si bijuterii. Doar stiti, pe Facebook sunt suuuute de prieteni si prieteni ai prietenilor care au miniateliere acasa unde cos, lipesc, taie si aranjeaza bijuterii, decoratiuni, mici piese de mobilier si alte dragalasenii...dulci. Sa fie cosy si sweet! In general, le place tot ce e home made.
  • Sunt un fel de hipsteri, dar mai roz. Adica de la hipsteri nu au luat cinismul. Cei din Twee sunt, cum ziceam, duuulci, blaaanzi, "pismeni". Un Twee nu e hater.
  • Pentru ca si-au vazut parintii stresati de munca, ei aleg sa guste din micile bucurii si placeri tihnite.
  • Se inchid in coconul confortabil pe care si-l creeaza, nu vad, nu pot vedea, nu accepta inegalitatile, probleme etc din societate.
  • Le plac magazinele, cofetariile, cafenelele cu decorul anilor 50 - anii 50 occidentali, desigur!
  • Ei nu au raporturi sexuale sau mai urat si direct, no way. Ei fac dragoste. Pai da! Si barbatul Twee e masculul omega. Adica nu e alfa. Adica e barbatul copil. Cam ca Zach Galifianakis din seria "The Hangover".
  • Femeia Twee e femeia copil. Fetita. Dulce pe viata. Ca viata (she wishes!)
  • Unul dintre filmele si personajele definitorii pentru Twee - "Amelie" (mai exact, "Le fabuleux destin d'Amélie Poulain")
  • Iar Brooklynul este cartierul cel mai Twee.


Grafic: http://the-flack.com
Info: Le Soir, Harper Collins etc.






sâmbătă, 5 iulie 2014

Cat de mult il iubesti?


Sa lamurim de la inceput ca nu il critic pe Oprescu. Imi imaginez ca nu el a gasit sloganul, nu el l-a scris si poate ca omului  nici macar nu-i place. Sunt altii care au avut de facut chestia asta.

OK. Si acum la treaba.

Asa cum arata, asa cum il vad peste tot in Bucuresti, pe panouri de pe toate strazile si cum e si in poza de mai sus, textul asta e gresit.  Nu are...logica, nu are...semne de punctuatie, nu are...sens.

Intai, nu are virgula si nici semn de exclamare, nu are nici semn de intrebare si eu nu stiu cine cu cine vorbeste.

Apoi, litera mica la "poti" e ca mustarul de pe clanta, nu pricep de ce nu incepe cu litera mare.

Si apoi, ce vrea sa spuna? "Poti sa iubesti Bucurestiul." Sau "Poti sa iubesti, Bucuresti?" sau "Poti sa iubesti, Bucuresti!" sau "Poti sa iubesti. Bucuresti" ... Nimeni nu stie...

Sigur ca unii s-au temut sa articuleze Bucurestii sau Bucurestiul, ca scolile de gramatica sa paruiesc si acum. Eu aleg Bucurestiul, mi se pare ca suna mai normal. Bucurestii sunt livresti, ca la 1800.

Cam cum, altfel, s-ar fi putut scrie:

"Poti sa iubesti, Bucuresti!" - Adica ii dam voie orasului sa iubeasca (e cam absurd, animism mangaietor)
"Poti sa iubesti, Bucuresti?" - Adica intrebam orasul daca are inima, nu cord, si daca e de acord sa aiba simtiri.

"Poti sa iubesti Bucurestiul." - Adica afirmam ca acest sentiment merita sa se reverse peste Bucuresti.

"Poti sa iubesti. Bucuresti" - Adica orasul ne scrie un bilet in care ne da voie sa iubim.

Logica e data peste cap cu totul in oricare varianta. Oricum as da-o, mie nu imi suna romaneste, fratilor!

Poate ca spus la radio, pe diverse tonuri, cu fiecare alta parte accentuata, poate sa aiba un sens tras de par. Dar ce se vede scris, asa cum e scris, e aiurea.

In final, sa mai spun doar ca m-a amuzat sa vad Arcul de Triumf si Ateneul in acelasi rand cu podul hobanat :)

La multi ani, Bucuresti!

Bucuresti, intineresti!

(Poza marcheaza campania pentru cei 555 de ani ai Bucurestiului, sarbatoriti anul asta in septembrie)




sâmbătă, 21 iunie 2014

Hai-hui! Sau cat de simplu e sa cuceresti lumea!

“Hai-hui”-ul meu este unul urban. Sunt turista de catedrale, palate, expozitii, muzee, biserici si cafenele, restaurante, teatre, sunt turista de hoteluri cu apa calda, televizor si internet. Asa sunt si ma laud cu asta. Nu ma luati la cort in savana, nu ma convingeti sa mancam frunze in varf de munte fara semnal. “Mie dati-mi strazi pavate, dati-mi cinematograf!”, dupa cum decreta poetul!

Am invatat sa nu mai astept. Stiu ca nu trebuie sa mai aman. Am mai aflat ca tot ce nimeni nu imi poate lua se afla in mine, nu in sifonierul meu. Ce adapostesc in mine, printre cele mai de pret comori, sunt amintirile. Calatoriile si diminetile din orase primitoare, incepute cu “Hello! What are you up to now?, intrebare adresata tie, strengareste – da, pentru asta merita sa traiesti!

Calatoriile mele din ultimii 20 de ani sunt in imaginea de mai jos. Restul abia asteapta!



Praga! Cu Praga mi-am continuat calatoriile hai-hui cand lumea europeana ne-a reprimit la ea, pentru ca “hai-hui”-ul meu incepuse in 1995. 

Prin urmare, am ajuns in capitala Cehiei in vara lui 2007. Era august, Praga era plina de turisti, dar cand nu e! si vreo doua zile a plouat. Dar cand nu ploua, in ziua de azi! 

Hotelul era la 500 m de Vltava, in capatul strazii era Dancing House. 



Praga o strabati pe jos si asa e cel mai bine, asa te indragostesti de ea si ii respiri fiecare fir de palat, parc si deliciu gastronomic.  La Praga am invatat cat de gustos este platoul cu branzeturi, pe care, desi francofila cica-s, nu il incercasem pana atunci. 

Drumul din centrul vechi pana sus la Castel, langa Catedrala St. Vitus, este o lectie de istorie si arhitectura, cand ajungi in curtea interioara a Castelului nu poti decat sa lacrimezi… Cred ca de fericire.

De atunci, vacantele mele europene s-au intetit. Pentru ca, de dimineata pana seara, am tot timpul ceva si altceva de facut, (acum, repede, hai, dar de ce nu raspunzi, dar cand termini etc.), slava Domnului  ca unii si-au facut o profesie din adunatul de informatii si oferte, le-au pus pe site-ul lor si ne fac viata si concediile mai usoare.



Asa se face ca am descoperit pe internet cum, cu mai putin de 300 de euro, pot merge iar la Praga, 4 zile. Prin free-spirit.ro. Mai exact, cu 285 de euro pana pe 4 octombrie si cu 260, din 11 pana pe 25 octombrie. 
De cazat o sa ma pot caza la un hotel de 3 stele.



Ce ar insemna ca daca platesc 300 de euro vad si ma bucur din nou de Praga? Pai asta s-ar traduce prin 4 vizite mai putin – ori mai putin substantiale- la un supermarket. Le reduc si imi fac o vacanta! Merita, zic! Sa cercetam amanuntele

Pe locul doi ar fi o calatorie cu autocarul, tot pentru 4 zile. Belgrad, Zagreb, Bratislava, Viena si Budapesta. Croaziera pe Dunare si ochii clipiti des peste palatele acestor metropole sunt un lucru de facut macar o data in viata. 



Free-spirit.ro imi propune acest circuit cu 180 de euro. Cred ca va fi recompensa mea de vara ploioasa si agitata. Free-spirit.ro are programate doua plecari, in luna august. Detalii – aici.

Pentru dragii mei pensionari din familie, pe care agentiile ii numesc onorabil “seniori”, am asa: din octombrie pana in decembrie, plecari si sejururi de cate o saptamana la cca 400 de euro, in hoteluri de 4 stele. 



Tentanta este, de exemplu, o Toscana – cazare in Montecatini, cu avionul pana la Bologna, apoi transport la hotelul unde isi vor petrece o saptamana de relaxare. Mai multe informatii – pe site-ul free-spirit.ro - aici. 

Nu e asa departe, nu e asa mult si inseamna grija de care au nevoie. Europa o pot vedea acum nu doar la televizor si in atlas, ci chiar la masa ei, acasa la ea. Noi care le suntem nepoti si copii ii putem rasfata. Nu vor spune “Nu”.

Am invatat sa nu mai astept. Stiu ca nu trebuie sa mai aman. Am mai aflat ca tot ce nimeni nu imi poate lua se afla in mine, nu in sifonierul meu. Ce adapostesc in mine, printre cele mai de pret comori, sunt amintirile…

miercuri, 18 iunie 2014

200.000 de romance se uita la meciuri de fotbal la televizor. Si alte surprize din tribuna statisticilor

In ultimii 7 ani, a scazut cu 10 procente numarul celor interesati sa vada meciuri de fotbal la televizor (de la 47,7% în 2006 la 37,8% dintre romanii din mediul urban în 2013).

Dezinteresul este aratat de o diferenta si mai mare pentru acelasi subiect in presa scrisa: de la 33% in 2006 la 20% in 2013.



 Alte informatii:

Aproape jumatate dintre locuitorii oraselor citesc constant stiri despre fotbalul de la noi, in ziare si reviste si cam tot atatia (46% cu 43%) citesc despre fotbalul international.

20% dintre locuitorii de la oras se uita la televizor mai ales pentru meciuri. Dintre ei, 11% sunt femei. (Cu datele de la recensamantul din 2011 si cu rotunjiri specifice am ajuns la cele 200.000 de doamne de la oras care se uita la meci la tv).

58% se uita "in general" (spre deosebire de cei care se uita "in special", "mai ales", de mai sus) la meciurile de fotbal la televizor.

Cei mai multi dintre cititorii care urmaresc in ziare si reviste in special informatii despre fotbal au venituri de peste 2.000 de lei. (15% dintre cititori)

Cel mai mare interes față de fotbalul românesc îl au bucureștenii - 16% dintre ei aleg informațiile despre fotbal în locul unui alt tip de conținut.


 Foto: taringa.net


DETALII:

Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) pune la dispoziție cele mai recente cifre și tendințe despre comportamentul și interesul românilor față de știrile din fotbal și față de meciurile difuzate la televizor.
46% dintre persoanele din mediul urban citesc în mod constant știri despre fotbalul românesc în ziare și reviste, iar 43% aleg să fie la curent cu informațiile din fotbalul internațional, arată datele celui mai recent Studiu Național de Audiență (SNA) FOCUS realizat de BRAT. Tendințele acoperă perioada 2006-2013, iar universul studiului este reprezentat de populația din mediul urban din România cu vârsta cuprinsă între 14 și 64 de ani. Studiul măsoară preferințele de consum de bunuri și servicii ale populației urbane. Caracterul continuu al studiului și eșantioanele mari (peste 10.000 de interviuri anual) permit observarea fluctuațiilor preferințelor populației și studierea lor în raport cu evoluția socio-economică din România. Marja de eroare este de  +/-0.8%.
În ceea ce privește vizionarea meciurilor de fotbal, 20% dintre români aleg să urmărească în special meciuri de fotbal la televizor, iar 11% dintre acestea sunt femei. În același timp, 58,2%  dintre români declară că urmăresc în general meciurile de fotbal de la televizor. 32,3% dintre români afirmă că ascultă la radio emisiuni sportive, procentul celor care le preferă altui tip de conținut fiind de 8,6%.
Bucureștenii, pasionați de fotbal
Studiul mai relevă că 18,3% dintre bărbați și 1,7% dintre femei urmăresc în mod deosebit în ziare și reviste subiecte legate de fotbalul internațional. În ceea ce privește interesul față de fotbalul românesc, 24,3% dintre bărbați si 1,5% dintre femei urmăresc în mod special acest subiect. Procentul cel mai ridicat al celor care urmăresc în mod special informații despre fotbalul românesc, 14,9%, corespunde celor cu venituri personale de peste 2000 de lei. Cel mai mare interes față de fotbalul românesc îl au bucureștenii - 16, 1% aleg informațiile despre fotbal în locul unui alt tip de conținut -, urmează cei din muntenia - 15,1% - și bănățenii, cu un procent de 12,7%.
Interesul față de fotbal, în scădere
Studiul SNA (FOCUS) mai arată, însă, că tendința în ceea ce privește interesul pentru meciuri și pentru informațiile legate de fotbal înregistrează o scădere. Doar 12,6 % dintre românii din localitățile cu peste 50.000 de locuitori au plătit anul trecut pentru a vedea un meci, față de 18, 6% în anul 2006.  Procentul celor interesați să urmărească fotbal la televizor a scăzut de la 47,7% în 2006 la 37,8% în 2013.  De asemenea, procentul românilor care obișnuiesc să citească informații despre fotbal în ziare și în reviste este de 20,4% în prezent, față de 33,5% în anul 2006. 

BRAT este organizația industriei de media din România care măsoară audiența presei scrise și a mediului online, auditează tirajele (presă scrisă) și monitorizează investițiile în publicitate (presă scrisă, online, radio și out-door). Studiul National de Audiență FOCUS este realizat de BRAT și reprezintă unica sursă pentru piața de media și publicitate din România pentru furnizarea rezultatelor de audiență.




duminică, 15 iunie 2014

Ancien regime junior


E o lume de juniori ai unor seniori. Oricine a castigat, oricine decide, oricine face, desface si castiga este un junior al unui senior.  Traim un Ancien regime junior. De la teatre la redactii, la vami si podgorii.

Un junior de senior are totul: daca nu are filme, are firme, daca nu e in toate reality show urile, are publicitatea din toate reality show urile. Toate reality show urile sunt cu ei, cu juniorii si aspirantii la acceptarea in viata juniorilor. Toate stirile sunt despre ei, copiii lor, operatiile si masinile lor.  Pana si cartile le-au cucerit. Daca nu sunt amintirile lor, atunci sunt cartile de interviuri cu amintirile altor seniori sau, in cel mai bun caz, sunt amintirile unor fraieri ca mine, contorsionati sub apasarea de-o viata a unor juniori de seniori.

Mergeti in amontele averilor si veti vedea ca sunt pamanturile si casele dinainte de 1940 sau dinainte de 1900. Daca nu-s mosteniri din vremuri la care nu au contribuit cu nimic, atunci sunt spalaturi mafiote de bani ori sugeri strasnice de la bugetul de stat. Mai in stil de fraier, prin ore suplimentare, mai in stil de smecher, prin contracte atribuite direct. A treia sursa de venit de anvergura nu exista. Restul sunt doar bani de supravietuire si amanare a mortii prin inanitie.

Din cei cinci angajatori ai mei, in cei aproape 20 de ani de munca, trei sunt in puscarie. Si inca n-am cercetat atent ce fac ceilalti si inca nu s-a pronuntat vreo sentinta pentru restul. Asta ma face si pe mine partasa la sarada care se juca in timp ce eu luam in serios, ca o fraiera, tot ce ce petrecea in vremea serviciului meu. 

Ce fel de tara e asta, totusi? Asa e toata “economia”? Nu sunt eu atat de speciala incat sa-i fi atras cu energiile mele exact pe acei oameni care, ani mai tarziu, au fost condamnati.  Ma gandesc deci ca modelul s-a reprodus si cu totii jucam intr-o prefacatorie hidoasa la o scara mult mai mare.

(Paranteza, ca mi-am adus aminte: Sediul Uniunii Scriitorilor si sediul Muzeului Literaturii au revenit si ele mostenitorilor, au fost retrocedate, nu “pierdute”. Pierduti suntem noi in cap si delasatori ca niste semidocti comozi, ca in 25 de ani nu am fost capabili sa ridicam barbateste niste cladiri pentru institutiile noastre culturale, pentru ca am preferat sa amanam hoteste, ca niste manelisti combinagii, marele final. Cladirile au fost castigate in instanta. PUNCT.)

CAER-ul a fost inlocuit de UE. In anii 80 puteai merge la Praga, Belgrad, Sofia si Moscova sau chiar la Anvers, remember? Acum poti merge in toate astea plus inca vreo 25-30, la fel de lejer ca atunci. Erai prin sindicate, prin orchestre si trupe de dansuri? Mergeai in toata lumea. Vorbesc de fraierii din arealul meu, nu de smecherii care ajungeau la conferinte si campionate. Aici, avem alta generatie de juniori care au capatat loc in fata.

Sigur ca e discurs de om sarac din familie saraca. Altfel, nu as scrie asta intr-o duminica seara, as fi inca la Milano, plictisita si usor ingrijorata ca abia luni dimineata as avea timp sa-mi fac bagajul sa ajung acasa.

Am crezut in sanse egale. Chiar am crezut. In colt inchis la lucrare si in judecata obiectiva. Dar s-au dus pe aripile vantului. Angajarea obiectiva nu exista, daca te angajeaza fara pile te angajeaza sperand ca vei munci pe branci si fara pretentii, in locul pilelor de trei ori mai multe decat tine. Sau te angajeaza cu a doua speranta, ca vei putea fi recrutata ori intre fidelii pana la moarte (moartea cui?), ori in harem. Nefiind nici in una, nici in alta, te intorci la pozitia initiala, de sclav care munceste pe branci, fara sa emita pretentii.

Am obosit. Nu mai cred in nimic. Dar nici parintii nu pot sa mi-i urasc ca n-au fost niste seniori, sa-mi lase numele si casele mostenire. Doar ca mi-ar fi fost si mie mai usor sa nu traiesc fiecare zi ca pe batalia de la Plevna sau Verdun sau de unde vreti voi….

Porumboiule, imi pare rau, baiatule, si tu esti tot un junior al unui senior. Si uite raspunsul pentru tine: N-a fost, mai baiatule, n-a fost! A fost o avanpremiera la slagarul "Fetele lu tata" cu o completare: "Sa n-am parte si sa-mi bag, tre sa ma fac ginere de fata lu tata, altfel n-am nicio sansa si tre sa muncesc!!!"




miercuri, 11 iunie 2014

Cum mancam cand nu calatorim in masina proprie sau in masina de la mama noastra

Trebuia. Fai lumeo, chiar trebuia!

E starea aia care te ia brusc atunci cand in ditamai randurile de la poarta de imbarcare sau in delicata cuseta transromaneasca ori in tr-tr-trenul interregio, chiar langa tine, incepe unul sa isi desfaca cele cinci randuri de foi, foite, pungi si servetele, sa pleascaie si sa clenfane din mere, salam, biscuiti, apoi sa galgaie, pufaie si finalmente ragaie apa de dupa.

Asadar...


Regulile "mancatului in timpul calatoritului in comun" (adica in mijloace de transport pe care nu le conduci tu, al tau, ma-ta sau tac-tu si unde habitaclul include mai multi decat sunteti voi la televizor duminica seara):

1. Oricat ti-ar fi de foame, abtine-te pana cobori. Nu ne place tuturor sa iti mirosim pastrama din senvisul cu de toate si nici nu iti impartasim iubirea pentru ceapa.

2. Daca ti-e foame de mori, dar inca nu mori, tine minte, ah, sa nu uiti, Darie, unde ai pus: senvisurile, pungile cu crantzanele, pungutele cu mere, cutia cu biscuiti, caserola cu salata. Asta pentru ca daca iei la rand, tinzand la infinit, toate fermoarele, ungherele, buzunarele, capacele sarsanalelor si le deschizi, le pipai, pufnesti, le inchizi la loc, atunci risti sa mori de foame, chiar daca inca nu mori.

3. Incearca sa incalci o data, macar o data, ca la O data-n viata, legea "Cum a plecat un tren din gara,/ Atunci pe loc incep sa manc". Nu de alta, dar acasa nu trebuie sa se puna in miscare bucataria ta, sigur nu o ai rotativa, ca sa iti vina pofta de mancare.

4. Daca intinzi o masa mare, tu cu tine si Irene, Irene fiind fugita de-acasa, incearca, macar de forma, chiar marait, sa le oferi si celorlalti calatori din bucata ta de paine. Nu fi caine, incearca!

5. Daca manci bine, calm si sanatos, inainte de a pleca la drum, iti promit ca nu vei mai vrea sa manci in tren, avion, metrou ori autobuz. Pentru a-ti trece timpul mai placut si pentru sanatatea ta, iti recomand sa citesti. Sau sa taci si sa te gandesti. Stiu ca e greu si doare. Atunci dormi: nu costa, nu miroase, nu fosneste, nu pleascaie si nu face mizerie. Vezi numai sa te trezesti pana nu e prea tarziu.

6. In final, da, ai dreptate, la tine in masina nu manci in timp ce calatoresti, ca imputesti si murdaresti tot. Pai vezi?!!!

miercuri, 28 mai 2014

Mirii Europei

Preacurata luna mai, cu toate ale ei, imi aminteste de imbobocitele sarbatori cu mirese. Si asa vad, prin folderele cu poze, miniinstantanee de prin Europa cu perechi-perechi, in ziua lor cea mare.


Miri lituanieni. Aprilie 2009. Vilnius. Or mai fi si acum, fericiti, impreuna.



Miri portughezi. Septembrie 2013, parcul cazinoului din Estoril. Unde vedem poza nuntii universale.



Si frumosii preferati. Mirii italieni. 1 ianuarie 2014, Roma, in Piazza del Campidoglio, pe Capitoliu.



Si cand te vor intreba pentru cine am intrat in UE, sa stii sa raspunzi: pentru tine am intrat, sa poti urca pana-n nord si alerga pana-n vest, liber si in pace!

sâmbătă, 24 mai 2014

Premiile Festivalului de Film de la Cannes 2014

 Competiţia oficială:
Palme d'Or - "Winter Sleep", de Nuri Bilge Ceylan
Marele Premiu al Juriului (Grand Prix) - "Le Meraviglie", de Alice Rohrwacher - una dintre surorile adolescente este interpretata de Alexandra Lungu. Remarcam prezenta ei in festival, in aceasta postare despre singurul film italian selectat anul acesta la Cannes.
Premiul Juriului - "Mommy", de Xavier Dolan, şi "Adieu au langage", de Jean-Luc Godard
Premiul pentru regie - Bennett Miller, pentru "Foxcatcher"
Premiul pentru scenariu - Andrey Zvyagintsev şi Oleg Negin, pentru "Leviathan"
Premiul pentru interpretare masculină - Timothy Spall, pentru rolul "Mr Turner", de Mike Leigh
Premiul pentru interpretare feminină - Julianne Moore, pentru rolul din "Maps to the stars", de David Cronenberg.
Caméra d'Or - "Party Girl", de Marie Amachoukeli, Claire Burger, Samuel Theis
Palme d'Or pentru scurtmetraj - "Leidi", de Simón Mesa Soto
Menţiune specială pentru scurtmetraj: "Aissa", de Clément Trehin-Lalanne şi "Ja Vi Elsker", de Hallvar Witzo
Un Certain Regard:
Marele Premiu - "White God", de Kornél Mundruczó
Premiul juriului - "Turist", de Ruben Oestlund
Premiul special Un Certain Regard - "The Salt of the Earth", de Wim Wenders şi Juliano Ribeiro Salgado
Un certain talent - grupul de actori din "Party Girl", de Marie Amachoukeli, Claire Burger şi Samuel Theis
Premiul pentru interpretare - David Gulpilil, pentru rolul din "Charlie's Country", de Rolf de Heer
Premiile criticii internaţionale - FIPRESCI:
"Winter Sleep", de Nuri Bilge Ceylan (competiţia oficială)
"Jauja", de Lisandro Alonso (Un Certain Regard)
"Love at First Fight", de Thomas Cailley (Quinzainne des Realisateurs)
Premiile juriului ecumenic:
Marele Premiu: Abderrahmane Sissako, pentru "Timbuktu".
Menţiuni: Wim Wenders, pentru "The Salt of the Earth", şi Jaime Rosales "Beautiful Youth".
Semaine de la Critique:
Marele premiu - "The Tribe", de Miroslav Slaboshpitsky
Révélation France 4 - "The Tribe", de Miroslav Slaboshpitsky
Aide Fondation Gan à la Diffusion - "The Tribe", de Miroslav Slaboshpitsky
Premiul Découverte - "A Ciambra", de Jonas Carpignano
Premiul SACD - "Hope", de Boris Lojkine
Premiul Canal+ - "Crocodile", de Gaelle Denis
Cinéfondation:
Premiul I - "Skunk", de Annie Silverstein
Premiul al II-lea - "Oh Lucy!", regizat de Atsuko Hirayanagi
Premiul al III-lea - "Lievito Madre", de Fulvio Risuleo, şi "The bigger picture", de Daisy Jacobs
Quinzaine des Réalisateurs:
Premiul Art Cinema - "Love At First Fight/ Les Combattants", de Thomas Cailley
Premiul SACD - "Love At First Fight/ Les Combattants", de Thomas Cailley
Menţiune specială- "Trece şi prin perete", de Radu Jude
Premiul Europa Cinemas Label - "Love At First Fight/ Les Combattants", de Thomas Cailley
Premier Prix Illy pentru scurtmetraj - "Heartless/ Sem Coração", de Nara Normande şi Tião
Carrosse d'Or - Alain Resnais
Queer Palm - "Pride", de Matthew Warchus
Palm Dog - Body şi Luc din "White God/ Feher Isten", de Kornél Mundruczó

Bonnie a implinit 4 luni! La multi ani!

Astazi e ziua lui! Pe 24 mai implineste 4 luni.

Ziua se serbeaza seara, dupa cum stim.

Bonnie a primit flori:



A primit si jucarii noi. Unele, de mancat. Un ceva verde de lemn, un bloc mineral cu gust de porumb si un bloc mineral cu patrunjel. Asta cu patrunjel, fiind paralelipipedic si cel mai greu dintre ele, am zis sa fie in rol (sau in loc) de tort. Iata masa festiva si distractiile:





Pentru ca e mare, din ce in ce mai mare, i-am aratat si de unde vine fanul cel de toate zilele:



Va pupa de la masa festiva din care s-a oprit sa pozeze!




joi, 22 mai 2014

Doamna, noi nu mancam pe tastatura!

Cu aceasta replica am explicat candva, in alte timpuri si spatii, de ce pe etajul alocat departamentului meu exista si o bucatarie. O doamna nou venita sa dea indicatii nu intelegea de ce, pe langa X birouri unde se lucra, mai exista un spatiu de cafea, socializat si mancat.

Sa ne reamintim cum ii sta bine omului sanatos sa manance. NU este, insa, o postare de facut apologia mugurilor si a frunzelor.

Primul loc ii revine mancatului la masa. Adica, sa stam la masa! Nu in picioare, in alergare si nici sa crontzanim ceva ...pe tastatura.


Foto: http://megan-deliciousdishings.blogspot.ro

Pe locul doi gasim mancatul bine de trei ori si cel mai bine la pranz sau la micul dejun. In orice caz, cea mai simpla masa va fi cea de la incheierea zilei.

Apa si hidratarea in general sunt si ele pe podium.

Restul regulilor va invit sa le cititi aici. Pretextul articolului unde va trimit este exemplul francez al educatiei culinare, caci ea trebuie sa fie numita asa, cred eu. Educatia culinara ca parte din civilizatie. Pentru ca de acolo sa decurga starea de sanatate, starea de spirit si cheful de a trai intr-o comunitate, in general!