Treceți la conținutul principal

Postări

Noi suntem viața de apoi

Postări recente

Win-win: Tu ai dreptate, eu am libertate. Despre Singlehood

Astăzi, despre Bella DePaulo și Virginie Efira . Cine? De ce?  Bella DePaulo predă și scrie psihologie în SUA. S-a specializat în viața de celibatar/ celibatară sau în noțiuni și cuvinte pentru care noi nu avem nici conceptul, nici vorbele: single at heart, singlehood, single experience. Ne-am împrietenit pe Facebook, cum face ea și cum fac și eu nu doar cu oameni știuți de la grădiniță, ci și cu oameni ale căror preocupări din cap și din viață sună cunoscut ori măcar nu te stresează. Bella trăiește în California, publică articole și cărți, este invitată în emisiuni, ține conferințe. O găsiți pe amazon și pe site-ul ei belladepaulo.com . Cartea Singled Out: How Singles Are Stereotyped, Stigmatized, and Ignored, and Still Live Happily Ever After i-a apărut în 2007. Anul ăsta în decembrie (chiar de Moș Nicolae, comme on dit en français) apare Single at Heart: The Power, Freedom, and Heart-Filling Joy of Single Life. Enjoy!  Comme on dit en français encore une foi, acum despre filmul L

Orașul e gol, toți diavolii-s la țară

Moșii de vară dinaintea Rusaliilor umplu tramvaiele dinspre biserici cu pungi foșnitoare, grele de vin și colivă, pilaf și bomboane. Pungile se sufocă, bine strânse la gât cu alte pungi, să nu cadă, să nu se verse, să nu, Doamne ferește, ajungă vreun bob de grâu și orez la vreun străin, singur și flămând. Bugetarii creștini au văzut pe telefoane ce vreme e la mare și ce trafic e pe DN1 și au ales să dea o fugă de trei zile sfinte la țară. Bugetarii tineri, cei singuri și cei abia certați, de Paște, cu neamurile vii de la țară au ales să dea comandă de pizza la glovo și să rămână acasă, cu urechea ciulită la lift. Băieții din Sri Lanka și Bangladesh sunt musulmani și hinduși, nu țin Rusaliile creștinilor, doar le duc șaorme și burgeri copiilor singuri și flămânzi rămași acasă, la Netflix and chill. Băieții din Sri Lanka și Bangladesh stau cu ochii în telefon și cu arma la picior – cutiile hrănitoare de plastic roz tazz și galben glovo sunt gata de încărcat șaorme, burgeri și piz

Multiversul la Bogdan Mirică: Shakespeare și-un strop de Magie Noire, Boss!

Ori am văzut prea multe filme, ori e de la inteligența dată de Doamne-Doamne, ori scenariul a fost transparent, dar după 20 de minute știam și cine e al patrulea, adică primul, și cum se va încheia filmul. Hai să nu fie pe seama ultimelor două, hai s-o dau pe seama orelor de văzut generice de început și de sfârșit, deci să fie varianta 1.   Bogdan Mirică a făcut un thriller care nu e mai bun decât Câini , după gustul meu, dar i-a reușit o bijuterie inventivă și inteligentă. Are un limbaj îndrăzneț, abuzează un pic de muzică în prima parte, ne cam trage de mână-mânecă, nu ne lasă ușor, să citim noi povestea, dar asta nu șterge din puterea intrigii, de la un punct încolo, slavă Domnului că am avut răbdare cu el și unii cu alții.  După primele 25-30 de minute, și mai ales după prima scenă Bugarin - Bănescu , mi-am zis că ăsta este cel mai teatral film al lui Bogdan Mirică: abuzul de vorbe în decor care aștepta vorbe, aerul aero-purtat al personajului Ioanei Bugarin , actrița fiind aici f

The Banshees of Inisherin: Padraic nu e singur, pentru că nimeni nu e o insulă

Când ai actori buni și un regizor care știe ce vrea, atunci nu ai nevoie de prea multe replici. Doar de câteva zeci, nu prea lungi, astfel încât să fie memorabile. Pe toate le găsiți aici , unde e un script de la The Banshees of Inisherin. Tragicomedia asta irlandeză îmi dă satisfacția NEhappy-endului, căci atât mă obosește să văd scenarii care trag de elasticul terminatului cu bine, când știm bine din viață, că doar o trăim, că nu se încheie mereu poveștile cu fundă roz și eroi răsuflând ușurați.   Ce avem noi aici? Avem umor negru într-un sătuc de pe o insulă, cu acțiune când la ei era un război și la mine în neam tataia tocmai cumpăra locul de casă unde aveam să-mi aflu după o sută de ani cea mai adâncă rădăcină – 1923. Scena mea preferată cu monologul meu preferat dă un exemplu credibil despre ce pot vorbi oamenii normali, cândva prieteni, dacă cineva le-ar da tema simandicoasă de dezbatere “nemurirea artistică sau bucuria de fiecare zi?“, “renunți la prieteni sau renunți la ar

Oameni de treabă (Negoescu): Pe toți ne ține-n viață o livadă

Despre filmele românești ale toamnei ăsteia. Cu tot cu spoilere, asta e, pentru că aș prefera să le vadă cât mai mulți și abia apoi să vorbim și să citim despre ele. Metafore surde și seci aruncate-n perete, ca să nu se scurgă spoilere, nu m-aș obosi să scriu. Deci cui nu-i place, hai, pa, blogu-i al meu, drumu-i al tău! Mai devreme  aici despre  Om Câine; Marocco; Nunți, botezuri, înmormântări; Balaur. Dar acum despre:   Oameni de treabă Regia: Paul Negoescu 9/10 Primele întrebări: Ce mai caută Iulian Postelnicu pe aici, prin țară? De ce nu e deja la Hollywood? În tot ce a jucat a fost atât de bun, încât nu cred că nu l-au remarcat și căutat agenții din industrie. Dar stai, mi-aș răspunde tot eu: cine știe ce livadă îl ține și pe el pe-acasă ... (sau: “Când vin oamenii pe viscol la teatru, nu pot să emigrez și să joc în altă parte“, cum îmi răspundea Maia Morgenstern acum niște ani, după premiul european cu Balanța , la același fel de întrebare). Ilie (al lui Postelnicu) îl

Balauri și tăieri de moț

Toamnă cu multe premiere cinematografice românești, cu debuturi regizorale în lungmetraj, cu vedete din vlogging și stand-up care și-au făcut filme – recoltă bogată, se vede că pandemia le-a priit multora, revenirea la viață în forță, cu chef de creație și afirmare, nu e chiar un lucru rău. Totul e bine când se termină. Cu bine!   Pe unele le-am văzut, la altele aleg să nu mă duc, îi aștept să insiste și, dacă recidivează, le dau atunci o șansă și atenție. Și oricum nu sunt în target, la 47 spre 48 de ani am alte lucruri de văzut. Pe rând, așadar: Om Câine; Marocco; Nunți, botezuri, înmormântări; Balaur. Cu notele și părerile mele. *** Om  Câine Regia: Ștefan Constantinescu 7/10 Știm sau cine nu știe va învăța cândva că nu există rețetă, cea mai bună soluție, cel mai bun scenariu pentru ziua în care ai cu partenerul tău discuția despre înșelat. Nu ai de unde să înveți sau cum să te controlezi să dialoghezi când are loc discuția aia de cuțit ajuns la os, cu detalii, răspunsuri, într