miercuri, 20 august 2014

Addio Pizzo. Fara gluma si fara sange pe pereti

Addio Pizzo este numele unei miscari civice.

A aparut in urma cu 10 ani in Palermo, cand vreo cinci tineri sicilieni au vrut sa-si deschida o afacere si si-au dat seama ca "vor trebui" sa plateasca lunar Mafiei celebra taxa, pizzo.

S-au gandit mai bine si s-au hotarat ca nu!

Peste noapte, literalmente, orasul a fost impanzit de mii de bannere "Un intero popolo che paga il pizzo è un popolo senza dignità". Poporul care le plateste taxa mafiotilor este un popor fara demnitate.

Mafia siciliana estorca afacerile din insula de la sfarsitul secolului al XIX-lea. La inceputul celui de-al XXI-lea, mercurialul ajunsese la 500 de euro pe luna pentru micii comercianti, patronii de restaurante si hoteluri si la 2.000 de euro pentru sefii companiilor de constructii.

Un om de afaceri din Palermo pe nume Libero Grassi anuntase public, printr-o scrisoare deschisa aparuta intr-un ziar local, ca refuza sa mai plateasca pizzo. Avea o fabrica de lenjerie si pijamale, "Sigma". O jumatate de an mai tarziu, a murit impuscat in cap, in fata casei, in timp ce se indrepta spre masina. Crima nu a avut niciun martor. Era 29 august 1991.

Site-ul "Addio Pizzo" este, evident, in italiana, dar si in 14 limbi straine. Este si in romana.

Miscarea din Sicilia a inspirat si Germania care a initiat in 2007 "Mafia? Nein Danke!".

Addio Pizzo se prezinta ca "revolutie culturala" impotriva Mafiei. Si nu cred ca e mult spus.

Inseamna niste pasi pe cat de mici si de zilnici, pe atat de decisivi: restaurantul care vrea sa nu mai plateasca taxa catre Mafie afiseaza bannerul cu sloganul organizatiei, iar clientii care vor sa incurajeze gestul comerciantului respectiv cumpara numai de la cel care afiseaza acest banner.



Boicotarea celor care continua sa plateasca este cel mai sigur mod de a seca resursele Mafiei. Cu o singura conditie: cei care boicoteaza sa fie tot mai multi, fara gluma si fara sange pe pereti.

Miscarea nu are un lider, un presedinte etc. Sunt zeci de persoane intr-un fel de comitet de organizare.

Totul, dar absolut totul, se bazeaza, cum altfel, pe voluntariat.

E un Pay it forward, dar dus la alt nivel si, mai mult decat atat, nu e un film, e o actiune reala si dura.

Este felul unei comunitati de a reactiona, in paralel si in sprijinul actiunilor anti-Mafia ale politiei. Una fara cealalta nu se poate si una are incredere in cealalta.
.....
Ei bine, citind eu despre toate astea, pentru ca ideea mi-a placut de la prima lectura, acum cateva luni, mi-am dat seama, cu tristete, de ce asa ceva nu se va naste niciodata in Romania. Motivele doar le stiti prea bine...


luni, 11 august 2014

PRO TV e aici. Post Festum

Asa arata acum fostul sediu, ca al unui post ... post festum.





 August 2014

Pe vremuri, care apuneau cam pe aici, Cabina Pro Tv era antemergatorul lui citizen journalism in Romania.

Candva era motiv de crescut pretul imobiliarelor si era punct de reper, acum e o ruina care urateste cartierul.

Oricand 2001-2013, sub un curcubeu oarecare

Ce invatam noi de aici, din plimbarile in sus si in jos pe bulevardele patriei?


1. Nimeni nu e de neinlocuit, nici macar o adresa, cu atat mai putin un buton de telecomanda.
2. La toti ne vine randul.
3. Te uiti, nu te uiti, vremea castigului trece!

joi, 24 iulie 2014

Cine ne apara? Cine ne omoara?

UPDATE 3 august: In saptamana pe care am incheiat-o, am aflat despre proiectul de lege referitor la amnistia fiscala pentru pensionarii care au de restituit sume, din vina diverselor autoritati. Deci, se poate. Poate ca miile de reactii ca aceasta pe care am avut-o si eu au contribuit. Inca un motiv sa nu dormim in papuci cand se intampla rele in jur.


Ne-am nascut in spitale, nu in padure.

Platim mancarea, nu o furam.

Ne iubim si facem copii, nu ne sugrumam.

Si atunci, cum am ajuns aici? Ce a murit in noi si ce am uitat, de am ajuns aici?

AICI! 

Cazul Valentin Campeanu, la CEDO
Cazurile sinuciderilor de frica anchetelor

Un tanar bolnav moare pentru ca niciun asistent medical sau social nu i-a dat nicio sansa. Dupa 10 ani de la moartea omului si dupa lupte juridice ale unui ONG, statul roman e condamnat.

Pensionari care au dat plicuri cu bani si borcane cu miere, exasperati de saracie, somaj si disperati sa isi gaseasca odata linistea primind pensia, sunt anchetati in dosarele micii coruptii. De frica, se sinucid.

Nu avem rabdare sa ne privim in oglinda. Nu stim detalii si oftam urechist. Ne dam mai fericiti cu parerea, despre cutii negre si despre baloane de aur, decat sa ne dam jos ochelarii de distanta si sa ne uitam in curtea noastra.

Nu ne uitam in jur si nu ne zdruncina nimic astfel incat sa schimbam legi, proceduri, reguli.

Nu ne oprim.

Mergem grabiti spre uitare. Mi-e rusine si mi-e frica.

miercuri, 23 iulie 2014

Un animal sanatos e un animal fericit, adica e si el ca omu'

Implineste 6 luni pe 24 iulie, este sanatos, jucaus, tandru si frumos. Este Bonnie sau Bonitza, Bonitza Mitza, Bonicioashka, Ocio Ocio si muuulte altele pe care le inventez pe loc si care raman numai intre noi doi.



Dar Bonnie nu e o jucarie frumoasa si nu l-am vazut asa nici cand incapea intr-un minibol de mancare. Este un suflet. Are autonomie, personalitate, dorinte si cred ca si vise.

Ii vorbesc asa cum ii vorbesc unui copil, ma port cu el ca si cand as vrea sa ne intelegem sa ne fie bine impreuna. Este primul meu gand si prima mea grija, de cand suntem impreuna, adica de patru luni minunate.

Da, asa e, acum voi rosti propozitia aceea! Fiti atenti, acum: "Ce m-as fi facut fara el!"



Grija pentru Bonnie inseamna atentie la tot ce e al lui: mancare, apa, stare de bine, blanita, corp, somn, jucarii. Un animal sanatos e un animal fericit, adica e si el ca omu'. Asa ca odata cu el au aparut in viata mea informatiile despre cabinetele veterinare. Si nu de peste mari si tari, ci de pe la noi din sector, fix pe langa casa omului.

Vreau ca Bonitza Mitza sa aiba tot ce e mai bun, sa il ingrijeasca profesinisti in medicina care sa iubeasca animalele.

La prima si prima vizita la medic, cand abia ne cunoscusem, am primit doar sfaturi despre alimentatie si invitatia la vaccin la varsta de 6 luni.

La implinirea celor 6 luni, am ajuns "mai oficial" si indelungat la medic, pentru o consultatie si pentru deparazitare interna. Ceea ce ni s-a intamplat si cu ocazia asta am fost cuminti, laudati si mangaiati. Iar bonus, am primit si o taiere a unghiilor. Deci, "CADO" ( corect, cadeau, stiam asta, ca doar suntem francofoni, cuvantul cel mai des auzit de el de la mine fiind "Liberteeeee!")




Bonnie, cu hamul pus "just in case", dar a fost cuminte si nu ne-a pus sa-l alergam, iar inimioara desigur rosie este jucaria lui care, daca nu e in peisaj, ii da asa... o stare de cautare...

Mobile Vet, cabinetul din Doamna Ghica, despre care vreau sa va vorbesc acum in mod special, are si pacienti iepurasi, dar primeste, bineinteles, si vizite de la catelusi si pisicute.






Pentru distractie, adica pentru ziua de cosmetica, dar si pentru treburi serioase, daca avem vreo problema cu bacteriile, muscaturile, ochii si...asa mai departe. Vaccinarile periodice se fac cu grija si mereu intr-un mediu placut.






Aveti aici tarifele lor.

Ambulanta Mobile Vet si Taxi Pet de la ei sunt pasii spre ultramodern si ultrarapid pe care medicii de aici i-au facut.

Si stiti foarte bine cat de important e sa se deplaseze repede, cand trebuie si cu ce trebuie, o echipa de care ai nevoie, pentru animalutul care sufera, atunci cand nu ai cu ce sa il duci la cabinet. Pentru ca, pentru toata lumea, conteaza binele animalutului, nu infrastructura rutiera si nici logistica.

Daca vreti sa plecati cu prietenul patruped in vacanta in strainatate, aici vi se poate da si un pasaport international pentru el, dupa toate analizele si procedurile facute ca la carte.

Mobile Vet are si pagina de Facebook, ii puteti gasi si comunica acolo cu ei, daca asa va este mai simplu.

(Fotografiile utilizate sunt de pe site-ul mobile-vet.ro si de pe pagina de Facebook a cabinetului)

Un animalut pufos, dragalas, tandru si vesel nu este o favoare din cer, de nu stiu unde. Este un membru al familiei caruia trebuie sa ii dam atentie si importanta, ca doar oameni suntem! Nu doar daca e bolnav trebuie bibilit si nu doar daca sufera trebuie dus la doctor! El vrea atentie, vrea iubire si apoi grija de la medic in orice timp, in orice conditii. Pentru ca si alergatul lui spre noi, sa vina sa ne iubeasca, este neconditionat.


Si in final, poze cu Bonnie de cand era el mic, in prima seara, pana saptamana trecuta, la aproape 6 luni! 

La multi ani, BONITZA! 







marți, 22 iulie 2014

Puie, misi!

Despre Generation Twee. In romaneste, Generatia "Te pupik dulcik"

Exista. Au documentat-o astia. Au scris carti. Asa e, ne-au facut cu capul, deci trebuia sa ii luam la intepat in insectar. S-au adunat sociologi, antropologi, psihologi si au ajuns la oarecari concluzii. Eu le-am adunat, tradus si adaptat. Bon appetit!

Cum le zice lor? Twee - numele le vine de la felul in care copiii mici de americani pronunta "sweet". Prin urmare, adaptarea nu putea fi decat in sfarsit explicata fixatie pentru "te pup dulce", "te pupic", "te pupik dulcic", "dulcik", "esti un dulce, "o dulce, o dulcica, un dulcic", pentru ID-urile si adresele dulcika99, dulcyka2001, sweet98, dulcic_dulcika.... Etc... ca nu mai pot (acum imi vine sa ii suspectez si pe cei de la Dolce ca ii vizeaza p-astia din generatia Twee).

I-a consacrat in biblioteci Marc Spitz, un ziarist caruia chiar in vara asta i-a aparut cartea "Twee: The Gentle Revolution in Music, Books, Television, Fashion", dupa ani de documentare. Generation Twee o considera cea mai mare miscare culturala dupa Hip Hopul din anii 80.

De unde vin ei? Ar veni cumva natural, dupa generatiile X, Y... Ceva mai complicate, mai triste, mai trecute deja prin viata sau macar prin criza. Pe scurt, ar fi generatia W.

Spitz zice ca ei ar avea radacini in anii 50. Or avea, nu zic, dar unora nici bunicii nu li se nascusera atunci. Sau asa o fi in America. Dar sa revenim si sa continuam. Varstele, de fapt, sunt amestecate. Se intalnesc in "generatia te pupik dulcik" de la adolescenti pana la oameni de peste 40 de ani.



Ce ii mana pe ei in lupta? Adica noi cum ii recunoastem pe cei din generatia Twee?

  • Se refugiaza in lumea lor pufoasa si roz, cu iluzii, total aseptica.
  • Refuza conflictele de orice fel, le place blandetea: nu-si asuma conflicte, nu vor confruntari, nu protesteaza.
  • Daca i-ar reprezenta o prajitura, aceea ar fi briosa.
  • Daca i-ar reprezenta un video, acela ar fi un clip youtube cu o pisicaaaa.
  • Le place sa confectioneze ei, cu mainile lor, obiecte de artizanat si bijuterii. Doar stiti, pe Facebook sunt suuuute de prieteni si prieteni ai prietenilor care au miniateliere acasa unde cos, lipesc, taie si aranjeaza bijuterii, decoratiuni, mici piese de mobilier si alte dragalasenii...dulci. Sa fie cosy si sweet! In general, le place tot ce e home made.
  • Sunt un fel de hipsteri, dar mai roz. Adica de la hipsteri nu au luat cinismul. Cei din Twee sunt, cum ziceam, duuulci, blaaanzi, "pismeni". Un Twee nu e hater.
  • Pentru ca si-au vazut parintii stresati de munca, ei aleg sa guste din micile bucurii si placeri tihnite.
  • Se inchid in coconul confortabil pe care si-l creeaza, nu vad, nu pot vedea, nu accepta inegalitatile, probleme etc din societate.
  • Le plac magazinele, cofetariile, cafenelele cu decorul anilor 50 - anii 50 occidentali, desigur!
  • Ei nu au raporturi sexuale sau mai urat si direct, no way. Ei fac dragoste. Pai da! Si barbatul Twee e masculul omega. Adica nu e alfa. Adica e barbatul copil. Cam ca Zach Galifianakis din seria "The Hangover".
  • Femeia Twee e femeia copil. Fetita. Dulce pe viata. Ca viata (she wishes!)
  • Unul dintre filmele si personajele definitorii pentru Twee - "Amelie" (mai exact, "Le fabuleux destin d'Amélie Poulain")
  • Iar Brooklynul este cartierul cel mai Twee.


Grafic: http://the-flack.com
Info: Le Soir, Harper Collins etc.






sâmbătă, 5 iulie 2014

Cat de mult il iubesti?


Sa lamurim de la inceput ca nu il critic pe Oprescu. Imi imaginez ca nu el a gasit sloganul, nu el l-a scris si poate ca omului  nici macar nu-i place. Sunt altii care au avut de facut chestia asta.

OK. Si acum la treaba.

Asa cum arata, asa cum il vad peste tot in Bucuresti, pe panouri de pe toate strazile si cum e si in poza de mai sus, textul asta e gresit.  Nu are...logica, nu are...semne de punctuatie, nu are...sens.

Intai, nu are virgula si nici semn de exclamare, nu are nici semn de intrebare si eu nu stiu cine cu cine vorbeste.

Apoi, litera mica la "poti" e ca mustarul de pe clanta, nu pricep de ce nu incepe cu litera mare.

Si apoi, ce vrea sa spuna? "Poti sa iubesti Bucurestiul." Sau "Poti sa iubesti, Bucuresti?" sau "Poti sa iubesti, Bucuresti!" sau "Poti sa iubesti. Bucuresti" ... Nimeni nu stie...

Sigur ca unii s-au temut sa articuleze Bucurestii sau Bucurestiul, ca scolile de gramatica sa paruiesc si acum. Eu aleg Bucurestiul, mi se pare ca suna mai normal. Bucurestii sunt livresti, ca la 1800.

Cam cum, altfel, s-ar fi putut scrie:

"Poti sa iubesti, Bucuresti!" - Adica ii dam voie orasului sa iubeasca (e cam absurd, animism mangaietor)
"Poti sa iubesti, Bucuresti?" - Adica intrebam orasul daca are inima, nu cord, si daca e de acord sa aiba simtiri.

"Poti sa iubesti Bucurestiul." - Adica afirmam ca acest sentiment merita sa se reverse peste Bucuresti.

"Poti sa iubesti. Bucuresti" - Adica orasul ne scrie un bilet in care ne da voie sa iubim.

Logica e data peste cap cu totul in oricare varianta. Oricum as da-o, mie nu imi suna romaneste, fratilor!

Poate ca spus la radio, pe diverse tonuri, cu fiecare alta parte accentuata, poate sa aiba un sens tras de par. Dar ce se vede scris, asa cum e scris, e aiurea.

In final, sa mai spun doar ca m-a amuzat sa vad Arcul de Triumf si Ateneul in acelasi rand cu podul hobanat :)

La multi ani, Bucuresti!

Bucuresti, intineresti!

(Poza marcheaza campania pentru cei 555 de ani ai Bucurestiului, sarbatoriti anul asta in septembrie)




sâmbătă, 21 iunie 2014

Hai-hui! Sau cat de simplu e sa cuceresti lumea!

“Hai-hui”-ul meu este unul urban. Sunt turista de catedrale, palate, expozitii, muzee, biserici si cafenele, restaurante, teatre, sunt turista de hoteluri cu apa calda, televizor si internet. Asa sunt si ma laud cu asta. Nu ma luati la cort in savana, nu ma convingeti sa mancam frunze in varf de munte fara semnal. “Mie dati-mi strazi pavate, dati-mi cinematograf!”, dupa cum decreta poetul!

Am invatat sa nu mai astept. Stiu ca nu trebuie sa mai aman. Am mai aflat ca tot ce nimeni nu imi poate lua se afla in mine, nu in sifonierul meu. Ce adapostesc in mine, printre cele mai de pret comori, sunt amintirile. Calatoriile si diminetile din orase primitoare, incepute cu “Hello! What are you up to now?, intrebare adresata tie, strengareste – da, pentru asta merita sa traiesti!

Calatoriile mele din ultimii 20 de ani sunt in imaginea de mai jos. Restul abia asteapta!



Praga! Cu Praga mi-am continuat calatoriile hai-hui cand lumea europeana ne-a reprimit la ea, pentru ca “hai-hui”-ul meu incepuse in 1995. 

Prin urmare, am ajuns in capitala Cehiei in vara lui 2007. Era august, Praga era plina de turisti, dar cand nu e! si vreo doua zile a plouat. Dar cand nu ploua, in ziua de azi! 

Hotelul era la 500 m de Vltava, in capatul strazii era Dancing House. 



Praga o strabati pe jos si asa e cel mai bine, asa te indragostesti de ea si ii respiri fiecare fir de palat, parc si deliciu gastronomic.  La Praga am invatat cat de gustos este platoul cu branzeturi, pe care, desi francofila cica-s, nu il incercasem pana atunci. 

Drumul din centrul vechi pana sus la Castel, langa Catedrala St. Vitus, este o lectie de istorie si arhitectura, cand ajungi in curtea interioara a Castelului nu poti decat sa lacrimezi… Cred ca de fericire.

De atunci, vacantele mele europene s-au intetit. Pentru ca, de dimineata pana seara, am tot timpul ceva si altceva de facut, (acum, repede, hai, dar de ce nu raspunzi, dar cand termini etc.), slava Domnului  ca unii si-au facut o profesie din adunatul de informatii si oferte, le-au pus pe site-ul lor si ne fac viata si concediile mai usoare.



Asa se face ca am descoperit pe internet cum, cu mai putin de 300 de euro, pot merge iar la Praga, 4 zile. Prin free-spirit.ro. Mai exact, cu 285 de euro pana pe 4 octombrie si cu 260, din 11 pana pe 25 octombrie. 
De cazat o sa ma pot caza la un hotel de 3 stele.



Ce ar insemna ca daca platesc 300 de euro vad si ma bucur din nou de Praga? Pai asta s-ar traduce prin 4 vizite mai putin – ori mai putin substantiale- la un supermarket. Le reduc si imi fac o vacanta! Merita, zic! Sa cercetam amanuntele

Pe locul doi ar fi o calatorie cu autocarul, tot pentru 4 zile. Belgrad, Zagreb, Bratislava, Viena si Budapesta. Croaziera pe Dunare si ochii clipiti des peste palatele acestor metropole sunt un lucru de facut macar o data in viata. 



Free-spirit.ro imi propune acest circuit cu 180 de euro. Cred ca va fi recompensa mea de vara ploioasa si agitata. Free-spirit.ro are programate doua plecari, in luna august. Detalii – aici.

Pentru dragii mei pensionari din familie, pe care agentiile ii numesc onorabil “seniori”, am asa: din octombrie pana in decembrie, plecari si sejururi de cate o saptamana la cca 400 de euro, in hoteluri de 4 stele. 



Tentanta este, de exemplu, o Toscana – cazare in Montecatini, cu avionul pana la Bologna, apoi transport la hotelul unde isi vor petrece o saptamana de relaxare. Mai multe informatii – pe site-ul free-spirit.ro - aici. 

Nu e asa departe, nu e asa mult si inseamna grija de care au nevoie. Europa o pot vedea acum nu doar la televizor si in atlas, ci chiar la masa ei, acasa la ea. Noi care le suntem nepoti si copii ii putem rasfata. Nu vor spune “Nu”.

Am invatat sa nu mai astept. Stiu ca nu trebuie sa mai aman. Am mai aflat ca tot ce nimeni nu imi poate lua se afla in mine, nu in sifonierul meu. Ce adapostesc in mine, printre cele mai de pret comori, sunt amintirile…