duminică, 27 decembrie 2015

15, 16

Ai fost bun, 2015. Cel mai bun de vreo 15-13 ani încoace. Îți mulțumesc pentru tot.

Asta înseamnă că ne despărțim prieteni, cu îmbrățișări. Te salut și te sărut! Să fii bun cu amintirile mele, peste alți 15-13 să rămâi în top.

2016, te aștept cu drag. Să fii bun și strălucitor!

La mulți ani, prieteni!

Bucurați-vă!

sâmbătă, 26 septembrie 2015

Ce au bărbații în cap?

Vă va binedispune garantat Marțianul lui Ridley Scott.

Mi-a dat o ușoară senzație de remake la Gravity, cu Matt Damon variantă feminină și ceva mai agriculturistă a Sandrei Bullock. Dar e făcut inteligent și cu foarte mult umor. Bun și pus când trebuie.

Pentru cei însoțiți de copii la film - atenție, apare de multe ori F word.

În rest, da, Marțianul ne face un platoaș multidisciplinar și geopolitic corect despre prietenie și solidaritate.

Simpatic și interesant. Plus reaudiții în cele mai neașteptate momente ale hiturilor Hot Stuff, Waterloo și I will Survive.

Distribuție beton.

Și cum ne răspunde Marțianul la întrebarea din titlu? Jucării, să le facă și să le strice, să face altele noi și să le tachineze pe fetele la care țin.

OK; reținem.



Un etaj mai jos găsim filmul lui Radu Muntean.

Un thriller românesc. În felul nostru, cu gresie și faianță și cu totul învârtindu-se în jurul roților mașinii, dar tot thriller.

Ce fac bărbații în film? Se uită la meci, le bârfesc pe femei, se iau la bătaie, practică voyeurismul și își fumează frustările de fii, tați și soți.

Plutește lașitatea în paharul lor, dar asta știam deja. Radu Muntean îmbracă pastila lașității lor în cașeta supărării, muțeniei și apăsării cu care trebuie să țină osia lumii pe rostul ei.

Un film bun.

După ce îl flatează pe spectator tot filmul, ținându-l complice la tensiunea personajului principal, regizorul îi demonstrează magistral că tot el, magisterul, trage sforile scenariului și că îl poate surprinde oricând, chiar cu o secundă înainte de fade-ul final.

De văzut.

Și totuși, ce au ei în cap? Habar n-am. Încerc să deslușesc cu fiecare discuție, întâlnire, faptă și vorbă. Uneori, mă mai ajută filmele...


Foto: IMDb

joi, 6 august 2015

Lombardia. Cum am petrecut la 40 de ani

Lacul Como

Unul din cele mai frumoase locuri - și lacuri - de văzut în viața asta. La 60 km de Milano, spre nord, cu Alpii lângă el, Como a născut un șiraj de orășele unde turiștii freamătă mai rău decât în Piața Domului. Dar e plăcut. Lacul e traversat de zeci de ferry-boat-uri ce leagă între ele malurile și așezările. Rapid și comod. De exemplu, din Varenna la Bellagio, 10-12 minute.














Milano

Canalele lui sunt mai prejos decât cele din Veneția sau din Bruges, de exemplu, dar dau farmec plimbării prin zonă.

Leonardo da Vinci și Michelangelo au și aici opere care se pot admira. Nu doar la Santa Maria delle Grazie, biserica lângă care se află Cina cea de taină, de Leonardo da Vinci (unde numai cu programare telefonică și după coadă de coadă se poate intra), ci și la Castelul Sforzesco, unde se află Pieta Rondanini - ultima sculptură a lui Michelangelo, neterminată, dar nu mai puțin strălucitoare și emoționantă, aflată cândva în colecția marchizului Rondanini și din 1952 la acest castel din Milano, având ultima restaurare în 2004 - și picturi murale de Leonardo da Vinci, chiar acum în curs de restaurare, într-o sală cu plafonul și câteva părți superioare din pereți deja terminate, expuse odată cu o proiecție video 3 D.

Pe Sant'Ambrogio, patronul orașului Milano, l-am regăsit peste tot. În biserica ce-i poartă numele, pe tapiserii și în basoreliefuri la Castelul Sforzesco, ridicat de familiile Visconti și Sforza, ale căror bogăție și putere au influențat și au înfrumusețat locul. Câteva sute de ani. Pe blazonul lor, întâlnit peste tot în castel, cum e și firesc, erau reprezentați șerpi.

La Dom și în galeriile de shopping de lângă e mai bine de mers seara, cât mai târziu, pentru că abia după ora 9 e temperatura suportabilă și aglomerația se mai duce.

























 Bergamo

Pentru că lumea bună (italiană) pleacă în vacanță în august, cam toată luna, așa cum am remarcat în zonele rezidențiale din Milano, și la Bergamo am dat de un oraș decongestionat și liniștit. Până și pâlcurile de turiști erau mai mici și mai rare. 

Zona veche a orașului, unde se ajunge cu funicularul în vreo 2 minute, Citta Alta, are toate elementele din toposul clasic european medieval. Dacă vă plac străduțele pietruite, înguste, palatele, grădinile, catedralele și clopotnițele, printre terase umbroase și aromate, atunci evitați marile orașe și mergeți la Bergamo. Le veți găsi pe toate, fără aglomerație turistică, așa că vă puteți bucura de ele mai bine. 

Am fost întâmpinată, la intrarea pe unul dintre bulevardele principale, de un rond cu busuioc!



















Lombardia 
(văzută din tren, coborând de la Varenna, prin Lecco și Monza, spre Milano)






În rest, Italia, chiar și în partea ei de nord și așa cum mi s-a arătat la a treia vacanță aici, tot sora noastră rămâne, sângele apă nu se face! Italienii dezbăteau aprig la ordinea zilei, la televizor, cum e cu ridicarea unei moschei, e sau nu locul, momentul pentru asta; la televiziunea lor publică era mare știre mare că tocmai se schimbase jumătate din consiliul de administrație; iar asemănarea și mai mare, deși tristă și n-am putut s-o prind în poză din N motive - trei femei cărau un frigider. Pe o stradă în pantă, ele coborau frigiderul pe spatele uneia, iar alte două îl țineau să n-o strivească și să nu-l scape.

Estimp, bărbații de pe malul lacului Como făceau ce știu ei mai bine: