Vreau să îi fac o farsă. O să mă sune la îmbarcare și o îi spun, plictisită “ Sunt acasă, n-am plecat, unde să fiu?” O să creadă că nu vin. - Alo? Unde ești? - Unde să fiu... În București, acasă. Liniște. One Mississippi, two Mississippi. - La ce oră ajungi? Nu trebuia să fii la aeroport? - Uite, chiar voiam să îți spun că… - Eu nu pot veni diseară. E grevă și nu circulă nimic, nu am cu ce să ajung acolo. - Glumești, nu? E o glumă. E imposibil să cred așa ceva! - Nu, nu e o glumă. Calmează-te și ascultă-mă. Te cazezi la hotelul unde ți-am scris că avem rezervarea. Vin și eu mâine dimineață. - Nu, nu, e o glumă, nu pot să cred! Trecusem de boarding, coada mă împingea spre autobuz. Eram și eu acum una dintre alea care-și povestesc viața la telefon și își trăiesc dramele în public. Dar la mine nu puteam să strâmb din nas, nu puteam să mă țâțâi eu pe mine. Sunt naivă ori am ghinion. “Ai grijă ce farsă vrei să joci, că te lovește un