marți, 16 octombrie 2018

Nouă ne-a plăcut Pistruiatul și (de aceea) ne este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari

Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari - filmul din 2018 al lui Radu Jude.

Este o Ars Poetica a regizorului. Manifest despre Adevărul în Artă, convenții Realitate-Ficțiune și despre clișee. De dinamitat nu dinamitează clișeele, cu duiumul în capul și pe limba noastră, dar le inventariază ironic.

Clișeele, descâlcite inteligent, sunt de un umor nebun. Dacă ar fi să dau exemplu numai cum adăugăm toți, tâmp, invariabil, "Să ne judece", după ce într-un context cineva rostește Eminescu. E un vers dintr-un cântec al răposaților artiști Aldea Teodorovici. 

Alte clișee? Amantul pilot, masculul irezistibil în uniformă, desigur, însurat - cu mare bucurie denunț ca fiind tot clișeu nuditatea inutilă, merci Pavlu, chiar nu era cazul; sau gașca alcoolizată adunată pentru cozerii rasiste și sexuale acasă la unul dintre ei. Tristă scenă, reușită, dar tristă ca textură, ca eșantion de Românie. Mi s-a mai părut pandant la adunările din Filantropica lui Nae Caranfil, aici pe post de Vizante e Maticiuc. Îl mai recunoaștem în adunare pe Alex Tocilescu. Aici, fără pisici. :)

Apropos de pisici, back to nos moutons.

Că filmul vorbește despre, să le numesc tot cu un clișeu, evenimentele de la Odesa din 1941, e o întâmplare. Putea vorbi despre 13-15 iunie 1990 sau despre 23 august 1944. Pentru mine a fost secundar, din clipa în care am început să îl percep ca demers despre miza Artistului și a Artei create de el, cum o vedem aici pe tânăra regizoare de teatru. Ce adevăr caută? Cât adevăr? Face Artă? Scoate Adevărul la lumina dilemelor publice? E treaba ei să spună adevărul? A cui e treaba să spună Adevărul? Cine îl știe? Și, odată spus, ce facem cu el?

Dabija, adorabil. Personajul, interpretarea, tot. Ave! Românească, autentică și convingătoare complicitatea funcționarului care închide ochii, lasă să se petreacă, doar zice, nu și face ce amenință, ce mai, e și el suflet de vioară, înțelege artiștii, a mai citit și el ceva, și-a pus și el problema Adevărului, darwinismului și olimpiadei masacrelor..

Foto: imdb.ro

Coloana sonoră în ritmuri cazone sau hedoniste, cu versuri în engleză, germană, rusă, română, auzită deseori pe fundal la scenele repetițiilor, e aproape un personaj secundar. Punctările în engleză m-au amintit de California Dreamin' al lui Nemescu.

Prea departe și adânc nu va merge spectatorul român, părerea mea, de unică spectatoare într-o sală de mall, la mai puțin de o lună de la premieră, așa că nu m-ar mira dacă unii se vor întreba la final ce a făcut regizoarea, a păstrat sarcina și i-o fi spus iubitului oficial, român în Austria? Care iubit, în apariția episodică în interpretarea lui Cătălin Ștefănescu, servește și el un clișeu, cum că austriecii sunt moldovenii Germaniei.

Rasismul pe la noi, uneori latent, refulat prin cenzură, educație, toleranță, iar alteori manifestat, urlat pe străzi sau hohotit la chefuri, o afectează și pe regizoare care da, din gură și din teorie e incluzivă, nu face discriminări etc...dar când un figurant rom cere, politicos, cu degetele ridicate, dreptul la cuvânt, ea îi întoarce spatele, aproape nevăzându-l.

Ne place istoria de mucava, din diorame cu baionete boante, la muzeu, aseptic, vizitată duminica alături de copii, educativ, și deloc nu ne place istoria incomodă, care pune întrebări, care dă "variante alternative de adevăr". Later edit: Am uitat să notez aici, la Cum ne mai place istoria :)!; numele unor personaje din film - Decebal, Traian, Dacian.

Filmul lui Jude mai marchează și baterea de obraz cinematografiei colaboraționiste a anilor 70-80-90. Despărțirea de Sergiu Nicolaescu. Noi, Jude, Puiu - lately nomina odiosa, apropos de toleranța și deschiderea românului - ne despărțim de maniera cuminte, călduță, colaboraționist - propagandistă a regizorilor care numai Artă nu făceau.

Și prin obrazul bătut cinematografiei din ancien regime ( amuzante și afișele filmelor "clasice" românești, peste tot în încăperi) și prin pomenirea reverențioasă a lui Lucian Pintilie se întărește tonul de Ars Poetica.

Și ar mai fi chiar declarația lui Jude de acum doi ani, din ziarul Metropolis, în interviul acordat lui lonuț Mareș:

"Cinematograful nu înseamnă deloc realitate. Înseamnă o interpretare, o reprezentare a realului folosind un limbaj care, deşi pare natural, nu e deloc natural. Este artificial şi foarte sofisticat. Oamenii uită acest lucru când privesc un film, inclusiv în cazul unuia de ficţiune".