Treceți la conținutul principal

Ancien regime junior


E o lume de juniori ai unor seniori. Oricine a castigat, oricine decide, oricine face, desface si castiga este un junior al unui senior.  Traim un Ancien regime junior. De la teatre la redactii, la vami si podgorii.

Un junior de senior are totul: daca nu are filme, are firme, daca nu e in toate reality show urile, are publicitatea din toate reality show urile. Toate reality show urile sunt cu ei, cu juniorii si aspirantii la acceptarea in viata juniorilor. Toate stirile sunt despre ei, copiii lor, operatiile si masinile lor.  Pana si cartile le-au cucerit. Daca nu sunt amintirile lor, atunci sunt cartile de interviuri cu amintirile altor seniori sau, in cel mai bun caz, sunt amintirile unor fraieri ca mine, contorsionati sub apasarea de-o viata a unor juniori de seniori.

Mergeti in amontele averilor si veti vedea ca sunt pamanturile si casele dinainte de 1940 sau dinainte de 1900. Daca nu-s mosteniri din vremuri la care nu au contribuit cu nimic, atunci sunt spalaturi mafiote de bani ori sugeri strasnice de la bugetul de stat. Mai in stil de fraier, prin ore suplimentare, mai in stil de smecher, prin contracte atribuite direct. A treia sursa de venit de anvergura nu exista. Restul sunt doar bani de supravietuire si amanare a mortii prin inanitie.

Din cei cinci angajatori ai mei, in cei aproape 20 de ani de munca, trei sunt in puscarie. Si inca n-am cercetat atent ce fac ceilalti si inca nu s-a pronuntat vreo sentinta pentru restul. Asta ma face si pe mine partasa la sarada care se juca in timp ce eu luam in serios, ca o fraiera, tot ce ce petrecea in vremea serviciului meu. 

Ce fel de tara e asta, totusi? Asa e toata “economia”? Nu sunt eu atat de speciala incat sa-i fi atras cu energiile mele exact pe acei oameni care, ani mai tarziu, au fost condamnati.  Ma gandesc deci ca modelul s-a reprodus si cu totii jucam intr-o prefacatorie hidoasa la o scara mult mai mare.

(Paranteza, ca mi-am adus aminte: Sediul Uniunii Scriitorilor si sediul Muzeului Literaturii au revenit si ele mostenitorilor, au fost retrocedate, nu “pierdute”. Pierduti suntem noi in cap si delasatori ca niste semidocti comozi, ca in 25 de ani nu am fost capabili sa ridicam barbateste niste cladiri pentru institutiile noastre culturale, pentru ca am preferat sa amanam hoteste, ca niste manelisti combinagii, marele final. Cladirile au fost castigate in instanta. PUNCT.)

CAER-ul a fost inlocuit de UE. In anii 80 puteai merge la Praga, Belgrad, Sofia si Moscova sau chiar la Anvers, remember? Acum poti merge in toate astea plus inca vreo 25-30, la fel de lejer ca atunci. Erai prin sindicate, prin orchestre si trupe de dansuri? Mergeai in toata lumea. Vorbesc de fraierii din arealul meu, nu de smecherii care ajungeau la conferinte si campionate. Aici, avem alta generatie de juniori care au capatat loc in fata.

Sigur ca e discurs de om sarac din familie saraca. Altfel, nu as scrie asta intr-o duminica seara, as fi inca la Milano, plictisita si usor ingrijorata ca abia luni dimineata as avea timp sa-mi fac bagajul sa ajung acasa.

Am crezut in sanse egale. Chiar am crezut. In colt inchis la lucrare si in judecata obiectiva. Dar s-au dus pe aripile vantului. Angajarea obiectiva nu exista, daca te angajeaza fara pile te angajeaza sperand ca vei munci pe branci si fara pretentii, in locul pilelor de trei ori mai multe decat tine. Sau te angajeaza cu a doua speranta, ca vei putea fi recrutata ori intre fidelii pana la moarte (moartea cui?), ori in harem. Nefiind nici in una, nici in alta, te intorci la pozitia initiala, de sclav care munceste pe branci, fara sa emita pretentii.

Am obosit. Nu mai cred in nimic. Dar nici parintii nu pot sa mi-i urasc ca n-au fost niste seniori, sa-mi lase numele si casele mostenire. Doar ca mi-ar fi fost si mie mai usor sa nu traiesc fiecare zi ca pe batalia de la Plevna sau Verdun sau de unde vreti voi….

Porumboiule, imi pare rau, baiatule, si tu esti tot un junior al unui senior. Si uite raspunsul pentru tine: N-a fost, mai baiatule, n-a fost! A fost o avanpremiera la slagarul "Fetele lu tata" cu o completare: "Sa n-am parte si sa-mi bag, tre sa ma fac ginere de fata lu tata, altfel n-am nicio sansa si tre sa muncesc!!!"




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Volvede!

Volvede , cânta tatăl din spectacolul din Santiago de Compostela. Întoarce-te! Embrace Your Place , scria pe mașina de lângă Catedrala din Porto. Nici nu plecasem și îndemnul era Embrace Your Place. La capătul călătoriei, o viață și un drum mai târziu, Volvede , striga un tată într-un spectacol despre copiii lui rătăciți. Manqua Lucrezia , striga italianca din grup și anunța cine lipsea. Cine cui îi lipsea, cine cui de cine îi era dor, nu mai nimerea Universul cum să anunțe că mama era și ea acolo, era lipsă, era dorită, lipsea sau îi era dor. Pe strada cu spectacolul unde răsunase urletul de dor și iubire Volvede! Volver , cânta Penelope în filmul lui Almodovar. Volver era și filmul. Cântec pentru o mamă moartă. Sau nu. Încă pitită pe-aici. Să stau acasă, să îmi îmbrățișez locul, să mă bucur de ce am, să mă întorc și să înfloresc pe loc.  Mindfulness în Tatăl Nostru am găsit că există: Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Adică, da, bine, e eternă, e promisă cre...

Cea mai bună dintre zilele posibile

 ... este Azi și este ziua în care îți spun că te iubesc. Așa. Dragul meu Mon Amour, Vreau să-mi trăiesc la lumină, cu bucurie, cu public chiar, iubirea. Iubirea nu e ceva murdar ce se ascunde. Dacă o ascunzi și dacă minți pentru ea, nu e iubire. Iubirea crește și înflorește în lumină și în adevăr. Când o sufoci, nu e iubire, e un strigăt de ajutor. Eu ofer, simt, trăiesc. Cine nu primește și nu se bucură de iubire în lumină încă nu e vindecat și nu se poate bucura de ea. Doamne, ajută-i să simtă iubirea! Și Atunci a fost tot Azi: Un fel de pastișă după Naum: Orașul avea o singură stradă Strada avea un singur sens Sensul avea un singur număr Numărul avea o singură cifră Cifra avea un singur chip Chipul din oglindă.    Trei și cu trei și cu trei: În cel mai mic loc din lume mi-a căzut cerul în cap de cele mai multe ori. În locul meu nu e nimeni. Trei și trei și cu trei fac unu. S-au terminat dicționarele și toate cuvintele, Vine vântul să mai spună ceva și să descuie. Plou...

Aproape ultima noapte de dragoste

Dragul meu Mon Amour, Scrisoarea ține un pic azi locul poemelor. Se joacă și ea.  Penultima noapte de dragoste ar fi fost prea matematic, matematică. E aproape ultima, nu știm când va fi ultima. Iubește-mă în gând până va veni prima noapte de război. De fapt, știi? Războiul e ca dragostea pe lume, nu încetează niciodată și doar când te arde pe tine crezi că e adevărat. Război e și mâine, e și acum, ca iubirea, ca rugăciunea, mereu cineva undeva mărturisește și se-mpărtășește.  Iubește-mă în gând, Mon Amour, în gânduri și șoapte, că nu știi când vine ea, ultima noapte. Foto: Ștefan Luchian - Trandafiri