Telecomandă. Semn de carte. Cafea

Filmul The Lost Daughter este excepțional, l-am văzut de două ori. Maggie Gyllenhaal a început regia cu dreptul. Big Like! Îi doresc acestui film nu doar atenția publicului, ci și multe premii. Le-ar merita!  ** ** Talentul Oliviei Colman , care și aici îl adeverește pe Less is more , face din personajul Leda un munte – sau, dacă vreți, un buchet, o paletă – de nuanțe de gri. Rolul putea să alunece ușor în negru pur, că avea ingredientele – o putea face pe Leda sau o sociopată, că avea din ce, sau o femeie ușoară, ca să nu zic cuvântul ăla mai urât, de la Radio Șanț.  Dar tocmai pentru că avem de la noi pretenția că nu mai suntem precum străbunicile, la poartă, la Radio Șanț, o putem vedea pe Leda jucată de Olivia Colman așa cum sunt temperaturile, culorile și nuanțele din viața femeilor: nu există perfecțiune, nu trăim în impecabile tablouri roz, nu ne ducem zilele și nopțile în ireproșabile saloane pufoase.  Foto credit: imdb.com Banala lecție că Aparențele înșală n...

1994, primăvară în București Leni ar fi făcut orice numai să nu ajungă devreme și să nu stea mult acasă. Acasă, un fel de a zice. Era nepoata din provincie, studentă în București, a unei mătuși mutate într-un cartier nou. De jur împrejurul blocului, încă șantier. Zloată și noroaie. Drum printre barăci, fără trotuar, de la metrou până la scara blocului. Apartamentul fără apă caldă, fără cablu și telefon nu era cel mai primitor loc pe care Leni și l-ar fi dorit seară de seară. La facultate primise temă de seminar să facă interviu cu un artist. Găsește tu în Bucureștiul ăsta mare un actor, un cântăreț, un cineva care să-i dea interviu unei studente, pentru ceva ce nu va apărea niciodată nicăieri. Dacă nu mințeai că e măcar pentru vreo revistuță de studenți, cine te băga în seamă? Leni citise în presă că la Național punea “ Steaua fără nume” Vasile Alexion. Regizor mare, cunoscut, făcuse și filme. El nu ar fi respins încercarea unei tinere debutante. Părea că știe cum merg lucrurile ...

Aici sunt și mai mulți - da, aici. Înregistrări de pe vremea când, dragii mei, Sanyo al meu, aka Marcus, era de nădejde, dar filma fără sunet - să fii fost cca 2007.

Master of None - sezonul 3 Nu doar că l-am remarcat de la primele sezoane, dar datorită lui l-am descoperit pe Azis Ansari, comediantul din distribuția noului meu serial de viață nobilă, stand-up-ul. Sezonul 3 a fost filmat la început de 2021, întrerupte fiind filmările de cunoscutul 2020. Big Like! Pentru că de ce: - Folosește sănătoase cadre fixe. - A luat din 2020 fondul, nu forma; o să fac alergie la tsunami-ul (valul e luat) de filmulane și filmulețe despre izolare, pijamale, măști, conspirații, singurătate. Master of None - sezonul 3 , așa filmat în pandemie cum e el, ne scutește de aceste taguri teziste isterice. Filmul nu e știre.  - Un sezon fără strop de comedie a venit perfect după primele două, ca un pahar cu apă rece după un borcan de dulceață.  - Cum era aia despre Amintirile lui Creangă? Că descriu copilăria copilului universal? Aici, pentru că artă și nu mickey-mousing , e cu moartea și nașterea amorului universal. - Replica lui Moromete-Mălăele din Moromeții ...

UPDATE după anunțarea câștigătorilor - lista aici : Tovarăși, la Amazon poți să lucrezi și dacă n-ai casă! Nu există doar nomazi digitali, sunt și nomazi industriali. Nu mai e ca pe vremea partidului care îți dădea casă, îți dădea masă, te aduna de pe drumuri: acum poți să împachetezi colete și dacă dormi în mașină. Fraierii dinainte se chinuiau să îți dea/ să îți cumperi casă: greșit! Poluează și e și scump de întreținut. Oțelăriile, țesătoriile și platformele petro-chimice sunt so yesterday. Viitorul e depozitul global de colete. Viața de nomad, ăsta e viitorul! Decât șomaj, să îl coste pe stat, mai bine salariu la împachetat colete. Filmul putea fi rezolvat cinstit într-un scurtmetraj, fie el documentar sau artistic, căci, da, am prins ideea, super, de viitor. Dar, na, cel mai bogat om din lume fiind patronul companiei unde muncește eroina, s-a ajuns la onorabile două ore. La Nomadland mă refer. Preferatele mele care se văd mai jos au câștigat fiecare câte două Oscaruri, cu încă vr...

...And the podcasts too! Băieții și-au câștigat un fan, eu nu m-am urcat pe pereți în 2020, așa că totul s-a lăsat cu un win-win ca-n vremurile bune. De la Seinfeld pe care îl vedeam în 95-96 la Pro Tv, până la show-urile de pe Comedy Central și invitațiile la Morning Glory din zilele noastre (îi datorează toți câte o ce beau ei lui Răzvan Exarhu, iar eu cu atât mai multe!) chestia asta numită stand-up s-a tot perindat prin fața mea. Dar anul trecut m-a salvat. 2020 rămâne pentru mine anul stand-up. Covid, sorry, tată! La mine nu te-ai calificat. Am descoperit podcasturile și special-urile pe YouTube și le-am văzut fără pauză, binging curat! Ăștia zic că e vizionare în exces. Nu, în 2020 se numea terapie între patru pereți. Cluburile de stand-up din București, cele trei :), parcă s-au înființat după traseul meu pe aici. Unde e Comics acum, am stat o jumătate de an, în 94. De lângă Club 99 mi-am luat prima viză când am ieșit în lume și tot acolo e una dintre bucățile mele favorite ever ...

Ți-era dor de mine, așa-i? Ce-oi mai fi făcând, pe unde oi mai fi umblând? Din ce în ce mai bine, mulțumesc. Încă la anii care sună a război. Acum 44, în curând 45. Nu voi cadou bogat. Oricum n-avem petrecere.  Dar, dacă ții la mine, ajută-mă să spălăm copiii. Am scris mai multe aici . Mulțumesc.