Treceți la conținutul principal

Doctoriţa arestată de la Arşi, fiica Doctorului Meu, Florin Isac

Cristina Isac este Doctoriţa arestată de la Spitalul de Arşi.


În urmă cu aproape 30 de ani, în Spitalul de Chirurgie Plastică şi Reparatorie de pe str. Arh. Ion Mincu, părinţii doctoriţei din articol - Aurelia şi Florin Isac - au salvat ce puteau salva si au operat de câteva ori, în decurs de vreo 3 ani, piciorul meu stâng, făcut harcea-parcea într-un accident. Adolescenţa şi tinereţea mea au fost imprimate cu numele şi adresa doctorului Florin Isac. Nu erau sărbători la care să nu îi scriu. Uneori, îl şi sunam. 

Părinţii mei erau disperaţi că domnul doctor nu a vrut niciodată să primeasca ceva de la ei, deşi periodic mergeau la el acasă. O dată am mers şi eu. Îmi amintesc cum ne-a primit şi cum am mâncat dulceaţă de... cred că nuci? sau cireşe amare? Nu mai ţin minte exact....

Când am ajuns, studentă, în Bucureşti, într-o zi de octombrie sau noiembrie l-am vizitat la spital. Nu mai lucra la cel de pe arh. Ion Mincu şi cred ca deja era la actualul "spital de arşi", de fapt  tot de chirurgie plastică şi reparatorie. Acolo, unde îl cunoscusem eu pe chirurgul Florin Isac, opera în umbra lui Agripa Ionescu, profesorul al cărui nume îl poartă acum spitalul de lângă Piaţa 1 Mai.
La actualul spital de chirurgie plastică, îmi imaginez că doctorul Florin Isac si sotia lui, Aurelia Isac, au făcut acelaşi enorm bine, de mii de ori, cum îl făcusera şi în cazul meu.
Citeam azi articolul, am văzut numele doctoriţei. Isac. Da. Mama - Aurelia. Da. Fiica doctorului meu! Mai mica decat mine cu doi ani.
Aşa că, vă rog - niciun cuvânt de rău, deloc, niciodată, despre aceşti oameni. Nu de la mine! Iar peste ani, când o instanţă va decide ceva, pentru mine oricum nu va conta. Dar sunt sigură că şi atunci mi se va da mie dreptate!

Şi văd că îi mai iubeşte şi altă lume - Aurora Martin

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Aproape ultima noapte de dragoste

Dragul meu Mon Amour, Scrisoarea ține un pic azi locul poemelor. Se joacă și ea.  Penultima noapte de dragoste ar fi fost prea matematic, matematică. E aproape ultima, nu știm când va fi ultima. Iubește-mă în gând până va veni prima noapte de război. De fapt, știi? Războiul e ca dragostea pe lume, nu încetează niciodată și doar când te arde pe tine crezi că e adevărat. Război e și mâine, e și acum, ca iubirea, ca rugăciunea, mereu cineva undeva mărturisește și se-mpărtășește.  Iubește-mă în gând, Mon Amour, în gânduri și șoapte, că nu știi când vine ea, ultima noapte. Foto: Ștefan Luchian - Trandafiri

Cea mai bună dintre zilele posibile

 ... este Azi și este ziua în care îți spun că te iubesc. Așa. Dragul meu Mon Amour, Vreau să-mi trăiesc la lumină, cu bucurie, cu public chiar, iubirea. Iubirea nu e ceva murdar ce se ascunde. Dacă o ascunzi și dacă minți pentru ea, nu e iubire. Iubirea crește și înflorește în lumină și în adevăr. Când o sufoci, nu e iubire, e un strigăt de ajutor. Eu ofer, simt, trăiesc. Cine nu primește și nu se bucură de iubire în lumină încă nu e vindecat și nu se poate bucura de ea. Doamne, ajută-i să simtă iubirea! Și Atunci a fost tot Azi: Un fel de pastișă după Naum: Orașul avea o singură stradă Strada avea un singur sens Sensul avea un singur număr Numărul avea o singură cifră Cifra avea un singur chip Chipul din oglindă.    Trei și cu trei și cu trei: În cel mai mic loc din lume mi-a căzut cerul în cap de cele mai multe ori. În locul meu nu e nimeni. Trei și trei și cu trei fac unu. S-au terminat dicționarele și toate cuvintele, Vine vântul să mai spună ceva și să descuie. Plou...

Un bilet de dragoste, fără Adio și fără Griji: NO WORRIES, CĂTĂLINICIKA!

Am fost la spectacolul NO WORRIES, CÃTÃLINICIKA! de la Teatrul de Artã București. În distribuție i-am văzut pe Nadiana Sălăgean, Alexandra Răduțã, Adelina Toma și Sorin Manea. Regia este a Alexandrei Tofan, textul este al Adelinei Toma. Piesa este copilul Adelinei și un pic nepotul lui Mimi, omul care a moșit și nășit (la atelierul lui de dramaturgie) sute de texte și suflete, cu o răbdare de bijutier. Dar gata cu laudele pentru domnul nostru Brănescu, să ne întoarcem la New York.  E un personaj în “Shakespeare in Love” care juca dădaca din “Romeo și Julieta”, iar la o băută într-o cârciumă, într-un dialog de agățat o fată, îi spune ăleia cum că el e actor și e distribuit într-un spectacol. “A, da? Și despre ce e?”, întreabă fata. “Păi, să vezi, e vorba despre o dădacă”... Sau, dacă vreți, mi-a amintit de monologul lui Celentano către prima lui casă pe care nu o mai poate vedea, nu o mai poate avea, dar pe care nu a uitat-o. Casa, da 😊  Așa am văzut eu în spectacolul de la Te...