sâmbătă, 26 aprilie 2014

Un veac de singuratate: Povestea editorului care nu crede in realismul magic

Intre Vinerea Mare si A doua zi de Pasti, corespondenta cu editura argentiniana a fost una dintre minunile care m-au bucurat in acele zile. Am aflat cine a fost editorul "Veacului de singuratate" si ce crede el, sau cat poate spune el din ce crede, cu mandrie la puterea a doua, despre literatura sud-americana.
Prima editie a cartii “Un veac de singuratate” a aparut la Buenos Aires, la Editura Sudamericana – astazi Penguin Random House. Cele 8.000 de exemplare s-au epuizat rapid. De atunci, cartea a aparut in 39 de limbi si s-a vandut in 40 de milioane de exemplare.
Simplificand, un milion de carti in fiecare dintre limbile in care a fost tradusa.
Un milion de Veacuri de singuratate in limba romana, nu?
Ziaristul Max Seitz a stat de vorba cu primul editor al romanului “Un veac de singuratate”, argentinianul Francisco "Paco" Porrúa, in anul in care se implineau patru decenii de la aparitia acestei carti.
Porrua a decis de la primul rand al manuscrisului ca il va publica, dar fara sa anticipeze fenomenul care avea sa se nasca.
"Pur si simplu am inteles ca era vorba despre o opera exceptionala “, spune Porrua.


Cartea a ajuns la aceasta editura si in mainile lui Porrua parțial din întâmplare, dar si datorita lui Luis Harss, criticul literar care in 1966 scrisese cartea “Los nuestros” (Ai nostri), despre noile nume a ceea ce el a numit atunci “boom”-ului latino-american literar: Miguel Angel Asturias, Jorge Luis Borges, Alejo Carpentier, Juan Carlos Onetti, Julio Cortázar, Carlos Fuentes,  Mario Vargas Llosa, dar si necunoscutul atunci García Márquez.”
Harss i-a dat lui Porrua trei carti ale lui Marquez, pe care editorul nu il cunoastea - La Hojarasca, (Frunze uscate), Los funerales de la Mamá Grande, (Funeraliile bunicii) si El coronel nu tiene quien le escriba, (Colonelului nu are cine să-i scrie).
Lui Porrua i s-a parut un scriitor extraordinar. Si-a dat seama ca merita sa il publice in Argentina unde era un necunoscut. I-a scris si i-a propus reeditarea acestor carti la Buenos Aires. Marquez i-a raspuns ca cedase drepturile de publicare altei edituri, dar ca tocmai terminase un roman care l-ar putea interesa pe editorul argentinian.
“I-am raspuns ca ma intereseaza si sa-mi trimita cartea. Mi-a trimis-o si de la primele pagini din "Cien años de soledad" am inteles ca tot ce credeam, la ce ma asteptam de la Marquez era adevarat.
Ideea mea din momentul acela a fost ca era vorba despre un exemplu minunat de ceea ce inainte se numea “cronica”. Nu cred in magie, in magic. Termenul de “realism magic” mi se pare un pic contradictoriu.
Am crezut ca era mai degraba ceea ce in literatura se numeste metafora: dar nu pur si simplu o metafora intr-o propozitie, ci de scene intregi care erau metaforice. Este o proza poetica foarte vie si puternica.
M-am gandit ca "Cien años de soledad" o sa ii atraga imediat pe toti cititorii asa cum ma atrasesera pe mine operele anterioare ale lui Marquez.
Cât de repede ai citit manuscrisul?
In aproximativ o zi. In orice caz, nu era nevoie sa citesc tot ca sa decid publicarea. Publicarea am decis-o dupa primul rand din primul paragraf.
Am inteles ce ar fi inteles orice editor:  ca este o opera exceptionala.”
Intrebat daca se astepta ca Veacul de singuratate sa se transforme in fenomenul de astazi, cu atatea traduceri si atatea reeditari, Porrua raspunde ca nu s-a gandit.
“Ca editor, nu trebuie sa te gandesti la viitorul indepartat. Dar am simtit interesul pe care avea sa-l trezeasca aceasta carte in Buenos Aires, pentru ca Buenos Aires era atunci intr-o perioada curioasa si rara. Exista un guvern autoritar si in acelasi timp oameni care traiau “pe cont propriu”, independent. De exemplu, atunci aveam mari pictori sau existau dezbateri despre noua poezie
Erau multe lucruri care faceau din Buenos Aires o veritabila metropola, comparabila cu New Yorkul. In 1967, Buenos Airesul era singurul oras unde se putea produce un asemenea fenomen.
"Un veac de singurătate " a devenit un simbol al boom-ului latino-american.
Literatura latino-americană care se nastea castiga cititori, publicul citea, dar nu autorii boomului, ci pe cei anteriori - Onetti, Rulfo si Marechal. Si atunci a aparut boom-ul cu scriitorii mai tineri.
Ceea ce s-a întâmplat atunci a fost un fel de conștientizare a unei identități literare . În America Latină se credea ca eram dependenti de Europa si ca modelele literare “bune” provin de acolo.
Acest lucru s-a schimbat imediat ce, de exemplu, premiul Formentor a fost luat, la egalitate, de Beckett si Borges” ( N.m. -  Premiul international Formentor, de la orasul cu acest nume din insula Mallorca, a fost acordat in 1961 argentinianului Jorge Luis Borges pentru Ficciones (Fictions) si irlandezului  Samuel Beckett pentru Trilogy, la egalitate).
“Oamenii au inceput sa isi dea seama ca avem o literatura aici, o literatura latino-americana de sine statatoare.
A făcut sugestii Garcia Marquez sau corecții pentru a îmbunătăți "Un veac de singurătate "?
Nu, nici macar una singura. In general, ca editor, am incercat sa evit sugestiile, cu exceptia celor dintr-o discutie informala. Dar nu. Am simtit aceasta carte ca pe opera pe care multi oameni au asteptat-o ani intregi.
Este vorba, inainte de orice, de a fi sensibil la lectura. Desi putem avea gusturi literare diferite, cine iubeste literatura recunoaste imediat valoarea unei carti.
Pe de alta parte, la prima lectura n-am simtit nevoia sa schimb ceva, cum n-am simtit nevoia sa schimb ceva nici la cartile de dinainte ale lui Marquez.
Te simti parte din acest success al cartii? Cum ai trait transformarea romanului intr-o capodopera a literaturii?
Am participat, evident, ca editor al cartii. Dar, pentru mine, imaginea editorului este una care trebuie sa ramana pe planul al doilea. Aproape ca un anonim (Don Nadie) care pur si simplu face legatura dintre autor si public.
Repet: editorul nu a facut nimic. Ceea ce a transformat peisajul romanului latino-american in acel moment a fost insasi cartea.”
Iar cand Marquez a primit Nobelul pentru literatura in 1982, Porrua spune ca, normal, s-a bucurat, pentru premiul castigat de un prieten scriitor si ca a fost o confirmare europeana a ceea ce toti stiau deja in America Latina.
Iti este recunoscator?
Da, mult, dar nu vad de ce. Recunostinta o are cititorul pentru autor, nu pentru editor.”

 Porrua are acum 92 de ani si traieste la Barcelona. (foto - farodevigo.es)

In final, sa aflati inca un detaliu: Marquez scria la computer inca din anii 70.
Adevarul.ro, marturisirile lui Dinu Sararu:
“Marquez  m-a întrebat cum scriu, fireşte din punct de vedere tehnic.
. -      La maşina de scris, zic eu …
A început să râdă....
-      Nu scrii pe computer?
 -      Nu! mă grăbesc eu din nou, dar nu ştiam ce înseamnă să scriu la computer.
 -      E o mare realizare pentru un scriitor, zice el. La un moment dat, îţi vine în minte o idee sau un episod; îl scrii repede pe computer şi când ai nevoie de el,  să zicem, la roman, îl iei din magazia computerului şi îl pui exact la locul lui.
 -       Da!, zic eu, tot grăbit, dar nu înţelesesem nimic.

 -      Din păcate, computerul e mare, îmi ocupă toată fereastra biroului şi mă împiedică să privesc din când în când, aşa cum îmi place mie când scriu, pe fereastră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu