Treceți la conținutul principal

Doctoriţa arestată de la Arşi, fiica Doctorului Meu, Florin Isac

Cristina Isac este Doctoriţa arestată de la Spitalul de Arşi.


În urmă cu aproape 30 de ani, în Spitalul de Chirurgie Plastică şi Reparatorie de pe str. Arh. Ion Mincu, părinţii doctoriţei din articol - Aurelia şi Florin Isac - au salvat ce puteau salva si au operat de câteva ori, în decurs de vreo 3 ani, piciorul meu stâng, făcut harcea-parcea într-un accident. Adolescenţa şi tinereţea mea au fost imprimate cu numele şi adresa doctorului Florin Isac. Nu erau sărbători la care să nu îi scriu. Uneori, îl şi sunam. 

Părinţii mei erau disperaţi că domnul doctor nu a vrut niciodată să primeasca ceva de la ei, deşi periodic mergeau la el acasă. O dată am mers şi eu. Îmi amintesc cum ne-a primit şi cum am mâncat dulceaţă de... cred că nuci? sau cireşe amare? Nu mai ţin minte exact....

Când am ajuns, studentă, în Bucureşti, într-o zi de octombrie sau noiembrie l-am vizitat la spital. Nu mai lucra la cel de pe arh. Ion Mincu şi cred ca deja era la actualul "spital de arşi", de fapt  tot de chirurgie plastică şi reparatorie. Acolo, unde îl cunoscusem eu pe chirurgul Florin Isac, opera în umbra lui Agripa Ionescu, profesorul al cărui nume îl poartă acum spitalul de lângă Piaţa 1 Mai.
La actualul spital de chirurgie plastică, îmi imaginez că doctorul Florin Isac si sotia lui, Aurelia Isac, au făcut acelaşi enorm bine, de mii de ori, cum îl făcusera şi în cazul meu.
Citeam azi articolul, am văzut numele doctoriţei. Isac. Da. Mama - Aurelia. Da. Fiica doctorului meu! Mai mica decat mine cu doi ani.
Aşa că, vă rog - niciun cuvânt de rău, deloc, niciodată, despre aceşti oameni. Nu de la mine! Iar peste ani, când o instanţă va decide ceva, pentru mine oricum nu va conta. Dar sunt sigură că şi atunci mi se va da mie dreptate!

Şi văd că îi mai iubeşte şi altă lume - Aurora Martin

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Win-win: Tu ai dreptate, eu am libertate. Despre Singlehood

Astăzi, despre Bella DePaulo și Virginie Efira . Cine? De ce?  Bella DePaulo predă și scrie psihologie în SUA. S-a specializat în viața de celibatar/ celibatară sau în noțiuni și cuvinte pentru care noi nu avem nici conceptul, nici vorbele: single at heart, singlehood, single experience. Ne-am împrietenit pe Facebook, cum face ea și cum fac și eu nu doar cu oameni știuți de la grădiniță, ci și cu oameni ale căror preocupări din cap și din viață sună cunoscut ori măcar nu te stresează. Bella trăiește în California, publică articole și cărți, este invitată în emisiuni, ține conferințe. O găsiți pe amazon și pe site-ul ei belladepaulo.com . Cartea Singled Out: How Singles Are Stereotyped, Stigmatized, and Ignored, and Still Live Happily Ever After i-a apărut în 2007. Anul ăsta în decembrie (chiar de Moș Nicolae, comme on dit en français) apare Single at Heart: The Power, Freedom, and Heart-Filling Joy of Single Life. Enjoy!  Comme on dit en français encore une foi, acum despre filmul L

Lumea pe dos, cu actori à contre-emploi, dar in care tot omul iubeste

Filmul lui Nolan readuce F-ul din SF in poveste. Fantastic. Sa mai fie si fantastic, atunci cand vedem un SF, nu doar S, riguros stiintific. Cu un poem care ne spune complicat de intraductibil ca suntem programati sa traim si sa ne dorim sa traim, cu vreo doua versuri care pot avea tot atatea traduceri si adaptari cate fire de par are in cap cititorul lor, cu acest poem lansat de pe la inceput, zic, Interstellarul ne reaminteste cum e cu dragostea. Asadar, cum e cu dragostea? Pentru ea facem imposibilul posibil. Pentru ca iubim, nu exista sau nu tinem cont de timp, de spatiu, de conditii meteo, geo, antropo. Pentru ca iubim, stim sa citim in stele si in semne. Pentru ca iubim, trecem peste orice si facem orice. Suntem programati sa fim, sa cautam dragostea, sa o dovedim cu fiecare respiratie si sa nu ne oprim pana nu ii este bine si la adapost dragostei noastre. Sunt pline de iubire spatiul si timpul acestui film. Cel mai adesea, poate pentru ca printre cele mai din aur cura

Orașul e gol, toți diavolii-s la țară

Moșii de vară dinaintea Rusaliilor umplu tramvaiele dinspre biserici cu pungi foșnitoare, grele de vin și colivă, pilaf și bomboane. Pungile se sufocă, bine strânse la gât cu alte pungi, să nu cadă, să nu se verse, să nu, Doamne ferește, ajungă vreun bob de grâu și orez la vreun străin, singur și flămând. Bugetarii creștini au văzut pe telefoane ce vreme e la mare și ce trafic e pe DN1 și au ales să dea o fugă de trei zile sfinte la țară. Bugetarii tineri, cei singuri și cei abia certați, de Paște, cu neamurile vii de la țară au ales să dea comandă de pizza la glovo și să rămână acasă, cu urechea ciulită la lift. Băieții din Sri Lanka și Bangladesh sunt musulmani și hinduși, nu țin Rusaliile creștinilor, doar le duc șaorme și burgeri copiilor singuri și flămânzi rămași acasă, la Netflix and chill. Băieții din Sri Lanka și Bangladesh stau cu ochii în telefon și cu arma la picior – cutiile hrănitoare de plastic roz tazz și galben glovo sunt gata de încărcat șaorme, burgeri și piz