Treceți la conținutul principal

Doctoriţa arestată de la Arşi, fiica Doctorului Meu, Florin Isac

Cristina Isac este Doctoriţa arestată de la Spitalul de Arşi.


În urmă cu aproape 30 de ani, în Spitalul de Chirurgie Plastică şi Reparatorie de pe str. Arh. Ion Mincu, părinţii doctoriţei din articol - Aurelia şi Florin Isac - au salvat ce puteau salva si au operat de câteva ori, în decurs de vreo 3 ani, piciorul meu stâng, făcut harcea-parcea într-un accident. Adolescenţa şi tinereţea mea au fost imprimate cu numele şi adresa doctorului Florin Isac. Nu erau sărbători la care să nu îi scriu. Uneori, îl şi sunam. 

Părinţii mei erau disperaţi că domnul doctor nu a vrut niciodată să primeasca ceva de la ei, deşi periodic mergeau la el acasă. O dată am mers şi eu. Îmi amintesc cum ne-a primit şi cum am mâncat dulceaţă de... cred că nuci? sau cireşe amare? Nu mai ţin minte exact....

Când am ajuns, studentă, în Bucureşti, într-o zi de octombrie sau noiembrie l-am vizitat la spital. Nu mai lucra la cel de pe arh. Ion Mincu şi cred ca deja era la actualul "spital de arşi", de fapt  tot de chirurgie plastică şi reparatorie. Acolo, unde îl cunoscusem eu pe chirurgul Florin Isac, opera în umbra lui Agripa Ionescu, profesorul al cărui nume îl poartă acum spitalul de lângă Piaţa 1 Mai.
La actualul spital de chirurgie plastică, îmi imaginez că doctorul Florin Isac si sotia lui, Aurelia Isac, au făcut acelaşi enorm bine, de mii de ori, cum îl făcusera şi în cazul meu.
Citeam azi articolul, am văzut numele doctoriţei. Isac. Da. Mama - Aurelia. Da. Fiica doctorului meu! Mai mica decat mine cu doi ani.
Aşa că, vă rog - niciun cuvânt de rău, deloc, niciodată, despre aceşti oameni. Nu de la mine! Iar peste ani, când o instanţă va decide ceva, pentru mine oricum nu va conta. Dar sunt sigură că şi atunci mi se va da mie dreptate!

Şi văd că îi mai iubeşte şi altă lume - Aurora Martin

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Septembrie. Când plec din iubire

Voiam să rămân în septembrie, prezentă la trecerea timpului, cu-o mână în arbori, cu alta-n nisipul cărunt – și să lunec odată cu vara în toamnă… Dar mie îmi sunt sorocite, pesemne, plecări mai dramatice. Mi-e dat să mă smulg din priveliști cu sufletul nepregătit, cum dat mi-e să plec din iubire când încă mai am de iubit… (Nina Cassian - Voiam să rămân în septembrie )  Uneori sunt atât de singur de parcă aş da înapoi sânilor mamei laptele supt din ei. Alteori sunt atât de nesingur de parcă aş fi însăşi natura. Niciodată însă nu m-a bătut vreo stea atât de strălucitoare încât să-i fiu umbră. Mă ține în secunda aceasta de viață dragostea mea de o femeie firească. (Nichita Stănescu - Spirit de doină ) In case you miss me Close your eyes I'll be the whisper In the midnight skies.

Thank you, Coldplay! Mulțumesc, ce final fericit! A doua scrisoare din America

M-am gândit mai bine, dragul meu, și după o săptămână de la acest tsunami Coldplay prăbușit în capul lumii întregi, vreau să-ți spun de ce sunt recunoscătoare.  De râs și de bârfit n-am prea putut, întâmplarea era funia din casa spânzuratului. Un om normal, da, ar fi râs și ar fi bârfit la infinit, atât infinit cât poate încăpea în șapte-opt zile.  Cele zece secunde care au schimbat viața a trei cupluri, a multor familii, a multor influenceri și paparazzi, acele secunde în care apar Andy și Kristin, pe care în continuare presa și eu acum îi scriem așa, întâi bărbatul și apoi femeia, Andy și Kristin, acele momente imposibil și inutil de contorizat la scară istorică și planetară să știi că m-au schimbat și pe mine. În fiecare celulă din inimă și din cap, din simțuri și creier, cele zece secunde cu ei doi pe jumbotron, în plină melodie, cum altfel, The Jumbotron, au reașezat limpede lucrurile. Fulgerul de pe ecran a lovit nu doar pe fața lui Kristin, ci și adânc în...

Un bilet de dragoste, fără Adio și fără Griji: NO WORRIES, CĂTĂLINICIKA!

Am fost la spectacolul NO WORRIES, CÃTÃLINICIKA! de la Teatrul de Artã București. În distribuție i-am văzut pe Nadiana Sălăgean, Alexandra Răduțã, Adelina Toma și Sorin Manea. Regia este a Alexandrei Tofan, textul este al Adelinei Toma. Piesa este copilul Adelinei și un pic nepotul lui Mimi, omul care a moșit și nășit (la atelierul lui de dramaturgie) sute de texte și suflete, cu o răbdare de bijutier. Dar gata cu laudele pentru domnul nostru Brănescu, să ne întoarcem la New York.  E un personaj în “Shakespeare in Love” care juca dădaca din “Romeo și Julieta”, iar la o băută într-o cârciumă, într-un dialog de agățat o fată, îi spune ăleia cum că el e actor și e distribuit într-un spectacol. “A, da? Și despre ce e?”, întreabă fata. “Păi, să vezi, e vorba despre o dădacă”... Sau, dacă vreți, mi-a amintit de monologul lui Celentano către prima lui casă pe care nu o mai poate vedea, nu o mai poate avea, dar pe care nu a uitat-o. Casa, da 😊  Așa am văzut eu în spectacolul de la Te...