M-am gândit mai bine, dragul meu, și după o săptămână de la acest tsunami Coldplay prăbușit în capul lumii întregi, vreau să-ți spun de ce sunt recunoscătoare.
De râs și de bârfit n-am prea putut, întâmplarea era funia din casa spânzuratului. Un om normal, da, ar fi râs și ar fi bârfit la infinit, atât infinit cât poate încăpea în șapte-opt zile.
Cele zece secunde care au schimbat viața a trei cupluri, a multor familii, a multor influenceri și paparazzi, acele secunde în care apar Andy și Kristin, pe care în continuare presa și eu acum îi scriem așa, întâi bărbatul și apoi femeia, Andy și Kristin, acele momente imposibil și inutil de contorizat la scară istorică și planetară să știi că m-au schimbat și pe mine. În fiecare celulă din inimă și din cap, din simțuri și creier, cele zece secunde cu ei doi pe jumbotron, în plină melodie, cum altfel, The Jumbotron, au reașezat limpede lucrurile. Fulgerul de pe ecran a lovit nu doar pe fața lui Kristin, ci și adânc în mine. Mi-am dat seama.
Mi-am dat seama ce noroc au avut ei și cât de mult îi ajută întâmplarea asta! Comedie egal tragedie plus timp, așa ne învață regula dramaturgiei. Așa este și în cazul lor. Ce li s-a părut ghinionul ghinionului și nenorocirea nenorocirilor pe 15 iulie li se va părea cel mai bun lucru care s-a întâmplat în povestea lor. Pentru că i-a salvat de pierderea timpului. Pentru că i-a lămurit instantaneu ce este relația lor, ce vor ei de la asta și dacă merită. I-a lovit exact lucrul care le-a arătat, ca un parcangiu îndemânatic, pe unde s-o ia.
Etica de la serviciul lor și minciunile spuse pe la casele lor nu mă interesează acum, au curs destule comentarii ipocrite și evlavioase. Unii au zis Prostia se plătește, alții au desenat caricaturi, alții s-au întrebat câte alte mii de cupluri în aceeași situație mai erau la concert. Să ridice piatra și să nu-și acopere fața cei care....
Dar eu altceva mi-am dat seama că vreau să-ți spun, dragul meu.
Noi am avut noroc că eram la concertul Creed. 344 de kilometri mai la nord - nord-est și puteam să fim noi. Dar am ales concertul Creed, nu Coldplay. În Wantagh, New York, nu în Foxborough, Massachusetts. Și nu s-ar fi zis că în viață nu te mai ajută și geografia ori gusturile muzicale.
Pe noi ne-au ajutat. Să-ți spun cum.
Eu nu mai vreau să ne pierdem timpul unul altuia și nici pe al nostru împreună. Rămâi cu femeia pe care nu poți să o părăsești. Fii fericit cu ea! Fii fericit până la capătul vieții tale și al drumului vostru împreună. Eu mă opresc din drumul spre tine. Aleg alt drum. Vreau să fiu și eu fericită.
Le doresc lui Andy și Kristin să aleagă și ei după cum i-a trezit dușul rece al ecranului. Poate vor rămâne împreună, că se iubesc mult, mult de tot. Pe viață. Și în loc de patru oameni nefericiți să fie măcar doi fericiți. Poate se vor despărți și nu se vor mai vedea niciodată. Poate vor divorța amândoi sau poate va divorța doar unul dintre ei. Nu știm detalii din familiile lor, nu știm motivele aruncării în brațele altuia. S-or fi îndrăgostit? S-or fi păcălit? Adevărul, încotro? Monogamia, încotro?
Mulțumesc, Coldplay! Thank you, Coldplay! You just saved the rest of my life!
Comentarii
Trimiteți un comentariu