Treceți la conținutul principal

Întâlniri la adrese istorice. Ce mică e lumea!

Nicolae. Palermo

În 1852, Sicilia mai avea opt ani până la unificarea cu Italia. Era sub domnia Bourbonilor, în fapt, la acea dată, o restaurație, după ce insula cunoscuse mișcări de independență în 1820 și, desigur, 1848. În luna noiembrie a acestui an murea în exil la Palermo Nicolae Bălcescu. Avea 33 de ani și era bolnav de tuberculoză. Stătea de o lună și jumătate în hotelul Alla Trinacria, de pe Via Butera. Rămășițele lui Bălcescu se află într-o groapă comună din Palermo.




Pe aceeași stradă din apropiere de Porta Felice și chiar pe aceeași parte, sunt două clădiri unde alte două plăcuțe anunță trecerea pe acolo a lui Goethe (cu aproape un secol înaintea lui Bălcescu) și a lui Garibaldi (la 10 ani după pașoptistul nostru și după ce i-a dat Italiei Sicilia). 






Porta Felice și-a luat numele de la Donna Felice Orsini, soția viceregelui spaniol Marcantonio Colonna. Construcția a fost încheiată în 1637.




Mihai. Praga


Imaginea scolastică a lui Eminescu este portretul lui de la vârsta de 19 ani. Portretul, primul cunoscut din viața lui, a fost făcut în 1869, la Praga, în atelierul fotografului Jan Tomáš (1841—1912).

Eminescu a ajuns la Praga în septembrie 1869 și (scriu unii biografi) voia să se înscrie la Universitatea Carolină – în oraș locuia fratele lui Șerban, la care a și stat. Șerban era primul născut al Eminovicilor, deci fratele mai mare al lui Mihai; a studiat Medicina la Viena și, pare-se, tot după unii biografi ai poetului, și la Praga. 

Pentru dosarul de student, poetul avea nevoie de o fotografie. Merge în atelierul unde procesul dura, după tehnica vremii, mai bine de o jumătate de oră. Se puteau face tot acolo și împrimări ale vocii, pe placă de gramofon. Jan Tomáš  era un adept al noutăților; studiase chimia alimentară și lucrase la fabrici de bere și zahăr, dar a ajuns mai cunoscut ca portretist, iar certificatul lui de fotograf profesionist, semnat de însuși Împăratul Franz Joseph, se află la Muzeul Tehnic din Praga.

Atelierul foto cu pricina era în Piața Wenceslas (Václavské námestí) la nr. 7. Unde acum este un hotel.





Admiterea îi este refuzată, Mihai pleacă la Viena, dar fotografia lui făcută în Praga rămâne. În istoria literară.  Mie îmi rămâne, dar cu câtă bucurie, doar istoria personală.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Septembrie. Când plec din iubire

Voiam să rămân în septembrie, prezentă la trecerea timpului, cu-o mână în arbori, cu alta-n nisipul cărunt – și să lunec odată cu vara în toamnă… Dar mie îmi sunt sorocite, pesemne, plecări mai dramatice. Mi-e dat să mă smulg din priveliști cu sufletul nepregătit, cum dat mi-e să plec din iubire când încă mai am de iubit… (Nina Cassian - Voiam să rămân în septembrie )  Uneori sunt atât de singur de parcă aş da înapoi sânilor mamei laptele supt din ei. Alteori sunt atât de nesingur de parcă aş fi însăşi natura. Niciodată însă nu m-a bătut vreo stea atât de strălucitoare încât să-i fiu umbră. Mă ține în secunda aceasta de viață dragostea mea de o femeie firească. (Nichita Stănescu - Spirit de doină ) In case you miss me Close your eyes I'll be the whisper In the midnight skies.

Thank you, Coldplay! Mulțumesc, ce final fericit! A doua scrisoare din America

M-am gândit mai bine, dragul meu, și după o săptămână de la acest tsunami Coldplay prăbușit în capul lumii întregi, vreau să-ți spun de ce sunt recunoscătoare.  De râs și de bârfit n-am prea putut, întâmplarea era funia din casa spânzuratului. Un om normal, da, ar fi râs și ar fi bârfit la infinit, atât infinit cât poate încăpea în șapte-opt zile.  Cele zece secunde care au schimbat viața a trei cupluri, a multor familii, a multor influenceri și paparazzi, acele secunde în care apar Andy și Kristin, pe care în continuare presa și eu acum îi scriem așa, întâi bărbatul și apoi femeia, Andy și Kristin, acele momente imposibil și inutil de contorizat la scară istorică și planetară să știi că m-au schimbat și pe mine. În fiecare celulă din inimă și din cap, din simțuri și creier, cele zece secunde cu ei doi pe jumbotron, în plină melodie, cum altfel, The Jumbotron, au reașezat limpede lucrurile. Fulgerul de pe ecran a lovit nu doar pe fața lui Kristin, ci și adânc în...

Un bilet de dragoste, fără Adio și fără Griji: NO WORRIES, CĂTĂLINICIKA!

Am fost la spectacolul NO WORRIES, CÃTÃLINICIKA! de la Teatrul de Artã București. În distribuție i-am văzut pe Nadiana Sălăgean, Alexandra Răduțã, Adelina Toma și Sorin Manea. Regia este a Alexandrei Tofan, textul este al Adelinei Toma. Piesa este copilul Adelinei și un pic nepotul lui Mimi, omul care a moșit și nășit (la atelierul lui de dramaturgie) sute de texte și suflete, cu o răbdare de bijutier. Dar gata cu laudele pentru domnul nostru Brănescu, să ne întoarcem la New York.  E un personaj în “Shakespeare in Love” care juca dădaca din “Romeo și Julieta”, iar la o băută într-o cârciumă, într-un dialog de agățat o fată, îi spune ăleia cum că el e actor și e distribuit într-un spectacol. “A, da? Și despre ce e?”, întreabă fata. “Păi, să vezi, e vorba despre o dădacă”... Sau, dacă vreți, mi-a amintit de monologul lui Celentano către prima lui casă pe care nu o mai poate vedea, nu o mai poate avea, dar pe care nu a uitat-o. Casa, da 😊  Așa am văzut eu în spectacolul de la Te...