Cand ii spui asa, istoric, ca in procesul verbal, da, sunt multi. 25 de ani inseamna ceva. E un sfert de secol.
Cand ii traiesti zi de zi, cu ochii pe ceas, pe televizor, pe aragaz si pe casa de marcat, pe portofel, pe pagini, pe ferestre, pe parinti, pe cruci, pe semne rutiere si pe buletine de vot, cand ii traiesti cum i-am trait, sunt ca o clipa mai lunga.
Am senzatia ca in decembrie 1989 am inspirat si ca acum, 25 de ani mai tarziu, am expirat.
Fara 1989, as fi avut mai putin aer si mai putine optiuni.
Stiu fiecare ora din perioada 20 decembrie 89-1 ianuarie 90. Memoria mea de regula nu ma insala, dar pentru perioada aceea a avut parca un hard in plus, un radar mai mare. Nu cred ca difera mult de amintirile altora de varsta mea. Dar pentru mine sunt printre cele mai pretioase.
Ar fi putut fi altfel, mai bine. Am fi putut incerca mai mult si mai vocal, mai sus si in mai multe feluri.
Am avut frane, ghinioane, zile de intuneric si ora de revelatii.
Or fi fost incrise in destin, poate ca le-as fi trait oricum, oriunde.
Dar in acesti 25 de ani ca o clipa le-am trait asa cum imi amintesc.
Am ajuns aici fara contrafactual si mergem mai departe, pentru macar pe-atat.
Insa nici mama lu tata lu sora cea mare a lui Nostradamus altoit cu Fukuyama n-ar fi zis, la ora cand incepea mitingul in Piata Palatului pe 21 decembrie 1989, ca peste fix, dar fix 25 de ani, asteptam ca in Casa Poporului aka Palatul Parlamentului sa depuna juramantul al patrulea presedinte al Romaniei democratice, iar acest al patrulea presedinte ales sa fie un etnic sas din Sibiu, fost profesor de fizica, iar noi asteptam depunerea juramantului butonand pe televizoare LED si ale(r)gand intre jde posturi tv.
Hai, ca se poate!
La multi ani, fratilor!
Cand ii traiesti zi de zi, cu ochii pe ceas, pe televizor, pe aragaz si pe casa de marcat, pe portofel, pe pagini, pe ferestre, pe parinti, pe cruci, pe semne rutiere si pe buletine de vot, cand ii traiesti cum i-am trait, sunt ca o clipa mai lunga.
Am senzatia ca in decembrie 1989 am inspirat si ca acum, 25 de ani mai tarziu, am expirat.
Fara 1989, as fi avut mai putin aer si mai putine optiuni.
Stiu fiecare ora din perioada 20 decembrie 89-1 ianuarie 90. Memoria mea de regula nu ma insala, dar pentru perioada aceea a avut parca un hard in plus, un radar mai mare. Nu cred ca difera mult de amintirile altora de varsta mea. Dar pentru mine sunt printre cele mai pretioase.
Ar fi putut fi altfel, mai bine. Am fi putut incerca mai mult si mai vocal, mai sus si in mai multe feluri.
Am avut frane, ghinioane, zile de intuneric si ora de revelatii.
Or fi fost incrise in destin, poate ca le-as fi trait oricum, oriunde.
Dar in acesti 25 de ani ca o clipa le-am trait asa cum imi amintesc.
Am ajuns aici fara contrafactual si mergem mai departe, pentru macar pe-atat.
Insa nici mama lu tata lu sora cea mare a lui Nostradamus altoit cu Fukuyama n-ar fi zis, la ora cand incepea mitingul in Piata Palatului pe 21 decembrie 1989, ca peste fix, dar fix 25 de ani, asteptam ca in Casa Poporului aka Palatul Parlamentului sa depuna juramantul al patrulea presedinte al Romaniei democratice, iar acest al patrulea presedinte ales sa fie un etnic sas din Sibiu, fost profesor de fizica, iar noi asteptam depunerea juramantului butonand pe televizoare LED si ale(r)gand intre jde posturi tv.
Hai, ca se poate!
La multi ani, fratilor!
Comentarii
Trimiteți un comentariu