Sâmbăta Colivelor: „Pulbere de miere m-aș face, să mă îngrop înapoi în floare”

Orice sfârșit cere o colivă. Coliva creștinului are bucuria Învierii și dulceața Vieții Veșnice.

Pulbere de miere m-aș face,

Să mă îngrop înapoi în floare.

Te plâng de dor.

Te frământ în lapte și miere,

Gura mea de Rai  

***

Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron este prăznuit în ziua de 17 februarie și în prima sâmbătă din Postul Mare - Sâmbăta Sfântului Teodor sau Sâmbăta Colivelor. În 2026, sâmbăta asta este ultima zi de februarie, înaintea Duminicii Mărțișorului. Îngropăm iarna, pomenim viața, iubim.

Κόλλυβα  = Colivă

Άγιος Θεόδωρος = Sfântul Teodor 

Teodor

Tata

(1 august 1946 - 25 aprilie 2022)

***

Coliva (în limba greacă Κόλλυβa) se face din grâu fiert, îndulcit cu miere sau zahăr, și simbolizează trupul celui adormit, pentru că hrana principală a omului în timpul vieții este grâul, pâinea. Coliva i-o datorăm Sfântului Teodor Tiron, în urma unei minuni pe care a săvârșit-o la 50 de ani după trecerea sa la cele veșnice. Împăratul Iulian Apostatul (361-363), amintindu-și că în prima săptămână a Postului Mare creştinii țin post aspru, i-a dat ordin guvernatorului din Constantinopol să stropească proviziile din piețe cu sângele jertfit idolilor. Sfântul Teodor Tiron i s-a arătat în vis Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului și i-a poruncit să anunțe tuturor creștinilor să nu cumpere nimic din piață, ci să pregătească singuri grâu fiert cu miere.

„Coliva” provine din cuvântul „κόλλυβος” (kollybos) care înseamnă în greacă o monedă mică sau o greutate mică de aur, dar a căpătat și sensul de „plăcinte mici din grâu fiert”. În Grecia Antică, în ritualurile de înmormântare, Charon era luntrașul care ducea sufletele celor decedați peste râul Styx, apa ce despărțea lumea celor vii de lumea morților, regatul lui Hades. Pentru a putea face această trecere, sufletul trebuia să-i plătească o taxă lui Charon, iar moneda folosită pentru această plată era obolul. Rudele celui decedat îi puneau o monedă în gură înainte de înmormântare. În Antichitate, grecii le ofereau zeilor și spiritelor morților ofrande de grâu fiert, amestecat cu miere. Primii creștini au renunțat la ritualurile păgâne, deci și la obolul dat lui Charon, dar au păstrat semnificația termenului κόλλυβος (kollybos) și l-au transferat unui alt simbol din tradițiile funerare, coliva.

Boabele de grâu îndulcite cu zahăr sau cu miere reprezintă astfel credința că sufletul celui ce a murit va avea o viață veșnică dulce. Poate că acum, ai noștri toți cei adormiți își amintesc cu dor de grâul încolțit pe câmpuri și de mierea dulce de acasă. 

***

Rândurile dulci de dor, ale celei care nu uită

În fiecare zi trăiesc o duminică.
Mă rog și vii.
Mă rog și ești.
Trăiesc două minute
Când e iar duminică.
Restul e pulbere.

Nimic nou sub soare

ca o umbră de nimic dintr-o țigară-martor.

Soarele își vede de drum singur.

Nimicul iese din guri ca aburii sufletului mort de dor.

În loc de mâine și până mâine am nimicul de azi.

Beau nimicul din guri ca pe apă vie,

Îl sorb ca pe Declarația de Independență,

Îl aud ca pe Declarația de Dragoste a Nimănui către Nimeni,

Cum om fi toți la capăt,

Un Mare Nimeni Anonim 

Iubit în numele Lui. 

Timpul și locul înseamnă Dragoste.

Când faci timp și loc, faci Dragoste.

Ți-am făcut loc în inima mea,

Ești tot timpul.

Tu ești tot timpul.

Mi-l faci.

Mare, tot mai mare, umplut cu odoare.

Și să știi că nu m-am risipit,

M-am dat lumii în Lumină

Să fie! 

Locul cu lapte și miere
Vindecă locul gol.
N-am Rai câtă miere.
N-am gură de lapte să te plâng.
Mai cald ca o mamă,
Mai rar ca un nor,
Pulbere de miere m-aș face,
Să mă îngrop înapoi în floare.
Te plâng de dor.
Te frământ în lapte și miere,
Gura mea de Rai  

Ingrediente pentru colivă, așa cum am făcut-o eu: arpacaș de grâu, scorțișoară, esență de lămâie, miez de nucă, fistic, sare, miere de rapiță, sâmburi de rodie.