Treceți la conținutul principal

Cina cea de Taină. Ultima (formă de) Iubire

Ea mă tot găsea pe mine. Mi se tot întâmpla în drum. Nu o căutam eu. Era ea.

Singura dată când știam de unde să o iau, atunci nu ne-am întâlnit. Că n-am vrut eu. Prea era toată lumea și era cu așteptat, ca la dentist. Era în Italia lombardă și sforzesca, la Santa Maria delle grazie. Am rămas în prag și n-am simțit să mă pun la rând, că doar nu era să fiu pentru prima dată în viață în rând.



Am plecat. Cu gândul ca despre iubire, că dacă e să fie, va fi, iar dacă nu va fi să fie, atunci n-a fost.

În felul de atunci, chiar și în rândurile astea, inexplicabil, avea să tot fie.

Mai târziu, treptat, periodic, sigur și ca într-un joc secret al nostru, avea să înceapă să tot apară.

O dată, rătăceam atentă la liniștea de duminică din bucătăriile cartierului armenesc din Ierusalim și pașii, nu altceva, nu rațiunea, nu harta, nu memoria știută, pașii m-au dus la locul Cinei celei de Taină. Acum un loc modelat de arhitectura medieval creștină. A fost mai mult decât o surpriză. A fost sufocare de emoție, cu tremurat de genunchi și bouche bée.









Altă dată, rătăceam amețită de Palatul Hofburg, unde curtea interioară copleșea și îi repetam est-europencei curat balcanice pe viață că Noi nu, niciodată, n-om recupera decalajul. E imposibil istoric și matematic. Când vrem să ardem etape, suntem niște Chirițe cu forme fără fond. Așa. Și cu aceste gânduri strașnic europene căutam un lăcaș cu vreo bancă liniștită. Un turn inconfundabil de biserică italiană mă atrage și, cu dor, mă îndrept într-acolo. Hm, ce să fie, ce să fie? Zic Just another gothic curch. Dar după ce-am intrat… Da. După ce-am intrat, pe un perete era ea. Cina cea de Taină. Un mozaic reproducere de la începutul secolului al XIX-lea.

Napoleon, care n-a putut smulge Italiei Cenacolo Vinciano, ar fi vrut mozaicul lui Giacomo Raffaelli la Luvru. Dar n-a apucat. S-a luat cu abdicarea, cu altele... Dar mozaicul exista. Și atunci, socrul lui Napoleon (la acea dată), Franz II, a recuperat reproducerea pe care o voia pe un perete din Belvedere. Dar nici aici n-a fost să fie locul ei. A ajuns în biserica italiană unde poate fi văzută și astăzi în Viena - Chiesa dei Minoriti, chiesa nazionale italiana Maria della neve.











Și încă o dată, în Sighișoara, în biserica de lângă turnul prea des fotografiat, cunoscută simplu ca Biserica Mănăstirii, am auzit întâi de la ghidușa ce lua bani pe intratul în lăcaș și am văzut pe urmă o altă reproducere: pictată la 1680 de Jeremias Stranovius; așa cum a vrut artistul, Cina cea de Taină din Sighișoara îi are în chip de Apostoli pe primar si pe unii dintre membrii sfatului orășenesc. Oamenii or fi pozat, or fi plătit. Cine suntem noi să judecăm?



Da, chiar așa, cine suntem noi să judecăm?
Cine suntem noi?
Să judecăm….

Și tot șirul de întâmplate în drumul meu, mereu cu Cina cea de Taină la momente mari, în gânduri și orașe importante mie, tot șirul m-a răscolit, ca pe ăi mici cu “De ce?” Dar de ce? Bine, bine, dar de ce?

De ce acum? De ce mie? De ce aici? Aici e important? Mie e important? Scena în sine? Operele în sine? Povestea operelor?

E în ochii privitorului Iubirea?
E în capul învățăcelului Lecția?
E de la Învățător Lecția?

Cine dă și cine primește?

Ei îl iubeau, dar nu l-au crezut atunci. Ce Iubire e asta?
El îi iubea și le-a arătat, chiar când ei nu l-au crezut. Asta e Iubire.

În viața ta e atâta Iubire câtă dai că ai. Tu însuți Ție îți ești Iubirea. Și-așa cum vine noaptea după zi, da, Will, da, îl vei Iubi pe Celălalt ca pe tine însuți. Pentru că vei fi învățat Iubirea.

Și mi-am tot amintit cum finlandeza Tarja, în urmă cu mai mult de zece ani, îmi răspundea tempo-ului frenetic Azi, acum, aici, Azi, acum, aici cu care voiam tot și de tot:
- Bine, dar când voi folosi ce învăț azi?
- Nu trebuie să-ți folosească azi.
- Când să-ți aduc înapoi cartea asta?
- Păstreaz-o toată viața!/ Keep it for the rest of your life!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Kinds of Kindness – Yorgos Lanthimos. Anul Nou care n-a fost - Bogdan Mureșanu

Kinds of Kindness – Yorgos Lanthimos  Întâi m-a păcălit sau am crezut că m-a păcălit, pe urmă m-a cucerit, după ce am prins cheia și tonul. Mi-a amintit de Decalogul lui Krzysztof Kieślowski și m-am relaxat și am putut să urmăresc până la capăt filmul în trei părți, cu trei povești, Kinds of Kindness. Ce bine că nu s-au intersectat personajele, a devenit obositoare și previzibilă încârligarea asta obligatorie a intrigilor și eroilor din 3-4-5 povești din filmele construite din părți. Yorgos Lanthimos a fost mai cinstit, poate pentru că a fost sigur pe ce voia să ne spună și să facă, el a lăsat poveștile independente, unite doar de ce aveau ele de spus.  Cu instrumentele blasfemiei și cu umor negru, Lanthimos ne-a arătat esența din întrebările noastre despre Dragoste, Viață, Credință, Moarte. Le-a pus și în cadrul de desfășurare care îi place atât de mult, distopia, pentru că dacă n-ar pune într-o distopie, ar pune doar într-un eseu scris ce avea el de spus, asta de fapt mi-...

Nopți albe în Scoția: E duminică seara și ăștia se pregătesc să cânte cucu - mâine se cam duc la lucru. Jurnal Scoțian/ Scottish Diary (3)

Închei publicarea jurnalului scoțian cu primele două zile. Am lăsat crude rândurile scrise atunci. Vacanța mea de vară a fost anul ăsta să-mi amintesc vacanța scoțiană din mai. Merci pour les souvenirs! Glasgow, Day 1 Într-o oră cu autocarul de la Aeroportul Edinburgh în centrul orașului Glasgow. Verde, totul verde, mult verde, oi, vaci și cai pășteau de-a stânga și de-a dreapta șoselei. Soare, cald, așa cum nu era în București. 20 de grade în Glasgow. Străzi în pantă - sau în rampă, după direcție - cum nici în Sinaia ori Cluj n-am văzut și urcat/ coborât. Bine pe infrastructură - la minut merg spre zone din oraș și din Scoția trenuri și autobuze. Probabil s-au ocupat acum 50-30-10 ani de asta și le-a rămas moștenire. Rău pe curățenie. Cam ca la Palermo. Vibrant studențesc, vesel și viu în George Square. De la Catedrala Glasgow spre George Square, treci prin campus și zona universitară - biblioteci și săli sau facultăți de sport, clădiri ale facultăților. Necropola de l...

Jurnal scoțian/ Scottish Diary (1): Let's not make it about me! Poor Things & Stand-up Comedy

În primul meci de la EURO 2024, scoțienii au luat bătaie de la nemți. Încă un motiv să-mi fie și mai simpatici. Ei, da, scoțienii. Știm istorie, știm și comedie, așa că de dragul scoțienilor, care mi-au amintit de vizita la ei acasă, încep să scot la lumină paginile de Scottish Diary. În premieră, poate și de la vârstă, mi-am notat în fiecare seară cuvinte, mai legate, mai dezlegate, despre cum a fost ziua. Astăzi le-am adunat cu un pic de sos sintactic și ceva poze. Cât or mai fi internetul, curentul și gratuit blogspotul, pentru urmașii urmașilor mei, îndemnuri la călătorit și trăit. Let’s go!  Săptămâna scoțiană mi-a adus șase capitole de jurnal, câte unul pentru fiecare zi de călătorie (am ignorat zilele de aeroport, de plecat-ajuns). Publicarea textelor din jurnalul scoțian începe cu ziua a treia – Glasgow, Day 3. Așa am vrut. Asta cu Poor Things, GoMA și stand-up comedy se cerea prima. Nu știu clar de ce, poate pentru că mi-e drag de cuvinte, cum se înșiră ele. Literele au pr...