Cum n-am ajuns nici anul ăsta la Cannes, festival ou non, am zis să nu ratez ocazia lui Karlovy Vary. Orășel tihnit de munte, în Boemia de Vest, la festivalul căruia știam că n-avem o istorie chiar rușinos de săracă. Pentru “Ștefan Luchian”, Nicolae Margineanu a primit în 1981 Premiul CIDALC, “Aurora” i-a adus lui Cristi Puiu, în 2010, premiul secțiunii East of the West; “Box” al lui Florin Șerban a luat în 2015 premiul FIPRESCI acordat unui film din competiţie și tot atunci “Lumea e a mea”, filmul de debut al lui Nicolae Constantin Tănase, concurent în competiţia East of the West, a câștigat o Menţiune specială. Stațiunea din Boemia era frecventată vara de lumea bună europeană încă de când i s-au descoperit apele miraculoase, un pic înainte de 1400. Lumea venea la băi ori pentru aerul de munte, asta dacă aceeași lume bună europeană nu prefera – mai ales în Belle Époque - să meargă la mare, adică pe Coasta de Azur. Orășelul se numea Carlsbad, băile lui Carol, în cehă Kar