Treceți la conținutul principal

Ce au bărbații în cap?

Vă va binedispune garantat Marțianul lui Ridley Scott.

Mi-a dat o ușoară senzație de remake la Gravity, cu Matt Damon variantă feminină și ceva mai agriculturistă a Sandrei Bullock. Dar e făcut inteligent și cu foarte mult umor. Bun și pus când trebuie.

Pentru cei însoțiți de copii la film - atenție, apare de multe ori F word.

În rest, da, Marțianul ne face un platoaș multidisciplinar și geopolitic corect despre prietenie și solidaritate.

Simpatic și interesant. Plus reaudiții în cele mai neașteptate momente ale hiturilor Hot Stuff, Waterloo și I will Survive.

Distribuție beton.

Și cum ne răspunde Marțianul la întrebarea din titlu? Jucării, să le facă și să le strice, să face altele noi și să le tachineze pe fetele la care țin.

OK; reținem.



Un etaj mai jos găsim filmul lui Radu Muntean.

Un thriller românesc. În felul nostru, cu gresie și faianță și cu totul învârtindu-se în jurul roților mașinii, dar tot thriller.

Ce fac bărbații în film? Se uită la meci, le bârfesc pe femei, se iau la bătaie, practică voyeurismul și își fumează frustările de fii, tați și soți.

Plutește lașitatea în paharul lor, dar asta știam deja. Radu Muntean îmbracă pastila lașității lor în cașeta supărării, muțeniei și apăsării cu care trebuie să țină osia lumii pe rostul ei.

Un film bun.

După ce îl flatează pe spectator tot filmul, ținându-l complice la tensiunea personajului principal, regizorul îi demonstrează magistral că tot el, magisterul, trage sforile scenariului și că îl poate surprinde oricând, chiar cu o secundă înainte de fade-ul final.

De văzut.

Și totuși, ce au ei în cap? Habar n-am. Încerc să deslușesc cu fiecare discuție, întâlnire, faptă și vorbă. Uneori, mă mai ajută filmele...


Foto: IMDb

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Septembrie. Când plec din iubire

Voiam să rămân în septembrie, prezentă la trecerea timpului, cu-o mână în arbori, cu alta-n nisipul cărunt – și să lunec odată cu vara în toamnă… Dar mie îmi sunt sorocite, pesemne, plecări mai dramatice. Mi-e dat să mă smulg din priveliști cu sufletul nepregătit, cum dat mi-e să plec din iubire când încă mai am de iubit… (Nina Cassian - Voiam să rămân în septembrie )  Uneori sunt atât de singur de parcă aş da înapoi sânilor mamei laptele supt din ei. Alteori sunt atât de nesingur de parcă aş fi însăşi natura. Niciodată însă nu m-a bătut vreo stea atât de strălucitoare încât să-i fiu umbră. Mă ține în secunda aceasta de viață dragostea mea de o femeie firească. (Nichita Stănescu - Spirit de doină ) In case you miss me Close your eyes I'll be the whisper In the midnight skies.

Thank you, Coldplay! Mulțumesc, ce final fericit! A doua scrisoare din America

M-am gândit mai bine, dragul meu, și după o săptămână de la acest tsunami Coldplay prăbușit în capul lumii întregi, vreau să-ți spun de ce sunt recunoscătoare.  De râs și de bârfit n-am prea putut, întâmplarea era funia din casa spânzuratului. Un om normal, da, ar fi râs și ar fi bârfit la infinit, atât infinit cât poate încăpea în șapte-opt zile.  Cele zece secunde care au schimbat viața a trei cupluri, a multor familii, a multor influenceri și paparazzi, acele secunde în care apar Andy și Kristin, pe care în continuare presa și eu acum îi scriem așa, întâi bărbatul și apoi femeia, Andy și Kristin, acele momente imposibil și inutil de contorizat la scară istorică și planetară să știi că m-au schimbat și pe mine. În fiecare celulă din inimă și din cap, din simțuri și creier, cele zece secunde cu ei doi pe jumbotron, în plină melodie, cum altfel, The Jumbotron, au reașezat limpede lucrurile. Fulgerul de pe ecran a lovit nu doar pe fața lui Kristin, ci și adânc în...

Un bilet de dragoste, fără Adio și fără Griji: NO WORRIES, CĂTĂLINICIKA!

Am fost la spectacolul NO WORRIES, CÃTÃLINICIKA! de la Teatrul de Artã București. În distribuție i-am văzut pe Nadiana Sălăgean, Alexandra Răduțã, Adelina Toma și Sorin Manea. Regia este a Alexandrei Tofan, textul este al Adelinei Toma. Piesa este copilul Adelinei și un pic nepotul lui Mimi, omul care a moșit și nășit (la atelierul lui de dramaturgie) sute de texte și suflete, cu o răbdare de bijutier. Dar gata cu laudele pentru domnul nostru Brănescu, să ne întoarcem la New York.  E un personaj în “Shakespeare in Love” care juca dădaca din “Romeo și Julieta”, iar la o băută într-o cârciumă, într-un dialog de agățat o fată, îi spune ăleia cum că el e actor și e distribuit într-un spectacol. “A, da? Și despre ce e?”, întreabă fata. “Păi, să vezi, e vorba despre o dădacă”... Sau, dacă vreți, mi-a amintit de monologul lui Celentano către prima lui casă pe care nu o mai poate vedea, nu o mai poate avea, dar pe care nu a uitat-o. Casa, da 😊  Așa am văzut eu în spectacolul de la Te...