Treceți la conținutul principal

Mano Solo, mon pauvre Mano Solo

La vie, c'est pas du gateau...

Care e treaba cu Mano Solo?


L-am descoperit in colectia de CD uri a lui Ann. Ann era studenta la care am stat acum multi ani, in studentia mea, cand m-am dat prin Bruxelles prima data.

Ann nu avea televizor. Asa ca seara ascultam muzica. Veneau les amis pour faire la fete si ascultam muzica pana in creierii noptii.

Mano Solo era la mare moda atunci. Atunci acolo. Pentru ca atunci aici la moda era Vaya Con Dios de care auzisem eu ca se lansasera in Belgia, iar astia cand au auzit ca pe noi, romanasii, ne intereseaza Vaya Con Dios au ras si au zis ca ne arata ei (alta) muzica adevarata. Vremuri...


De dragul de Mano Solo uitasem, intre timp, mai ascultam cand si cand, cand cine stie cum ajungeam la un clip al lui.

Anul asta, in ianuarie, cand citeam despre victimele de la Charlie Hebdo, am descoperit ca tatal lui Mano Solo a fost Cabu. Ca in atatea amoruri de pe lumea asta, copilul Mano Solo a crescut fara tatal lui. Cei doi s-au apropiat cand Mano avea 43 de ani.



A murit la 46 de ani, bolnav de SIDA. Cu cinci ani inainte de moartea tatalui lui.

Cu toate astea in minte, am vrut, de fapt, sa va rog (va recomand) sa ascultati cantecele lui Mano Solo. Cautati un best of, un mix ceva pe Youtube. Nu o sa va para rau.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Septembrie. Când plec din iubire

Voiam să rămân în septembrie, prezentă la trecerea timpului, cu-o mână în arbori, cu alta-n nisipul cărunt – și să lunec odată cu vara în toamnă… Dar mie îmi sunt sorocite, pesemne, plecări mai dramatice. Mi-e dat să mă smulg din priveliști cu sufletul nepregătit, cum dat mi-e să plec din iubire când încă mai am de iubit… (Nina Cassian - Voiam să rămân în septembrie )  Uneori sunt atât de singur de parcă aş da înapoi sânilor mamei laptele supt din ei. Alteori sunt atât de nesingur de parcă aş fi însăşi natura. Niciodată însă nu m-a bătut vreo stea atât de strălucitoare încât să-i fiu umbră. Mă ține în secunda aceasta de viață dragostea mea de o femeie firească. (Nichita Stănescu - Spirit de doină ) In case you miss me Close your eyes I'll be the whisper In the midnight skies.

Thank you, Coldplay! Mulțumesc, ce final fericit! A doua scrisoare din America

M-am gândit mai bine, dragul meu, și după o săptămână de la acest tsunami Coldplay prăbușit în capul lumii întregi, vreau să-ți spun de ce sunt recunoscătoare.  De râs și de bârfit n-am prea putut, întâmplarea era funia din casa spânzuratului. Un om normal, da, ar fi râs și ar fi bârfit la infinit, atât infinit cât poate încăpea în șapte-opt zile.  Cele zece secunde care au schimbat viața a trei cupluri, a multor familii, a multor influenceri și paparazzi, acele secunde în care apar Andy și Kristin, pe care în continuare presa și eu acum îi scriem așa, întâi bărbatul și apoi femeia, Andy și Kristin, acele momente imposibil și inutil de contorizat la scară istorică și planetară să știi că m-au schimbat și pe mine. În fiecare celulă din inimă și din cap, din simțuri și creier, cele zece secunde cu ei doi pe jumbotron, în plină melodie, cum altfel, The Jumbotron, au reașezat limpede lucrurile. Fulgerul de pe ecran a lovit nu doar pe fața lui Kristin, ci și adânc în...

Un bilet de dragoste, fără Adio și fără Griji: NO WORRIES, CĂTĂLINICIKA!

Am fost la spectacolul NO WORRIES, CÃTÃLINICIKA! de la Teatrul de Artã București. În distribuție i-am văzut pe Nadiana Sălăgean, Alexandra Răduțã, Adelina Toma și Sorin Manea. Regia este a Alexandrei Tofan, textul este al Adelinei Toma. Piesa este copilul Adelinei și un pic nepotul lui Mimi, omul care a moșit și nășit (la atelierul lui de dramaturgie) sute de texte și suflete, cu o răbdare de bijutier. Dar gata cu laudele pentru domnul nostru Brănescu, să ne întoarcem la New York.  E un personaj în “Shakespeare in Love” care juca dădaca din “Romeo și Julieta”, iar la o băută într-o cârciumă, într-un dialog de agățat o fată, îi spune ăleia cum că el e actor și e distribuit într-un spectacol. “A, da? Și despre ce e?”, întreabă fata. “Păi, să vezi, e vorba despre o dădacă”... Sau, dacă vreți, mi-a amintit de monologul lui Celentano către prima lui casă pe care nu o mai poate vedea, nu o mai poate avea, dar pe care nu a uitat-o. Casa, da 😊  Așa am văzut eu în spectacolul de la Te...