SEVEN (Tag Very Inspiring Blogger Award)

Fenomenele anului 2014 in online-ul de placere, nu ala de durere au fost doua: revine moda lepsei (uraaa!) si selfie cu ale lui usie, twosie etc a intrat definitiv in viata noastra. In treacat, remarcam prin folderele vietii ca primul selfie l-am facut in 2004, cand nici nu stiam ce e ala. Cine stia?

Acum, de ce va deranjez? Preiau o leapsa de la Lachicboutique. Sapte lucruri despre mine.

1. Lucruri zici? Primul lucru sunt mai multe, cele cu prefixul "tele": telecomanda, televizorul, televiziunea, telefonul. Tele, indepartat, la distanta in greaca, imi este cel mai aproape.

2. Invat din greseli. Ma bucur cand am sansa sa pricep de ce mi s-a intamplat tocmai mie. Ce noroc am sa primesc lectii!

3. Nu-mi place galagia. Sunetele multe din toate partile, vocile disonante cu sensul discutiei, zgomotele aiurea intr-o atmosfera care ar trebui sa fie linistita, toate ma deranjeaza. Daca as putea, as vrea sa dau totul un pic mai incet.

4. Imi place sa gatesc. Gatesc cand sunt fericita. Imi ies toate mancarurile. Prefer "felul doi" si salatele pentru exercitarea acestei placeri!

5. Am curaj. Curaj sa deschid usi, dar si sa le inchid. Asta pentru ca am incredere in mine.

6. Am aflat ca dragostea dureaza trei ani. Si cum mi-am luat portia in viata asta, ma declar la vama si merg mai departe.

7. Al saptelea pitic... aaa, al saptelea lucru ramane nespus.

Leapsa e la liber!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Septembrie. Când plec din iubire

Voiam să rămân în septembrie, prezentă la trecerea timpului, cu-o mână în arbori, cu alta-n nisipul cărunt – și să lunec odată cu vara în toamnă… Dar mie îmi sunt sorocite, pesemne, plecări mai dramatice. Mi-e dat să mă smulg din priveliști cu sufletul nepregătit, cum dat mi-e să plec din iubire când încă mai am de iubit… (Nina Cassian - Voiam să rămân în septembrie ) Uneori sunt atât de singur de parcă aş da înapoi sânilor mamei laptele supt din ei. Alteori sunt atât de nesingur de parcă aş fi însăşi natura. Niciodată însă nu m-a bătut vreo stea atât de strălucitoare încât să-i fiu umbră. Mă ține în secunda aceasta de viață dragostea mea de o femeie firească. (Nichita Stănescu - Spirit de doină ) In case you miss me Close your eyes I'll be the whisper In the midnight skies.

Thank you, Coldplay! Mulțumesc, ce final fericit! A doua scrisoare din America

M-am gândit mai bine, dragul meu, și după o săptămână de la acest tsunami Coldplay prăbușit în capul lumii întregi, vreau să-ți spun de ce sunt recunoscătoare. De râs și de bârfit n-am prea putut, întâmplarea era funia din casa spânzuratului. Un om normal, da, ar fi râs și ar fi bârfit la infinit, atât infinit cât poate încăpea în șapte-opt zile. Cele zece secunde care au schimbat viața a trei cupluri, a multor familii, a multor influenceri și paparazzi, acele secunde în care apar Andy și Kristin, pe care în continuare presa și eu acum îi scriem așa, întâi bărbatul și apoi femeia, Andy și Kristin, acele momente imposibil și inutil de contorizat la scară istorică și planetară să știi că m-au schimbat și pe mine. În fiecare celulă din inimă și din cap, din simțuri și creier, cele zece secunde cu ei doi pe jumbotron, în plină melodie, cum altfel, The Jumbotron, au reașezat limpede lucrurile. Fulgerul de pe ecran a lovit nu doar pe fața lui Kristin, ci și adânc în...

Un bilet de dragoste, fără Adio și fără Griji: NO WORRIES, CĂTĂLINICIKA!

Am fost la spectacolul NO WORRIES, CÃTÃLINICIKA! de la Teatrul de Artã București. În distribuție i-am văzut pe Nadiana Sălăgean, Alexandra Răduțã, Adelina Toma și Sorin Manea. Regia este a Alexandrei Tofan, textul este al Adelinei Toma. Piesa este copilul Adelinei și un pic nepotul lui Mimi, omul care a moșit și nășit (la atelierul lui de dramaturgie) sute de texte și suflete, cu o răbdare de bijutier. Dar gata cu laudele pentru domnul nostru Brănescu, să ne întoarcem la New York. E un personaj în “Shakespeare in Love” care juca dădaca din “Romeo și Julieta”, iar la o băută într-o cârciumă, într-un dialog de agățat o fată, îi spune ăleia cum că el e actor și e distribuit într-un spectacol. “A, da? Și despre ce e?”, întreabă fata. “Păi, să vezi, e vorba despre o dădacă”... Sau, dacă vreți, mi-a amintit de monologul lui Celentano către prima lui casă pe care nu o mai poate vedea, nu o mai poate avea, dar pe care nu a uitat-o. Casa, da 😊 Așa am văzut eu în spectacolul de la Te...

Telecomandă. Semn de carte. Cafea

Faceți căutări pe acest blog