Treceți la conținutul principal

Mă simt vinovată în faţa acestui blog

Tare vinovată.

A fost un blog bun în ani răi şi în ani buni.

A trebui să suporte ştergeri nenumărate, anulări şi aşteptări.

Nu vreau să cred că l-a omorât Facebookul. Eu am fost de vină că n-a avut o viaţă mai bună şi mai colorată.

Mi-au fost tare dragi toţi adăugaţii de la blogroll, şi ei suferă, alături de blogurile lor, de aceeaşi punere în adormire a dragului şi discretului blog născut prin 2008...cred...în ce mă priveşte...

Cu ce l-aş putea anima şi face mai bogat? Să-i fac şi lui paşaport şi să îl iau cu mine, să povestim apoi, împreună?

Hei, tu, telecomandă, şi tu, semn de carte, cât va mai dura? Ne strângem şi facem de o gaşcă super?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Aproape ultima noapte de dragoste

Dragul meu Mon Amour, Scrisoarea ține un pic azi locul poemelor. Se joacă și ea.  Penultima noapte de dragoste ar fi fost prea matematic, matematică. E aproape ultima, nu știm când va fi ultima. Iubește-mă în gând până va veni prima noapte de război. De fapt, știi? Războiul e ca dragostea pe lume, nu încetează niciodată și doar când te arde pe tine crezi că e adevărat. Război e și mâine, e și acum, ca iubirea, ca rugăciunea, mereu cineva undeva mărturisește și se-mpărtășește.  Iubește-mă în gând, Mon Amour, în gânduri și șoapte, că nu știi când vine ea, ultima noapte. Foto: Ștefan Luchian - Trandafiri

Cea mai bună dintre zilele posibile

 ... este Azi și este ziua în care îți spun că te iubesc. Așa. Dragul meu Mon Amour, Vreau să-mi trăiesc la lumină, cu bucurie, cu public chiar, iubirea. Iubirea nu e ceva murdar ce se ascunde. Dacă o ascunzi și dacă minți pentru ea, nu e iubire. Iubirea crește și înflorește în lumină și în adevăr. Când o sufoci, nu e iubire, e un strigăt de ajutor. Eu ofer, simt, trăiesc. Cine nu primește și nu se bucură de iubire în lumină încă nu e vindecat și nu se poate bucura de ea. Doamne, ajută-i să simtă iubirea! Și Atunci a fost tot Azi: Un fel de pastișă după Naum: Orașul avea o singură stradă Strada avea un singur sens Sensul avea un singur număr Numărul avea o singură cifră Cifra avea un singur chip Chipul din oglindă.    Trei și cu trei și cu trei: În cel mai mic loc din lume mi-a căzut cerul în cap de cele mai multe ori. În locul meu nu e nimeni. Trei și trei și cu trei fac unu. S-au terminat dicționarele și toate cuvintele, Vine vântul să mai spună ceva și să descuie. Plou...

Un bilet de dragoste, fără Adio și fără Griji: NO WORRIES, CĂTĂLINICIKA!

Am fost la spectacolul NO WORRIES, CÃTÃLINICIKA! de la Teatrul de Artã București. În distribuție i-am văzut pe Nadiana Sălăgean, Alexandra Răduțã, Adelina Toma și Sorin Manea. Regia este a Alexandrei Tofan, textul este al Adelinei Toma. Piesa este copilul Adelinei și un pic nepotul lui Mimi, omul care a moșit și nășit (la atelierul lui de dramaturgie) sute de texte și suflete, cu o răbdare de bijutier. Dar gata cu laudele pentru domnul nostru Brănescu, să ne întoarcem la New York.  E un personaj în “Shakespeare in Love” care juca dădaca din “Romeo și Julieta”, iar la o băută într-o cârciumă, într-un dialog de agățat o fată, îi spune ăleia cum că el e actor și e distribuit într-un spectacol. “A, da? Și despre ce e?”, întreabă fata. “Păi, să vezi, e vorba despre o dădacă”... Sau, dacă vreți, mi-a amintit de monologul lui Celentano către prima lui casă pe care nu o mai poate vedea, nu o mai poate avea, dar pe care nu a uitat-o. Casa, da 😊  Așa am văzut eu în spectacolul de la Te...