Telecomandă. Semn de carte. Cafea

Proud of: 25 years of 30 trips abroad 60 cities 24 countries Some of travel videos - uploaded here: YouTube channel Some of meals - below pictures: Paella, Barcelona, Spain Breakfast coffee, Nice, France Coffee & cake, Liverpool, UK Cassata, Naples, Italy Cheese plate, Southport, UK Cold Cuts, Rome, Italy Delicatessen, Old Town market in San Sebastian, Spain Pintxos, San Sebastian, Spain Quesadilla, Manchester, UK Soup, Wien, Austria Vietnamese fish & sea food dishes, Nice, France Dry red wine, Belgrade, Serbia   Dry red wine, Southport, UK Arancina al salmone, pizza, cannellone, Palermo, Italy Bruschettone, Cefalu, Italy Semifreddo al pistacchio, Bellagio, Italy

Laptele de azi era rece. Cornul era uscat și sărat. După ora a treia, ne-a dat drumul, doamna se grăbea la București. E vineri. Îmi trag nasul, îmi târșâi picioarele, nu vreau acasă. Vin alea două zile de urât, cu el în casă. Beat. Sforăie.  Sparg numai io lemnele, el le sparge dacă e treaz dimineața. Până luni, o să le sparg și o să le car singură. Dacă adoarme în bucătărie, n-o să am nici radio. Și trebuie să-mi vină. Luna trecută, pe 26, acum pe 23. Azi e 23. Mi-am luat pe caiet borș, un chibrit, tampoane, eugenii și iaurt. Până la alocație. Pensia iar nu mi-a dat-o. Lanțul de la poartă nu e pus. N-o fi ajuns acasă. Bea acolo și vine la noapte. Nu pun nici io lanțul. Scot apă de la pompă. Vreau să apuc să mă spăl până vine el. Și până îmi vine. De la vecina cu gaze și antenă se aude râs. I-au venit nepoții. Prin gard văd mașina roșie, curată, mare. E lângă grătar, are radioul deschis.  Să stau un pic: “ Urgenţa climatică nu este o problemă a viitorului...

- Allahu Akbar! Allahu Akbar!   P tocmai o întrebase dacă poate sta un minut în telefon, să se ducă să oprească fierbătorul. - Bine, hai, zise A și o apucă strănutatul. Hap-ciu! - Hai să trăiești, îi ură P. Stai așa! - Allahu Akbar! Allahu Akbar! - Iar s-aude ăsta, băga-i-aș p... - Da, bine, bine, îl opri A. Lasă-i, dragă! Doar tu ești la ei în țară. Cu ce te deranjează? Închide geamul! - Mi-e cald, fă! A nu se supăra când îl auzea cu fă. Poți să scoți băiatul din sat, dar nu scoți satul din băiat. Right? Right. În tabăra de creative writing de la Florența, unde îl cunoscuse, P sărea în ochi din prima. Român get beget, curtenitor cu toate femeile și engleză furculition. P a plecat din Italia direct la un consulat din nordul Africii, post pe care nu și-l dorea, dar la profesia lui nu putea să dea înapoi niciodată.  Lui A îi convenea de minune despărțirea de după aventura florentină. Nu avea chef de crescut un Sancho Panza care se vede...

Vreau să îi fac o farsă. O să mă sune la îmbarcare și o îi spun, plictisită “ Sunt acasă, n-am plecat, unde să fiu?” O să creadă că nu vin. -  Alo? Unde ești? - Unde să fiu... În București, acasă. Liniște. One Mississippi, two Mississippi. - La ce oră ajungi? Nu trebuia să fii la aeroport? - Uite, chiar voiam să îți spun că… - Eu nu pot veni diseară. E grevă și nu circulă nimic, nu am cu ce să ajung acolo.  - Glumești, nu? E o glumă. E imposibil să cred așa ceva! - Nu, nu e o glumă. Calmează-te și ascultă-mă. Te cazezi la hotelul unde ți-am scris că avem rezervarea. Vin și eu mâine dimineață. - Nu, nu, e o glumă, nu pot să cred! Trecusem de boarding, coada mă împingea spre autobuz. Eram și eu acum una dintre alea care-și povestesc viața la telefon și își trăiesc dramele în public. Dar la mine nu puteam să strâmb din nas, nu puteam să mă țâțâi eu pe mine. Sunt naivă ori am ghinion. “Ai grijă ce farsă vrei să joci, că te l...

Ca muștele după o iarnă gri, ieșim cu pretextul dedulcirii să ne îmbătăm, de fapt, cu soare. În sud, la malul mării, astăzi e neobișnuit de cald. În dimineața de început de săptămână și de primăvară, cobor încet pe lângă o școală. Chiotele îmi arată că e pauză. Sau o oră de sport mai dezorganizată. Pe dreapta, mai jos, pe o arcadă ca de intrare în bazar, citesc că acolo începe târgul de vechituri. Hmmm, dacă o să-mi placă ceva, ce fac? Aduc carii de import acasă? N-am bagaj de cală și ăla de cabină e deja burdușit. Hai, lasă târgul, mergi mai departe! Zgomotul de mașini în viteză și gura larg căscată a străzii pe care alunec mă anunță că am ajuns la o șosea principală. Și o văd. Lată, albă, deh, civilizată. În așteptare, la semafor, îmi arunc privirea peste umeri. Pe ambele părți, în sus, pe colina stâncoasă, case elegante, albe, "Aici stau boierii", cum ar spune bunică-mea. Vederea din apartamentele de boieri dă spre portul de ambarcațiuni tot de boieri.  Expoziția...

Caut Muzeul Fernando Pessoa. Știu că am ajuns în zonă, dar nu lângă parcul care trebuie, luat punct de reper.  Grăbită. Cât o să mai rătăcesc? De obicei nu merg aiurea.  Știam deja că localnicii se descurcă mai degrabă în franceză decât în engleză. Pe undeva pe Rua da Estrela, opresc și întreb o doamnă. 70 plus. În franceză.  - Cum ajung la muzeul Pessoa, e departe muzeul Pessoa?  Doamna îmi răspunde sigură în portugheză.  - Pessoa? Vai, vai, vai a peido…  Din baletul mâinilor ei, înțeleg pe unde să o iau și că nici nu sunt prea departe.  Mulțumesc în gând și de atunci mereu cuceririi romane și orelor de latină și franceză, că ne înțelegem fără să vorbim aceeași limbă. Doar acum nu vorbim aceeași limbă.  Ajung la muzeu. Tenebrosul scriitor, cu toată istoria lui, nu bate povestea înțelegerii universal-latine din drumul spre el. În buric și inimă de Lisabonă, două generații crescute la ore diferite pricep cum vine de...