Ziua în care am văzut tabloul Giocondei e ziua în care am aflat că a murit tata: fraza asta se poate scrie și cu propozițiile inversate, dar prefer jumătatea plină a paharului și aleg să dau întâietate doamnei. Și tata ar fi fost de acord să o scriu așa, era un bărbat galant.
De salvat nu îl mai
puteam salva, avionul era abia a doua zi și intrarea gratuită m-a împins, trup
amorțit și ochi înlăcrimați, în muzeul Luvru, la intrarea de sub Piramidă.
Coada șerpuia printr-o
sală imensă. Așteptarea de a o vedea de aproape pe Gioconda semăna cu
așteptarea din Ierusalim, de la Sfântul Mormânt. Acolo nu simțisem coada de două
ore, iar aici nici n-am simțit cât a durat.
Zâmbetul Giocondei m-a
mângâiat în ziua aceea de moartea tatei și niciodată n-am să mai pot să o văd
altfel decât ca pe o sfântă icoană. Lisa, Lisa Gherardini, maica mea!
Mi-e
dor de o noapte fără vise.
::
2020-2022:
Paula Chirilă și Ana Odagiu au povestit în interviuri cum au scris piese de
teatru, comedii, în doliul de după moartea taților lor. Nu i-aș spune, medical
și simplu, terapie, i-aș spune, mai cald, așezarea îngerului, venirea duhului
scrisului peste mâna dreaptă. Lia Bugnar are în mai multe piese referiri la
moartea tatălui unui personaj sau al altuia. În “Stă să plouă”, un personaj
primește vestea la telefon, în “Două liniuțe” este pomenită înmormântarea tatălui unui personaj și în acea zi are
loc și acțiunea piesei.
Am văzut într-o duminică de iulie, după ce amânasem
câteva zile, piesa „Ce avem noi aici?” - un tată dispărut și numai povestit reapare
după o viață și își plimbă mama copilului prin Luvru, cu o scenă în fața Mona
Lisei. Tatăl nu apare niciodată în spectacolele ei, nu vine pe scenă, e
pomenit. E așa cum trebuie Ei să fie acum: absenți mai mult sau mai puțin în
viața noastră când erau în viață, sunt pomeniți.
I-am scris autoarei un mesaj după ce am văzut piesa „Ce avem noi aici?”:
“În ziua când a murit
tata și am primit telefonul cu vestea, eram la Paris. Pentru că aveam deja
bilet luat la Luvru și avion înapoi abia a doua zi, iar pe el nu îl mai putea
aduce nimic înapoi, m-am dus, amorțită și în transă, la Luvru. Orele printre
tablouri și, desigur, în fața Giocondei m-au anesteziat bine. De atunci și până
la sfârșit, Gioconda va fi pentru mine o icoană, căci așa m-am rugat la ea și
așa am văzut-o în ziua aia. Pe 29 iunie, ziua de naștere a mamei care s-a dus
și ea, acum 13 ani, nu am luat bilet la "Ce avem noi aici?" Astăzi
l-am văzut, am râs și am plâns. Pentru cum m-au purtat cele trei personaje
prin mine și prin viața mea, mulțumesc.”
Lisa, Lisa
Mone Lise
Mi-e dor de-o noapte fără vise
Drum petrecut
În Vinerea Mare sunt la Paris, abia ajunsă pentru, cred eu, o săptămână de răsfăț.
Mă duc la Galeriile Lafayette. Nu am mulți bani de cheltuit, nu i-am avut niciodată și la cumpărături mă plictisesc întotdeauna după o jumătate de oră. Dar la Paris, acum aici după un sfert de veac, zic să marchez momentul cu o achiziție în așa un loc emblematic. Aleg repede un raion unde erau reduceri la șosete. 14 perechi pentru mai puțin de 9 euro. Chilipir, bifat, plecat.
După nici șase zile, Less than a week later cum am citi pe un cadru într-un film, sunt într-unul dintre magazinele din satul tatălui meu. Fac pregătirile pentru înmormântarea lui. Acte, cumpărături, drumuri, negocieri, multă, multă vorbă, tot ce mie nu mi-a plăcut, dar lui dimpotrivă și ajung să le fac pentru el. Un bărbat află că tata s-a dus și își amintește că îl văzuse cu câteva zile în urmă când tata își căuta șosete. Șosete? Da, șosete, întreba de șosete. Rețin sau uit și plec, am încă multe de făcut.
După înmormântare, de pe masa unde atinsese ultimele obiecte, adun în grabă, inconștient aproape, aleg instinctiv tot ce putuse fi atins în ultimele ore de viață.
Trece un timp, dar în cele 40 de zile despre care tot nu știm destul ce ar însemna pentru cei duși și nici pentru cei rămași. Deschid un caiet care pare nou, ce urma a fi fost folosit pentru liste de cumpărături și pus ordine în plăți și acte. Pe a doua filă, după prima lăsată curată și de un alb școlăresc, sunt scrise două rânduri: “Șosete, ouă, iaurt, ceapă, pâine. Șosete”. Îl văd cum scria, îi recunosc scrisul și parcă îl aud cum își nota lista, preocupat de ce îl aștepta. Se pregătea de un drum și mi-a trimis gândul, pentru că suntem toți pe același drum.
Drumul are întotdeauna două
capete. Bucurați-vă de oricare dintre începuturi vă simțiți apropiați. Ați fost
în viață, ați simțit viața! E o sărbătoare. Clipiți, clipa e o petrecere!
În memoria lor:
Stan, Maria, Toma, Domnica, Lucreția, Teodor
Comentarii
Trimiteți un comentariu