Treceți la conținutul principal

Gioconda-mi pare o icoană

Ziua în care am văzut tabloul Giocondei e ziua în care am aflat că a murit tata: fraza asta se poate scrie și cu propozițiile inversate, dar prefer jumătatea plină a paharului și aleg să dau întâietate doamnei. Și tata ar fi fost de acord să o scriu așa, era un bărbat galant. 

De salvat nu îl mai puteam salva, avionul era abia a doua zi și intrarea gratuită m-a împins, trup amorțit și ochi înlăcrimați, în muzeul Luvru, la intrarea de sub Piramidă.  

Coada șerpuia printr-o sală imensă. Așteptarea de a o vedea de aproape pe Gioconda semăna cu așteptarea din Ierusalim, de la Sfântul Mormânt. Acolo nu simțisem coada de două ore, iar aici nici n-am simțit cât a durat.


Zâmbetul Giocondei m-a mângâiat în ziua aceea de moartea tatei și niciodată n-am să mai pot să o văd altfel decât ca pe o sfântă icoană. Lisa, Lisa Gherardini, maica mea!

Mi-e dor de o noapte fără vise.  


::

2020-2022: Paula Chirilă și Ana Odagiu au povestit în interviuri cum au scris piese de teatru, comedii, în doliul de după moartea taților lor. Nu i-aș spune, medical și simplu, terapie, i-aș spune, mai cald, așezarea îngerului, venirea duhului scrisului peste mâna dreaptă. Lia Bugnar are în mai multe piese referiri la moartea tatălui unui personaj sau al altuia. În “Stă să plouă”, un personaj primește vestea la telefon, în “Două liniuțe” este pomenită înmormântarea tatălui unui personaj și în acea zi are loc și acțiunea piesei.  

Am văzut într-o duminică de iulie, după ce amânasem câteva zile, piesa „Ce avem noi aici?” - un tată dispărut și numai povestit reapare după o viață și își plimbă mama copilului prin Luvru, cu o scenă în fața Mona Lisei. Tatăl nu apare niciodată în spectacolele ei, nu vine pe scenă, e pomenit. E așa cum trebuie Ei să fie acum: absenți mai mult sau mai puțin în viața noastră când erau în viață, sunt pomeniți.

I-am scris autoarei un mesaj după ce am văzut piesa „Ce avem noi aici?”:

“În ziua când a murit tata și am primit telefonul cu vestea, eram la Paris. Pentru că aveam deja bilet luat la Luvru și avion înapoi abia a doua zi, iar pe el nu îl mai putea aduce nimic înapoi, m-am dus, amorțită și în transă, la Luvru. Orele printre tablouri și, desigur, în fața Giocondei m-au anesteziat bine. De atunci și până la sfârșit, Gioconda va fi pentru mine o icoană, căci așa m-am rugat la ea și așa am văzut-o în ziua aia. Pe 29 iunie, ziua de naștere a mamei care s-a dus și ea, acum 13 ani, nu am luat bilet la "Ce avem noi aici?" Astăzi l-am văzut, am râs și am plâns. Pentru cum m-au purtat cele trei personaje prin mine și prin viața mea, mulțumesc.”

Lisa, Lisa

Mone Lise

Mi-e dor de-o noapte fără vise 


Drum petrecut


În Vinerea Mare sunt la Paris, abia ajunsă pentru, cred eu, o săptămână de răsfăț. 


Mă duc la Galeriile Lafayette. Nu am mulți bani de cheltuit, nu i-am avut niciodată și la cumpărături mă plictisesc întotdeauna după o jumătate de oră. Dar la Paris, acum aici după un sfert de veac, zic să marchez momentul cu o achiziție în așa un loc emblematic. Aleg repede un raion unde erau reduceri la șosete. 14 perechi pentru mai puțin de 9 euro. Chilipir, bifat, plecat.


După nici șase zile, Less than a week later cum am citi pe un cadru într-un film, sunt într-unul dintre magazinele din satul tatălui meu. Fac pregătirile pentru înmormântarea lui. Acte, cumpărături, drumuri, negocieri, multă, multă vorbă, tot ce mie nu mi-a plăcut, dar lui dimpotrivă și ajung să le fac pentru el. Un bărbat află că tata s-a dus și își amintește că îl văzuse cu câteva zile în urmă când tata își căuta șosete. Șosete? Da, șosete, întreba de șosete. Rețin sau uit și plec, am încă multe de făcut. 


După înmormântare, de pe masa unde atinsese ultimele obiecte, adun în grabă, inconștient aproape, aleg instinctiv tot ce putuse fi atins în ultimele ore de viață.  


Trece un timp, dar în cele 40 de zile despre care tot nu știm destul ce ar însemna pentru cei duși și nici pentru cei rămași. Deschid un caiet care pare nou, ce urma a fi fost folosit pentru liste de cumpărături și pus ordine în plăți și acte. Pe a doua filă, după prima lăsată curată și de un alb școlăresc, sunt scrise două rânduri: “Șosete, ouă, iaurt, ceapă, pâine. Șosete”. Îl văd cum scria, îi recunosc scrisul și parcă îl aud cum își nota lista, preocupat de ce îl aștepta. Se pregătea de un drum și mi-a trimis gândul, pentru că suntem toți pe același drum.

 

Drumul are întotdeauna două capete. Bucurați-vă de oricare dintre începuturi vă simțiți apropiați. Ați fost în viață, ați simțit viața! E o sărbătoare. Clipiți, clipa e o petrecere!  

 

În memoria lor:

Stan, Maria, Toma, Domnica, Lucreția, Teodor

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Volvede!

Volvede , cânta tatăl din spectacolul din Santiago de Compostela. Întoarce-te! Embrace Your Place , scria pe mașina de lângă Catedrala din Porto. Nici nu plecasem și îndemnul era Embrace Your Place. La capătul călătoriei, o viață și un drum mai târziu, Volvede , striga un tată într-un spectacol despre copiii lui rătăciți. Manqua Lucrezia , striga italianca din grup și anunța cine lipsea. Cine cui îi lipsea, cine cui de cine îi era dor, nu mai nimerea Universul cum să anunțe că mama era și ea acolo, era lipsă, era dorită, lipsea sau îi era dor. Pe strada cu spectacolul unde răsunase urletul de dor și iubire Volvede! Volver , cânta Penelope în filmul lui Almodovar. Volver era și filmul. Cântec pentru o mamă moartă. Sau nu. Încă pitită pe-aici. Să stau acasă, să îmi îmbrățișez locul, să mă bucur de ce am, să mă întorc și să înfloresc pe loc.  Mindfulness în Tatăl Nostru am găsit că există: Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Adică, da, bine, e eternă, e promisă cre...

Cea mai bună dintre zilele posibile

 ... este Azi și este ziua în care îți spun că te iubesc. Așa. Dragul meu Mon Amour, Vreau să-mi trăiesc la lumină, cu bucurie, cu public chiar, iubirea. Iubirea nu e ceva murdar ce se ascunde. Dacă o ascunzi și dacă minți pentru ea, nu e iubire. Iubirea crește și înflorește în lumină și în adevăr. Când o sufoci, nu e iubire, e un strigăt de ajutor. Eu ofer, simt, trăiesc. Cine nu primește și nu se bucură de iubire în lumină încă nu e vindecat și nu se poate bucura de ea. Doamne, ajută-i să simtă iubirea! Și Atunci a fost tot Azi: Un fel de pastișă după Naum: Orașul avea o singură stradă Strada avea un singur sens Sensul avea un singur număr Numărul avea o singură cifră Cifra avea un singur chip Chipul din oglindă.    Trei și cu trei și cu trei: În cel mai mic loc din lume mi-a căzut cerul în cap de cele mai multe ori. În locul meu nu e nimeni. Trei și trei și cu trei fac unu. S-au terminat dicționarele și toate cuvintele, Vine vântul să mai spună ceva și să descuie. Plou...

Aproape ultima noapte de dragoste

Dragul meu Mon Amour, Scrisoarea ține un pic azi locul poemelor. Se joacă și ea.  Penultima noapte de dragoste ar fi fost prea matematic, matematică. E aproape ultima, nu știm când va fi ultima. Iubește-mă în gând până va veni prima noapte de război. De fapt, știi? Războiul e ca dragostea pe lume, nu încetează niciodată și doar când te arde pe tine crezi că e adevărat. Război e și mâine, e și acum, ca iubirea, ca rugăciunea, mereu cineva undeva mărturisește și se-mpărtășește.  Iubește-mă în gând, Mon Amour, în gânduri și șoapte, că nu știi când vine ea, ultima noapte. Foto: Ștefan Luchian - Trandafiri