Hai să fugim, să ne facem o Groenlandă a noastră!
S-a terminat istoria. S-a isprăvit și timpul.
Acum e loc de fugit.
La capătul lumii ne facem istoria noastră. Să o scriem încet, pe gheață, pe dune și valuri. Nu cu adami, nu cu magellani, fără columbi și eve. Cu ochii în ochii tăi, că de dor nu le mai știu nici culoarea.
Ești mai aproape ca suflarea mea.
Ești mai blând ca o bătaie de inimă.
Ți-e dor să fugi și nu știi cu cine ? Hai, fugi cu mine. Nu mai avem loc aici.
Croiește-mi o Groenlandă, mon amour.
Îngheață-mă în brațele tale, îți spun eu povești.
PS - proză scurtă în poem: Nu, eu nu plec. M-am hotărât să nu plec eu. Și să te ocolesc ar fi tot o plecare și nu vreau să ies eu prima din scenă. (Știi de ce nu plec, de ce nu mă sinucid? Filmul norvegian din seara asta mi-a dat motivele lui, dar eu nu fac asta, pentru că nu te-aș mai vedea pe tine. Dacă plec eu, te las nevăzut pe lumea asta. Cine să te mai vadă cu ochii mei? Când alegi viața, alegi să-i vezi în fiecare zi, până la capăt, pe cei pe care-i iubești. Aleg viața pentru că te iubesc pe tine, chiar dacă tu nu mă vezi.)
Ia-mă cu tine la capătul lumii.
Hai să ne facem o Groenlandă a noastră!
Comentarii
Trimiteți un comentariu