Treceți la conținutul principal

Win-win: Tu ai dreptate, eu am libertate. Despre Singlehood

Astăzi, despre Bella DePaulo și Virginie Efira. Cine? De ce? 

Bella DePaulo predă și scrie psihologie în SUA. S-a specializat în viața de celibatar/ celibatară sau în noțiuni și cuvinte pentru care noi nu avem nici conceptul, nici vorbele: single at heart, singlehood, single experience. Ne-am împrietenit pe Facebook, cum face ea și cum fac și eu nu doar cu oameni știuți de la grădiniță, ci și cu oameni ale căror preocupări din cap și din viață sună cunoscut ori măcar nu te stresează.

Bella trăiește în California, publică articole și cărți, este invitată în emisiuni, ține conferințe. O găsiți pe amazon și pe site-ul ei belladepaulo.com. Cartea Singled Out: How Singles Are Stereotyped, Stigmatized, and Ignored, and Still Live Happily Ever After i-a apărut în 2007. Anul ăsta în decembrie (chiar de Moș Nicolae, comme on dit en français) apare Single at Heart: The Power, Freedom, and Heart-Filling Joy of Single Life. Enjoy! 

Comme on dit en français encore une foi, acum despre filmul Les enfants des autres în care rolul principal îl are Virginie Efira. Filmul este din 2022, e scris și regizat de Rebecca Zlotowski și eu l-am văzut în primăvară, să fi fost martie, la Festivalul Filmului Francez de la Elvire Popesco. Nu doar pentru că Virginie Efira e frumoasă și talentată, dar și pentru că subiectul e atins rar spre deloc în filme, mi-a plăcut. Rar spre deloc pentru că singlehood - no motherhood încă e mai nerentabil socialmente și culturalmente decât WWII, big boys with big toys, home sweet mom sau alte lucruri sigure. Socialmente și culturalmente. 

O femeie iubește un bărbat, ei au câțiva ani o relație. Toate bune și normale. El are un copil din căsătoria terminată cu un divorț. Toate bune și frumoase, vedem des, știm. Copilul și femeia au și ei emoții unul pentru altul, copilul crește practic și în casa, și la masa iubitei tatălui său. Este acolo o a doua familie, e acolo un triunghi în echilibru. Doar că. Doar că rar spre deloc ne arată nouă filmele, iar aici aplauze pentru Rebecca Zlotowski și Virginie Efira, că atunci când femeia și bărbatul se despart, mai are loc o despărțire. Se mai rupe ceva, mai plânge cineva, unii de mai multe ori. Ruptura femeii de copilul repede intrat și repede plecat din viața ei, fără control, fără viitor, este un subiect pe care de ce nu îl explicăm mai bine? E un doliu mai mic acolo, dar e. L-a iubit pe copilul acela care fără vină, alegere și control a intrat într-o nouă casă. Femeia de două ori, copilul o dată și bine plâng. Sunt relații împletite și despletite de viață și e tabu să mângăi o femeie care s-a atașat de copilul iubitului ei. 

Hai să ne și înveselim la final. Virginie Efira joacă o profesoară, deci ce să vezi, femeia are impact în viața altor copii, chiar dacă nu-s născuți de ea, dar asta am mai citit-o și văzut-o în arte, pentru că e ușor și e plăcut să-i aduci un omagiu domnișoarei profesoare. E frumos socialmente și culturalmente. Les enfants des autres e acum în cinematografe, dar cred că nu pentru mult timp. 


***
Credite foto: St. Martin's Press via amazon.com; Films Velvet via wikimedia.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Volvede!

Volvede , cânta tatăl din spectacolul din Santiago de Compostela. Întoarce-te! Embrace Your Place , scria pe mașina de lângă Catedrala din Porto. Nici nu plecasem și îndemnul era Embrace Your Place. La capătul călătoriei, o viață și un drum mai târziu, Volvede , striga un tată într-un spectacol despre copiii lui rătăciți. Manqua Lucrezia , striga italianca din grup și anunța cine lipsea. Cine cui îi lipsea, cine cui de cine îi era dor, nu mai nimerea Universul cum să anunțe că mama era și ea acolo, era lipsă, era dorită, lipsea sau îi era dor. Pe strada cu spectacolul unde răsunase urletul de dor și iubire Volvede! Volver , cânta Penelope în filmul lui Almodovar. Volver era și filmul. Cântec pentru o mamă moartă. Sau nu. Încă pitită pe-aici. Să stau acasă, să îmi îmbrățișez locul, să mă bucur de ce am, să mă întorc și să înfloresc pe loc.  Mindfulness în Tatăl Nostru am găsit că există: Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Adică, da, bine, e eternă, e promisă cre...

Cea mai bună dintre zilele posibile

 ... este Azi și este ziua în care îți spun că te iubesc. Așa. Dragul meu Mon Amour, Vreau să-mi trăiesc la lumină, cu bucurie, cu public chiar, iubirea. Iubirea nu e ceva murdar ce se ascunde. Dacă o ascunzi și dacă minți pentru ea, nu e iubire. Iubirea crește și înflorește în lumină și în adevăr. Când o sufoci, nu e iubire, e un strigăt de ajutor. Eu ofer, simt, trăiesc. Cine nu primește și nu se bucură de iubire în lumină încă nu e vindecat și nu se poate bucura de ea. Doamne, ajută-i să simtă iubirea! Și Atunci a fost tot Azi: Un fel de pastișă după Naum: Orașul avea o singură stradă Strada avea un singur sens Sensul avea un singur număr Numărul avea o singură cifră Cifra avea un singur chip Chipul din oglindă.    Trei și cu trei și cu trei: În cel mai mic loc din lume mi-a căzut cerul în cap de cele mai multe ori. În locul meu nu e nimeni. Trei și trei și cu trei fac unu. S-au terminat dicționarele și toate cuvintele, Vine vântul să mai spună ceva și să descuie. Plou...

Aproape ultima noapte de dragoste

Dragul meu Mon Amour, Scrisoarea ține un pic azi locul poemelor. Se joacă și ea.  Penultima noapte de dragoste ar fi fost prea matematic, matematică. E aproape ultima, nu știm când va fi ultima. Iubește-mă în gând până va veni prima noapte de război. De fapt, știi? Războiul e ca dragostea pe lume, nu încetează niciodată și doar când te arde pe tine crezi că e adevărat. Război e și mâine, e și acum, ca iubirea, ca rugăciunea, mereu cineva undeva mărturisește și se-mpărtășește.  Iubește-mă în gând, Mon Amour, în gânduri și șoapte, că nu știi când vine ea, ultima noapte. Foto: Ștefan Luchian - Trandafiri