Treceți la conținutul principal

Apetri. Bogdan Apetri. S-a schimbat tot

Miracol. 2021. Scenariul și regia - Bogdan George Apetri 

Atenție, spoilere!

***

Cazurile de crimă în care Mihaela Runceanu și Ioan Luchian Mihalea au murit, în noiembrie 1989, respectiv în noiembrie 1993, sunt pentru poliția noastră un fel de Revoluția din 89 (cazul Rîmaru ar fi un fel de Revoluția de la 1848). Îi urmărește, ne urmărește ce li s-a întâmplat celor doi cântăreți. 

Cine trăia și asculta muzică în anii 80-90 a rămas cu veștile îngrozitoare în minte. Moartea lor, dar și felul în care au murit i-au rămas și lui BG Apetri întipărite în cap. Suntem din aceeași generație, deci înțeleg perfect de ce radioul din taxi și melodiile celor doi sau povestea despre Mihalea se adună și devin personaj în film. Spectatorul care recunoaște vocile și cântecele primește o mână de ajutor, subtilă, discretă, dar acolo, un bonus pentru noi cei din generația cu cheia la gât. Cine vrea să asculte melodia unde Mihaela și Ioan Luchian cântau dumnezeiește împreună o poate găsi aici. (În mod secundar, mi se naște în cap și întrebarea de ce regizorii noștri moldoveni Apetri și Porumboiu consumă atâta energie să ne deslușească angoasele polițiștilor. Răspunsul o veni și el, cândva. Să trăiți! ) 

Revenind la Miracol.

Prim-planurile cu Ioana Bugarin mi-au amintit de prim-planurile cu Anamaria Marinca din 4,3,2. Auzi monologul interior și te cutremuri. Îngândurată și tristă la plecare, senină la întoarcere, răzgândită pentru viață, chiar înainte să i se întâmple ce i s-a întâmplat, Cristina trăiește o dramă personală și regizorii noștri așa știu ei să redea dilema femeii când merge la ginecologie: personajul să fie mut, agresat verbal de bărbați misogini care nu o înțeleg și care nu înțeleg prea multe nici din lumea în care trăiesc. Dar, hei, filmele sunt pe drumul cel bun. Cândva se va pune degetul și mai sincer și mai direct pe rană.


Pe Valeriu Andriuță și Ovidiu Crișan i-am remarcat și ținut minte din Dimineața care nu se va sfârși. Cei doi actori apar și aici, buni și la obiect, n-am obiecții. Doar cu o singură observație, că o replică a lui Crișan din mașina de poliție ne-a stricat din tensiunea și surpriza scenei sărutului (sigur, a trebuit s-o dea, așa a fost scris). Că din mașină ne prindem care era treaba cu personajul lui Pârvu. Care Emanuel Pârvu, și aici foarte bun, sper să aibă drum lung în film, că rolurile lui din ultimii 6-7 ani au devenit tot mai bune.


Corectă în logica scenariului și în nuanțele personajului a fost și interpretarea Nataliei Călin în rolul stareței. O funcție undeva la jumătate, între lumi, căci vorba aceea "Nici toate ale popii".

O surpriză mai mare decât lacrima a fost să aflăm cine era legistul și aproape că m-a dezamăgit înlănțuirea asta de destin, de întâlniri predestinate, din scenariu. Dar, na, dacă așa a vrut autorul...

O oglindă a stereotipurilor din capul nostru și o lecție despre cum ne arată ipocrizia la interior au fost resimțita dezamăgire că gloanțele descărcate au fost fantezie, nu realitate. Păi astea sunt gânduri de om bun, oameni buni? Am fi vrut să pedepsim bestia? Păi unde e iertarea?

Miracol face parte dintr-o trilogie, ni s-a tot spus. Am văzut și prima parte, Neidentificat, excepțional și el, iar minunăția care e împărțită ca merit artistic de Oleg Mutu și BG Apetri (să facă personajele din Neidentificat să aibă o scenă de aproape figurație, în secretariatul secției de poliție) este o bijuterie. Mi-a plăcut la fel de mult ca folosirea VFX & green screen pentru unele scene din mașini. A fost abia sesizabilă manevra de producție, dar și când te prindeai, luai în brațe, desigur, în minte, toate amintirile din filmele americane de acum multe decenii, unde am văzut noi prima dată, dragi copii, aceste efecte.

Ce-am vrut să spun cu titlul acestei postări? Aaa, daa! Că dacă la Neidentificat mi s-a părut că băiatul Apetri deschide nu o ușă, nu un coridor, ci schimbă macazul și se tot duce pe el, că au trecut totuși o grămadă de ani din 1989 și e timpul să ne maturizăm și pe ecran, ei bine, la Miracol mi-a fost clar. Schimbarea a avut loc, domnule! Da, s-a schimbat tot. E stilistică de mileniul III și ce bine că am mai ieșit și noi din bucătăria aia, să mai filmăm și altceva!

Cu personaje din lumea monahală, Apetri aduce în poveste accente pe care cred că le-a dus cu el de când a văzut serialul polonez Decalog, în 1990. Să nu îmi spună că nu, că nu îl cred. Este o amintire pe care generația mea a dus-o în minte, așa cum a dus și crimele despre care scriam la început.


Mulțumim pentru scenariu și film, Bogdan George Apetri! Felicitări!

Hai cu partea a treia!

Foto: Facebook- Miracol


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Volvede!

Volvede , cânta tatăl din spectacolul din Santiago de Compostela. Întoarce-te! Embrace Your Place , scria pe mașina de lângă Catedrala din Porto. Nici nu plecasem și îndemnul era Embrace Your Place. La capătul călătoriei, o viață și un drum mai târziu, Volvede , striga un tată într-un spectacol despre copiii lui rătăciți. Manqua Lucrezia , striga italianca din grup și anunța cine lipsea. Cine cui îi lipsea, cine cui de cine îi era dor, nu mai nimerea Universul cum să anunțe că mama era și ea acolo, era lipsă, era dorită, lipsea sau îi era dor. Pe strada cu spectacolul unde răsunase urletul de dor și iubire Volvede! Volver , cânta Penelope în filmul lui Almodovar. Volver era și filmul. Cântec pentru o mamă moartă. Sau nu. Încă pitită pe-aici. Să stau acasă, să îmi îmbrățișez locul, să mă bucur de ce am, să mă întorc și să înfloresc pe loc.  Mindfulness în Tatăl Nostru am găsit că există: Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Adică, da, bine, e eternă, e promisă cre...

Cea mai bună dintre zilele posibile

 ... este Azi și este ziua în care îți spun că te iubesc. Așa. Dragul meu Mon Amour, Vreau să-mi trăiesc la lumină, cu bucurie, cu public chiar, iubirea. Iubirea nu e ceva murdar ce se ascunde. Dacă o ascunzi și dacă minți pentru ea, nu e iubire. Iubirea crește și înflorește în lumină și în adevăr. Când o sufoci, nu e iubire, e un strigăt de ajutor. Eu ofer, simt, trăiesc. Cine nu primește și nu se bucură de iubire în lumină încă nu e vindecat și nu se poate bucura de ea. Doamne, ajută-i să simtă iubirea! Și Atunci a fost tot Azi: Un fel de pastișă după Naum: Orașul avea o singură stradă Strada avea un singur sens Sensul avea un singur număr Numărul avea o singură cifră Cifra avea un singur chip Chipul din oglindă.    Trei și cu trei și cu trei: În cel mai mic loc din lume mi-a căzut cerul în cap de cele mai multe ori. În locul meu nu e nimeni. Trei și trei și cu trei fac unu. S-au terminat dicționarele și toate cuvintele, Vine vântul să mai spună ceva și să descuie. Plou...

Aproape ultima noapte de dragoste

Dragul meu Mon Amour, Scrisoarea ține un pic azi locul poemelor. Se joacă și ea.  Penultima noapte de dragoste ar fi fost prea matematic, matematică. E aproape ultima, nu știm când va fi ultima. Iubește-mă în gând până va veni prima noapte de război. De fapt, știi? Războiul e ca dragostea pe lume, nu încetează niciodată și doar când te arde pe tine crezi că e adevărat. Război e și mâine, e și acum, ca iubirea, ca rugăciunea, mereu cineva undeva mărturisește și se-mpărtășește.  Iubește-mă în gând, Mon Amour, în gânduri și șoapte, că nu știi când vine ea, ultima noapte. Foto: Ștefan Luchian - Trandafiri