Treceți la conținutul principal

Ce om ciudat ești dumneata!

1994, primăvară în București

Leni ar fi făcut orice numai să nu ajungă devreme și să nu stea mult acasă. Acasă, un fel de a zice. Era nepoata din provincie, studentă în București, a unei mătuși mutate într-un cartier nou. De jur împrejurul blocului, încă șantier. Zloată și noroaie. Drum printre barăci, fără trotuar, de la metrou până la scara blocului. Apartamentul fără apă caldă, fără cablu și telefon nu era cel mai primitor loc pe care Leni și l-ar fi dorit seară de seară.

La facultate primise temă de seminar să facă interviu cu un artist. Găsește tu în Bucureștiul ăsta mare un actor, un cântăreț, un cineva care să-i dea interviu unei studente, pentru ceva ce nu va apărea niciodată nicăieri. Dacă nu mințeai că e măcar pentru vreo revistuță de studenți, cine te băga în seamă?

Leni citise în presă că la Național punea Steaua fără nume” Vasile Alexion. Regizor mare, cunoscut, făcuse și filme. El nu ar fi respins încercarea unei tinere debutante. Părea că știe cum merg lucrurile cu întrebările și interviurile.

A zis să încerce și să înceapă de sus. Teatrul Național București, kilometrul zero. Timidă, dar cu dicție bună, cu fața plină de acnee și înroșită de la soarele de mai, Leni l-a convins pe portarul de la intrarea actorilor, după ce i-a arătat legitimația de studentă, că trebuie să ajungă la regizorul Alexion înainte de premieră, altfel o va pica proful care coordonează revista, ea e responsabilă de paginile culturale, cu lansări, premiere, interviuri și debuturi literare.

Vasile Alexion nu era singur în birou. Leni a scos caietul cu întrebări și reportofonul. S-a bâlbâit la toate întrebările. Regizorul a fost politicos, nu a dat-o pe ușă afară, deși cu siguranță a înțeles că avea de-a face cu o începătoare, fără intrare nicăieri, speriată și emoționată că înaintea premierei cu o piesă nejucată de decenii în capitală, regizorul are timp și chef de răspunsuri la curiozitățile ei. “Cum ați ales actorii din distribuție, care a fost cel mai greu lucru, mai este actual Mihail Sebastian, este o adaptare modernă sau ați respectat textul original, încotro merge teatrul românesc?“

Celălalt om din birou a fost de o discreție fantomatică, nici nu l-a simțit. Când Leni a terminat întrebările, și-a adunat fâstâcită catrafusele. A auzit ca prin vis cum Alexion o întreabă:

-        -  Doriți să veniți mâine la premieră? Am aici invitații, pot să vă ofer două locuri?

Leni a răspuns nonșalant, doar-doar omul nu se prinde că ea asta își dorea, de fapt, bilete la marea premieră.

-        -  Da, mulțumesc, desigur! Ce surpriză! Ce bucurie! Mulțumesc! La revedere, bună seara!

Era ziua în amiaza mare, nici ora 4 nu se făcuse în centrul orașului.

-        -  Adică Bună ziua! zâmbi învinsă Leni.

-     -  Ei, se face ea și seară, va fi curând Bună seara! încheie elegant regizorul, suprem până la ultima replică.

Și-a împachetat cu grijă biletele, cu invitație și cu locuri, și a ieșit fericită din biroul unde avusese loc miracolul. Interviu luat, temă rezolvată, bilete la spectacol, chiar la premieră, intrare la Teatrul Național. Doamne, viața e frumoasă!

Pe coridor, spre scările de coborâre, o voce de-a locului o abordează:

-        -  Cum a fost, cum a ieșit?

Omul știa de ce intrase ea acolo.

-      -  A fost foarte bine, totul e în regulă, mulțumesc! răspunse ea cu ochii mari și fericiți, dar asta se putea afla doar dacă cineva ar fi privit-o în pupilele înveselite.

-      -   Vreți să vedeți repetiția tehnică? sună amabil invitația.

Repetiție? Tehnică? Aici? Acum? Serios? Cum să nu!

-        -  Dacă se poate, sigur, vreau! veni replica lui Leni, deja înțelegând că și ei au nevoie de ea, că și pe ei trebuia să îi vadă cineva, cu interviu sau fără.

În sala de teatru era întuneric. I s-a dat un loc sus. Scena era luminată, inundată de albul din reflectoare. Leni recunoscu decorul camerei profesorului.

Din stânga intră pe scenă un bărbat cu ochelari, în blugi, agitat și concentrat, cu o carte lungă și albă în mâna dreaptă. “Poate textul piesei”, se gândi Leni. Bărbatul răsfoia și îndoia pagină după pagină.

El spunea replicile fără sare și fără accente, ca un editor care revede a mia oară textul unei comedii, acum atent doar la punctuație. Capul îi stătea aplecat peste text, doar corpul și mâinile i se roteau și păcăneau lucruri în scenă, Bărbatul apăsa întrerupătoare, deschidea uși, închidea ferestre, se lăsa pe scaune, ridica obloane. Repetiție tehnică!

-      -  Ce om ciudat ești dumneata! citi bărbatul cu accent necontrolat pe Om și aprinse o veioză cu mâna stângă.

-       -  Aici doamna Mălin trebuie să aprindă veioza. Dacă uită? se auzi o voce de sus, nevăzută, de acolo de unde cineva urmărea toată povestea.

-        - N-o să uite, fu sigur pe el bărbatul din scenă, cu textul strâns în mâna dreaptă.

Leni nici nu a respirat a doua zi, în seara premierei. 

Când Clara Mălin a spus Ce om ciudat ești dumneata și a aprins în același timp veioza, Leni a știut că făcuse primul pas în secta umbrelor de culise.

(va urma)



 ...

Regia tehnică la Steaua fără nume pusă în 1994 la TNB de Alexa Visarion au semnat-o Pompiliu Rădulescu și Eduard Manea. Mulțumiri și astăzi!

Amintirea a fost trezită la viață și scrisă aici pentru că se pune din nou pe scena TNB piesa lui Mihail Sebastian, un spectacol independent în regia lui Vlad Zamfirescu (premieră programată pentru 29  noiembrie 2021).

Afișul din 1994, foto site TNB

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Win-win: Tu ai dreptate, eu am libertate. Despre Singlehood

Astăzi, despre Bella DePaulo și Virginie Efira . Cine? De ce?  Bella DePaulo predă și scrie psihologie în SUA. S-a specializat în viața de celibatar/ celibatară sau în noțiuni și cuvinte pentru care noi nu avem nici conceptul, nici vorbele: single at heart, singlehood, single experience. Ne-am împrietenit pe Facebook, cum face ea și cum fac și eu nu doar cu oameni știuți de la grădiniță, ci și cu oameni ale căror preocupări din cap și din viață sună cunoscut ori măcar nu te stresează. Bella trăiește în California, publică articole și cărți, este invitată în emisiuni, ține conferințe. O găsiți pe amazon și pe site-ul ei belladepaulo.com . Cartea Singled Out: How Singles Are Stereotyped, Stigmatized, and Ignored, and Still Live Happily Ever After i-a apărut în 2007. Anul ăsta în decembrie (chiar de Moș Nicolae, comme on dit en français) apare Single at Heart: The Power, Freedom, and Heart-Filling Joy of Single Life. Enjoy!  Comme on dit en français encore une foi, acum despre filmul L

Lumea pe dos, cu actori à contre-emploi, dar in care tot omul iubeste

Filmul lui Nolan readuce F-ul din SF in poveste. Fantastic. Sa mai fie si fantastic, atunci cand vedem un SF, nu doar S, riguros stiintific. Cu un poem care ne spune complicat de intraductibil ca suntem programati sa traim si sa ne dorim sa traim, cu vreo doua versuri care pot avea tot atatea traduceri si adaptari cate fire de par are in cap cititorul lor, cu acest poem lansat de pe la inceput, zic, Interstellarul ne reaminteste cum e cu dragostea. Asadar, cum e cu dragostea? Pentru ea facem imposibilul posibil. Pentru ca iubim, nu exista sau nu tinem cont de timp, de spatiu, de conditii meteo, geo, antropo. Pentru ca iubim, stim sa citim in stele si in semne. Pentru ca iubim, trecem peste orice si facem orice. Suntem programati sa fim, sa cautam dragostea, sa o dovedim cu fiecare respiratie si sa nu ne oprim pana nu ii este bine si la adapost dragostei noastre. Sunt pline de iubire spatiul si timpul acestui film. Cel mai adesea, poate pentru ca printre cele mai din aur cura

Orașul e gol, toți diavolii-s la țară

Moșii de vară dinaintea Rusaliilor umplu tramvaiele dinspre biserici cu pungi foșnitoare, grele de vin și colivă, pilaf și bomboane. Pungile se sufocă, bine strânse la gât cu alte pungi, să nu cadă, să nu se verse, să nu, Doamne ferește, ajungă vreun bob de grâu și orez la vreun străin, singur și flămând. Bugetarii creștini au văzut pe telefoane ce vreme e la mare și ce trafic e pe DN1 și au ales să dea o fugă de trei zile sfinte la țară. Bugetarii tineri, cei singuri și cei abia certați, de Paște, cu neamurile vii de la țară au ales să dea comandă de pizza la glovo și să rămână acasă, cu urechea ciulită la lift. Băieții din Sri Lanka și Bangladesh sunt musulmani și hinduși, nu țin Rusaliile creștinilor, doar le duc șaorme și burgeri copiilor singuri și flămânzi rămași acasă, la Netflix and chill. Băieții din Sri Lanka și Bangladesh stau cu ochii în telefon și cu arma la picior – cutiile hrănitoare de plastic roz tazz și galben glovo sunt gata de încărcat șaorme, burgeri și piz