Șase pastile în caz de coronavirus

Nu plec în Italia, deși mi-e dor de mor de Roma, pentru că mă gândesc la panica ta de după. Oi fi eu temerară, dar ce vină ai avea tu? Mai aștept.
“Raportările cazurilor“ din fiecare țară îmi amintesc de întrecerile socialiste: între clase, pe ramură etc. “Eu primul, eu primul, ba eu am mai mulți, nu, eu am mai mulți, la mine s-au vindecat toți, ba la mine, la mine”.
De (zeci de) mii de ani omul moare, care de boli, care de inimă rea, care de leopard, care de bătrânețe. Creștinul care e creștin are viață veșnică, pentru el moartea e (doar) o trecere. Atunci care e panica, man?
Chinezii au cucerit lumea cu toate cele, de la tipar și mătase la dropsuri și papuci. Numai la săpun nu s-au gândit. Cum ar fi fost să se apere omenirea de covid-19 cu săpun chinezesc?
Diversiune, conspirații… Au gura plină de explicații d-astea tocmai ăia de se lăudau “Vai, dar noi nu ne uităm la știri, nici nu avem/ deschidem televizorul, noi seara comunicăm și desenăm”.
La vară de ziua mea mă duc în Italia, oriunde în Italia. Și dacă mai apuc, și de Crăciun.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Un bilet de dragoste, fără Adio și fără Griji: NO WORRIES, CĂTĂLINICIKA!

Am fost la spectacolul NO WORRIES, CÃTÃLINICIKA! de la Teatrul de Artã București. În distribuție i-am văzut pe Nadiana Sălăgean, Alexandra Răduțã, Adelina Toma și Sorin Manea. Regia este a Alexandrei Tofan, textul este al Adelinei Toma. Piesa este copilul Adelinei și un pic nepotul lui Mimi, omul care a moșit și nășit (la atelierul lui de dramaturgie) sute de texte și suflete, cu o răbdare de bijutier. Dar gata cu laudele pentru domnul nostru Brănescu, să ne întoarcem la New York. E un personaj în “Shakespeare in Love” care juca dădaca din “Romeo și Julieta”, iar la o băută într-o cârciumă, într-un dialog de agățat o fată, îi spune ăleia cum că el e actor și e distribuit într-un spectacol. “A, da? Și despre ce e?”, întreabă fata. “Păi, să vezi, e vorba despre o dădacă”... Sau, dacă vreți, mi-a amintit de monologul lui Celentano către prima lui casă pe care nu o mai poate vedea, nu o mai poate avea, dar pe care nu a uitat-o. Casa, da 😊 Așa am văzut eu în spectacolul de la Te...

Aproape ultima noapte de dragoste

Dragul meu Mon Amour, Scrisoarea ține un pic azi locul poemelor. Se joacă și ea. Penultima noapte de dragoste ar fi fost prea matematic, matematică. E aproape ultima, nu știm când va fi ultima. Iubește-mă în gând până va veni prima noapte de război. De fapt, știi? Războiul e ca dragostea pe lume, nu încetează niciodată și doar când te arde pe tine crezi că e adevărat. Război e și mâine, e și acum, ca iubirea, ca rugăciunea, mereu cineva undeva mărturisește și se-mpărtășește. Iubește-mă în gând, Mon Amour, în gânduri și șoapte, că nu știi când vine ea, ultima noapte. Foto: Ștefan Luchian - Trandafiri

Hai să ne facem o Groenlandă a noastră!

Hai să fugim, să ne facem o Groenlandă a noastră! S-a terminat istoria. S-a isprăvit și timpul. Acum e loc de fugit. La capătul lumii ne facem istoria noastră. Să o scriem încet, pe gheață, pe dune și valuri. Nu cu adami, nu cu magellani, fără columbi și eve. Cu ochii în ochii tăi, că de dor nu le mai știu nici culoarea. Ești mai aproape ca suflarea mea. Ești mai blând ca o bătaie de inimă. Ți-e dor să fugi și nu știi cu cine ? Hai, fugi cu mine. Nu mai avem loc aici. Croiește-mi o Groenlandă, mon amour. Îngheață-mă în brațele tale, îți spun eu povești. PS - proză scurtă în poem: Nu, eu nu plec. M-am hotărât să nu plec eu. Și să te ocolesc ar fi tot o plecare și nu vreau să ies eu prima din scenă. ( Știi de ce nu plec, de ce nu mă sinucid? Filmul norvegian din seara asta mi-a dat motivele lui, dar eu nu fac asta, pentru că nu te-aș mai vedea pe tine. Dacă plec eu, te las nevăzut pe lumea asta. Cine să te mai vadă cu ochii mei? ...

Telecomandă. Semn de carte. Cafea

Faceți căutări pe acest blog