Treceți la conținutul principal

Monologul vecinei Geta

Laptele de azi era rece.
Cornul era uscat și sărat.
După ora a treia, ne-a dat drumul, doamna se grăbea la București.
E vineri.
Îmi trag nasul, îmi târșâi picioarele, nu vreau acasă.
Vin alea două zile de urât, cu el în casă. Beat. Sforăie. 
Sparg numai io lemnele, el le sparge dacă e treaz dimineața.
Până luni, o să le sparg și o să le car singură.
Dacă adoarme în bucătărie, n-o să am nici radio.
Și trebuie să-mi vină. Luna trecută, pe 26, acum pe 23. Azi e 23.
Mi-am luat pe caiet borș, un chibrit, tampoane, eugenii și iaurt.
Până la alocație. Pensia iar nu mi-a dat-o.
Lanțul de la poartă nu e pus. N-o fi ajuns acasă. Bea acolo și vine la noapte.
Nu pun nici io lanțul.
Scot apă de la pompă. Vreau să apuc să mă spăl până vine el.
Și până îmi vine.
De la vecina cu gaze și antenă se aude râs. I-au venit nepoții.
Prin gard văd mașina roșie, curată, mare.
E lângă grătar, are radioul deschis. 
Să stau un pic:
Urgenţa climatică nu este o problemă a viitorului, este un lucru care deja de afectează, a declarat tânăra activistă la prima sa intervenţie în cadrul conferinţei de la Madrid, relatează efe. Într-o dezbatere dedicată tinerilor, alături de alţi militanţi din diferite zone ale globului, ea a subliniat că omenirea se confruntă deja cu perturbările climatice şi de aceea nu mai e timp de pierdut. Într-un alt moment al intervenţiei sale, adolescenta s-a referit la populaţiile indigene al căror glas este foarte important să-l ascultăm. Ea va participa şi la o dezbatere organizată de unicef având ca temă copiii şi tinerii la care va fi însoţită de…

Mi-au înghețat mâinile.
Mai e un pic până luni.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Moromeții 2: Săru' mâna, tataie, și iartă-mă!

Cu dragoste, adormiților Maria, Domnica, Lucreția, Stan, Toma

În cei peste 30 de ani de la primii Moromeți ai lui Stere Gulea, a trecut peste mine moartea bunicilor și a mamei. 
Aveam 12 ani în 1987, eram într-a șaptea și n-am înțeles din carte și film mare lucru, atunci, în afară de lovi-o-ar moartea de Bisisică, scena salcâmului și de bătaia fiilor rebeli. Am revăzut de câteva ori filmul, pe măsură ce depășeam vârsta lui Niculae din Moromeții l. Și sensurile se adăugau, se adânceau, căci nu filmul îl revezi, ci pe tine te vezi, te crești și te vezi. 
După 31 de ani, Vivi Drăgan Vasile și Stere Gulea au dus povestea mai departe și la capăt. 







Filmul îl poți vedea cu sunetul tăiat. E pictat, tăiat pictural și chipurile sunt sculptate. Iar dacă ai mai avut și bunici la țară și ai venit cu cartea citită, ca mine, atunci chiar că îl poți vedea pe mutește. 
Am plâns la Moromeții 2
Am plâns pentru că am înțeles că nu mi-am înțeles bunicii și tot ce au făcut ei pentru copii și nepoți. Am p…

Nouă ne-a plăcut Pistruiatul și (de aceea) ne este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari

Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari - filmul din 2018 al lui Radu Jude.
Este o Ars Poetica a regizorului. Manifest despre Adevărul în Artă, convenții Realitate-Ficțiune și despre clișee. De dinamitat nu dinamitează clișeele, cu duiumul în capul și pe limba noastră, dar le inventariază ironic.
Clișeele, descâlcite inteligent, sunt de un umor nebun. Dacă ar fi să dau exemplu numai cum adăugăm toți, tâmp, invariabil, "Să ne judece", după ce într-un context cineva rostește Eminescu. E un vers dintr-un cântec al răposaților artiști Aldea Teodorovici. 
Alte clișee? Amantul pilot, masculul irezistibil în uniformă, desigur, însurat - cu mare bucurie denunț ca fiind tot clișeu nuditatea inutilă, merci Pavlu, chiar nu era cazul; sau gașca alcoolizată adunată pentru cozerii rasiste și sexuale acasă la unul dintre ei. Tristă scenă, reușită, dar tristă ca textură, ca eșantion de Românie. Mi s-a mai părut pandant la adunările din Filantropica lui Nae Caranfil, aici pe…

Când ploaia te spală, nu te omoară. Postare dintr-o suflare

Nouă, când plouă, ni se murdăresc pantalonii. Aici, nouă, când plouă, ni se murdăresc pantofii. Când plouă pe la noi, se înglodesc căruțele, nu ies din curte mașinile. Când plouă, la noi se blochează intersecțiile. Pe pantalonii mânjiți se vede c-a plouat, că plouă, că ți-e rău și  că ți s-a luat de orice. Dacă plouă, s-a dus tot norocul de pantofi curați la teatru și la întâlnire.
Litanie axiomatică a românului oftând în ploaie, rândurile dintr-o suflare de mai sus sunt un adevăr mai adevărat decât Învierea pentru Creștinul mărturisitor. E adevărul adevărat din România noastră, de ani și ani și vieți.
Până acum vreo câțiva ani, păstram o amintire rușinoasă...Credeam că numai eu pot vedea așa ceva și că numai pe mine mă marchează pe vecie un asemenea amănunt: că la prima mea călătorie în afara țării, când ploua, pantofii și blugii nu se murdăreau de noroi. Ba nici în ce băltoace să calci nu aveai. Am povest