Treceți la conținutul principal

La "Che Guevara"



Vreau să îi fac o farsă. O să mă sune la îmbarcare și o îi spun, plictisită “Sunt acasă, n-am plecat, unde să fiu?” O să creadă că nu vin.
Alo? Unde ești?
- Unde să fiu... În București, acasă.
Liniște. One Mississippi, two Mississippi.
- La ce oră ajungi? Nu trebuia să fii la aeroport?
- Uite, chiar voiam să îți spun că…
- Eu nu pot veni diseară. E grevă și nu circulă nimic, nu am cu ce să ajung acolo. 
- Glumești, nu? E o glumă. E imposibil să cred așa ceva!
- Nu, nu e o glumă. Calmează-te și ascultă-mă. Te cazezi la hotelul unde ți-am scris că avem rezervarea. Vin și eu mâine dimineață.
- Nu, nu, e o glumă, nu pot să cred!
Trecusem de boarding, coada mă împingea spre autobuz. Eram și eu acum una dintre alea care-și povestesc viața la telefon și își trăiesc dramele în public. Dar la mine nu puteam să strâmb din nas, nu puteam să mă țâțâi eu pe mine.

Sunt naivă ori am ghinion. “Ai grijă ce farsă vrei să joci, că te lovește una reală în moalele capului” Și el o fi vrând să-mi facă o farsă?

Mi-a bubuit creierul tot zborul. Mă holbam tâmpește pe hublou. Ce vrei să vezi? E întuneric. Nu-mi înțelegeam nici gândurile. Se încălecau, se alergau. Haotic, fără punctuație. N-aveau sens, nimic n-avea sens.

În cel mai rău caz, n-o să vină. Și-atunci nu mai fac nimic pentru el, nici acum și niciodată. Și o să stau doar eu cu mine. El a fost detaliul karmic care m-a chemat. Șutul în derrière.

Pas de panique, Madeleine, pas de panique!

La Sosiri nu era. Evident. Tot evident, telefonul îi era închis.

Nu naivă, chérie, tembelă absolut ești! Vezi să te-ntorci întreagă!

Îmi las gândul ăsta în aeroport, să îmi găsesc drumul înapoi la el, peste trei zile. Îi mulțumesc, e primul coerent din ultimele ore. Trebuie să fac ce nu voiam să fac. Venisem să fiu o prințesă răsfățată și iată mă-s și la centrat, și la dat cu capul. Fără rezervări. Trebuie să improvizez, să nu mor și să ies și învingătoare. Îmi amintesc vorba cu Inteligent e ăla care se adaptează, nu ăla care e consecvent ca boul. Uit că tocmai m-am făcut tembelă și încep cu începutul. 

Caut un taxi. E aproape miezul nopții.
 - Unde mergeți?
Unde, unde? Ușor de zis, mersi. Crezi că eu știu?

Îmi trece prin cap să îi dau adresa unde știam că e făcută rezervarea. Îi spun șoferului numele hotelului și strada. Planul meu de noapte continuă.  

Numai de asta nu aveam chef acum! Dar știi ceva? O asemenea creatură, care mi-a făcut așa ceva, nu mai merită nici măcar o secundă. Stop! Enjoy! N-am să mă cazez acolo. Sunt o doamnă, ‘n camera mea! Îmi fac altă rezervare și mă duc la alt hotel. O să intru pe telefon să văd ce ar fi convenabil.

Rue du Marché aux Fromages. Un hotel pe strada asta, la un cost de ultimă oră, central și cu mic dejun, îmi apare ca una dintre cele mai bune oferte. Încă mă mai gândesc.

În mijlocul nopții, taxiul mă lasă în fața hotelului unde era făcută rezervarea și pe care deja îl disprețuiesc. Va fi doar un refugiu. O sală de așteptare.

Recepționerul trezit de soneria de la intrare se aruncă în registre, numai lapte și miere, să înceapă să mă cazeze. Îmi spune și unde pot să beau o cafea, acum sau dimineață, oricând, e mereu disponibil aparatul. Ceștile sunt tot acolo. 
Mulțumesc foarte mult. Poftiți pașaportul. E în regulă dacă înainte de a intra în cameră iau loc pe canapea și îmi încarc telefonul? Pot să beau și o cafea, nu?
- Vă rog, desigur! Asta spune. Dar văd că nu înțelege de ce una ajunsă în creierii nopții nu vrea mai repede în cameră, să se spele și să doarmă, comod și la căldură. Hm. Ce să-i mai explic? Adevărul ar dura prea mult. Să-i servesc o minciună? Ce vină are?

Pe telefon, pe booking, aleg într-un final hotelul ăla de pe Rue du Marché aux Fromages. Check-in la 10. Mai am 8 ore de omorât. 

Mă duc la toaletă. Când revin, recepționerul fost lapte și miere se zborșise. Îl simt nervos și că ar vrea să se abțină de la urlete și poate violențe, dacă aș fi dat semne de protest.
 - Cardul cu care vi s-a garantat camera este inactiv. Doamnă, vă rog să ieșiți din hotel. Acum! 

Aha, s-a prins. Mai bine. M-a scutit de explicații. 
Domnule, vă mulțumesc foarte mult pentru amabilitate și ospitalitate. Am să plec. Vă înțeleg, vă faceți doar datoria. La revedere! Mulțumesc!

Privirea lui îmi arată mai mult decât milă și descumpănire. Un strop de admirație pentru nebuna care nu se isterizează că e dată afară. Se simte fraierit, deși nu pierduse niciun ban, nu-i furasem niciun cent. Îl scutisem de ascultat povestea penibilă pe care eu o trăiam, dar îl făcusem să piardă vreme bună de somn. 

E momentul celui mai umilitor din viața mea. Dar ies calmă în stradă. Valiza mi se sprijină pe genunchiul stâng. Panta coboară ușor în dreapta.

Încotro?

Aerul rece îmi dă un frison de “Bun venit!” Era și timpul. Nu mă mai simt singură și abandonată. E reîntâlnirea mea cu orașul. E noaptea mea cu el, el mă primește, la el am venit. Pentru noi și pentru tot ce n-am uitat.

Frisonul dispare când mă inundă iubirea regăsită.

A nous deux, maintenant! C‘est notre nuit!

Zâmbesc. Mi-e bine. Nu mi se poate întâmpla nimic rău.  

Cobor în dreapta, o iau pe jos spre centru. După intuiție și, după o vreme, când apar, și după indicatoare.

Bețivii fumători și întârziați la petrecerile de vineri noaptea se leagănă cu spatele la stradă, cu fața râzând gros către geamurile pub-urilor, spre cei rămași la dans și băut, nefumători, înăuntru.

După vreo jumătate de oră de mers printre puștani ieșiți la țigară, dar care cu prezența lor mă consolau că măcar nu-s greșită la ora asta pe străzi, în ciuda valizei troncănite după mine, mă opresc să văd pe harta telefonului dacă merg în direcția bună.  

Cât stau pe loc, doi încearcă să mă agațe. Îi refuz atât de amuzată și de relaxată, că nu se supără și nu se sperie nimeni. Primul m-a claxonat din mașina lui cu toate locurile libere. A plecat încet când i-am răspuns că nu e cazul. Al doilea mi-a cerut să îl sărut, că era ziua lui și tocmai pleca de la petrecere. Ăsta chiar m-a distrat cu nonșalanța replicii. O fac pe turista îndrăgostită care nu vrea să-și înșele iubitul. 
Dar nu va afla niciodată! încearcă să mă convingă.
- Nu, dar voi știu eu.
Nu înțelege. Acum nu. 

Ajung în piața mare. O revăd alb-negru. În amintirile mele era o spumă de culori calde. Acum e plouată, se spală după primul hop de petreceri al weekendului. Luminile din vârful dantelelor de penumbre îmi par de sărbătoare. Mă aștepta. O cunosc și mă recunoaște. Sunt acasă. Nu m-am rătăcit. Am venit să o găsesc și m-am regăsit pe mine. Cu tine nu-s pierdută. Viața a mers în cerc și roata s-a învârtit cu noroc. Pe una dintre străduțele pe care ea le adună, văd lumină. 

O iau într-acolo. Tronc-tronc valiza. Era firma luminoasă a unui hostel. Nu am treabă aici. Nici nu pot intra. Să mă întorc. Oi vedea eu.

O iau înapoi spre piață. Observ că merg pe sub un steag roșu, cu un desen. Ce e asta? Ce flutură? Nu e steagul țării...

Era Che Guevara pictat negru pe fond roșu. Aha, aici e de mine. Ăștia nu-și lasă surorile de izbeliște. Sunt băieți buni.

De unde știam?

Barmanul mă zărește prin fereastra închisă. Mă opresc și îl întreb din priviri dacă am voie înăuntru, pentru că barul se închisese, nu mai era niciun client. Îmi face semn să intru.

Stăm de vorbă două ore despre oraș, despre băiatul lui și naveta pe bicicletă de la periferie în centru. Cât el spală paharele, observ graffiti în mai multe limbi și culori. Cuvintele erau scrise în multe nopți de petrecere, nu mai știa în câți ani. Îmi întinde un marker cred că negru. Scriu dintr-o suflare în limba care născuse limba mea maternă, spaniola lui maternă și franceza în care ne găseam acum: Ubi bene, ibi patria. Nu știe latină. Îi traduc.

Iese la ultima țigară a nopții. Îl însoțesc cu tot cu valiză. Omul se pregătea de plecare. La fel și eu. Risc, poate dau de încă un suflet primitor ca orașul meu, la recepția hotelului de pe Marché aux Fromages. 

Nu doar că m-a primit. Mi-a deschis camera cu patru ore mai devreme, fără să-mi ia bani în plus.

Fac un duș și iau telefonul să îl pun pe silent. El, acela, îmi scrisese niște verzi și uscate. N-am de gând și de ce să-i răspund.  

Râd și adorm fericită. Je suis chez moi. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Șase pastile în caz de coronavirus

Nu plec în Italia, deși mi-e dor de mor de Roma, pentru că mă gândesc la panica ta de după. Oi fi eu temerară, dar ce vină ai avea tu? Mai aștept.

“Raportările cazurilor“ din fiecare țară îmi amintesc de întrecerile socialiste: între clase, pe ramură etc. “Eu primul, eu primul, ba eu am mai mulți, nu, eu am mai mulți, la mine s-au vindecat toți, ba la mine, la mine”.

De (zeci de) mii de ani omul moare, care de boli, care de inimă rea, care de leopard, care de bătrânețe. Creștinul care e creștin are viață veșnică, pentru el moartea e (doar) o trecere. Atunci care e panica, man?

Chinezii au cucerit lumea cu toate cele, de la tipar și mătase la dropsuri și papuci. Numai la săpun nu s-au gândit. Cum ar fi fost să se apere omenirea de covid-19 cu săpun chinezesc?

Diversiune, conspirații… Au gura plină de explicații d-astea tocmai ăia de se lăudau “Vai, dar noi nu ne uităm la știri, nici nu avem/ deschidem televizorul, noi seara comunicăm și desenăm”.

La vară de ziua mea mă duc în Italia, …

Muezinii Mediteranei

- Allahu Akbar! Allahu Akbar!  

P tocmai o întrebase dacă poate sta un minut în telefon, să se ducă să oprească fierbătorul.
- Bine, hai, zise A și o apucă strănutatul. Hap-ciu!
- Hai să trăiești, îi ură P. Stai așa!
- Allahu Akbar! Allahu Akbar!
- Iar s-aude ăsta, băga-i-aș p...
- Da, bine, bine, îl opri A. Lasă-i, dragă! Doar tu ești la ei în țară. Cu ce te deranjează? Închide geamul!
- Mi-e cald, fă!
A nu se supăra când îl auzea cu fă. Poți să scoți băiatul din sat, dar nu scoți satul din băiat. Right? Right. În tabăra de creative writing de la Florența, unde îl cunoscuse, P sărea în ochi din prima. Român get beget, curtenitor cu toate femeile și engleză furculition.
P a plecat din Italia direct la un consulat din nordul Africii, post pe care nu și-l dorea, dar la profesia lui nu putea să dea înapoi niciodată. 
Lui A îi convenea de minune despărțirea de după aventura florentină. Nu avea chef de crescut un Sancho Panza care se vedea în oglinjoară ditamai Don Quijote. Fuse, fuse și se duse, îș…