Când ploaia te spală, nu te omoară. Postare dintr-o suflare

Nouă, când plouă, ni se murdăresc pantalonii.

Aici, nouă, când plouă, ni se murdăresc pantofii.

Când plouă pe la noi, se înglodesc căruțele, nu ies din curte mașinile.

Când plouă, la noi se blochează intersecțiile.

Pe pantalonii mânjiți se vede c-a plouat, că plouă, că ți-e rău și  că ți s-a luat de orice.

Dacă plouă, s-a dus tot norocul de pantofi curați la teatru și la întâlnire.

Litanie axiomatică a românului oftând în ploaie, rândurile dintr-o suflare de mai sus sunt un adevăr mai adevărat decât Învierea pentru Creștinul mărturisitor. E adevărul adevărat din România noastră, de ani și ani și vieți.

Până acum vreo câțiva ani, păstram o amintire rușinoasă...Credeam că numai eu pot vedea așa ceva și că numai pe mine mă marchează pe vecie un asemenea amănunt: că la prima mea călătorie în afara țării, când ploua, pantofii și blugii nu se murdăreau de noroi. Ba nici în ce băltoace să calci nu aveai. Am povestit la întoarcere, cu ochii larg deschiși de viața și ploaia de la Bruxelles, acest - îl numeam eu - șoc cultural, că ploaia nu însemna Acolo nici bălți, nici noroi și deci nici haine, chef de plimbare, încălțări distruse pentru o zi. Curățenia de pe străzi și canalizarea funcțională se traduceau într-o stare bună a hainelor și a pantofilor, deci într-o stare bună a omului care nu mai avea o scârbă în plus în ziua aia, "Băi, unde și cum să îmi șterg eu acum pantofii?"

Dar amintirea mea rușinoasă (Ce nebună sunt și eu, auzi, mă uit la efectul ploii asupra adidașilor și asupra stării sufletești!), de câțiva ani, nu mai e singură. 

Aud de la multă lume istorii similare: 

- când X a fost prima dată în străinătate, la bursă în Danemarca, a fost uimită de același fenomen, nu se murdăreau pantofii și nu se făceau bălți în zilele cu ploaie;

- când Y a venit prima dată în Europa dintr-o țară africană, gulerul cămășii nu se murdărea zilnic, așa cum pățea acasă, pe malul Mediteranei;

- când Z a mers în Occident după Revoluție, ploaia germană, ce să vezi, nu murdărea pantofii și hainele cum se întâmpla aici când avea ghinionul să plouă.

Așa căci zic, poate n-o fi rost și nucleu chiar de o nouă cercetare antropologică, dar ceva de pus pe gânduri în căutarea direcției și bucuriei de a mai trăi, totuși, pe aici, tot ar fi: dintre miile de ingineri, arhitecți, proiectanți, urbaniști și, desigur, consultanți și coordonatori de jde mii de chestii politico-administrative, nu s-o găsi o minte care să explice în coloana A ce trebuie făcut cu strada când plouă și în coloana B ce beneficii are omul când nu e stresat pe stradă când plouă? Asta dacă mai credem în legenda că lucrăm pentru oameni, nu pentru bilanțuri pe hârtie.

Proiectul se poate numi "Cum să facem ca ploaia să ne spele."

Puteți râde, puteți ignora, dar eu rămân la părerea că din lucrurile mici și foarte mici se construiește și se vede Civilizația: mâini curate, dinți curați, pantofi curați, bună ziua, vă rog, mulțumesc.

Vă mulțumesc!

Și acum, să plouă muzica: