Treceți la conținutul principal

Dacă Dunăre nu e, nimic nu e. Panta rei, Carpe Diem & Water under the Bridge

Șaizeci de perechi de pantofi de fier.

Prinse pe piatra de pe malul Dunării, în Pesta.

Un memorial creat în 2005 de un regizor de film și de un sculptor.


În memoria evreilor împușcați în 1944-1945 și aruncați în Dunăre. 


(mai multe aflați dacă dați Shoes on the Danube Bank pe Google)






... astea toate eu le-am aflat După. Când am plecat să mă legăn pe promenada dunăreană, de la Parlament spre Podul cu lanțuri, plimbare cam de 10 minute sub soarele Budapestei, habar nu aveam că voi da de acest cutremurător omagiu. Am bănuit că opera se referea la pomenirea celor care s-au sinucis în apele fluviului și că pantofii pescuiți, învechiți și triști, erau cei autentici. Câtă naivitate! 

Sculpturile de pe promenadă au fost surpriza reîntâlnirii cu Buda și Pesta. Nu citisem, nu aflasem. Dar pentru toate e un început. You're not walking in my shoes.

Catedralele, monumentele ori palatele fotografiate și postate aici mai jos sunt, da, ce previzibil, exact acelea pe care le recomandă orice ghid, tipărit sau vorbit. Dar așa le-am văzut eu.

Ungurii își renovează, întrețin și promovează bine arhitectura. Politică ori religioasă. Ar fi și păcat de plânsul Dunării prin inima lor să nu iasă din asta o capodoperă. Artistică ori măcar turistică.

De văzut le revedeam. Timpul trecut peste mine și peste oraș îmi spunea că așa cum ți-ai orânduit amintirile, așa îți va fi viitorul. Și că e bine, dar mai întâi e greu, să faci pace cu trecutul. Și că Panta rei și Carpe Diem. Și că is Water under the Bridge.

M-am mai înveselit cu statuile stradale care au inundat, jucăuș, toată Europa - la noi am văzut în Ploiești și în Craiova, dar cu siguranță sunt în mai multe orașe.

Dar ajungă-ne cu vorba, haideți la poze. Recunoașteți clădirile, da? Că doar toți suntem un pic umblați!












































































































Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Volvede!

Volvede , cânta tatăl din spectacolul din Santiago de Compostela. Întoarce-te! Embrace Your Place , scria pe mașina de lângă Catedrala din Porto. Nici nu plecasem și îndemnul era Embrace Your Place. La capătul călătoriei, o viață și un drum mai târziu, Volvede , striga un tată într-un spectacol despre copiii lui rătăciți. Manqua Lucrezia , striga italianca din grup și anunța cine lipsea. Cine cui îi lipsea, cine cui de cine îi era dor, nu mai nimerea Universul cum să anunțe că mama era și ea acolo, era lipsă, era dorită, lipsea sau îi era dor. Pe strada cu spectacolul unde răsunase urletul de dor și iubire Volvede! Volver , cânta Penelope în filmul lui Almodovar. Volver era și filmul. Cântec pentru o mamă moartă. Sau nu. Încă pitită pe-aici. Să stau acasă, să îmi îmbrățișez locul, să mă bucur de ce am, să mă întorc și să înfloresc pe loc.  Mindfulness în Tatăl Nostru am găsit că există: Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Adică, da, bine, e eternă, e promisă cre...

Cea mai bună dintre zilele posibile

 ... este Azi și este ziua în care îți spun că te iubesc. Așa. Dragul meu Mon Amour, Vreau să-mi trăiesc la lumină, cu bucurie, cu public chiar, iubirea. Iubirea nu e ceva murdar ce se ascunde. Dacă o ascunzi și dacă minți pentru ea, nu e iubire. Iubirea crește și înflorește în lumină și în adevăr. Când o sufoci, nu e iubire, e un strigăt de ajutor. Eu ofer, simt, trăiesc. Cine nu primește și nu se bucură de iubire în lumină încă nu e vindecat și nu se poate bucura de ea. Doamne, ajută-i să simtă iubirea! Și Atunci a fost tot Azi: Un fel de pastișă după Naum: Orașul avea o singură stradă Strada avea un singur sens Sensul avea un singur număr Numărul avea o singură cifră Cifra avea un singur chip Chipul din oglindă.    Trei și cu trei și cu trei: În cel mai mic loc din lume mi-a căzut cerul în cap de cele mai multe ori. În locul meu nu e nimeni. Trei și trei și cu trei fac unu. S-au terminat dicționarele și toate cuvintele, Vine vântul să mai spună ceva și să descuie. Plou...

Aproape ultima noapte de dragoste

Dragul meu Mon Amour, Scrisoarea ține un pic azi locul poemelor. Se joacă și ea.  Penultima noapte de dragoste ar fi fost prea matematic, matematică. E aproape ultima, nu știm când va fi ultima. Iubește-mă în gând până va veni prima noapte de război. De fapt, știi? Războiul e ca dragostea pe lume, nu încetează niciodată și doar când te arde pe tine crezi că e adevărat. Război e și mâine, e și acum, ca iubirea, ca rugăciunea, mereu cineva undeva mărturisește și se-mpărtășește.  Iubește-mă în gând, Mon Amour, în gânduri și șoapte, că nu știi când vine ea, ultima noapte. Foto: Ștefan Luchian - Trandafiri