Treceți la conținutul principal

Orașul e gol, toți diavolii-s la țară

Moșii de vară dinaintea Rusaliilor umplu tramvaiele dinspre biserici cu pungi foșnitoare, grele de vin și colivă, pilaf și bomboane. Pungile se sufocă, bine strânse la gât cu alte pungi, să nu cadă, să nu se verse, să nu, Doamne ferește, ajungă vreun bob de grâu și orez la vreun străin, singur și flămând.

Bugetarii creștini au văzut pe telefoane ce vreme e la mare și ce trafic e pe DN1 și au ales să dea o fugă de trei zile sfinte la țară.

Bugetarii tineri, cei singuri și cei abia certați, de Paște, cu neamurile vii de la țară au ales să dea comandă de pizza la glovo și să rămână acasă, cu urechea ciulită la lift.

Băieții din Sri Lanka și Bangladesh sunt musulmani și hinduși, nu țin Rusaliile creștinilor, doar le duc șaorme și burgeri copiilor singuri și flămânzi rămași acasă, la Netflix and chill.

Băieții din Sri Lanka și Bangladesh stau cu ochii în telefon și cu arma la picior – cutiile hrănitoare de plastic roz tazz și galben glovo sunt gata de încărcat șaorme, burgeri și pizze.

Băieții din Sri Lanka și Bangladesh muncesc muți cu ochii-n ecrane, în fața magazinului de cărți unde cărțile au ajuns în ultimul rând, pe ultimul raft, pentru atunci când n-ai încotro și, dacă n-ai ales un termos, un breloc, o sticlă, o cană sau o sacoșă, ajungi să pui mâna pe carte.

În mall vezi cine i-a greșit șefului de curând, tinerii triști dau restul târziu, așteptând la rândul lor restul, pentru o plată mică, de bere, răsplata zilelor în care nu pot pleca la mare, la țară, acasă, unde li s-au adunat rudele libere de la oraș.

About My Father și Book Club: The Next Chapter, comedii de sâmbătă, rulează și storc, la noi și în toată lumea, de bani și nostalgie, rădăcinile italiene. Nu te poți supăra pe Hollywood că face ce știe cel mai bine să facă, avere din emoție. 

Sicilia și Toscana, gusturi italiene și amoruri italienești, paste și vin, lacrimi de Moșii de vară într-un mall gol.

 Dorul de Italia stins cu filme despre italieni era visul zilei. Cel adevărat s-a stins.







 ***

a. Titlu inspirat, nu furat. Parafrază după replica din Furtuna lui Shakespeare Hell is empty and all the devils are here

b. Foto din Cefalu-Sicilia, 2014, și Bergamo-Lombardia, 2015.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Un bilet de dragoste, fără Adio și fără Griji: NO WORRIES, CĂTĂLINICIKA!

Am fost la spectacolul NO WORRIES, CÃTÃLINICIKA! de la Teatrul de Artã București. În distribuție i-am văzut pe Nadiana Sălăgean, Alexandra Răduțã, Adelina Toma și Sorin Manea. Regia este a Alexandrei Tofan, textul este al Adelinei Toma. Piesa este copilul Adelinei și un pic nepotul lui Mimi, omul care a moșit și nășit (la atelierul lui de dramaturgie) sute de texte și suflete, cu o răbdare de bijutier. Dar gata cu laudele pentru domnul nostru Brănescu, să ne întoarcem la New York.  E un personaj în “Shakespeare in Love” care juca dădaca din “Romeo și Julieta”, iar la o băută într-o cârciumă, într-un dialog de agățat o fată, îi spune ăleia cum că el e actor și e distribuit într-un spectacol. “A, da? Și despre ce e?”, întreabă fata. “Păi, să vezi, e vorba despre o dădacă”... Sau, dacă vreți, mi-a amintit de monologul lui Celentano către prima lui casă pe care nu o mai poate vedea, nu o mai poate avea, dar pe care nu a uitat-o. Casa, da 😊  Așa am văzut eu în spectacolul de la Te...

Aproape ultima noapte de dragoste

Dragul meu Mon Amour, Scrisoarea ține un pic azi locul poemelor. Se joacă și ea.  Penultima noapte de dragoste ar fi fost prea matematic, matematică. E aproape ultima, nu știm când va fi ultima. Iubește-mă în gând până va veni prima noapte de război. De fapt, știi? Războiul e ca dragostea pe lume, nu încetează niciodată și doar când te arde pe tine crezi că e adevărat. Război e și mâine, e și acum, ca iubirea, ca rugăciunea, mereu cineva undeva mărturisește și se-mpărtășește.  Iubește-mă în gând, Mon Amour, în gânduri și șoapte, că nu știi când vine ea, ultima noapte. Foto: Ștefan Luchian - Trandafiri

Hai să ne facem o Groenlandă a noastră!

Hai să fugim, să ne facem o Groenlandă a noastră!  S-a terminat istoria. S-a isprăvit și timpul.  Acum e loc de fugit.  La capătul lumii ne facem istoria noastră. Să o scriem încet, pe gheață, pe dune și valuri. Nu cu adami, nu cu magellani, fără columbi și eve. Cu ochii în ochii tăi, că de dor nu le mai știu nici culoarea.  Ești mai aproape ca suflarea mea.  Ești mai blând ca o bătaie de inimă.  Ți-e dor să fugi și nu știi cu cine ? Hai, fugi cu mine. Nu mai avem loc aici.  Croiește-mi o Groenlandă, mon amour.  Îngheață-mă în brațele tale, îți spun eu povești.  PS - proză scurtă în poem: Nu, eu nu plec. M-am hotărât să nu plec eu. Și să te ocolesc ar fi tot o plecare și nu vreau să ies eu prima din scenă.  ( Știi de ce nu plec, de ce nu mă sinucid? Filmul norvegian din seara asta mi-a dat motivele lui, dar eu nu fac asta, pentru că nu te-aș mai vedea pe tine. Dacă plec eu, te las nevăzut pe lumea asta. Cine să te mai vadă cu ochii mei? ...