luni, 7 septembrie 2009
"Oedipul" şi Liverpool
Îi dau vecinei de blog Diacritica o mână de ajutor pe ogorul pedagogic şi încerc să rezolv o problemă organică.
Haideţi să evităm perfectul compus după Liverpool. Pe cuvânt de onoare, îmi vine să-i închid omului televizorul în plin buletin sportiv când aud că "Liverpool a câştigat" sau "Liverpool a început". Vă rog din suflet să punem prezentul, dacă verbul nu începe şi el cu vocală, situaţie în care căutăm unul civilizat, cu o consoană: Liverpool câştigă, Liverpool pierde. OK, dude?
Cu Oedip a fost chiar o surpriză neplăcută. Ascultam la radio cronica despre festivalul Enescu şi aud două doamne care se întreceau în relatări despre operă. "Oedipul a făcut" şi "Oedipul a dres". Mesdames, în van îmi vorbiţi despre operă şi festival de muzică, dacă nu ştiţi să evitaţi o grosolănie pe post.
Haideţi să evităm perfectul compus după Liverpool. Pe cuvânt de onoare, îmi vine să-i închid omului televizorul în plin buletin sportiv când aud că "Liverpool a câştigat" sau "Liverpool a început". Vă rog din suflet să punem prezentul, dacă verbul nu începe şi el cu vocală, situaţie în care căutăm unul civilizat, cu o consoană: Liverpool câştigă, Liverpool pierde. OK, dude?
Cu Oedip a fost chiar o surpriză neplăcută. Ascultam la radio cronica despre festivalul Enescu şi aud două doamne care se întreceau în relatări despre operă. "Oedipul a făcut" şi "Oedipul a dres". Mesdames, în van îmi vorbiţi despre operă şi festival de muzică, dacă nu ştiţi să evitaţi o grosolănie pe post.
Amanta din gând şi-un pic de colivă
"Who's cheating?" – episcopul Londrei şi-a început, cu această întrebare-citat, predica de la pomenirea de 10 ani a Prinţesei Diana, pe 31 august 2007. Acum o săptămână s-au împlinit 12 ani de la moartea ei, dar toţi eram ocupaţi să-i numărăm...fanii lui Michael.
Numai o faţă bisericească, dincolo de orice comentarii, o putea răzbuna pe Diana cu o astfel de întrebare, reamintită, pasămite, în contextul unei întâmplări de la un azil de bătrâni.
Monogamia este un construct cultural, o creaţie eminamente bisericească, apărută pentru mai puţină promiscuitate între oameni şi pentru un oarecare control demografic, deci al moştenirii averilor. Ea rămâne un construct cultural, deci asimilabil creierului nostru doar prin dureros exerciţiu şi educaţie.
Dacă ar fi după pornirile naturale, am mângâia şi am săruta şi am avea moştenitori oriunde ne-ar face cu ochiul plăcerile lumii. Ceea ce nu e condamnabil şi nici ruşinos, căci e omenesc.
Nu degeaba se spune că păcătuim cu gândul, cu vorba şi cu fapta. Pentru că a o aduce acasă pentru o singură noapte fierbinte şi a te gândi la ea în timp ce faci dragoste cu the wedded wife e cam acelaşi lucru.
Acum pe bune: e nesănătos, e inuman şi chiar nedrept să te mulţumească o jumătate de secol orgasmele şi sărutările de la o singură femeie.
Am cunoscut ambele feţe ale monedei şi de aceea am vrut, măcar datorită mie, înţeleapta şi înşelata, să fie pe faţa pământului o amantă din faţa căreia nevasta să se dea la o parte. Am vrut ca toată lumea să fie fericită.
În altă ordine de idei, nu-mi spuneţi că nu vă impresionează soarta pe care a avut-o iubirea dintre Charles şi Camilla. O dragoste care a avut de toate, de la a înşela, a aştepta, a divorţa, a fi văduv, a ţine doliu până la a împlini iubirea vieţii.
Nu toată lumea are „tăria” de a se opune, când îşi întâlneşte dragostea vieţii, cu o asemenea replică: „Nu pot, sunt măritată!”.
Şi acum, foarte pe scurt, despre al doilea tabu. Coliva.
Nu e mare scofală, nu e nici vreun tratat de neproliferare a armelor nucleare să faci colivă. Aura de imposibil din jurul ei s-a creat din cauza momentului în care se prepără şi, de către unii, se şi mănâncă. Însă pregătirea ei nu e deloc complicată, vă spun pentru că a trebuit să învăţ să fac.
După ce decorezi şi duci la biserică o colivă făcută de mâna ta, eşti gata de toate războaiele lumii.
Numai o faţă bisericească, dincolo de orice comentarii, o putea răzbuna pe Diana cu o astfel de întrebare, reamintită, pasămite, în contextul unei întâmplări de la un azil de bătrâni.
Monogamia este un construct cultural, o creaţie eminamente bisericească, apărută pentru mai puţină promiscuitate între oameni şi pentru un oarecare control demografic, deci al moştenirii averilor. Ea rămâne un construct cultural, deci asimilabil creierului nostru doar prin dureros exerciţiu şi educaţie.
Dacă ar fi după pornirile naturale, am mângâia şi am săruta şi am avea moştenitori oriunde ne-ar face cu ochiul plăcerile lumii. Ceea ce nu e condamnabil şi nici ruşinos, căci e omenesc.
Nu degeaba se spune că păcătuim cu gândul, cu vorba şi cu fapta. Pentru că a o aduce acasă pentru o singură noapte fierbinte şi a te gândi la ea în timp ce faci dragoste cu the wedded wife e cam acelaşi lucru.
Acum pe bune: e nesănătos, e inuman şi chiar nedrept să te mulţumească o jumătate de secol orgasmele şi sărutările de la o singură femeie.
Am cunoscut ambele feţe ale monedei şi de aceea am vrut, măcar datorită mie, înţeleapta şi înşelata, să fie pe faţa pământului o amantă din faţa căreia nevasta să se dea la o parte. Am vrut ca toată lumea să fie fericită.
În altă ordine de idei, nu-mi spuneţi că nu vă impresionează soarta pe care a avut-o iubirea dintre Charles şi Camilla. O dragoste care a avut de toate, de la a înşela, a aştepta, a divorţa, a fi văduv, a ţine doliu până la a împlini iubirea vieţii.
Nu toată lumea are „tăria” de a se opune, când îşi întâlneşte dragostea vieţii, cu o asemenea replică: „Nu pot, sunt măritată!”.
Şi acum, foarte pe scurt, despre al doilea tabu. Coliva.
Nu e mare scofală, nu e nici vreun tratat de neproliferare a armelor nucleare să faci colivă. Aura de imposibil din jurul ei s-a creat din cauza momentului în care se prepără şi, de către unii, se şi mănâncă. Însă pregătirea ei nu e deloc complicată, vă spun pentru că a trebuit să învăţ să fac.
După ce decorezi şi duci la biserică o colivă făcută de mâna ta, eşti gata de toate războaiele lumii.
duminică, 6 septembrie 2009
Quentin Tarantino, Ladies & Gentlemen!
Inglourious Basterds. Un film cum n-am mai văzut de mult. Sau n-am mai văzut decât la QT, aici şi scenarist, şi regizor.
Nu vă spun povestea, îl veţi vedea şi nu are rost să vă stric bucuria. Cum merg mână-n mână inteligenţa cu trădarea şi scăparea pielii, cum o istorie contrafactuală şi o violenţă a la "Fight Club", al lui David Fincher pot defula nespusele şi bine ascunsele dorinţe, asta pot să vă spun.
Umorul. Să nu uit umorul. Ca stăpân absolut pe ce voia să spună şi cum voia să spună, QT îşi permite să glumească. Se joacă din efecte de montaj şi din rapeluri cinematografice - vă va face să muriţi de plăcere Brad Pitt în pielea lui Marlon Brando ca "Naş".
Aaaa, încă ceva. Filmul nu vi-l strică nicio poveste colaterală de dragoste, e pe cale să se ivească o tentativă de pasiune, dar se termină cinstit, se împuşcă reciproc.
Enjoy!!
sâmbătă, 5 septembrie 2009
Duminică la ora 6
O seară la Palatul Mogoşoaia de la ora 18, pe 6 septembrie. De ce? Din trei motive. Pentru "Duminică la ora 6", filmul uitat al lui Pintilie.
Pentru un palat cu un lac.
Şi pentru că Ei se uită la Lună câteodată: aici sau aşa şi în felul ăsta. Totul spus the best way.
"eclipsa de soare intră resemnată în Uniunea Europeană
ca o plată pentru tot ce n-ai vrut
n-ai votat
n-ai dăruit"
(Dan Mircea Cipariu, Enter, Visa Poems)
(Foto: 13 iunie 2009, Mogoşoaia Andreei şi a lui Leo, by Vasi)
vineri, 4 septembrie 2009
Rushdie. Dezamăgirea
Nu e titlul ultimei lui cărţi.
M-a cucerit după ce am citit "Copiii din miezul nopţii", m-a convins cu "Shalimar clovnul" şi m-a amăgit cu "Versetele satanice". Preferate au rămas "Shalimar..." şi "Orient, Occident".
Cel mai nou roman, "Seducătoarea din Florenţa", m-a dezamăgit. Poate pentru că a început să publice o carte pe an, ca manualele de chimie, anul şi ediţia? Dar şi chimia aia e mereu aceeaşi. Sau poate pentru că lumea despre care ştie el să scrie nu e lumea europeană şi femeile pe care le cunoaşte el cel mai bine nu-s îndrăgostitele vestului, ci ale Răsăritului.
Sir SR, ia şi dumneata o pauză de vreo cinci ani şi apoi publică. Zău... E păcat!
M-a cucerit după ce am citit "Copiii din miezul nopţii", m-a convins cu "Shalimar clovnul" şi m-a amăgit cu "Versetele satanice". Preferate au rămas "Shalimar..." şi "Orient, Occident".
Cel mai nou roman, "Seducătoarea din Florenţa", m-a dezamăgit. Poate pentru că a început să publice o carte pe an, ca manualele de chimie, anul şi ediţia? Dar şi chimia aia e mereu aceeaşi. Sau poate pentru că lumea despre care ştie el să scrie nu e lumea europeană şi femeile pe care le cunoaşte el cel mai bine nu-s îndrăgostitele vestului, ci ale Răsăritului.
Sir SR, ia şi dumneata o pauză de vreo cinci ani şi apoi publică. Zău... E păcat!
joi, 3 septembrie 2009
Ia-ţi o cafea şi du-te la geam. Ce vezi?
Nu te mai uita la televizor. Ia o pauză. Uite, în timp ce tu credeai că se schimbă lumea printr-o demisie, printr-o candidatură şi alte plictiseli, în lume se întâmplă că:
Asta mică, Irina - "Carrie" (aşa i-am zis eu, după personajul guru al modei din Sex and the City) se îndrăgosteşte şi o face frumos, pentru că el îşi pune frişcă în cafea şi ea observă.
De la Braşov vin ruşii cu balalaici şi lacrimi, cum să fie toamna dacă nu à la russe şi gospodin F are grijă să nu ratăm momentul.
Sigur că primul care ne-a dat ştirea a fost Cristi, dar noi ne uitam după dude şi lifturi, cum să observăm?
Mi-am luat o cafea, am închis totul din telecomandă şi oficial am intrat în holidays mood.
Asta mică, Irina - "Carrie" (aşa i-am zis eu, după personajul guru al modei din Sex and the City) se îndrăgosteşte şi o face frumos, pentru că el îşi pune frişcă în cafea şi ea observă.
De la Braşov vin ruşii cu balalaici şi lacrimi, cum să fie toamna dacă nu à la russe şi gospodin F are grijă să nu ratăm momentul.
Sigur că primul care ne-a dat ştirea a fost Cristi, dar noi ne uitam după dude şi lifturi, cum să observăm?
Mi-am luat o cafea, am închis totul din telecomandă şi oficial am intrat în holidays mood.
miercuri, 2 septembrie 2009
O prejudecată mică pentru om...
Era o blind date şi ne-am dus la film. Prietenul meu era în scaun cu rotile. Lucru care ne-a dat acces la un lift special şi la extremă politeţe din partea plasatorilor sau cum îi cheamă pe ăia de te întâmpină să-ţi rupă biletele.
Mai aveam să ne spunem ceva, deci după film am ales un loc de pe undeva pe lângă chei. Cred că spre Regie, nu mai ştiu exact, era acum vreo opt ani.
La intrarea în bar, o fată mi se adresează: „Nu aveţi voie să cerşiţi aici!”
Vă jur că pe mine m-a blocat câteva secunde, iar când mi-am revenit mă gândeam doar la cum s-o fi simţit M. El zâmbea, pentru că era obişnuit.
M-am uitat repede pe lângă mine: da, eram cum ştiam, şi încălţată, şi îmbrăcată, ba chiar şi parfumată. Prietenul era şi el îmbrăcat, fără carton în braţe, doar cu ochelarii de soare şi cheile de la maşină. Nimic în neregulă.
Tipa de la intrare realizează ce-a spus sau cel puţin aşa a dat de înţeles, după onomatopeea „Aaaaa-ah”. Şi apoi „Vă rog să mă scuzaţi, poftiţi!”
Întâmplarea face parte din calvarul prejudecăţilor noastre şi nu aş fi evocat-o dacă Sabina nu mi-ar fi vorbit despre un proiect pe care îl susţine.
Vi-l propun şi eu vouă: mai multe detalii aici şi treceţi la fapte aici.
Mai aveam să ne spunem ceva, deci după film am ales un loc de pe undeva pe lângă chei. Cred că spre Regie, nu mai ştiu exact, era acum vreo opt ani.
La intrarea în bar, o fată mi se adresează: „Nu aveţi voie să cerşiţi aici!”
Vă jur că pe mine m-a blocat câteva secunde, iar când mi-am revenit mă gândeam doar la cum s-o fi simţit M. El zâmbea, pentru că era obişnuit.
M-am uitat repede pe lângă mine: da, eram cum ştiam, şi încălţată, şi îmbrăcată, ba chiar şi parfumată. Prietenul era şi el îmbrăcat, fără carton în braţe, doar cu ochelarii de soare şi cheile de la maşină. Nimic în neregulă.
Tipa de la intrare realizează ce-a spus sau cel puţin aşa a dat de înţeles, după onomatopeea „Aaaaa-ah”. Şi apoi „Vă rog să mă scuzaţi, poftiţi!”
Întâmplarea face parte din calvarul prejudecăţilor noastre şi nu aş fi evocat-o dacă Sabina nu mi-ar fi vorbit despre un proiect pe care îl susţine.
Vi-l propun şi eu vouă: mai multe detalii aici şi treceţi la fapte aici.
Am apărut în Cancan
Alături de blogurile lui Mihai Mălaimare şi al Anutzei, fostă ziaristă din Cluj care a plecat din ţară.
Cică noi suntem Top 3 de azi, într-un clasament al blogurilor pe care îl face Cancan de câteva zile.
Cu voia dumneavoastră, felicitările, masa şi dansul le primim sub formă de comentarii.
Mulţumesc, Simona, mulţumesc, Maia Morgenstern, pentru amintirea care ne-a dus în Cancan şi mulţumesc companiei cu P care a făcut acel reportofon ce n-a mers decât 4-5 ore în 10 ani.
Cică noi suntem Top 3 de azi, într-un clasament al blogurilor pe care îl face Cancan de câteva zile.
Cu voia dumneavoastră, felicitările, masa şi dansul le primim sub formă de comentarii.
Mulţumesc, Simona, mulţumesc, Maia Morgenstern, pentru amintirea care ne-a dus în Cancan şi mulţumesc companiei cu P care a făcut acel reportofon ce n-a mers decât 4-5 ore în 10 ani.
Fantezii în lift: oops, ups & downs
Când o femeie are o fantezie, trebuie să faci totul pentru a o satisface. Well, "ămengarăduuatamengarădu":
Cineva a făcut odată, la o emisiune despre filme, un material foarte reuşit despre apariţia şi rolul valizei: că anunţă o despărţire, că a o face şi a o desface sunt momente-cheie în cum decurge relaţia personajelor, că mărimea, culoarea şi numărul valizelor spun dacă vom avea o comedie, un film de aventuri..şi aşa mai departe.
Nu am acum timp de un decupaj prea detaliat şi nici de o listă completă a scenelor în care apare liftul în filme. Mie îmi plac două genuri de scene petrecute în lift: când evadează ei prin plafon şi când blochează el liftul, ca să se certe, adică să se împace cu ea. Dar destul despre mine.
Iată mica, dar bine intenţionata mea listă:
Fatal Attraction - Michael Douglas şi Glenn Close, prima partidă
Rain Man - Dustin Hoffman şi Valeria Golino, primul lui sărut, cu tot cu lecţia introductivă
The Departed - Matt Damon şi Vera Farmiga, idilă născută în liftul de la serviciu
(Surse foto: Desiree Hayes - flickr, guitarsandaudio.com, zazzle.com)
Cineva a făcut odată, la o emisiune despre filme, un material foarte reuşit despre apariţia şi rolul valizei: că anunţă o despărţire, că a o face şi a o desface sunt momente-cheie în cum decurge relaţia personajelor, că mărimea, culoarea şi numărul valizelor spun dacă vom avea o comedie, un film de aventuri..şi aşa mai departe.
Nu am acum timp de un decupaj prea detaliat şi nici de o listă completă a scenelor în care apare liftul în filme. Mie îmi plac două genuri de scene petrecute în lift: când evadează ei prin plafon şi când blochează el liftul, ca să se certe, adică să se împace cu ea. Dar destul despre mine.
Iată mica, dar bine intenţionata mea listă:
Fatal Attraction - Michael Douglas şi Glenn Close, prima partidă
Rain Man - Dustin Hoffman şi Valeria Golino, primul lui sărut, cu tot cu lecţia introductivă
The Departed - Matt Damon şi Vera Farmiga, idilă născută în liftul de la serviciu
(Surse foto: Desiree Hayes - flickr, guitarsandaudio.com, zazzle.com)
marți, 1 septembrie 2009
Aragazul Femeilor Sancho Panza
Femeile - Sancho Panza:
- îşi măsoară semenele după cât de curat au aragazul care Trebuie să fie lună, boboc, ţuţ.
- nu vor să ştie dacă bucătăreasa lucrează la un nou decor pentru teatru sau dacă îşi învaţă cu greu rolul. Ele vor să ştie doar cum arată aragazul.
- adoră gresiafaianţatermopanul şi nu înţeleg ce rost au cărţile, dacă se pot cumpăra direct diplome sau, şi mai direct, posturi.
- se mărită cum le spun mama şi tata, să-şi facă părinţii fericiţi, ca să-şi urce sâmbăta plasele de la Metro (etc) din portbagajul unei maşini conduse de un Bărbat.
- nu votează, dar fumează şi se închină când trec pe lângă biserici.
- au în aragaz un pat al lui Procust, numai că ele nu ştiu asta, iar dacă le spui ceva de-un pat cred că te dai la ele.
- îşi măsoară semenele după cât de curat au aragazul care Trebuie să fie lună, boboc, ţuţ.
- nu vor să ştie dacă bucătăreasa lucrează la un nou decor pentru teatru sau dacă îşi învaţă cu greu rolul. Ele vor să ştie doar cum arată aragazul.
- adoră gresiafaianţatermopanul şi nu înţeleg ce rost au cărţile, dacă se pot cumpăra direct diplome sau, şi mai direct, posturi.
- se mărită cum le spun mama şi tata, să-şi facă părinţii fericiţi, ca să-şi urce sâmbăta plasele de la Metro (etc) din portbagajul unei maşini conduse de un Bărbat.
- nu votează, dar fumează şi se închină când trec pe lângă biserici.
- au în aragaz un pat al lui Procust, numai că ele nu ştiu asta, iar dacă le spui ceva de-un pat cred că te dai la ele.
Ştiri pe scurt
- Mihai Mălaimare a reînceput să scrie pe blog, după o pauză de o lună.
- Pictograma blogului lui Crin Antonescu nu mai e săgeata albastră (!) pe fond galben, cum are PNL prin tradiţie şi logo consacrat, ci literele CA albastre pe fond bleu. Ştiu că de la numele lui, dar răutăcioşii ar putea spune că de la Consiliu de Administraţie. Şi de ce delimitarea de PNL?
- Sibilla e mai bine.
- Pictograma blogului lui Crin Antonescu nu mai e săgeata albastră (!) pe fond galben, cum are PNL prin tradiţie şi logo consacrat, ci literele CA albastre pe fond bleu. Ştiu că de la numele lui, dar răutăcioşii ar putea spune că de la Consiliu de Administraţie. Şi de ce delimitarea de PNL?
- Sibilla e mai bine.
Vous m'aimez toujours, camarade Soleil?
...sau cum am scăpat de agentul care mă credea sursă
Grand amour de la-nceput pân-la sfârşit: cafea, confidenţe, flori, tort, învoiri, sms. Eram mai mult decât colegi. Eram vecini de cartier, de zodie, de facultate.
Numai că atunci când obiectivul i s-a mutat şi interesul i s-a schimbat, a venit despărţirea.
După e-mailurile dese pe care mi le trimitea, deci nu toate cu reply, şi după telefoanele frecvente, deci nu toate cu chef de vorbă din parte-mi, a apăsat un pic mai mult acceleraţia.
Şi i-am luminat faţa, i-am arătat că ştiu şi că vreau să ştie că ştiu:
"Auzi, dar eu ce am? Pe mine de ce nu mă recrutează ăştia?"
Şi de atunci s-a aşternut tăcerea.
Grand amour de la-nceput pân-la sfârşit: cafea, confidenţe, flori, tort, învoiri, sms. Eram mai mult decât colegi. Eram vecini de cartier, de zodie, de facultate.
Numai că atunci când obiectivul i s-a mutat şi interesul i s-a schimbat, a venit despărţirea.
După e-mailurile dese pe care mi le trimitea, deci nu toate cu reply, şi după telefoanele frecvente, deci nu toate cu chef de vorbă din parte-mi, a apăsat un pic mai mult acceleraţia.
Şi i-am luminat faţa, i-am arătat că ştiu şi că vreau să ştie că ştiu:
"Auzi, dar eu ce am? Pe mine de ce nu mă recrutează ăştia?"
Şi de atunci s-a aşternut tăcerea.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)