Toate revistele franţuzeşti scriau, de câteva săptămâni, despre Audrey Tautou în reclama cea nouă la Chanel No. 5. La două zile de la lansarea online, descopăr filmul cu ingredientele perfecţiunii, aşa cum o văd eu: parfum, Orient Express, poveste, iubire.
joi, 7 mai 2009
Soţul Carlei, doi ani de mandat
Nicolas Sarkozy aniversează doi ani de mandat. Pe la ştiri, mai mult la fapt divers, Sarko a îmbogăţit limba franceză cu sarkozeries - nefăcute d-ale lui sau sarkozettes - ministresele protejate.
Voici nişte video cu păţanii, replici şi alte glume a la Sarko. Joyeux annniversaire, Monsieur le President!
Nicolas Sarkozy : Le Top 10 de sa 1° année à l'Elysée
Uploaded by 20Minutes - News videos hot off the press.
Barbatul care o insoteste pe Carla la Londra
(martie 2008)
Cand in urma cu aproape o jumatate de secol, JFK vizita Franta alaturi de frumoasa Jacqueline, el a stiut cum sa se prezinte, constient de carnea proaspata si parfumata pe care o adulmeca presa: ”I am the man who accompanied Jacqueline Kennedy to Paris”.
Celebra de atunci, fraza – gasita la fix de consilierii presedintelui american, ca sa arate cum o femeie atragatoare pune intotdeauna in umbra orice subiect si orice aparitie de politician cu fata lunga – ramane adevarata si astazi si ar putea fi spusa si de le petit Sarko: „Eu sunt barbatul care a insotit-o pe Carla Sarkozy la Londra”.
Coborand din avionul prezidential pe aeroportul londonez, Carla s-a lasat fotografiata purtand o toca a la Jacqueline, identica celei care completa impecabil tinuta Dior purtata de Jacqueline Kennedy in iunie 1961, cand s-a intalnit cu Charles de Gaulle.
Vizita lui Sarko in Marea Britanie este prima a unui presedinte francez la Londra dupa 12 ani. Ultimul a fost Chirac, in mai 1996.
Da, secolul trecut, da, mileniul trecut. De atunci, stirea care a legat, tristement, Franta de Marea Britanie a fost moartea Dianei la Paris, in august 1997.
Din si dupa moartea printesei Diana presa nu a invatat nimic: despre acordurile lungi si plicticoase Sarkozy-Brown s-o scrie – nu s-o scrie, despre discursul lui Sarko in Parlamentul britanic, locul unde s-a nascut democratia moderna, s-o scrie – nu s-o scrie, dar...
Despre pantofii Carlei, fotografia nud a Carlei, geanta si machiajul, dormitorul si micul dejun al Carlei sigur se scrie. Cu plescaituri mari din ochi si falci, se si citeste.
Carla, nu o lua niciodata prin pasaj!
Voici nişte video cu păţanii, replici şi alte glume a la Sarko. Joyeux annniversaire, Monsieur le President!
Nicolas Sarkozy : Le Top 10 de sa 1° année à l'Elysée
Uploaded by 20Minutes - News videos hot off the press.
Barbatul care o insoteste pe Carla la Londra
(martie 2008)
Cand in urma cu aproape o jumatate de secol, JFK vizita Franta alaturi de frumoasa Jacqueline, el a stiut cum sa se prezinte, constient de carnea proaspata si parfumata pe care o adulmeca presa: ”I am the man who accompanied Jacqueline Kennedy to Paris”.
Celebra de atunci, fraza – gasita la fix de consilierii presedintelui american, ca sa arate cum o femeie atragatoare pune intotdeauna in umbra orice subiect si orice aparitie de politician cu fata lunga – ramane adevarata si astazi si ar putea fi spusa si de le petit Sarko: „Eu sunt barbatul care a insotit-o pe Carla Sarkozy la Londra”.
Coborand din avionul prezidential pe aeroportul londonez, Carla s-a lasat fotografiata purtand o toca a la Jacqueline, identica celei care completa impecabil tinuta Dior purtata de Jacqueline Kennedy in iunie 1961, cand s-a intalnit cu Charles de Gaulle.
Vizita lui Sarko in Marea Britanie este prima a unui presedinte francez la Londra dupa 12 ani. Ultimul a fost Chirac, in mai 1996.
Da, secolul trecut, da, mileniul trecut. De atunci, stirea care a legat, tristement, Franta de Marea Britanie a fost moartea Dianei la Paris, in august 1997.
Din si dupa moartea printesei Diana presa nu a invatat nimic: despre acordurile lungi si plicticoase Sarkozy-Brown s-o scrie – nu s-o scrie, despre discursul lui Sarko in Parlamentul britanic, locul unde s-a nascut democratia moderna, s-o scrie – nu s-o scrie, dar...
Despre pantofii Carlei, fotografia nud a Carlei, geanta si machiajul, dormitorul si micul dejun al Carlei sigur se scrie. Cu plescaituri mari din ochi si falci, se si citeste.
Carla, nu o lua niciodata prin pasaj!
miercuri, 6 mai 2009
Invitaţie la nuntă cu Depeche Mode şi Dire Straits
Am primit cea mai frumoasă invitaţie la nuntă Ever! Prietenii mei Andreea şi Leo s-au gândit să dea o petrecere pe 13 iunie, în semn că devin o nouă familie.
Un CD cu 19 piese ale tinereţii noastre, un text vesel, culori nobile, ce mai, la aşa o invitaţie de nota 10 abia aştept nunta din noaptea albă de 13-14 iunie!
76.000 de euro ca să scrii pe blog
...şi pentru asta a fost numit cel mai bun loc de muncă din lume. Aşa a vrut echipa de marketing, ştiu eu bine, dar ideea de money for almost nothing, cu care e asociat blogul, trebuie să ne dea un pic de gândit.
Prezentatorii de ştiri sar de 10 metri în sus dacă îi numeşti prompterişti, că adicătelea ei fac mai mult decât să stea în fund pe scaun şi să arate bine.
Aşa şi cu pânza descărcărilor şi împrietenirilor noastre, blogul. Adică e un fel de stat degeaba să scrii pe blog?
Merci beaucoup, nea concursule pentru turismul australian, le-ai dat apă, fără corali, la moară sudorilor şi sondorilor cetepişti.
Prezentatorii de ştiri sar de 10 metri în sus dacă îi numeşti prompterişti, că adicătelea ei fac mai mult decât să stea în fund pe scaun şi să arate bine.
Aşa şi cu pânza descărcărilor şi împrietenirilor noastre, blogul. Adică e un fel de stat degeaba să scrii pe blog?
Merci beaucoup, nea concursule pentru turismul australian, le-ai dat apă, fără corali, la moară sudorilor şi sondorilor cetepişti.
marți, 5 mai 2009
Aici sau la pachet ?
Tăriceanu s-a întors pe blog. După aproape două luni de tăcere pe blogosferă, se întoarce cu o palmă grea pe obrazul lui TB, cu postarea de astă-seară .
Îl caracterizează "politician de tip fast food". Interesantă etichetă.
Şi bună mişcarea cu schimbarea consilierului de online. Ăsta nou scrie mai bine. Felicitări, domnule Tăriceanu :) !
Îl caracterizează "politician de tip fast food". Interesantă etichetă.
Şi bună mişcarea cu schimbarea consilierului de online. Ăsta nou scrie mai bine. Felicitări, domnule Tăriceanu :) !
Cinco de Mayo
De la fraţii voştri de pe Dunăre, care ştie că nu e pasăre ca porcu', una bucată de la Smokie, Mexican Girl!!!
luni, 4 mai 2009
Ştiţi ceva, talentoşilor? La muncă!
Auziţi, ştiţi ceva? Nu mă interesează prostiile voastre şi minciunile cu care vă faceţi pachetul în fiecare zi.
Mai lăsaţi-mă cu 7 milioane ale voastre pe lună şi ăştilalţi, mai lăsaţi-mă că v-a lovit criza la buget.
Nene, ştii ceva? Scapă cine poate. Nu mă mai frecaţi pe mine, pe banii mei, pe curentul meu, pe timpul meu şi pe nervii mei cu grevele voastre de-a-m..lea.
E cangrena pe noi sută la sută, cred că am şi murit de ceva timp, am început să puţim, dar voi încă vă daţi lebede pe gard cu principii şi legi.
E foame! Mâna la muncă!! Ce, e grea munca? Deh, nene, v-a plăcut cartea, suportaţi consecinţele.
Până una alta
- profesorii - la reciclare, învăţat psihologie, gramatică, dat grade.
- copiii - la privat cu voi sau în străinătate, gata cu gălăgia,
- sindicatele - ciocu mic şi joc de glezne la cules de muşeţel, că v-aţi făcut mumii din d-alde hossu şi costin, pute scaunul sub voi de serelişti ce sunteţi
La mine nu vine nimeni, nene, să-mi dea bani cadou numai pentru că am învăţat şi dat examene 16 ani. Când mi-e foame pun osul la muncă, nu cer bonus de grupă sanguină.
De 14 ani dau jdemii de milioane la asigurările de sănătate şi singura data în viaţă când am avut nevoie de o intervenţie de urgenţă, am plătit de mi s-a scurtcircuitat viaţa personală.
Drug dealerii ăştia de farmacişti scot bani şi pe criză, şi pe război, ai, n-ai, dai. Scot banii fără comentarii şi nu mă duc să fac grevă la Salarii.
Hai, uşcheala la muncă, terminaţi cu tâmpeniile şi talentele, daţi-vă cu săruri pe la nas de talentoşi şi puneţi c...l la muncă!
Mai lăsaţi-mă cu 7 milioane ale voastre pe lună şi ăştilalţi, mai lăsaţi-mă că v-a lovit criza la buget.
Nene, ştii ceva? Scapă cine poate. Nu mă mai frecaţi pe mine, pe banii mei, pe curentul meu, pe timpul meu şi pe nervii mei cu grevele voastre de-a-m..lea.
E cangrena pe noi sută la sută, cred că am şi murit de ceva timp, am început să puţim, dar voi încă vă daţi lebede pe gard cu principii şi legi.
E foame! Mâna la muncă!! Ce, e grea munca? Deh, nene, v-a plăcut cartea, suportaţi consecinţele.
Până una alta
- profesorii - la reciclare, învăţat psihologie, gramatică, dat grade.
- copiii - la privat cu voi sau în străinătate, gata cu gălăgia,
- sindicatele - ciocu mic şi joc de glezne la cules de muşeţel, că v-aţi făcut mumii din d-alde hossu şi costin, pute scaunul sub voi de serelişti ce sunteţi
La mine nu vine nimeni, nene, să-mi dea bani cadou numai pentru că am învăţat şi dat examene 16 ani. Când mi-e foame pun osul la muncă, nu cer bonus de grupă sanguină.
De 14 ani dau jdemii de milioane la asigurările de sănătate şi singura data în viaţă când am avut nevoie de o intervenţie de urgenţă, am plătit de mi s-a scurtcircuitat viaţa personală.
Drug dealerii ăştia de farmacişti scot bani şi pe criză, şi pe război, ai, n-ai, dai. Scot banii fără comentarii şi nu mă duc să fac grevă la Salarii.
Hai, uşcheala la muncă, terminaţi cu tâmpeniile şi talentele, daţi-vă cu săruri pe la nas de talentoşi şi puneţi c...l la muncă!
duminică, 3 mai 2009
Lecturile de duminică: Iapa, capra, porcul...
La un capăt al hambarului cel mare, pe un fel de platformă înălţată, Seniorul stătea deja instalat pe culcuşul său de paie, sub un felinar agăţat de o bîrnă. Avea doisprezece ani şi, în ultima vreme, crescuse cam prea lăbărţat, dar era încă un porc cu aspect maiestuos, arăta înţelept şi binevoitor, cu toate că niciodată nu i se tăiaseră colţii.
Nu după mult timp, începură să sosească şi celelalte animale, fiecare făcîndu-se comod după obiceiul său.
Primii veniră cei trei cîini, Bluebell, Jessie şi Pincher, apoi porcii care se aşezară pe paiele din faţa platformei. Găinile se cocoţară pe pervazurile ferestrelor, porumbeii se suiră, bătînd din aripi, pe căpriorii acoperişului, iar oile şi vacile se aşezară în spatele porcilor şi începură să rumege.
Boxer şi Clover, cei doi cai de tracţiune, intrară împreună, mergînd foarte încet şi atent, cu copitele lor mari şi păroase, de teamă să nu calce vreun animal ascuns în paie.
Clover era o iapă corpolentă cu aspect matern, între două vîrste, care nu-şi recăpătase deloc silueta după cel de-al patrulea mînz. Boxer era un animal enorm, înalt de peste un metru optzeci şi mai puternic decît oricare doi cai normali luaţi la un loc; o dungă albă care-i mergea de-a lungul capului pînă la nas îi dădea un aer destul de stupid şi, de fapt, el nici nu era grozav de inteligent, dar toată lumea îl respecta pentru tăria lui de caracter şi formidabila putere de muncă.
După cai veniră Muriel, capra cea albă şi Benjamin, măgarul. Benjamin era cel mai bătrîn animal de la fermă şi cel mai puţin sociabil. Vorbea rar, iar cînd vorbea, o făcea, de obicei, ca să lanseze cîte o remarcă plină de cinism ― spunea, de exemplu, că Dumnezeu îi dăduse coadă ca să alunge muştele, dar că el ar fi preferat să nu aibă nici coadă, nici muşte.
.....
Ultima sosi pisica, privind în jur, ca de obicei, după locul cel mai călduros şi pînă la sfîrşit se înghesui între Boxer şi Clover; aici se porni pe tors, mulţumită, de-a lungul întregului discurs al Seniorului, fără să asculte nici măcar o singură vorbă.
Toate animalele erau acum prezente, în afară de Moise, corbul domesticit, care dormea pe o prăjină, în umbra porţii din spate a hambarului.
Cînd Seniorul văzu că toate se făcuseră comode şi aşteptau cu atenţia cuvenită, îşi drese glasul şi începu să vorbească:
― Tovarăşi, aţi auzit deja despre visul ciudat pe care l-am avut azi-noapte. Dar am să vorbesc despre vis mai tîrziu. Am altceva de spus la început. Nu cred, tovarăşi, să mai am multe zile de trăit printre voi şi, înainte de a muri, socotesc de datoria mea să vă împărtăşesc înţelepciunea pe care am acumulat-o pînă acum. Am avut o viaţă lungă, am avut mult timp de gîndire pe cînd stăteam singur în cocina mea şi cred că pot spune că am înţeles natura vieţii pe acest pămînt mai bine ca oricare alt animal din ziua de azi. Acestea sînt lucrurile despre care vreau să vă vorbesc.
Deci, tovarăşi, care este natura acestei vieţi a noastre? Să privim lucrurile în faţă: vieţile noastre sînt mizere, pline de trudă şi scurte. Ne naştem, primim exact atîta hrană cît să nu murim, iar aceia dintre noi care sînt capabili s-o facă, sînt obligaţi să muncească pînă la ultima fărîmă de energie; şi, în clipa cînd foloasele pe care le aducem se sfîrşesc, sîntem măcelăriţi cu o cruzime înfiorătoare. Nici un animal din Anglia nu cunoaşte ce sînt acelea fericirea sau tihna, după ce împlineşte vîrsta de un an. Nici un animal din Anglia nu este liber. Viaţa unui animal înseamnă mizerie şi sclavie: iată adevărul curat.
(GEORGE ORWELL, FERMA ANIMALELOR)
Nu după mult timp, începură să sosească şi celelalte animale, fiecare făcîndu-se comod după obiceiul său.
Primii veniră cei trei cîini, Bluebell, Jessie şi Pincher, apoi porcii care se aşezară pe paiele din faţa platformei. Găinile se cocoţară pe pervazurile ferestrelor, porumbeii se suiră, bătînd din aripi, pe căpriorii acoperişului, iar oile şi vacile se aşezară în spatele porcilor şi începură să rumege.
Boxer şi Clover, cei doi cai de tracţiune, intrară împreună, mergînd foarte încet şi atent, cu copitele lor mari şi păroase, de teamă să nu calce vreun animal ascuns în paie.
Clover era o iapă corpolentă cu aspect matern, între două vîrste, care nu-şi recăpătase deloc silueta după cel de-al patrulea mînz. Boxer era un animal enorm, înalt de peste un metru optzeci şi mai puternic decît oricare doi cai normali luaţi la un loc; o dungă albă care-i mergea de-a lungul capului pînă la nas îi dădea un aer destul de stupid şi, de fapt, el nici nu era grozav de inteligent, dar toată lumea îl respecta pentru tăria lui de caracter şi formidabila putere de muncă.
După cai veniră Muriel, capra cea albă şi Benjamin, măgarul. Benjamin era cel mai bătrîn animal de la fermă şi cel mai puţin sociabil. Vorbea rar, iar cînd vorbea, o făcea, de obicei, ca să lanseze cîte o remarcă plină de cinism ― spunea, de exemplu, că Dumnezeu îi dăduse coadă ca să alunge muştele, dar că el ar fi preferat să nu aibă nici coadă, nici muşte.
.....
Ultima sosi pisica, privind în jur, ca de obicei, după locul cel mai călduros şi pînă la sfîrşit se înghesui între Boxer şi Clover; aici se porni pe tors, mulţumită, de-a lungul întregului discurs al Seniorului, fără să asculte nici măcar o singură vorbă.
Toate animalele erau acum prezente, în afară de Moise, corbul domesticit, care dormea pe o prăjină, în umbra porţii din spate a hambarului.
Cînd Seniorul văzu că toate se făcuseră comode şi aşteptau cu atenţia cuvenită, îşi drese glasul şi începu să vorbească:
― Tovarăşi, aţi auzit deja despre visul ciudat pe care l-am avut azi-noapte. Dar am să vorbesc despre vis mai tîrziu. Am altceva de spus la început. Nu cred, tovarăşi, să mai am multe zile de trăit printre voi şi, înainte de a muri, socotesc de datoria mea să vă împărtăşesc înţelepciunea pe care am acumulat-o pînă acum. Am avut o viaţă lungă, am avut mult timp de gîndire pe cînd stăteam singur în cocina mea şi cred că pot spune că am înţeles natura vieţii pe acest pămînt mai bine ca oricare alt animal din ziua de azi. Acestea sînt lucrurile despre care vreau să vă vorbesc.
Deci, tovarăşi, care este natura acestei vieţi a noastre? Să privim lucrurile în faţă: vieţile noastre sînt mizere, pline de trudă şi scurte. Ne naştem, primim exact atîta hrană cît să nu murim, iar aceia dintre noi care sînt capabili s-o facă, sînt obligaţi să muncească pînă la ultima fărîmă de energie; şi, în clipa cînd foloasele pe care le aducem se sfîrşesc, sîntem măcelăriţi cu o cruzime înfiorătoare. Nici un animal din Anglia nu cunoaşte ce sînt acelea fericirea sau tihna, după ce împlineşte vîrsta de un an. Nici un animal din Anglia nu este liber. Viaţa unui animal înseamnă mizerie şi sclavie: iată adevărul curat.
(GEORGE ORWELL, FERMA ANIMALELOR)
sâmbătă, 2 mai 2009
În apărarea lui Boogie
Nu ştiu de ce l-a etichetat Antena 1 "dramă". Eu am râs tot filmul. Singurul lui defect - sunetul. Dar deh, era 2008, început de criză, condiţii în consecinţă.
Avem aici o comedie simpatică, filmată curat, jucată cu plăcere, aproape un ciné-vérité. Băieţii răi sunt (şi) cei mai buni familişti.
Recunosc, nu am fost anul trecut să-l văd la cinema, influenţată de poveştile că nu-i un film bun. Mare greşeală.
Boogie, eşti ok!
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)