luni, 6 aprilie 2009
Te iubesc. Răspunsuri posibile
A.
- Te iubesc
- M-am emoţionat
B.
- Te iubesc
- Şi eu ce vină am?
C.
- Te iubesc
- Şi eu pe tine
D.
- Je t'aime
- Moi non plus
O fi de la albul din cireşi, o fi de la sfârşitul unei săptămâni lungi şi obositoare, o fi de la atâta lumină. Dar e.
- Te iubesc
- M-am emoţionat
B.
- Te iubesc
- Şi eu ce vină am?
C.
- Te iubesc
- Şi eu pe tine
D.
- Je t'aime
- Moi non plus
O fi de la albul din cireşi, o fi de la sfârşitul unei săptămâni lungi şi obositoare, o fi de la atâta lumină. Dar e.
duminică, 5 aprilie 2009
Lecturile de duminică: Brutărie, lăptărie, băcănie
Copiii, cînd intră vara pe uşa sofrageriei, prăpădiţi de murdari şi rupţi, după ce o după-amiază întreagă au bătut mingea, au obrajii Olguţei. Aceşti obraji sînt gloria sîngelui. Dar şi ochii, în negru, erau la fel cu obrajii. Şi buzele, în roş, erau la fel cu ochii. Numai capul i se vedea, aprins în aroma agerii tinereţe, deasupra mormanului de stofă care-i înghiţise trupul.
Tăcea cu vioiciune. Tăcea cu absolută sinceritate a obrajilor, a ochilor şi a buzelor. Sufletul abdicase: culoare în obraji, privire în ochi, umezeală pe buze, era adînc avînt de sevă pentru faptul fraged al fericirii.
― Îmi pare bine că te văd, Olguţa.
Un prietin îţi oferă la el acasă, ca aperitiv, o tartină cu icre negre. Crusta pîniţii e blondă şi sună sfărmicios ca o cojiţă de purcel fript; miezul e o spumă de aluat pufos; untul, pur ca privirea vacii; icrele, boabă cu boabă delectabile în gură cum sînt mărgăritarele în şirag.
Minunea comestibilă e cumpărată, amănunt cu amănunt, de la brutărie, lăptărie, băcănie. La rîndul tău, cu bani identici, vei oferi prietenului o identică sinteză de delicii. Te opreşti, din întîmplare, lîngă un zidar care mănîncă pe o schelă. L-ai văzut din depărtare. Îl admiri. Apetitul său franc, în decorul muncii oprite ― var, cărămidă şi căldări ― dă seducţiuni imperioase pînii care rîde lat, măslinii brune şi-ndrăcit sărate, şi slăninii vărgate cu cioric ardeiat. Te uiţi la schelă, te uiţi la zidar, înghiţi. Se întîmplă să te vadă şi, spontan, să-ţi taie cu cuţitul o felie de pîne, una de slănină şi să ţi le ofere cordial.
(Ionel Teodoreanu - La Medeleni)
Tăcea cu vioiciune. Tăcea cu absolută sinceritate a obrajilor, a ochilor şi a buzelor. Sufletul abdicase: culoare în obraji, privire în ochi, umezeală pe buze, era adînc avînt de sevă pentru faptul fraged al fericirii.
― Îmi pare bine că te văd, Olguţa.
Un prietin îţi oferă la el acasă, ca aperitiv, o tartină cu icre negre. Crusta pîniţii e blondă şi sună sfărmicios ca o cojiţă de purcel fript; miezul e o spumă de aluat pufos; untul, pur ca privirea vacii; icrele, boabă cu boabă delectabile în gură cum sînt mărgăritarele în şirag.
Minunea comestibilă e cumpărată, amănunt cu amănunt, de la brutărie, lăptărie, băcănie. La rîndul tău, cu bani identici, vei oferi prietenului o identică sinteză de delicii. Te opreşti, din întîmplare, lîngă un zidar care mănîncă pe o schelă. L-ai văzut din depărtare. Îl admiri. Apetitul său franc, în decorul muncii oprite ― var, cărămidă şi căldări ― dă seducţiuni imperioase pînii care rîde lat, măslinii brune şi-ndrăcit sărate, şi slăninii vărgate cu cioric ardeiat. Te uiţi la schelă, te uiţi la zidar, înghiţi. Se întîmplă să te vadă şi, spontan, să-ţi taie cu cuţitul o felie de pîne, una de slănină şi să ţi le ofere cordial.
(Ionel Teodoreanu - La Medeleni)
sâmbătă, 4 aprilie 2009
Cum îl recitim azi pe Sabin care se săturase de România
Sabin Gherman a lansat acum 10 ani şi mai bine, când bloguri ioc, un manifest care a inflamat România mai ceva ca Gigi sau Elodia, un secol mai târziu.
"M-am săturat de România" se numea articolul lui, apărut în Monitorul de Cluj. În jdemiile de dezbateri de atunci, cam toate la Tucă, ţin minte că CTP l-a întrebat "Domne, dar de Tecuci v-aţi săturat?"
Interesant şi provocator e şi azi textul, lehamitea lui Gherman pe viaţa de român era mai grea decât vorba apăsată contra miticilor.
Gherman este mureşean, alma mater o are la Craiova şi în 2004 "l-a contracandidat" pe Boc la primăria Clujului. A primit 625 de voturi.
M-am săturat de România
"Va trebui să ne trezim. Să recunoaştem că ceea ce se întîmplă acum e o comedie. Dar una în care copiii vă cer o ciocolată şi voi daţi din umeri. În care mereu înfriguraţi căutaţi o pilă pentru orice. În care şuşotiţi pe la colţuri despre vilele celor din poliţie sau din Parlament. O lume sortită împrumutului de la un salariu la altul. Va trebui să vedem că se poate şi altfel. Că sîntem altfel. Că relele cele mari vin de la Bucureşti, de la luxoasele palate în care politicienii se bat fără nici o jenă pe ciolan. Va trebui să vedem că nu ungurii sau nemţii sau burundezii sînt inamicii noştri, ci noi inşine, trăitorii de pe azi pe mîine, obligaţi să furăm şi să înjurăm pe la colţuri. " (16 septembrie 1998) Integral aici
"M-am săturat de România" se numea articolul lui, apărut în Monitorul de Cluj. În jdemiile de dezbateri de atunci, cam toate la Tucă, ţin minte că CTP l-a întrebat "Domne, dar de Tecuci v-aţi săturat?"
Interesant şi provocator e şi azi textul, lehamitea lui Gherman pe viaţa de român era mai grea decât vorba apăsată contra miticilor.
Gherman este mureşean, alma mater o are la Craiova şi în 2004 "l-a contracandidat" pe Boc la primăria Clujului. A primit 625 de voturi.
M-am săturat de România
"Va trebui să ne trezim. Să recunoaştem că ceea ce se întîmplă acum e o comedie. Dar una în care copiii vă cer o ciocolată şi voi daţi din umeri. În care mereu înfriguraţi căutaţi o pilă pentru orice. În care şuşotiţi pe la colţuri despre vilele celor din poliţie sau din Parlament. O lume sortită împrumutului de la un salariu la altul. Va trebui să vedem că se poate şi altfel. Că sîntem altfel. Că relele cele mari vin de la Bucureşti, de la luxoasele palate în care politicienii se bat fără nici o jenă pe ciolan. Va trebui să vedem că nu ungurii sau nemţii sau burundezii sînt inamicii noştri, ci noi inşine, trăitorii de pe azi pe mîine, obligaţi să furăm şi să înjurăm pe la colţuri. " (16 septembrie 1998) Integral aici
Să numărăm oile
Nu v-aţi săturat? Nu v-a ajuns! Ba da? Şi mie. Trei zile deja şi cred că până luni nu scăpăm. Noroc cu telecomanda.
Ofertă pe trei zile:
Joi, 2 aprilie - de la 23:10 am avut „The Assassination of Richard Nixon”, pe TVR 2

Vineri, 3 aprilie - avem de la 1:20 „Crimele din Mica Italie”, pe TCM, un Martin Scorsese care face artă cu De Niro

Sâmbătă, 4 aprilie - pe Cinemax de la 21:00 vom avea „Asasinarea lui Jesse James de către laşul Robert Ford”
Ofertă pe trei zile:
Joi, 2 aprilie - de la 23:10 am avut „The Assassination of Richard Nixon”, pe TVR 2

Vineri, 3 aprilie - avem de la 1:20 „Crimele din Mica Italie”, pe TCM, un Martin Scorsese care face artă cu De Niro

Sâmbătă, 4 aprilie - pe Cinemax de la 21:00 vom avea „Asasinarea lui Jesse James de către laşul Robert Ford”
joi, 2 aprilie 2009
Cred că Silvio ştie ceva
Legitimaţia nr. 11 09 2001

Din cei 180 de presă aniversaţi de România,(ce ironie, tocmai în săptămâna mai plină de lături în capul jurnaliştilor) vreo 15 sunt şi ai mei. La Iaşi se ţine un Congres de Istorie a Presei, deci să nu ratăm momentul suflatului în lumânări. Mai scumpe decât tortul :)
Mai jos, un text de acum un an şi jumătate. Titlul original, "Musca ce mirosea a Chanel", a suferit transformări. Sub timpuri.
Ziariştii au şi ei un serviciu. Merg la muncă, scriu şi îşi iau leafa. Ca şi în alte sute de mii de meserii, şi la ziarişti există ture, de 20, 24, 12 sau 9 ore, depinde de entuziasm, firmă, interes şi profesionalism. În treacăt fie spus, durata orelor petrecute la serviciu nu este direct proporţională cu excelenţa articolului rezultat. Şi uneori, când ei sunt de serviciu, se mai întâmplă să intre avioane în clădiri.
Cred că un ziarist mediocru nu devine genial numai pentru că scrie despre 11 septembrie. A relata despre moartea papei nu te scoate din mediocritate ca să te bage în genialitate, tot aşa cum a fi de serviciu în redacţie în ziua când se alege preşedintele nu te face analist politic.
Întâmplarea, turele şi meseria au făcut să scriu până mi s-a acrit şi despre 11 septembrie, Bin Laden şi WTC, despre alegerea lui Iliescu în 2000, despre bombardamentele din Serbia şi masacrele din Bosnia, eclipsa totală din 1999, venirea Papei în România, ultima mineriadă şi arestarea lui Cozma. Dar asta nu m-a transformat în specialist în politică, nici în analist de geostrategii, nici în expert ecumenic şi nici în specialist în drept penal şi cu atât mai puţin în doctor în astronomie.
Dacă vrea să se laude cu experienţa şi profesionalismul, ziaristul român evocă una dintre chestiile astea, cum s-a bătut el cu minerii, cum a stat el ore în şir în emisie pe 11 septembrie 2001, cum a stat el nemâncat de alegeri, cum a băut 40 de cafele de suspendare, cum era să se înece de inundaţii şi cum a făcut noapte albă de referendum. Momentele astea devin insigne de CV. Nu văd de ce ! Noi suntem contemporani cu ele, aşa cum e contemporan cu ele un cardiolog sau un mecanic de tren. Şi ei au trăit în epoca asta şi au vorbit despre 11 septembrie, papa, Bill Clinton, Băsescu şi alte breaking news. Pentru un bolnav imobilizat la pat de şase ani, ştirea anului 2001 şi ştirea vieţii lui este cum şi-a pierdut picioarele, nu 9-11, iar mai important decât toţi cnn-ii şi bbc-ii la un loc este doctorul care i-a salvat viaţa.
Când nu te impaci cu gramatica, atunci când stilistica şi topica, acordul, pluralul şi accentul îţi sunt nişte bizare necunoscute, când mai mult de 20 de rânduri într-un paragraf îţi provoacă lene sau dureri de cap, când nu prea vorbeşti bine pentru că nu citeşti şi deci nu ai de unde să ştii să scrii, când întrebările nu mai sunt „cine, ce, unde, când, cum, de ce”, ci „how much”, atunci nu mai meriţi numele de ziarist, acel Watchdog al lumii în care trăieşte, aşa cum şi-a primit el rolul din democraţia liberală care a rescris societatea în care trăim.
Din watchdog devii un watch-pride, o muscă la arat în lumea în care trăieşte fără să o înţeleagă.
Jurnalistul e doar un mesager, un vehicul care trebuie să aibă măcar coerenţă şi intonaţie, nu e un rescriitor de Evanghelii.
(Octombrie 2007)
Foto - iasi.com
miercuri, 1 aprilie 2009
America şi Olanda "porneşte ca favorite"
Nopţile New Yorkului în Olanda! Chef timp de o săptămână, la Amsterdam şi la New York.
Acum 400 de ani, britanicul Henry Hudson pornea într-o expediţie, pe banii olandezilor, evident, să dea şi el de noile Indii.
Dar a dat de Manhattan şi de râul care îi poartă acum numele. Aşa s-a născut New Amsterdam, care şi-a păstrat numele până la preluarea coloniei de către britanici, of course, a „New York” moment.
Aprilie cu muzici, droguri şi alte manele americane, dar şi o seară de 1 aprilie în care nea Piţi - oh, nea Piţi! - ne va răsuci cuţitul în rană. Rana aceea deschisă de nea Puiu care dixit "Cehia şi Olanda porneşte ca favorite...!" Ce vremuri!
Acum 400 de ani, britanicul Henry Hudson pornea într-o expediţie, pe banii olandezilor, evident, să dea şi el de noile Indii.
Dar a dat de Manhattan şi de râul care îi poartă acum numele. Aşa s-a născut New Amsterdam, care şi-a păstrat numele până la preluarea coloniei de către britanici, of course, a „New York” moment.
Aprilie cu muzici, droguri şi alte manele americane, dar şi o seară de 1 aprilie în care nea Piţi - oh, nea Piţi! - ne va răsuci cuţitul în rană. Rana aceea deschisă de nea Puiu care dixit "Cehia şi Olanda porneşte ca favorite...!" Ce vremuri!
La mulţi ani, Anamaria!
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)


