Telecomandă. Semne de carte

Intervenţia mea de astăzi cu topica

2012-01-26T12:04:00.004+02:00

I se dedică Diacriticii

Analizăm fraza de mai jos, din punct de vedere "topic" şi logic:

Sper ca cele ce voi clarifica în intervenţia mea de mâine cu românii să vă poată fi un suport.

Pentru evitarea cacofoniei "voi clarifica cu românii", aşa cum cereau să fie formulat şi logica, şi topica, Vorbitorul a preferat să pună circumstanţialul de timp înaintea complementului indirect şi a formulat după cum s-a auzit: "voi clarifica în intervenţia mea de mâine cu românii".

Noi, care mai ştim şi mai citim (Diacriticii i-a scăpat, dar mie, mai vigilentă, nu), am observat artificiul locutorului care şi-a dat seama că deja spusese o cacofonie în frază ("sper ca cele") şi a vrut să o evite pe a doua.

De aici, presa cea rea nu a mai făcut decât un pas şi a transformat "intervenţia de mâine cu românii" într-un clişeu obositor, ironic, insistând pe alăturarea nenaturală a atributului substantival "cu românii" pe lângă "intervenţia".

Regret numai că ultima cacofonie din frază a fost inevitabilă, "cu românii".

Şi mai regret că se impune englezismul "suport" în locul românescului "sprijin".

A la prochaine!

Concluzia...?

2012-01-17T23:42:00.001+02:00

Ada Milea - Fara pareri

Asculta mai multe audio diverse

2012

2011-12-30T19:09:00.001+02:00

La mulţi ani!

Cu dragoste, de 55 de ori!

Momentan tot, tot, şi mai ales ochii!

2011-12-20T23:27:00.001+02:00

"Pârleşte, Năică; arde, Bibicule, momentan tot, tot, şi mai ales ochii!"
(Sărut mâna, Miţo! Merci, nene!)

Nu e totul pierdut (Leapşă de sărbători)

Întrebarea Luciei Verona, ca un dar sub brad: "Ce ne face să regăsim sau să păstrăm puterea de a trăi?"

Aş fi zis Cuvântul.

Cuvintele ne fac cine suntem. Sărbătorim primul gângurit. Prima silabă scrisă, prima poezie învăţată. Ştim jurăminte. Scriem scrisori. Promitem. Ne cerem iertare. Iubim. Rugăm. Ascultăm cuvinte.

O zi împiedicată ne-o păcălim cu o carte. Un gând încurcat ni-l dezlegăm stând de vorbă cu un prieten. O boală trece mai uşor când auzi cuvinte de alinare. De la carnetul de bal până la epitaf şi de la numele primit până la necrolog, vorbele ne însoţesc.

"Am atâtea filme de văzut şi atâtea cărţi de citit..." Cuvintele astea mi-au fost rugăciune de multe ori, când urâtul din mine sau din jur stingea lumina.

De asta aş fi spus Cuvântul.

Aşteptarea întâlnirii cu un Cuvânt bun ne face să găsim bucurie.

Dar mai presus de cuvinte sunt necuvintele.

Gândurile nespuse.

Cuvintele din ochi.

Ne ştim şi ne aşteptăm atât de bine, că nu mai avem nevoie de cuvinte.

Ne citim în ochi.

Nu întreba pentru cine bat clopotele. Dar nici nu întreba pentru cine s-au scris cuvintele. Că pentru tine.

Că tot întreba Lucia Verona de unde să ne vină speranţa şi că tot pleacă Scriitorul din Castel, iată un citat din el: "Speranţa nu este convingerea că lucrurile vor lua o întorsătură bună, ci convingerea că ceea ce faci are sens, indiferent de ce întorsătură iau lucrurile". (Vaclav Havel)

Îi invit acum în scenă pe următorii prieteni de blog să ia şi să ducă mai departe leapşa:

Irina

Caustiq

Mihaela

Această fotografie nu este un trucaj!

2011-12-15T00:46:00.003+02:00

Poza a fost făcută de mine recent, când am descoperit montajul foto pe peretele, e adevărat, interior, al unei instituţii publice din Bucureşti.

Ce ai vrea să ştii despre ziua de mâine?

2011-12-07T19:38:00.007+02:00

Draga de Irina îmi dă o nouă leapşă. Din nou, o văd după o săptămână (iartă-mă!). Mă consolez cu faptul că nici ceilalţi trei "lepşuiţi" nu s-au grăbit să răspundă. Îi cred, e complicat. Eu mă încumet să fac o încercare.

(Ante scriptum bonus nota bene Irina - dă-mi şi mie un e-mail când îmi mai dai lepşe:) Mulţumesc, dear Carrie!)

De la ziua de mâine vreau să ştiu dacă va fi vreodată posibil:

- să înveţe mai multă lume cum se scrie numele lui Barroso, cu 2 R, nu cu 2 S, înainte ca bietul om să iasă la pensie;
- să afle mai mulţi că liceul e Monnet, ăla cu Europa, şi pictorul e Monet, ăla paronim cu Manet. E simplu: liceul cu fiţe, unde votează ăia din Primăverii, e cu 2 N, iar pictorul, pe principiul "artistul e sărac", e cu un N.
- să nu mai folosească social-democraţii adjectivul "şchiop" pentru a-şi înjura adversarii. L-am auzit pe Geoană în 2008 cu "Guvernul este şchiop şi ciung". Credeam că puteam închide dosarul, că e istorie. Dar azi l-am auzit şi pe Corlăţean (ce ironie, nu-i aşa?) cu "legea e şchioapă".

Trei întrebări-dorinţe or fi de ajuns. Leapşa merge unde va vrea ea să mai primească răspunsuri.

Cadoul franco-indian

2011-12-05T05:48:00.005+02:00

Ecranizarea romanului "Maitreyi", de Mircea Elide. Regia, Nicolas Klotz. Roluri principale, Hugh Grant şi Shabana Azmi.

The Bengali Night, 1988

Răspuns întârziat

2011-11-10T19:00:00.004+02:00

Irina mi-a dat o leapşă mai zilele trecute. Pentru că n-am mai citit bloguri în ultima vreme, am rămas restantă la prietena mea. Aşa că mă grăbesc să-i răspund.

Tema:
Deschide cartea pe care o citeşti la pagina 34 şi transcrie primele două fraze ale paragrafului al doilea.

Efectuarea temei (aşa cum scriam "pe curat", în caiete):
"Două erau beteşugurile care îi ţineau pe flăcăi departe de ea. Soru-sa era peste măsură de urâcioasă, purtându-se cam la fel cum arăta, dar se putea trece până la urmă şi peste asta dacă ar fi avut ceva pământ. Dar Petrana nu avea, acesta fiind, de fapt, defectul ei cel mai mare. Cu un singur pogon, cât i se cuvenea, cine să se uite la una ca ea?!" (am transcris tot paragraful)

Din "Dulce ca pelinul", de Ştefan Mitroi, Editura Detectiv, 2010

Leapşa merge la Matilda.

Care "Oscar", Antena 3?

2011-11-10T12:52:00.006+02:00

Să ne înţelegem. NU este o postare împotriva reportajului, nici împotriva echipei. Este un text despre cum manipulăm gratuit.

Câştigător la categoria respectivă a fost documentarul danez "The Man Who Lied the World into War"

În dreptul reportajului de la Antena 3 nu vedem nici winner, nici special award, nici prize ad hoc, nici altceva de genul ăsta. Reportajul lor a fost "Highly commended". Cei de la AIB au pus SUB fiecare câştigător şi titlurile care au fost comentate. Atât. De la asta până la a face ştire despre "luat Oscarul mass-media" şi "luat premiu special" e cale lungă.

Sincer, regret! Sper să nu compromită de tot emisiunea. Reportajele de acolo sunt, unele, foarte bune. Aici a fost doar o greşeală de "împachetare".

Lista câştigătorilor şi a comentaţilor, aici

Discursul Regelui Mihai I în Parlament

2011-10-25T11:37:00.001+03:00

Discursul Majestății Sale Regelui Mihai I
în fața Camerelor reunite ale Parlamentului României,
25 octombrie 2011
Sursa: Familia Regala

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Sunt mai bine de șaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară națiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie și cu speranță invitația reprezentanților legitimi ai poporului.

Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toți cei care au murit pentru independența și libertățile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem și în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.

Ultimii douăzeci de ani au adus democrație, libertăți și un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, își împlinesc visele și încearcă să-și consolideze familia și viața, spre binele generațiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.

Mersul României europene de astăzi are ca fundament existența Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană și NATO nu ar fi fost posibil fără acțiunea, întru libertate și democrație, a Legislativului românesc de după anul 1989.

Dar politica este o sabie cu două tăișuri. Ea garantează democrația și libertățile, dacă este practicată în respectul legii și al instituțiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al instituțiilor Statului.

Multe domenii din viața românească, gospodărite competent și liber, au reușit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători și companiile mijlocii, tinerii și profesorii din universități, licee și școli, cei din agricultură.

Încearcă să-și facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomații și funcționarii publici, deși sunt puternic încercați de lipsa banilor și descurajați instituțional. Își fac datoria față de țară instituții precum Academia Română și Banca Națională, deși vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit față de ierarhia valorilor din societatea românescă.

Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democrație, oamenii bătrâni și cei bolnavi sunt nevoiți să treacă prin situații înjositoare.

România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile și aeroporturile moderne sunt parte din forța noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Școala este și va fi o piatră de temelie a societății.

Regina și cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susține interesele fundamentale ale României, continuitatea și tradițiile țării noastre.

Nu m-aș putea adresa națiunii fără a vorbi despre Familia Regală și despre importanța ei în viața țării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenței, suveranității și unității noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, și a Națiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate și modestie.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Instituțiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci și de etică, simț al datoriei. Iubirea de țară și competența sunt criteriile principale ale vieții publice. Aveți încredere în democrație, în rostul instituțiilor și în regulile lor!

Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos.

În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra ființei națiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet și definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agățarea de putere și bunul plac nu au ce căuta în instituțiile românești ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.

Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii și frații noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni și respectați.

Am servit națiunea română de-a lungul unei vieți lungi și pline de evenimente, unele fericite și multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare națiunii române:

Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.

Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți.

Nu trebuie niciodată uitați românii și pământurile românești care ne-au fost luate, ca urmare a împărțirilor Europei în sfere de influență. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în țara noastră sau dacă vor să rămână separați.

Europa de astăzi este un continent în care popoarele și pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut și continuă să fie valabil pentru toți românii. Ei sunt toți parte a națiunii noastre și așa vor rămâne totdeauna.

Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume.

Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Mihai R

D-aia e Franţa Franţă, nu barbară!

2011-10-18T20:39:00.003+03:00

Grup de lucru privind situaţia jazzului!

Decât Franţa.

Le ministère de la Culture a annoncé aujourd'hui la création d'un groupe de travail sur la situation du jazz en France, à l'issue d'une rencontre entre Frédéric Mitterrand et les représentants du monde du jazz.

Istoria presei. Butoane! Update 2011 la Baroane!

2011-10-12T14:41:00.001+03:00

Butoane!

de Florin Negruţiu

11 octombrie 2011

Butoane, Butoane, eu te ştiu de undeva! Tu nu mă ştii, unul ca mine n-are cum să-ţi facă ţie fală. Dar eu te ştiu, Butoane, chiar dacă nu ne-am cunoscut niciodată. Te văd zilnic pe stradă sau la televizor, multiplicat ca-ntr-un vis urât. Te miros şi-n vis - mirosul tău specific, de rânză peste care ai turnat un litru de parfum din duty free. Te recunosc după ceafa dublă, rasă, după burdihanul pe care plesneşte cămaşa, după cravata până la buric, după obrajii roşii, semn al unei inimi înecate în grăsime. Aici vroiam să ajung, prietene: inima ta mare, din care pompează atâta iubire faţă de prieteni şi ură faţă de duşmani, este în mare pericol! Pentru că pe voi n-o să vă omoare DNA-ul, ci ADN-ul vostru de gurmanzi! Şi nu-i păcat, Butoane, acum când ai lumea la picioare, banii cu furca să-i întorci, acum când îţi fac fală poliţiştii, procurorii, politicienii, să-ţi vină de hac colesterolul?!

Am auzit, fratele meu, cum v-aţi distrat cu negrişorul ăla. Voi toţi, Butoane, tot clanul vostru din primărie, poliţie, jandarmerie, spitale. I-aţi făcut creierul muci, l-aţi făcut pachet şi l-aţi trimis la mă-sa acasă în America. Decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-sa - vezi ce bine-mi amintesc, profesore? Dar aţi greşit ca nişte amatori, 'tu-i ceafa ei de porc! Aţi dat la cap pentru că, ce ciudat, deşi vă place ceafa, nu vă place fruntea decât dacă poţi lipi bani pe ea.

Iniţial m-am gândit că i-a făcut felul un doctorand de la Cambridge, venit în vacanţă acasă în Giurgiu, dar pe urmă l-aţi scos pe ăla micu, Gypsy Gypsanu, la înaintare: 1,63 înălţime, juma' de buletin, mai mare trabucul decât el. Nu v-a crezut nimeni, lumea a început să pună întrebări.
Miros că vă e frică, Butoane, vă gândiţi că intră pe fir FBI-ul şi vă strică joaca voastră de mafioţi pe plan local. Vă văd cum vă chirciţi şi vă strângeţi unu-ntr-altul de două zile, ca nişte viermi graşi expuşi la lumină. Vă e frică să nu vorbească cineva, să nu vă strice cumetriile.

Dar tu stai liniştit, sunt prea mulţi care v-au făcut fală, ţie şi multor altora ca tine. Voi sunteţi la putere în ţara asta. Voi faceţi justiţie, afaceri, politică şi şedinţe de Guvern la nunţi, botezuri şi parastase, printre căldări de whisky şi purcei cu măr în gură. Voi aveţi butoanele voastre în Parlament, să facă legi pentru neamul vostru de cămătari. Voi vă pupaţi ca-n Naşul şi lipiţi bani pe fruntea lăutarilor.

Dar ştii, Butoane, m-am tot gândit ce vă doare pe voi mai tare decât pârnaia. Fala. Dacă aţi şti cât dispreţ e în ţara asta pentru neamul vostru de mafioţi închipuiţi, v-ar crăpa inima de supărare.

Baroane...

de Tudor Arghezi

30 septembrie 1943

Ce semeţ erai odinioară, dragul meu, de n-ai mai fi fost. Şi ce mojic! ce mitocan! Ce bădăran! Nu te mai recunosc. Parcă în hainele tale a intrat alt om şi parcă celălalt a plecat în pielea goală, pe undeva, prin ceruri ori iad.

Botul nu-ţi mai e aşa gros, fălcile ţi-s mai puţin dolofane şi ai început, Doamne!, să şi surâzi cu buzele alea groase, şterse de unsoare. Ceafa ţi s-a mai tras, guşa s-a mai moderat, burta caută un relief mai aproape de spinare. Nici părţile de dindărăt nu mai sunt atât de expresiv dominante, dedesuptul croielii scurte.

Cred că nu mai iei dimineaţa patru cafele cu lapte, o halcă de şuncă şi opt prăjituri, cu care ţi-ai pus din nou în funcţiune intestinul gros, anemiat de răbdări prăjite. Te umpluseşi bine, până la râgâială. Ţi-aduci aminte ce sfrijit erai pe când erai sărac şi cum ne pălmuia căutătura ta aţâţată după ce te-ai procopsit. Îndopat cu bunurile mele, nu-ţi mai dam de nas şi ţi s-a părut că eram pus pe lume ca să slujesc mădularele tale, burţii, guşii, sacului şi dăsagilor tăi: ăsta era rostul meu, a trebuit să-l aflu de la tine, flămândule, roşcovanule, boboşatule, umflatule.

Mi-ai împuţit salteaua pe care te-am culcat, mi-ai murdărit apa din care ai băut şi cu care te-ai spălat. Picioarele tale se scăldau în Olt, şi mirosea pănă la Calafat, nobilă spurcăciune!
I-auzi! Vrea să-mi fie stăpân şi să slugăresc la maţele lui, eu care nu m-am băgat rândaş nici la boierul meu. Vrea trei părţi şi din văzduhul meu, ca să răsufle în răcoarea mea numai el. Lasă-mă să-mi aleg stăpânul care-l vreau eu, dacă trebuie să mă robesc, nu să mă ia la jug şi bici, înfăşcat de ceafă, cine pofteşte.

Uită-te, mă, la mine! Baroane! Să ne desfacem hârtiile amândoi, eu zapisul şi hrisoavele mele, scrise pe cojoc, şi tu zdrenţele tale. Scrie pe ale tale Radu? Nu scrie!... Scrie Ştefan? ? Nu scrie!... Scrie Mihai, scrie Vlad, scrie Matei? Nu! Păi ce scrie pe cârpele tale? Degete sterse de sânge?
Mi-a ieşit o floare-n grădină, ca o pasăre roşie rotată, cu miezul de aur. Ai prihănit-o. Ţi-ai pus labele pe ea şi s-a uscat. Mi-a dat spicul în ţarină cât hulubul şi mi l-ai rupt. Mi-ai luat poamele din livadă cu carul şi te-ai dus cu el. Ţi-ai pus pliscul cu zece mii de nări pe stânca izvoarelor mele, şi le-ai sorbit din adânc şi le-ai secat. Mocirlă şi bale rămân după tine în munţi şi secetă galbenă pustie în şes. Şi din toate păsările cu graiuri cântătoare, îmi laşi cârdurile de ciori.
Începi să tremuri acum, căzătură. Aşa s-a întâmplat cu toţi câţi au umblat să-mi fure binele ce mi l-a dat Dumnezeu. Te-ai cam subţiat şi învineţit. Obrazul ţi-a intrat în gură, gulerul ţi-a căzut pe gât ca un cerc de putină uscată. Dacă te mai usuci niţel, o să-ţi adune doagele de pe jos. Ce floacă plouată-n capul tău! Ce mustaţă pleoştită! Ce ochi fleşcăiţi! Parcă eşti un şoarece, scos din apă, fiartă, de coadă, Baroane...

Museokamaa

2011-09-29T20:08:00.007+03:00

Foto: Raft din Muzeul Naţional de Istorie din Helsinki, pe vremea când îl vizitam, în urmă cu şase ani şi ceva.

Museokamaa, în finlandeză, înseamnă ...mai multe. Muzeu de chestii, obiect dintr-un muzeu şi chiar vechitură.

Îmi place când istoria face d-asta, cum îi zice, connecting people. Finlanda s-a opus intrării noastre în Schengen. Nokia finlandeză n-a scos şi nu mai poate scoate cât i-ar trebui din România. Când eram noi mici şi ne uităm la filme cu watergate, era unul acolo care cică "follow the money".

Ştiu c-am mai pus poza asta. Nu se numeşte repetiţie, ci intuiţie.

Juva popârul creşte

2011-09-28T00:47:00.002+03:00

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a efectuat pe 27 septembrie o vizită oficială în Republica Croaţia...Oficialul român a ţinut o prelegere în faţa corpului diplomatic acreditat la Zagreb cu titlul „Extinderea UE: avantaje europene, beneficii regionale”.

Evenimentul a fost urmat de prezentarea unei scurte piese de teatru în dialectul istro–român, cu titlul ”Unde creşte piperul”/”Juva popârul creşte”, pusă în scenă de copii din localitatea Şuşnieviţa din peninsula Istria.

Sursa> site MAE

Reîntoarcerea

2011-09-22T12:23:00.006+03:00

Ştiri nebăgate în seamă, rearanjate acum, la deschiderea stagiunii:

Salam cu coniac şi şampanie. E pe bune, am auzit eu la televizor!

Primăriţa de St Petersburg, şefă în Parlamentul rus, cea mai înaltă funcţie avută de o rusoaică după vreo 300 de ani, Valentina Matviyenko are o biografie de te ia suspinul. Daţi pe google! Nu întotdeauna ce e o ştire bună e şi o veste bună.

Cele mai frumoase soiuri de trandafiri - şi toate sunt mii şi mii - au nume nemţeşti şi englezeşti. Asta e din categoria "eu acum am aflat" şi am vrut să o împărtăşesc, de dragul contrastului.

Bonus, finalul din "Oraşele invizibile", de Italo Calvino:

Infernul celor în viaţă nu e ceva care va să vină; dacă infernul există, este cel care se află deja aici, infernul pe care îl locuim în toate zilele, pe care îl creăm stând împreună. În două feluri poţi ocoli suferinţa aceasta. Primul le vine multora la-ndemână: să accepţi infernul şi să devii parte din el, până ce nu-l mai vezi. Cel de al doilea este riscant şi cere băgare de seamă şi necontenită învăţătură: să cauţi şi să ştii să recunoşti cine sau ce, în plin infern, nu e infern, şi să-l faci să dureze şi să-i oferi spaţiu.

Casa ţărănistului Mihalache, de vânzare

2011-08-12T00:45:00.007+03:00

Când istoria, imobiliarele, justiţia, banii şi politica îşi dau întâlnire:

Dobreşti, judeţul Argeş

Casele i-au apartinut lui Ion Mihalache, om politic, presedinte PNT.
Doua imobile, unul din 1882, cu 10 incaperi, si unul din 1928, din 7 incaperi, ambele in stare de degradare.

"Imobilele au fost cerute in baza Legii 10/ 2001, s- au acordat despagubiri de 90. 000 lei, neprimiti nici pana astazi. Dosarul s- a plimbat pe la ANRP anul trecut, de unde a fost retrimis la primaria Dobresti pentru completare, iar la data de 02 aug 2011, a fost restituit, din nou, pentru motivarea imposibilitatii restituirii in natura. Primarul refuza sa- l restituie in natura, desi, din motivarea respingerii de catre ANRP, reiese clar ca restituirea se va face numai in natura. Exasperati de aceasta imobilitate a organelor statului care isi paseaza responsabilitatea de 10 ani si vreo 8 procese, cautam persoana interesata sa preia acest dosar."

Detalii, aici

Cuscra

2011-07-14T14:57:00.000+03:00

Specific unei societăţi tradiţionale, apelativul "cuscră" ne etichetează. Toată lumea ştie ce înseamnă, la ce grad de rudenie se referă. Apelarea cu acest nume arată încrederea în acest statut, şi în nimic altceva, ca element de identificare a persoanei: nu este avocată, nu este învăţătoare, nu este mentor, mamă, şoferiţă sau free lancer. Nu. Este o Cuscră.

Societăţile tradiţionale se bazează pe rude şi înrudire. Totul se leagă, porneşte şi se defineşte prin apartenenţa persoanei la o familie. Omul nu este profesionist în ceva şi nici îngăduitul norocos al unei existenţe oblomoviste. Nu. El este fiul cuiva, finul cuiva, tatăl, socrul, cuscrul, cumătrul, unchiul cuiva.

Nu am depăşit stadiul de societate tradiţională şi suntem mândri de asta. Nimic mai "mişto" şi mai norocos în viaţă decât să ai un văr, un frate, un cuscru, un naş, pe cineva de sunat, pentru o rezolvare.

În "Codul Bunelor Maniere astăzi", Aurelia Marinescu ne învaţă că atunci când o prezentăm pe mama soţiei fiului, să NU spunem "V-o prezint pe cuscra mea", ci "V-o prezint pe doamna X, mama soţiei fiului meu". Tot aşa cum, atunci când vorbim cu ea, nu îi spunem "Cuscră", ci "Doamnă X" sau să îi rostim prenumele, după gradul de apropiere stabilit.

Dar astea-s doar nişte reguli. La noi nu e pe bază de reguli, ci pe bază de pus ţara la cale la ţigară. Ca-ntre cuscre.

Cinema Volga, într-un fulg de zăpadă

2011-07-14T00:03:00.007+03:00

De "Vive la France!", Bucureştiul prin ochiul poetului:

aerul se umpluse de chioşcuri de ziare şi firme
mulţimea se grăbea spre cinema volga
iar tu te-ai dus şi tu, asta avea să fie foarte târziu
fusta ta se târa printre construcţii, pliu după pliu...
muşcând din paradis ca dintr-un sandvici cu şuncă
mi te aminteam, dormindă, jună, pruncă,
în vis şi cearceafuri
ca un hanger cu mâner de sidef în sileafuri.
visai că-ţi bei cafeaua în cafenele
de geam, cu giuvaeruri la giurgiuvele,
că îţi priveşte cu o privire ciudată
pilat din pont subţioara ta depilată
şi că printre otomobile, cochetă,
treci demacheată pe-un bulevard de mochetă
în înflorată ie şi totuşi deflorată
logodnică de-a pururi, soţie niciodată...
(Viziune de seară)

fulguia
ştiam că într-un fulg de zăpadă cădea lumea mea
şi că lumea de-aici, cu pomii goi, cu amanţi şi cu stradă
cădea şi ea, tot într-un fulg de zăpadă
(Ninge peste Gara de Nord)

Mircea Cărtărescu apud Ovid S. Crohmălniceanu, "Al doilea suflu", Cartea Românească, ianuarie 1989

Spasiba!

2011-06-20T18:25:00.008+03:00

Îi mulţumesc domnului primar Sorin Oprescu pentru că mi-a îmbogăţit vocabularul. Am aflat nu doar că există cuvântul "hobanat", ci şi ce înseamnă el. El înseamnă "suspendat cu cabluri înclinate". Tot acum am aflat că hobanul e o coardă. Să fie primit!

Concursul postării - nu am nimic să vă dau, doar întreb de conversaţie cărui personaj (şi din ce piesă) îi aparţine replica "Am băut cafeaua. Putem merge la culcare!"

Surprize la o fereastră

2011-06-09T18:30:00.000+03:00

Prietena mea Elena din Vilnius a fost la un festival. Aşa îi place ei. Pentru că, (şi) în Lituania, festivalurile-s multe, dese şi foarte muzicale. Cel mai recent, Druskomanija. Fotografiile de pe Facebook mi-au adus câteva surprize: cum se poate amenaja un spaţiu pentru muzică şi cum s-a ascultat Enescu al nostru, "Carillon nocturne", cu Jonathan Powell la pian.

În imagini, recitalul susţinut la Muzeul Memorial al lui Mikalojus Konstantinas Čiurlionis, din Druskininkai, unul din cele trei oraşe în care s-a ţinut festivalul, alături de Vilnius şi de Liškiava.

Trei zile cu trei eroi. Şi cu Adi zece, care îi petrece!

2011-06-07T00:06:00.021+03:00

"Nepovestitele trăiri ale templierilor români", de Adrian Voicu - turneu prin ţară. 7, 8, 9 iunie şi cele şase oraşe cucerite:

Marţi, 7 iunie: PLOIEŞTI, ora 11, Diverta Omnia; BRAŞOV, ora 14, Librăria "Şt. O. Iosif"
Miercuri, 8 iunie: SIBIU, ora 11, Alexandria Librării din Promenada Mall; ALBA-IULIA, ora 15:00, Diverta Vladimirescu, Alba Mall
Joi, 9 iunie: TÂRGU MUREŞ, ora 11:00, Alexandria Librării, Promenada Mall; CLUJ-NAPOCA, ora 17:00, Diverta Polus, Polus Center

Ocolul Templierilor, anunţat de presă:

Cluj-Napoca - Cluj Online, Welcome2cluj, Ziarul Făclia, Napoca News, Realitatea, Ziua de Cluj,

Târgu Mureş - City News , Zi de zi Mureş

Alba Iulia - Informaţia de Alba

Sibiu - Agerpres, Adevărul, Rondul de Sibiu, Sibiu.net, Ultimul Ceas, Eveniment

Braşov -Bună ziua, Braşov; Dealul Melcilor

Surprizele de după acest turneu, pe la jumătatea lui iunie şi mai apoi, că templierii lui Adi Voicu sunt neobosiţi. Ăăăă, pardon. Neliniştiţi.

La Clubul de Proză din 31 mai, Best Sellerul Editurii ALL la Bookfest - "Nepovestitele trăiri ale templierilor români"

2011-05-30T19:58:00.009+03:00

Unde: Muzeul Naţional al Literaturii Române

Când: Marţi, 31 mai, de la ora 17

Ce: Clubul de proză "La formarea Ideilor"

Cine: Scriitorii Aurel Maria Baros, Luca Dinulescu, Adrian Voicu.

De ce Adrian Voicu? Autorul romanului "Nepovestitele trăiri ale templierilor români" - cel mai bine vândut autor român de la standul ALL, la Bookfest 2011.

Topul celor mai bine vândute titluri ale Editurii ALL:
1. "Ce-aş fi eu fără tine?", de Guillaume Musso
2. "Nepovestitele trăiri ale templierilor români", de Adrian Voicu
3. "Enciclopedia Gale a fenomenelor neobişnuite şi inexplicabile", de Brad E. Steiger şi Sherry Hansen Steiger
4. "Istoria românilor", de Constantin C. Giurescu
5. "Oksa Pollock. Tărâmul invizibil (vol. 1)", de Anne Plichota şi Cendrine Wolf

Reîntâlnirea cu Templierii lui Adrian Voicu, la Bookfest

2011-05-26T10:44:00.000+03:00

A intrat un tren în gară şi, cu el, filmul în Bucureşti

2011-05-25T17:36:00.006+03:00

Pe 27 mai 1896, cinematograful, prezentat pentru prima oară la Paris cu cinci luni mai devreme, pătrundea în ţara noastră în saloanele ziarului "L’Independance Roumaine".

Programată la 25 mai, prima reprezentaţie a fost amânată din cauza unor defecţiuni la generatoarele electrice ce trebuiau să alimenteze aparatele.

Prima reprezentaţie cu spectacolul cinematografic a cuprins câteva dintre cele mai cunoscute benzi ale fraţilor Lumière. Reprezentanţii high-life-ului din Capitala Regatului României aveau să admire Dejunul bebeluşului, La Grădina zoologică, Piaţa Operei din Paris, Lecţia de biciclism, Ieşirea de la biserică după messă, La lac şi, în final, celebra Sosirea trenului în Gara La Ciotat.

Mai mult despre aniversarea noastră cinematografică de mai, în Revista "Luceafărul", într-un articol semnat de Călin Stănculescu.

Apăi să tot fie sfârşiturile lumii, dacă aşa or fi...

2011-05-22T20:27:00.006+03:00

Ogrezeni. Loc de prietenii, iubiri, cărţi, şampanii, aniversări şi alte dedulceţuri de pe lume...!

Aşa mi-am petrecut "sfârşitul lumii", cu lansarea între prieteni foarte dragi a romanului "Nepovestitele trăiri ale templierilor români".

La mai mare!

"Tovarăşanvăţătoare" şi Mircea Horia Simionescu

2011-05-18T23:36:00.021+03:00

A murit scriitorul Mircea Horia Simionescu. Uitat, aşa cum uitaţi sunt toţi care nu divorţează, nu violează sau nu trădează. Dar eu mi-am dat un flash cu tot ce mi-am amintit despre el.

În 1982, luam primul meu premiu întâi. Intram în prima mea vacanţă mare. Cartea-premiu a fost "Ulise şi umbra", de Mircea Horia Simionescu. Numele autorului şi titlul cărţii - excentrice pentru vremurile alea, atipice pentru o bibliotecă de şcoală şi avansat-accelerate pentru nişte bieţi boboci abia scăpaţi de Ana a lu' Mere. Dar fiind atât de aparte, mi s-au lipit de toate memoriile posibile.

Vă restitui momentul meu de emoţie. Îi mulţumesc cu gândul şi cuvântul Tovarăşei Mitrea, inteligenta, energica şi discreta noastră învăţătoare. Tovarăşa Mitrea, care mi-a ales şi mi-a dat în dar cartea lui Mircea Horia Simionescu, era aşa cum erau mai toate învăţătoarele: inspirau atât respect, încât numele lor devenea substantiv propriu compus, noţiune în sine, tovarăşanvăţătoare, fără prenume, intangibilă dincolo de pragul clasei şi de nerecunoscut dacă cineva îţi spunea că o cheamă Doamna Angela Mitrea care, în halat de casă, ieşea în ploaie să pună o folie de plastic peste rândunele.

Extravagant extravaganza! Christoph Waltz

2011-05-14T23:34:00.008+03:00

Water for elephants. O poveste despre fascinaţia fugitului cu circul. Despre America din anii crizei şi ai prohibiţiei, în culisele unsuroase, dar şi cu nas de clown, ale circului. Un film despre elefanţica Rosie care ştia poloneză şi încă un film în care Christoph Waltz îşi arată clasa. Calapodul din Inglourious Basterds, de antipatic deştept, îl încalţă şi aici. Un personaj tare, eroul filmului. Pentru personajul lui, August, şi pentru Rosie, vedeţi-l!

Încercaţi să ignoraţi băieţelul din Amurg, care vrea să se lăţească pe marile ecrane şi fiţi blânzi cu telenovela lui de aici cu Reese Witherspoon. Elefantul şi Waltz fac tot filmul!

De la Vest la Est: Templierii lui Adrian Voicu, acum şi la Iaşi!

2011-05-13T23:22:00.014+03:00

Mai ieri în Timişoara, sub balcoanele baroce ale Palatului Miksa Steiner, acum în Copou, pe sub bolta rece !

Baftă, Berilă & comp!

Editura ALLFA lansează sâmbătă, 14 mai, la ora 14, la Târgul Naţional de Carte "Librex", volumul "Nepovestitele trăiri ale templierilor români". Vor vorbi Ioan Holban, critic literar, şi autorul Adrian Voicu. Evenimentul face parte din turneul de lansare a volumului apărut în colecţia Strada Ficţiunii, secţiunea Contemporan.

UPDATE - BONUS:
Vashti Bunyan - Train song

Travelling north, travelling north to find you
Train wheels beating, the wind in my eyes
Don’t even know what I’ll find when I get to you
Call out your name love, don’t be surprised

It’s so many miles and so long since I’ve met you
Don’t even know what I’ll find when I get to you
But suddenly now, I know where I belong
It’s many hundred miles but it won’t be long

What will I do if there’s someone with you
Maybe someone you’ve always known
How do I know I can come and give to you
Love with no warning and find you alone

It’s so many miles and so long since I’ve met you
Don’t even know what I’ll find when I get to you
But suddenly now, I know where I belong
It’s many hundred miles and it won’t be long

Templierii lui Adrian Voicu ajung în Timişoara!

2011-05-07T00:10:00.006+03:00

"Nepovestitele trăiri ale templierilor români", de Adrian Voicu - Editura ALL, colecţia Strada Ficţiunii: lansare pe 7 mai, la Târgul de Carte "Gaudeamus", Timişoara - Piaţa Victoriei, ora 18 (adică azi pe la şase, în fosta Piaţă a Operei)

Auzi, tu la ce te gândeşti, Ştefania Coşovei?

2011-05-04T14:05:00.000+03:00

În urmă cu vreo patru ani, am cunoscut-o şi i-am citit "Golful porcilor". A urmat "Anotimpul dropiilor" pe care l-am recitit de foarte curând. Îmi trebuie ceva curaj să mă arunc în proza Ştefaniei Coşovei.

Cuvintele taie, frazele sunt oglinzi - nu vitralii, nu vitrine, nu tarabe de bazar. Iau astea trei, le imaginez, cum pot, opusul, şi aşa dau de calea spre sursa cuvintelor ei. Când alege adjective şi adverbe, le alege pe cele potrivite. Acelea, şi nu altele alese altminteri, arată viaţa personajelor.

Anii de televiziune şi-au spus cuvântul în scrisul Ştefaniei Coşovei. "Cine vrea să scrie compuneri frumoase a greşit şcoala", ne ziceau ai noştri la Jurnalism. Vorbele şi imaginile de televiziune au scăldat-o pe Ştefania Coşovei în cea mai potrivită apă pentru ea. Mai direct spus, ea este şi rămâne prozatoare. Fotbalul cu şobolani morţi este "picture" de naraţiune, este "frame" de frază în proză.

Imaginile scrise de Ştefania Coşovei învie uman, fără stridenţe, oameni, poveşti, anecdote, poante de dormitor sau de cârciumă. Aerul din proza scriitoarei are marele dar al surprizei. Nu e nimic previzibil, nu e nimic banal. Viaţa înviată de Ştefania Coşovei bate filmul ieftin, cu scenarii repetitive. Pentru că şi atunci când se repetă, ca fraza cu penalty-ul, cuvintele par altele, momentul şi eroul fiind altele.

Instantaneele urbane sunt o acută (ca să nu spun cronică) a vieţii de azi, mai mult băute decât trăite, mai mult scuipate decât iubite. Dar fără oglinzile cruzilor prozatori nu ne-am vedea susurile şi josurile de fiinţe care râvnesc să trăiască şi să iubească, frumos, în aia a mă-sii!

Ştefania Coşovei nu scrie cu mizantropie despre toate bubele din capul omului, ci scrie cu hazul cu care trebuie privite toate care vin, că trec. În final, să nu uit să remarc omagiul calin şi discret făcut lumii pisiceşti din ale cărei exemplare se umplu pesubpicioarele personajelor.

Caranfil o întrebă brusc,dar sincer:

-Auzi, tu la ce te gândeşti?

-În viaţa ta să nu mai întrebi o femeie la ce se gândeşte, mai ales după ce faci dragoste cu ea! Am spus dragoste? Vezi de treabă! Până când o să te deşerţi în mine? – urlă nesatisfăcută psihologa şi dispăru din viaţa lui Caranfil cu tot cu vioară, arcuş şi sacâz. ("Negândirea la vioară")

"Aurora", de Cristi Puiu. DA!

2011-05-02T13:04:00.016+03:00

Foto: Cinemagia

Albastrul-gri de la începutul filmului şi faptul că ştiam că durează trei ore anunţau într-un fel nebunia ce avea să se întâmple. Un bărbat proaspăt divorţat împuşcă (şi omoară) patru oameni şi se predă. Asta ar fi "ştirea". Filmul e altfel.

Departe de a pactiza cu el, îi strângi totuşi mâna în multe momente personajului principal. Nu ai cum să îi aprobi sau "înţelegi" crimele, care sunt de fapt urmările exterioare, vizibile, ale unei patologii răsucite de singurătate, dar gloanţele trase, aşa cum decurg din toate celelalte gesturi ale lui, par singura soluţie în dezordinea prăbuşită a bărbatului. El doar asta crede că i-a mai rămas de făcut, pentru că absolut totul, în el, în jur, se prăbuşise. Nimic nu mai are sens. Şi din acest "nimic nu mai are sens" vin şi dialogurile lui amintind de "Falling Down", cu Michael Douglas scos din minţi de aglomeraţia indiferentă - scena cu vânzătoarea căreia i se cer cei 50 de bani sau scena cu fetele de la buticul ultracentral, incapabile să susţină un dialog, fie el şi cu minciuni.

Patinajul unor orbi, dialogul unor surzi sau cum să mai denumesc acest eşec cronicizat al comunicării elementare este recurent la Cristi Puiu, l-am văzut şi în "Moartea domnului Lăzărescu". Acel "vorbim împreună şi ne înţelegem separat" ne face să râdem, dar râdem noi, ciorburile, de oala noastră spartă. În "Aurora", fosta soacră vorbeşte în răspunsuri la întrebări nerostite, saluturile rămân fără răspuns, vorbele de ocară în crescendo, de descărcare nervoasă, se adresează pereţilor, oamenii vorbesc fără să asculte şi parcă şi fără să se mai asculte, adesea neştiind nici rostul a ce spun. Observaţie: nu ştiu dacă aşa a vrut autorul, pentru caracterizarea personajului, sau nimeni din echipa filmului nu ştia, dar la scena cu Valeria Seciu - Cristi Puiu şi datul de pomană, el, care primeşte, este pus greşit să spună "Să fie primit!", vorbele corecte fiind - cel care primeşte spune "Bogdaproste", iar cel ce dă răspunde "Să fie primit!".

Există în "Aurora" o înlănţuire de cupluri divorţate şi copii ai acestor cupluri, experienţe sufleteşti şi sociale pe care poate mulţi dintre noi, românii, nu am ştiut cum să le rezolvăm, explicăm, trăim. Ele apasă, neştiute sau nerecunoscute, aşa cum nu doar filmul de acum al lui Cristi Puiu încearcă să povestească.

Copiii din acest film sunt un capitol hai să nu spun cheie, dar destul de important. Există mai multe "feluri" de copii - al vecinei, care a inundat, al iubitei, care e obraznic, al personajului, care pune întrebări, care e cocoloşit la mâncare şi teme şi...cam atât. Copilul, în oricare din ipostazele acestea, nu este ascultat. El face sau trebuie să facă ce i se spune. Este înjurat, certat, bruscat, ameninţat, neglijat, dar hrănit şi pus la lecţii, cam atât fiind rolul lui în familie. Urmările se văd în personajul principal - neîntrebat de mamă de nimic altceva decât de cămăşi, mâncare, tatăl lui fiind mort, iar un iubit al mamei făcându-i mai mult rău decât bine personajului. Când mai creşte, copilul îşi aduce iubita în cameră de unde se furişează în baie, iar după ce se însoară este examinat la burtă, fălci, ochi, pentru a vedea dacă răspunde corespunzător la hrănire şi odihnire.

Lumea interioară explodată, zdruncinată a eroului nu poate avea decât corespondenţă perfect sinonimă în lumea exterioară - de la pereţii jupuiţi până la crimă, haosul absolut din punct de vedere moral şi psihologic. Umbra de luciditate îl duce la poliţie să se predea. Aici, iar bucată de Românie autentică - lumea avea alte treburi mai urgente decât declaraţia lui care, surpriză, nu face să se oprească Universul, nici măcar ceasurile secţiei de poliţie, ci este aici un dosar banal, un fapt divers al unei administraţii în inerţie şi plictiseală.

Filmul lui Cristi Puiu este tulburător. Cele trei ore au fost exact durata potrivită.

Love Time GMT

2011-04-29T07:50:00.003+03:00

O carte despre care vom tot auzi vorbindu-se

2011-04-27T21:35:00.005+03:00

Personajele principale din “Nepovestitelor trăiri ale templierilor români” - Berilă, Pista Massy, Kremvurst von Schlitz - fac un tur sui generis al mănăstirilor şi cârciumilor din Europa Evului Mediu, precum, veacuri mai târziu, Che Guevara avea să facă turul spitalelor şi al gărilor din America de Sud de la jumătatea secolului XX. Instantaneele imaginate de Adrian Voicu reconstituie viaţa cotidiană, din palate sau simple hanuri, aşa cum o trăiau francezii, italienii sau turcii.

Modelul stendhalian de alternativă a carierei, în roşu sau negru, armată sau biserică, se regăseşte în romanul lui Adrian Voicu în capitolul despre fraţii Mariei, regina Ungariei, unul cavaler şi altul preot. Dar acurateţea istorică nu este un obicei obsedant pe strada Ficţiunii traversată de scriitor: contrafactualul se întâmplă cu şi mai multă naturaleţe, ca în paginile care rescriu deznodămintele legendelor Mioriţa şi Meşterul Manole. Înşişi Romeo şi Julieta se bucură de un alt curs al istoriei lor de dragoste, aşa cum a văzut-o scriitorul.

Din morala Evului Mediu, autorul mai păstrează şi adesea consemnata teamă de sânge a bărbatului - un personaj mărturiseşte că nu mai poate asista la execuţii de când i s-a făcut rău la naşterea unui prunc. Firul vital care îl leagă pe Eros de Thanatos este, de altfel, una dintre sforile din mâna artistului care îşi pune personajele să iubească, să trădeze, să călătorească şi să ucidă, să bea, să mănânce şi să spioneze în aşternuturi şi la curţi regale, într-un roman cu o excepţională putere imagistică, pe alocuri specifică celui mai pur decupaj cinematografic de acţiune.

Întâmplările derulate sub ochii cititorilor în “Nepovestitele trăiri ale templierilor români” mai fac o trimitere la clasicismul romanesc, prin aceea că devenirea unuia dintre personajele principale, Kremvurşt, face din carte un Bildungsroman.

Cartea - aici

Dintr-o sărbătoare în alta

2011-04-24T00:02:00.012+03:00

Kate Middleton se va căsători de ziua ei onomastică: ST. CATHERINE OF SIENA este sărbătorită pe 29 aprilie de Biserica Anglicană. Kate Middleton nu va arunca buchetul după ceremonie, ci îl va depune pe mormântul Eroului Necunoscut din Westminster Abbey.

Sora lui Kate şi fratele lui William vor fi perechea de onoare. După ceremonie, de la Westminster Abbey se va pleca în cinci caleşti. La ceremonia de la Westminster Abbey vor lua parte 1.900 de invitaţi, la recepţia dată de Regină, 600, iar la dineul final, 300 "mai apropiaţi".

Singurii şefi de stat invitaţi la nunta regală din 29 aprilie vor fi monarhi.

Povestea cu toate ale ei, pe Internet şi la televizor - vineri, 29 aprilie.

Lucky Number Four - ADRIAN VOICU la Editura ALL

2011-04-17T14:58:00.002+03:00

Adrian Voicu este !

Primul pas ca utopie

2011-04-12T23:05:00.004+03:00

Umberto Eco mărturisea că n-a citit "Bâlciul deşertăciunilor" şi că nu are nici remuşcări, nici complexe pe tema asta. Jean-Claude Carrière 'cea şi el că a crescut într-o casă fără cărţi, singurul volum fiind unul al lui Georges Sand, carte răscitită de tatăl lui. O mărturisire similară, de "m-am născut într-o casă fără cărţi", făcea şi Herta Muller.

De la mine din cap şi cu cuvintele mele vă spun că eu de aici înţeleg că nu e obligatoriu să ştii ablativul până la 8 ani. Tot secretul e să îţi dai seama nu poţi TRĂI fără cărţi, nu că nu te poţi naşte. De venit pe lume poate oricine.

Am aflat (blogosfera e mică şi rotundă, adică veste cu veste se întâlneşte, ca om cu om) că în locul fasoanelor de cârdăşie se pune la cale Proiectul Blogcultura: valoare pe bune, cultură din sevă, nu din PR, să cumpărăm pentru ce simţim, nu pentru alte etichete tâmpite de moment. Vestea vine de la Moshe & Mordechai. Şi am recitit-o cu plăcere la Lucia Verona.

Să ne trezim în fiecare zi, câte puţin, să fim vii cu fiecare cuvânt, cât mai putem scrie, vorbi, vedea.

Cu paşi mici: NU "Nu fă asta", ci "Nu face asta!

Şi mai mici: să redescoperim bibliotecile publice, de cartier, o reţea superbă, cu miros de carte adevărată.

Şi cei mai mici: să revedem câteva filme alb-negru, de care ne aducem aminte că ne-au plăcut. Şi să DESCĂRCĂM mai puţin.

Toate încep cu o utopie sau un ars pe rug.

Joi, 14 aprilie, de pe la 16h sau cândva, Blogcultura va avea prima întâlnire. Urmăriţi la Mordechai ce şi cum, zilele astea!

Parcă dintotdeauna...

2011-04-11T13:34:00.001+03:00

De doar 50 de ani... În cosmos, universul tău apropiat nu mai este reprezentat de casă, stradă, vecini, ci de însăşi planeta natală. ....Cu toate că nu eşti singur în aparatul de zbor, singurătatea, acolo sus, e destul de puternică. (Dumitru Prunariu) Dumitru Prunariu va fi decorat de preşedintele Dmitri Medvedev, la ceremonia care marchează (primii) 50 de ani de la primul zbor al Omului în Spaţiu, realizat la 12 aprilie 1961 de Iuri Gagarin.

Ochiul stâng al crocodilului

2011-04-06T00:01:00.007+03:00

Oricât aş încerca să nu mă gândesc la pensioară, vine o zi în viaţa fiecăruia dintre noi când zicem "De mâine, gata cu serviciul, doar libertate şi plimbări lungi!". Deci şi la mine mai vine gândul la ziua aia, alungat în glumă neagră cu "Eeee, n-apucăm noi pensia, mai ales ăştia cu studiile complete, adică treziţi zilnic de la 6 pentru mers la creşă, sau ăştia de-am păpat pâine cu iod la început de mai 1986!".

Şi totuşi, dacă dă Dumnezeu şi-o apuc, de nu fuge de lângă mine pensioara, cum să mi-o petrec? Mai direct şi fără metafore, voi la ce fond vă faceţi sau v-aţi făcut pensie facultativă? Mă refer la aşa-numitul pilon III, nu la II-ul privat obligatoriu instituit acum vreo 3-4 ani pentru cei sub 35 de ani (atunci, da:)!).

Nu trebuie să faceţi reclame, e de ajuns să daţi prima literă. Sau un sfat, cât mai am gâşte.

La-nceput de primavera

2011-03-30T17:10:00.005+03:00

Uneori oamenii scriu poezii ca să spună de fapt un secret pe care nu-l mai pot păstra şi pe care nu-l pot dezvălui altfel. (Hilde într-o postare de primăvară)

Ne jucam de-a războiul. Mai ştii? Eu eram ai noştri. Tu, nemţii. Ziceai tu pe nemţeşte:
Leat, n-ai o ţigare? Orice, da să nu fie Mărăşeşti.
Eu ziceam pe ruseşte, că armata mea era roşie, de la dudele cu care însemnam rănile
făcute de schije, ia una din foi de porumb.
Opream războiul şi-o fumam împreună. Porneam apoi din nou la luptă, până când venea mama ca să ne cheme la masă. Bă, Hitlere, bă, Staline, am scos pâinea din cuptor!
Haideţi încoace să luaţi şi voi o îmbucătură!
Ne reîntorceam pe front cu burţile pline. Auzi, băi leat, strigai tu iarăşi, aruncă-mi şi mie
o gamelă cu muniţie că nu mai am cu ce să te omor!
Gata, vericule, îţi răspundeam vesel şi opream iarăşi războiul, ca să împărţim pe din două prunele cu care trăgeam.
Din cauză că vă împuşcaţi voi atâta nu umplu eu niciodată damigeana cu ţuică,
striga tata de peste gard, neavând curaj să se apropie.
Mama era mult mai curajoasă. O vedeam prin cătarea puştii cum vine.
Numai puţin să fi mângâiat trăgaciul cu degetul şi...
Mai opriţi-vă niţel, zicea.
Păi de ce? mă îmbufnam eu.
Fiindcă trebuie să te însori. D-aia!
După ce s-a terminat nunta, am observat că ne-au rămas tranşeele mici şi-a trebuit
să facem pace.
Însurătoare îmi trebuia mie?!
Stau lungit pe patul puştii şi împletesc stingher ţigări din foi de porumb.
Ce n-aş da acum să pot muri pe câmpul de luptă!
Ai noştri se înţeleg însă de minune cu nemţii.
Războiul acela n-o să mai fie niciodată.
Bă, Hitlere, bă Staline, tocmai am scos o pâine caldă din cuptor...
Fumez întruna şi plâng. Nu-mi este foame deloc.

(Ştefan Mitroi - "Ruşii şi nemţii", Revista Luceafărul nr. 15/2011)

În acelaşi număr al Luceafărului, am publicat "Proza Hertei Muller. Un cerc ce vrea să se închidă".

Minunata călătorie a celor cinci cărăbuşi în ţara furnicilor roşii

2011-03-30T11:34:00.005+03:00

Manuscris autograf al lui Mircea Eliade. Din Biblioteca Virtuală a Academiei Române "Personalităţi care au schimbat lumea".

Marţi, la club!

2011-03-28T12:37:00.007+03:00

Organizat de Constantin Stan şi Ştefania Coşovei în ultima zi de marţi a fiecărei luni, Clubul de Proză din martie le aduce pe Daniela Zeca Buzura şi Renata Carageani la întâlnirea cu cititorii. Pentru detalii, studiaţi afişul. Eu voi fi în sală.

De ora de vară a Pământului, am primit premii la Blog de Blog!

2011-03-26T00:11:00.005+02:00

25-26 martie. Ediţia a doua a concursului Blog de blog şi relatările de după (pentru nefumători). Pierdem la noapte o oră din viaţă, lasă că o recuperăm în octombrie. Între timp, am primit cărţi şi diplome la Muzeul Literaturii. Vivant clickurile şi prietenia între blogrolluri! Relatarea de după, la premiantul Neliniştitu'.

Stai să treacă "norosta" (invitaţie sub umbrela Blog de Blog)

2011-03-25T00:27:00.006+02:00

Norul ăsta nu trecea sau venea repede altul. Era expresia sinonimă cu "niciodată" ori cu "nu am chef acum" a cuiva din familie.

Nori o să tot vină, rând şi vânt şi nor după nor. Radio- sau in-activi. Dacă stai după o cană de vin pelin şi te întrebi, ce ar fi viaţa fără nori? O maaaaaare plictiseală la soare.

Până vor trece norii, adica la eternul prezent continuu, să ne strălucim în timpul prieteniei.

Azi, la Blog de Blog - best of 2010. De la 5 jumate, la Muzeul Literaturii, ne vedem de norii noştri!

Autorul propune, cititorul dispune

2011-03-24T00:10:00.002+02:00

"...acest adevăr incomod al literaturii: un romancier nu ştie niciodată pentru cine lucrează. Nici cel mai raţional şi mai hotărât dintre ei (...) sau cel care are mania detaliului şi obsesia stilului nu se poate împotrivi ca povestirile, odată ieşite din mintea lui şi adoptate de un public, să capete o semnificaţie, să dea naştere unei mitologii ori să transmită un mesaj pe care autorul nici nu l-a prevăzut şi cu care, poate, nici n-ar fi fost de acord. Un romancier poate fi dezorientat, ajungând să fie manevrat, în mod straniu, de acele forţe pe care le pune în funcţiune atunci când scrie. În singurătatea creaţiei, el îşi solicită luciditatea dar şi fantasmele spiritului şi uneori acestea din urmă deranjează ceea ce voinţa ar dori să aranjeze, îi contrazic sau îi nuanţează ideile şi stabilesc ordini secrete ce diferă de ordinea pe care el pretinde s-o impună povestirii sale. Dincolo de aparenţa raţională, orice roman conţine elemente ce provin din adâncurile cele mai secrete ale personalităţii autorului. Creatorului absorbit în întregime de actul creaţiei îi datorează literatura bună perenitatea: fiindcă demonii care-i urmăresc pe oameni dăinuie de regulă mai mult decât celelalte accidente din biografiile lor."

("Metamorfozele lupului de stepă", de Mario Vargas Llosa, 1987)

Carlette pleacă la război!

2011-03-23T09:17:00.002+02:00

Masa şi casa

2011-03-21T10:32:00.004+02:00

De ziua poeziei, puţină de tot: Jacques Prévert şi Lucian Blaga

O portocală pe masă
Rochia ta pe podele
Şi tu în pernele mele
Clipă dulce pe-o clipă
Prospeţimea nopţii fără stele
Căldura vieţii mele.

(Une orange sur la table

Ta robe sur le tapis

Et toi dans mon lit

Doux présent du présent

Fraîcheur de la nuit

Chaleur de ma vie)

Toate stau la locul lor,
stă păianjenul în plasă
ca-ntr-o lume de mătasă.
Nu-l încearcă nici un dor
din ocolul lui să iasă.

Toate stau la locul lor:
piatră, floare şi ulcior,
vatră şi amnar şi iască.
Asta-i legea tuturor:
Zări să-şi facă din pridvor,
să se simtă bine-acasă.

La mai multe, Poete!

Leapşa "Muzică din filme" - fericirea din lucrurile mărunte de sâmbătă seara

2011-03-19T20:15:00.010+02:00

Răspund cu întârziere de o săptămână, dar cu o mare plăcere, unei lepşe pe care am primit-o de la Lucia Verona

Aristocats

Some like it hot

Kill Bill

Mission Impossible (variantă de spectator-meloman)

ET

Volver

As good as it gets

De la Hiroshima la Fukushima şi înapoi

2011-03-19T10:42:00.002+02:00

The power of nuclear fission and fusion belong in the stars. And that is where they should stay. The recent catastrophe in Fukushima is a strong vindication of this truth.

Analiza Kyodo From Hiroshima to Fukushima and back.

1 mai, Ziua Mamei

2011-03-08T06:57:00.004+02:00

În 1917, în ultima duminică a lunii februarie, femeile din Rusia au declanşat o grevă pentru "pâine şi pace", după ce peste 2 milioane de soldaţi ruşi şi-au pierdut viaţa în timpul războiului. Această grevă s-a dovedit a fi prima etapă a Revoluţiei bolşevice, iar patru zile mai târziu, ţarul a fost forţat să abdice. Guvernul provizoriu a acordat femeilor dreptul la vot. Greva a început pe 23 februarie după calendarul iulian, ceea ce reprezintă ziua de 8 martie după calendarul gregorian, care este cel mai răspândit.

În urma Revoluţiei din octombrie 1917, bolşevica Alexandra Kollontai l-a convins pe Lenin să oficializeze Ziua Internaţională a Femeii în Uniunea Sovietică. De la apariţia ei în cadrul mişcării socialiste, Ziua Internaţională a Femeii a căpătat tot mai multă recunoaştere de la an la an, ajungând să fie sărbătorită în ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare deopotrivă.

1975 a fost declarat "Anul Internaţional al Femeii" de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Începând cu acest an, Ziua Internaţională a Femeilor a fost adoptată de multe dintre guvernele ţărilor care până atunci nici nu aflaseră de existenţa e.

Multe s-au întâmplat de-a lungul timpului de Ziua Femeii, unul dintre lucrurile spectaculoase petrecându-se în Iran, în 1982, când femeile au recurs la unul dintre cele mai curajoase gesturi ale existenţei lor: şi-au dat la o parte, întreaga zi, vălul care le acoperea faţa.

În prezent, Ziua Femeii, popularizată mai mult ca "Ziua Mamei" în perioada comunistă, este o sărbătoare oficială în Afganistan, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Burkina Faso, Cambodgia, China, Cuba, Georgia, Guinea-Bissau, Eritrea, Kazahstan, Kârgâzstan, Laos, Madagascar, Republica Moldova, Mongolia, Muntenegru, Nepal, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Uganda, Ucraina, Uzbekistan, Vietnam şi Zambia. Pe de altă parte, este sărbătorită, fără a fi o sărbătoare oficială, în ţări precum Croaţia, Serbia, Bulgaria, România şi Letonia.

În România, Ziua Mamei a fost declarată sărbătoare publică începând din 2010 şi este sărbătorită în prima duminică a lunii mai. (În 2011, 1 mai).

Al cui eşti tu ? Mama ta !

2011-03-03T14:50:00.004+02:00

Interviu de angajare. Ca specie jurnalistică, el nu există. Ca subspecie de RU, el e acid de bază: noi întrebăm, tu răspunzi. Adică doar tu răspunzi de tot ce spui. Şi tot ce răspunzi e înfipt în viaţa ta.

Primul contact, primele întrebări. Irelevant şi ca la ţară, angajatorul te trosneşte:

- Ce meserie are maică-ta?
- Ştiţi, ea nu...
- Bine, bine, dar ce era?

Sau

- Maică-ta urmăreşte ştirile?
- Ea, săraca....
- Aaa, nu ştiam.

De unde vii? Încotro te duci degeaba? Te-a spălat mă-ta pe dinţi înainte de prima zi de şcoală? Avea tac-tu bicicletă galbenă? Cine te recomandă? TU, zeroule - eroule, eşti egal, fără să vrei, cu adunarea dinaintea ta. Asta pentru că trăim ca la ţară, întrebăm tâmp şi irelevant, dornici de puparea legăturii dintre aia şi prefectură.

Blog de blog. Criticilor mei

2011-02-26T15:58:00.004+02:00

La ediţia de anul acesta a concursului "Blog de blog", am câştigat premiul special pentru debut în critica literară. Seria de postări despre proza Hertei Muller, din perioada septembrie - octombrie 2010, cu a treia şi ultima parte aici, mi-a adus această bucurie de cititor.

Îi mulţumesc juriului şi le mulţumesc şi criticilor mei.

Lista tuturor câştigătorilor, pe care îi felicit, se află pe blogul scriitoarei Lucia Verona, iniţiatoarea şi sufletul acestei întreceri online.

Motivarea absenţei: Puţin şi rar pe blog, pentru că mult în offline. Dar... un bob zăbavă! No, Zaieţ, Pagadi !

Ultima vânătoare

2011-02-19T20:02:00.001+02:00

Vărului meu, cu dragoste. Dumnezeu să-l odihnească în pace! O ştire de fapt divers de weekend este un cutremur pentru cei care l-au cunoscut.

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.

România trăieşte la o ţigară

2011-02-18T16:59:00.005+02:00

Aş fi vrut să pun o melodie din youtube, să fie pace şi frumos. Dar pentru că nu e pace acolo şi nici frumos afară, aici, scriu asta. Ori cel puţin încerc să scriu.

Mi-am dat seama de ce ţigara are atâta căutare şi succes şi deci de ce aduce atâta bănet. Nu e doar un drog de omorât plămânii. Este o filosofie de viaţă. România trăieşte "la o ţigară".

"La o ţigară" se fac revoluţii, se pun la cale loviturile de stat. "La o ţigară" se fac mărturisiri şi comploturi, se evaluează şi monitorizează tot ce mişcă şi nu fumează (cu tine).

Când nu vrei să răspunzi la mess, la mail, la telefon, "erai la o ţigară". Când îţi pierzi telefonul, erai la o ţigară. Adevărurile se află, pentru că se spun, numai la o ţigară.

Eşti supărat ? Hai la o ţigară !

A câştigat echipa ta de suflet! Hai, bă, la o ţigară!

Să vorbim toţi, deschis ? Ete ..la ! Hai, bă, să-ţi explic o chestie la ţigară!

Ăştia cu vitamine şi spanac miros a ... altă olandă!

Toate vorbele se plătesc

2011-02-15T00:04:00.002+02:00

"Ghiţă, Ghiţă, pupă-l în bot şi-i papă tot." (nevastă de Pristanda, româncă din popor)

"Linguşitorii se înfruptă de la cei ce cască gura ascultând la ei." (vulpe franţuzească)

"Ţi-e milă ? Ţi-am luat banii." (Caranfil jr. via Pepe)

Îndrăgostiţi din toată lumea, sărutaţi-vă !

2011-02-14T00:10:00.006+02:00

Besame mucho, două variante speciale. Mon cadeau!

Veşti bune, la persoana a III-a

2011-02-11T22:03:00.008+02:00

Dacă mai aud o dată asta cu "people of Egypt" a făcut şi a dres, m-arunc dipijeam.

În amintirea vremurilor când, iată nişte foto. Aaaa, dar nu înainte de a învăţa cum se împlineşte revoluţia: la persoana a III-a. Căci aşa s-a atins climaxul, la persoana a III-a: "Bună ziua, salam alecu, bla bla, eu sunt Ionel şi vă anunţ că Gigel şi-a dat demisia". Păi AŞA?

Dar să ne amintim vremurile lui mai bune:

Iulia Timoşenko, editorialistă Al Jazeera

2011-02-11T00:29:00.003+02:00

After revolutions, counter-revolutions may follow.

Iulia Timoşenko, editorialistă pe site-ul Al Jazeera.

Poate nu i-aţi remarcat articolul pentru că poza ei nu mai avea pleata-n cunună. Titlul articolului ei este "Revoluţia mea trădată" (sau "Care mi-ai furat revoluţia ?") şi textul poate fi citit, în engleză, aici.

Tristeţea (ei) e că nici alegerile nu rezolvă problemele.

Omul nostru din Panama e în Schengen

2011-02-08T13:40:00.002+02:00

Schengen. O comună cu 1.602 locuitori. În Luxemburg. Un locşor liniştit, curat şi celebru din 1985, de când cu acordul.

Cei mai mulţi locuitori din Schengen sunt luxemburghezi, ca naţionalitate. Dar acolo mai au şi:

- un albanez
- un bosniac
- un irakian
- un panamez
- un chinez
- un dominican.... şi mai vedeţi şi voi aici

Cea mai mare comunitate de minoritari este cea a portughezilor - 219.

Interesantă transparenţa asta a administraţiei locale europene, nu ?

Este interesantă, dar nu o găseşti peste tot. De exemplu, nu toate primăriile de capitale europene le au cu e-mailul, răspunsul, internetul şi reply-ul. Pentru un embrion de cvasicercetare, îmi trebuiau nişte date de pe acolo. Ca să fie mai oficiale şi sigure, adică nu culese din anonimatul Google, am scris la Lisabona, Varşovia, Amsterdam, Londra, Roma. Cine mi-a răspuns so far (aproape două săptămâni) ? Londra. Thanks, Boris J !

Zig-zagurilii lu nea Nicu şi milioanele de creioane ale lu Popescu-Puţuri

2011-01-30T00:05:00.007+02:00

Din spusele lui nea Nicu:

Zig-zagurilii care au loc în dezvoltarea aceasta impetuoasă...

E frumos să auzi o poezie de dragoste, dar nu e suficient! Avem nevoie de poezie socială şi revoluţionară!

Viitorul aparţine lumii fără "esploatatori", fără imperialişti şi capitalişti!

O să revenim la capitalism când, cum zice poporul, o să facă plopul mere şi răchita micşunele (aplauze). Nu vă grăbiţi să aplaudaţi, genetica modernă a făcut progrese şi e posibil să ne trezim cu plopi care...şi răchita..., dar nici în acele situaţii nu ne vom "întoarce înapoi". Capitalismul în România a apus pentru totdeauna!"

Scene de neuitat:

Nixon cu un ciorchine de strugure prin piaţa (Obor?)

Leana şi Nicu jucând table în costume de baie

Nicu înotând la apă mică, adică mai la mal

Cum îi punea să citească şi să înţeleagă declaraţiile lui pe jurnaliştii cehi,în conferinţa de presă cu Dubcek, în faţa cărora era destul de glumeţ şi degajat, fără bob de transpiraţie

Popescu-Puţuri care, după intervenţia lui Pârvulescu la Congresul al XII-lea, ia cuvântul şi zice că tovarăşii care aveau alte puncte de vedere au avut la dispoziţie "milioane de caiete, milioane de creioane şi sute de mii de stilouri, timp de mai multe luni", să scrie la Comitetul PCR.

Ursul devorând un cerb mort

Leana la căpătâiul soacră-sii moarte, cum se dă în pas mai aproape, să o vadă şi din faţă, parcă vrea să se convingă că a murit de tot şi apoi cum îl examinează pe Nicu, împietrit.

Omniprezenţa tovarăşului traducător E.S. Sergiu Celac la întâlnirile lui nea Nicu cu anglofoni

Cum salutul lui nea Nicu şi al Leanei în faţa Reginei Marii Britanii, fără cap plecat şi, respectiv, fără reverenţă, parcă nici nu seamănă a salut, e mult sub o declaraţie de egalitarism şi democraţie populară, este un mare semn de impoliteţe... şi de tristeţe. Ea a rămas şi rămâne Regină, în ciuda tuturor ciudaţilor socialişti şi a regulilor ad hoc de protocol, care trec.

Şi în conversaţia de întâmpinare a lui Honecker, şi a lui Jaruzelski, la aeroport, nea Nicu se întreţine constatând cu fiecare oaspete că la Bucureşti e aceeaşi temperatură ca la ei în ţară. În salutul cu Gorbaciov, direct în sala de conferinţă, nu la aeroport, rusul îi spune foarte sigur pe el că la Bucureşti e prea cald, foarte cald :))) Asta după ce, cu vreo două secvenţe mai devreme, văd singura faţă a lui nea Nicu speriat: la Kremlin, în faţa lui Gorbaciov.

"Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", un film documentar de Andrei Ujică. Un singur mare reproş: nu sunt datate şi localizate secvenţele. Acum, "evenimentul" mai e cât de cât în memoria spectatorului care ştie să fie atent la o scenă din 77 sau 73. Dar un spectator de peste 15-20 de ani nu va urmări la fel de uşor succesiunea secvenţelor şi nu va recunoaşte locuri, şantiere, oraşe.

"Nu-mi ajunge tot ce este, caut veşnic o poveste..."

2011-01-27T23:06:00.004+02:00

Haide, mamă, haide, tată,
Mai clădiţi-mă o dată,
Fără nume şi avere –
Numai linişte v-aş cere.

Nu-mi ajunge tot ce este,
Caut veşnic o poveste,
Un ochi râde, altul plânge,
Pe-amândoi vă port pe sânge.

Că nici unul n-avem parte,
De la naştere la moarte
De o viaţă liniştită –
Frunza-n plop mereu se-agită.

Înapoi la tine ia-mă,
Să mă ştergi de lacrimi, mamă,
Lasă-ţi mâna să mă bată,
Să mă – nveţi cu viaţa, tată.

Bune, rele-amestecate,
V-aţi obişnuit cu toate.
Creşte noapte, creşte iască
Pe iubirea pământească.

Un fragment, un poet, un anotimp

God SHAVE The Queen !

2011-01-24T21:59:00.008+02:00

Nu credeam că gluma antiregalistă "God ...shave The Queen!" poate fi secretul frumuseţii. Mărturiseşte o cosmeticiană din anii 60 că multe beauty queens se rădeau bărbăteşte pentru un ten frumos.

Că tot veni vorba de Queen, am văzut "The King's Speech". Mai mult decât CF, corect, convingător şi mmm frumuşel as ever, m-a lăsat cu gura căscată Geoffrey Rush. Sută la sută regal într-un rol secundar.

Belle et sauvage

2011-01-23T19:47:00.000+02:00

Întotdeauna l-am considerat un remake pur american al "Simfoniei pastorale" cu Michèle Morgan. Pentru că apucasem să văd filmul francez, după André Gide, înaintea story-ului din pădure, cu Jodie Foster.

Pentru unii, acest joc al remake-urilor este ca o revelaţie că şi tatăl lui Enrique Iglesias cântă.

Cum se aseamănă Nell şi eroina din "Simfonia pastorală"? Ele seamănă prin noi, cei fascinaţi de ingenuitate. Excitaţi de puritate. Înnebuniţi după crochiul modern al "sălbaticului bun". Aici, "buna şi sălbatica pură".

La distanţă de 50 de ani făcute, cele două filme dau două răspunsuri posibile.

Ca şi frumuseţea, puritatea e doar în ochii privitorului şi în puterea lui.

"Nell", pe TVR 1, de la 21,10. Cu o precizare. Filmul e făcut în 1994, nu 1984, cum scrie acolo. E doar un act manqué orwellian :)) , prietenii ştiu de ce !

Ochii Micului Prinţ

2011-01-22T22:15:00.002+02:00

Ca într-un compartiment de tren unde cei nou-veniţi sunt feţe noi doar pentru ceilalţi. Am mai stat la mesele astea, am mai mestecat bucatele astea, am mai râs o dată la glumele astea. Am mai oprit o dată în gările astea.

Timpul nu mai are imaginaţie, a ajuns la ultima filă şi reia răsfoirea. Infinitul are limite, cât un pervaz mai lătăreţ. Satul global e, trist, satul de la tine din cartier. Mică e lumea, mică precum ochii Micului Prinţ.

Grupul celor nouă

2011-01-17T19:22:00.001+02:00

Blog de blog 2011, cu cele mai tari pe 2010 - Lucia Verona se întoarce!

Marele premiu - Pentru că-mi place: Adrian Voicu. Neliniştitu'
Blogul cu cel mai mult umor: Adrian Voicu. Neliniştitu'
Blog literar: (chiar dacă este în juriu şi regulamentul nu îi permite să ia şi premiu) Horia Gârbea
Cel mai bun blog politic: Constantin Gheorghe. Liberalul de stânga
Cel mai simpatic blogger: Elisa. Grădina mea de vis
Cel mai bun blog al unui ziarist: Adriana Duţulescu. Realitatea mea
Cel mai bun blog de discuţii: Melania. Şi la vara cald
Blogul pasiunii: Ovidiu Drăghia. Blog despre Bucureşti şi new media
Premiul de popularitate: Renata. Gară pentru noi

Nominalizările mele sunt reduse cu 50 % faţă de cele propuse de juriul care deja tăiase cu 25 % din numărul categoriilor de anul trecut. Aşa că în loc de 18 aleşi cu greu, am pus 9 aleşi foarte uşor. Le doresc să aibă succes în alegeri, să fie citiţi şi premiaţi!

Cei 9 sunt, de fapt, 8 şi această postare - leapşă se dă precum gripa, aleatoriu şi nesilit de nimeni.

Austria şi-a deschis salon românesc

2011-01-13T18:31:00.010+02:00

Când cu prima hernie a ţării tratată Acolo, am zis că e o excepţie, pe măsura funcţiei şi a herniei. Când tot acolo a ajuns şi copilul unei vedete de radio, am zis că sigur Acolo sunt cei mai buni medici şi era cea mai bună soluţie. Difuză printre alte breaking news, am mai uitat.

Dar acelaşi Acolo a revenit brusc în atenţia mea când cu accidentul unui Nume din media. Şi tot Acolo este acum internat (ă) un alt Nume.

De fiecare dată, banii pentru internare şi tratament au fost din surse particulare, practic, toţi s-au tratat aşa cum s-au îmbolnăvit, pe persoană fizică. Asigurarea obligatorie de angajat, cârcă de bani virată lună de lună, nu le-a folosit la nimic. Nu le-a asigurat nimic. Oricât au plătit, lună de lună, nu au fost siguri că spitalul de acasă le va da înapoi sănătatea. Nu s-au uitat la bani, au dat, un alt Oricât, şi s-au tratat Acolo. În Austria.

Plata asigurării medicale a devenit abstractă şi inutilă, pentru că atunci când te arde, te apasă, te doare şi nu vrei să mori, te duci la o clinică privată. Dacă ai ceva mai mulţi bani sau eşti destul de vedetă încât să te ajute alte vedete, te duci în Austria.

Am câteva întrebări, stimaţi telespectatori:

De ce nu cotizăm direct la asigurările medicale din Austria ?

De ce mai cotizăm la "asigurările" de sănătate de acasă ?

De ce nu avem nişte Raezi Arafaţi care să ne facă spitalele ca-n Austria ? Sau ăsta era răspunsul ? (Pentru că nu avem nişte Raezi Arafaţi care să ne facă spitalele ca-n Austria). Ah, da, am uitat, SMURD e un ong şi, la noi, un ong se face doar ca să se înfrăţească pe viaţă cu o ţâţă cu bani de Dincolo.

Două calde, două reci

2011-01-11T07:30:00.026+02:00

Aţi văzut de curând merele alea din plopi ? Am dat eu năvală în bucătărie şi de aici semnele pomicole!

Dacă e bal, festin să fie! Fără puiule, fără porcule, fără secrete pe perete. Doar ceva simplu, ceva franţuzesc, ceva clasic şi ceva şi mai dulce:

Pere în şuncă

- 3-4 pere tăiate în două sau în trei, că aici mărimea contează

- felii de şuncă de Praga sau alte şunci fine ori jamboane preferate de comeseni

- emmental ras ori alt brânzet coconet, desigur, ras (sau Emmentaler, sau Emmenthal, dar acum suntem în bucătărie, pentru detalii d-astea, aşteptaţi până ajungem în bibliotecă)

- nişte unt la ochiometru, de uns tava şi de dat acel je ne sais quoi du bla bla bla

- smântână de pus peste, în farfurie, ori suc de mandarină de stors peste, tot în fafurie - adică în faza finală se decide dacă se mănâncă para pe sărat sau pe dulce.

Perele trebuie să fie moi înainte de preparare: la această stare plăcută bucătarului se ajunge fie prin baia de aburi, fie prin puţină fierbere "à la compotelnâi", fie direct din cutia de compot, pentru cei mai grăbiţi. Dar, la mama ei, reţeta cere perele înmuiate prin baie de aburi, cu apa un pic sărată.

Cartofi cu brânze de toată Jena

- 6-7 cartoafe feliate

- 2-3 ouă de spart şi puse ca viitoare ochiuri

- două sau mai multe feluri de brânză rasă, de pus între feliile de cartofelnâi; în cazul de faţă, am avut telemea forte de vacă băştinaşă, precum şi ceva emmental rămas de la reţeta anterioară.

- mirodenii, prafuri si sosuri, după gust şi obişnuinţă

- untuleanu, la ochiometrul bucătarului, de uns vasul şi câteva cuburi, de uitat printre alea

- o jumătate de cană de apă

- mărar şi busuioc, de presărat la final, în farfurie

Clătite

Acum n-oţi vrea şi reţeta de clătite! Vă spun doar că au ieşit foarte pufoase, cu sfântă apă chioară de la robinet, că au fost din 3 ouă şi că am aruncat în compoziţie şi o lăcrămioară de hulei. Au fost umplute cu dulceaţă de trandafiri, cam o jumătate de linguriţă la bucată, nu mai mult, c-aşa-mi place mie! Corect spus, aşadar, au fost "unse" cu dulceaţă.

Tortul secret - ca aspect şi compoziţie. Doar frişca se trădează Asta e, mai facem concesii şi aparenţelor.

Împuşcarea lui Gabrielle Giffords, un precedent sinistru

2011-01-09T10:25:00.011+02:00

© "Telecomandă. Semne de carte" pentru traducere şi, mai ales, adaptare

Împuşcarea lui Gabrielle Giffords ridică o serie de întrebări: Ce se întâmplă cu ţara noastră? Ce s-a întâmplat cu politica noastră? Cine ar face aşa ceva?

Este un moment incredibil de urât în viaţa americană, care ne aminteşte că politicienii, ca şi cetăţenii, se pot afla la capătul periculos al unui pistol. De la Alexander Hamilton şi Abraham Lincoln până la John F. Kennedy şi Ronald Reagan, gloanţele i-au străpuns pe liderii noştri, arătând că sunt la fel de muritori ca noi.

Asasinatul în America a fost „o afacere a bărbaţilor”, cu o istorie foarte îndepărtată. Patru preşedinţi americani au murit împuşcaţi - James Garfield, William McKinley, Abraham Lincoln şi John F. Kennedy. Bărbaţii au fost ţintele şi de cele mai multe tot bărbaţii au fost şi atacatorii, cu toate că două femei au încercat să-l omoare pe preşedintele Gerald Ford.

Ultimul congresmen asasinat a fost Leo Ryan, democrat ales în San Francisco şi care a călătorit în Guyana pentru a investiga cultul Jim Jones (...). Înainte de Ryan, Robert F. Kennedy a fost împuşcat la Los Angeles.

Împuşcarea lui Giffords, mamă (soţul ei are copii dintr-o căsătorie anterioară), o tânără de 40 de ani, soţia unui astronaut şi cumnata altuia aflat în spaţiu, este oribilă sub orice aspect. Este pentru prima dată când o femeie aleasă în Congresul SUA a fost împuşcată. Este un semnal de alarmă că femeile politician nu sunt mai protejate decât femeile poliţist ori femeile soldat. Şi totuşi când auzi că o mamă a fost ucisă în prima linie sau ca prizonier de război, ţi se strânge inima, nu din cauza paternalismului, ci pentru că s-a depăşit o limită a moralei.

Ameninţările la adresa femeilor politician au devenit banale în cultura populară (.... ) Trăim într-o ţară care seamănă mai mult decât am crezut cu India Indirei Gandhi sau cu Pakistanul lui Benazir Bhutto.(...)

Asasinarea lui Bobby Kennedy a dus la legile federale de control al armelor. Absolvirea atacatorului lui Ronald Reagan pe motiv de nebunie a dus la o întreagă dezbatere asupra apărării prin invocarea nebuniei. După atacul de la Oklahoma City, a fost un moment naţional de reflecţie asupra politicii noastre. Bill Clinton a spus că nu va mai folosi niciodată cuvântul „birocrat” în sens peiorativ.

Nu ştim ce motive de atac a avut bărbatul care a tras sâmbătă în Arizona şi nici dacă actul său are legătură cu politica. Chiar dacă atacatorul a avut vreun motiv politic, tot nu este clar ce înseamnă asta. Ce dacă o persoană bolnavă răstălmăceşte cuvintele unui celebru politician? (...) Ca o ironie, Gabrielle Giffords este un avocat înverşunat al bolnavilor mintal.

Vom şti mai multe în curând. Ceea ce ştim acum este că ţara noastră seamănă cu Pakistanul lui Benazir Bhutto mai mult decât credeam când ne-am trezit în această dimineaţă.

"Împuşcarea lui Gabrielle Giffords, un precedent sinistru"
Matthew Cooper, "National Journal", 8 ianuarie 2011

BONUS: Diacritica, mama noastră şi colegă de bancă, ce suflă la fix, ne lămureşte: congresmen - plural congresmeni. Aia cu -man şi -woman, ăhă, când om scrie în engleză.

Posibile răspunsuri la întrebări surde

2011-01-07T16:36:00.003+02:00

Vă puteţi imagina ca două instituţii ale administraţiei, locale sau centrale, ca două edituri ori ca două universităţi din Franţa, Germania etc. să aibă reguli gramaticale diferite? Accentele şi pluralurile să fie care-ncotro, după voie, an de absolvire, tupeu sau lene? Vă imaginaţi accente puse diferit în două documente oficiale emise de două secretariate culturale sau administrative dintr-o ţară unde limba oficială să fie una singură?

De ce mă complic? Ce vreau să spun?

Să luăm două edituri, două universităţi, două prefecturi de la noi. Brambura de reguli în toată regula: î la putere, chit că Academia a impus nişte reguli acum vreo 18 ani; â după plac şi aduceri aminte; nivele şi niveluri în haos şi bună vecinătate etc. Oh, da, etc.

Nu intru în balamucul greşelilor. Rămân la formele aşa-zis corecte care îmbracă â, î , nici o, nicio după ...nicio regulă.

La noi se cade de acord că nu cădem de acord pentru că e libertate.

Nimicuri, mărunţişuri, recomandări şi reguli, astea toate-s pentru fraieri.

Dacă la FORMĂ nu cădem de acord, nu avem un singur COD, de ce ne mirăm că...orice?

De ce ne înecăm în diplome, dar şi în incompetenţa de a răspunde la telefon sau a aplica o lege? Pentru că frustrarea necălătoritului timp de 50 de ani a transformat bursa NU în experienţă academică, ci în satisfacere turistică. Pe care, din sărăcie, nu ne-o putem aduce la Climax decât pe banii altora. (-ok, ok, există şi excepţii. Peace!)

Lituanie de Galimard

2011-01-04T21:29:00.002+02:00

Toţi ambasadorii acreditaţi la Vilnius au primit, de la ministrul lituanian de Externe, câte o sticluţă cu esenţa noului parfum…naţional.

Parfumul "Lituania" este un amestec de santal, cedru şi mosc, miros de lemn ars, de muşchi şi flori de camp.

Crearea parfumului a fost încredinţată firmei franceze Galimard. Primele 1.000 de sticle au fost produse la preţul de aproape 30.000 de euro.

Mais c'est quoi ton parfum, mon pays? ...

Tot aici, tot acolo

2010-12-19T16:22:00.002+02:00

Pentru că intru într-o săptămână plină-plină, dar o să mă bucur ca un copil în Sâmbăta-Duminica de Atunci, pentru că e frumos să fii pe aici, să ai un dincoace de linişte şi împlinire, vă ofer ceva: zice-se, una dintre cele mai scurte povestiri (mai scurtă de atât cred că ar fi salut) - Augusto Monterosso, "Dinozaurul":

"Când se trezi, dinozaurul era tot acolo".

Bucuraţi-vă!

"N-am mai murit de foame"

2010-12-17T00:02:00.005+02:00

Despre ultima crezi că e Prima, despre prima crezi că e Ultima. Eu cred despre asta că este nu Cea Mai, dar una dintre Cele Mai. O aşez aici, de dragul a ce vreţi voi, de dragul a ce vă aduce aminte.

N-am mai murit de foame

Nichita Stănescu

N-am mai murit de foame multă vreme.
De când în loc de ochi aveam ciuperci
şi izbeau peste lopeţi de trireme
ploi neîntregi.

Eu am murit în trecut,
chiar înainte de a mă naşte.
De mercur instabil ţin un scut
la mâna stângă uscată ca o moaşte.

Mă pregătesc de naştere,
dorm în oul parfumat al bunicului meu
care a plecat în recunoaştere,
chiar acum, în prezentul trofeu.

Îmi fac de cap, îmi fac de frunze, îmi fac de cai,
pentru săgeţi trupul meu este crescut.
Zeul A, zeul E, zeul I
dovedesc c-am murit în trecut.

Larry King Live Dies. Vive Le Télématin!

2010-12-15T19:15:00.004+02:00

William Leymergie prezintă Télématin la o televiziune franceză de peste 25 de ani. El conduce matinalul din ianuarie 1985; Larry King a început show-ul la CNN în iunie 1985. Joi, pe 16 decembrie, Larry King dă ultimul spectacol şi se retrage.

Cu 14 ani mai tânăr decât colegul său american, William Leymergie va continua maratonul în direct (cum altfel ar putea fi o emisiune matinală?)

Într-o vreme, urmăream emisiunea lui Leymergie. Cu haz, cu prezentatori de rubrici fixe şi alerte, unde o bâlbă nu era o tragedie, ci un motiv de râs minute în şir, matinalul de France 2, pe care eu îl vedeam prin TV5, era viu. Bun, foarte bun.

Maestru de ceremonii al acestui spectacol de o oră şi jumătate – 7.30-9, ora Bucureştiului – era şi este William L, cu faţa lui de franţuz tipic, cu franceza curată şi clasică, cu jocul inocenţei în faţa mai junilor colegi pe care îi descosea despre subiectul rubricii din acea dimineaţă, de parcă nu el ar fi pritocit în şedinţe tot tacâmul emisiei.

Sigur că priveam şi cu nostalgia matinalului unde lucrasem vreo trei ani, ştiam ce înseamnă trezitul la 4 sau nedormitul. Show-ul de trezire şi amuzare de pe France 2, cu bunicuţul jovial William, era şi este dovada că omul sfinţeşte locul, că nu există "batalion disciplinar" dacă ţi-e drag de bucăţica ta de program.

La celălalt capăt al lumii, pe alt fus orar şi de aceea urmărit de mine cu mult mai rar, Larry King a beneficiat la CNN de prime time şi maşinăria media americană. Sincer vorbind, mai mult după renume decât după numărul de emisiuni văzute îl ştia lumea din Europa. Sau nu?

Retragerea lui LK este un nou prilej pentru industria PR a CNN să umple internetul şi micuţul ecran de vestea-povestea cu pricina.

Dincoace de Mânecă, atleţii de 25-40 de ani care aleargă dimineaţă de dimineaţă alături de veteranul William o iau de la capăt cu o cafea, celebri doar pentru francezi şi francofili.

William Leymergie a început să prezinte Telematinul cu vreo jumătate de an înainte de lansarea Live-ului lui Larry. Ca o împlinire a moralei din fabula cu iepurele şi ţestoasa, Will va trece linia de sosire.

BONUS: Rubrica de internet este jucăria unei fâşneţe, Laura du web :) Acum aflu că Laura a devenit mamă, a născut pe 2 august 2009 un băiat, Milan! Dovada ca online-ul are şi offline :) !

Filme la timpul trecut

2010-12-14T16:53:00.010+02:00

Am revăzut de curând nişte filme cu băiatul frumos al anilor 90 - Keanu Reeves. Un pic de "Matrix", un pic de "Avocatul Diavolului".

"Matrixul" îl ţineam minte că a marcat anul 2000. Acum am văzut că a fost făcut în 1999. Cu doi ani în urmă, fusese făcut "Avocatul Diavolului". Regizorul Matrixului a creat din asta o trilogie şi ăla cu V, de la vendetta, normal. Creatorul "Avocatului", Taylor Hackford, a mai dat "Ofiţer şi gentleman", "Ray", printre altele... nu multe.

Pentru mine, şi o spun cu tristeţe, Matrixul nu a trecut proba timpului. Cât dintr-un film, până la urmă, să ţină şi efectele alea speciale, de atunci repetate şi fumate? Povestea - fragilă, maniheistă, tezistă, iar sărutul de Albul ca Zăpadul pentru Keanu - acum 10 ani mai avea chichirez, dar acum mi-a provocat un hohot de râs!

Povestea, that's what it's all about! Unde e povestea? Ei bine, da, poveste este cu vârf şi îndesat în "Avocatul diavolului": mame, taţi, bani, sex, copil, dragoste, compromis, tentaţie, păcat, iertare, adevăr, minciună - oh, şi Al Pacino! Cum să nu treacă "Avocatul Diavolului" proba timpului?

De dezamăgit m-a dezamăgit rău şi "Amélie", tot la un deceniu -aproape - revăzut. Trenează, trenează, trenează. Cât din film poate duce,până la urmă, o idee? Că ideea personajului este sublimă! (din simpatia de atunci pentru "Amélie", nu i-am tăbăcit fundul separat.)

Pe frumuşel îl pun în poză, că pe Al Pacino îl respect prea mult ca să-l expun părerilor pe bietul meu blog :)

Supărat pe femei şi pe bloguri

2010-12-12T00:36:00.004+02:00

O lume politică şi jurnalistică eminamente ovariană
Ca şi în cazul blenoragiei de juneţe, bărbaţii politici preferă să uite momentele cînd au luat-o peste bot
Un politician, un publicist, o starletă sau o coafeză, într-un cuvînt, o personalitate a mahalalei noastre publice
Blogul a fost şi este considerat un soi de jurnal intim, ceva asemănător caietului în care adolescenta îşi scrie, ferită de ochii vigilenţi ai mamei, tresăririle erotice la priveliştea fermoarului cu pricina al profesorului de Desen
De aceea, chiar şi în cazul politicienilor, tot mai mult loviţi de un nărav valabil la adolescente, dar şi la muieri încercate de cumpăna menopauzei, blogul n-a fost luat în serios.

(Ion Cristoiu - "Contribuţia lui Mircea Geoană la măreţia blogului românesc")

Top 10 Zelist, cine îi face lui nea Jacques blog, să se împace cu lumea şi viaţa?

Trivia

2010-12-09T19:03:00.013+02:00

poza albastru lăptos făcută pe hublou, la prima călătorie cu avionul
cruciuliţe cu fundiţe de la botezuri de ambe sexe
genţile şi portofelele vechi, nepurtabile, dar cu valoarea d-aia sentimentală
cartea de la premiul I din clasa I şi păpuşa-maşinuţa primite cu aceeaşi ocazie
oracolul din generală
agende de telefon: de hârtie, cartonate, calendar pe prima pagină
mărţişoare, mărţişoare
bucăţi de plastic de diverse forme, ce par a fi bune la ceva - frigider, masă de călcat, dar cine mai ştie?
manuale de utilizare a multelor electrocasnice
medicamente rătăcite şi expirate
încărcătoare crezute pierdute
et caetera

Tu cărtureşti, el citeşte, noi ce facem?

2010-12-08T14:20:00.007+02:00

Jumătate dintre angajaţi, daţi afară. Restul, pe rând în "şomaj tehnic", iar de trei luni, pe faţă, lăsaţi fără salarii. Nici măcar o carte nu a fost cumpărată tot anul.

Aceasta este "viaţaşiopera din 2010" a unei biblioteci judeţene. Despre una am aflat eu. Aşa or fi toate sau toate unde "nu mai e bani, domne,şi pentru asta!"

Un simplu bibliotecar - semnează "bibliograf", dar mie îmi place să spun cum am apucat - scrie un apel, îl trimite unui profesor la Jurnalism. Vorbeşte despre frică şi resemnare. Spune că aproape nimeni nu l-a încurajat că apelul va fi băgat în seamă de mass-media. Poate că nici nu va fi. Însă ştiţi cum e, optimismul, ca speranţa.... mai la final, aşa.

Nu e leapşă. Nu e nici donaţie prin SMS. Nici supă pentru bătrâni. Deşi toate îşi au rostul şi bucuria lor, dar acum nu despre asta e vorba. Omul nu cere bani. Cere ajutor prin luare în seamă. Iar eu am aflat de la Mihaela Pană.

AJUTAŢI-NE!

Apel pentru susţinerea publică a Bibliotecii Judeţene „Ioan N. Roman” Constanţa

În anul 2000, Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman” Constanţa primea din partea Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România premiul pentru cea mai bună bibliotecă publică din ţară. Astăzi, la doar un deceniu, este în pragul unei catastrofe. Iată câţiva dintre indicatorii dezastrului:

a.) În urma concedierilor din vara acestui an, instituţia, care avea 104 angajaţi, a rămas cu doar 50. Dintre aceştia numai 39 sunt bibliotecari, în condiţiile în care, conform legii, la o populaţie a judeţului Constanţa de 722.360 locuitori, grupul personalului de specialitate ar trebui să fie calibrat între 103 şi 144 de bibliotecari.

b.) Timp de o lună şi jumătate (15 iunie-1 august 2010) biblioteca a fost închisă, colecţiile ei fiind complet inaccesibile publicului, iar alte trei luni (1 mai-15 iunie şi 1 august-15 septembrie) numai jumătate din serviciile pentru utilizatori au putut fi accesate. Cauza? Toţi angajaţii au fost, pe rând, în şomaj tehnic, timp de 90 de zile.

c.) Practic nu există achiziţii de carte în 2010. În luna iunie a fost facturat un singur stoc de carte, în valoare de 2.379 lei, care nu a fost însă achitat. Zero în dreptul bugetului pentru cheltuielile de capital.

d.) De la 15 septembrie a.c. programul cu publicul al bibliotecii s-a redus la doar 39 de ore pe săptămână.

e.) De la 1 octombrie a.c. personalul bibliotecii nu a mai fost plătit, deşi activitatea în bibliotecă s-a desfăşurat normal. Speranţe de plată? Nule. Bugetul alocat pentru salarii a fost cheltuit, iar alţi bani pentru salarii, conform şefilor Direcţiei de Cultură a Consiliului Judeţean, nu sunt de găsit.

În opinia specialiştilor din Ministerul Culturii, aceste fapte dovedesc “interesul scăzut al autorităţilor publice pentru susţinerea lecturii publice”. Noi, cei care respirăm zilnic aerul viciat de acest “interes scăzut”, avem un alt termen pentru a descrie situaţia: sentinţă de condamnare la subdezvoltare culturală şi alterare a civilităţii Constanţei, la disoluţie a spiritului bibliotecii publice, la sărăcire atroce şi nimicire a demnităţii bibliotecarilor.

Mâhnirea mea profundă şi acest apel deznădăjduit la sprijin adresat dumneavoastră vin din faptul că, în faţa brutalului act de forţă impus de Consiliul Judeţean, conducerea bibliotecii a ales smerenia. Situaţia noastră reală nu e cunoscută. Nici măcar la nivelul asociaţiilor de bibliotecari, nu mai vorbesc de corpul social. Pentru că teama de represalii a fost şi este imensă. Rugăminţile mele şi ale altor colegi adresate direcţiunii bibliotecii pentru diseminarea de informaţii oficiale în mass-media locală şi centrală, pentru solicitarea de susţinere Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România şi Asociaţiei Bibliotecarilor din România, pentru apelul la liderii de opinie din judeţ şi din ţară au fost respinse de o argumentare construită în jurul neîncrederii în capacităţile acestor instanţe de a ajuta. Conştientizată sau nu, adevărata motivaţie este însă alta: frica. Iar această frică a generat confuzie, amânări, suspiciune şi, ca într-un cerc vicios, mai multă frică.

Tuturor ne e teamă pentru posturile noastre, pentru relaţia cu profesiunea pe care o iubim şi în care am investit nu puţin, pentru stabilitatea familiilor noastre. Şi toţi ştim că ceea ce se aşteaptă de la noi este să cedăm spaimei.

Eu aleg însă să nu încuviinţez la propria frică. Aleg să rostesc franc adevărul: situaţia Bibliotecii Judeţene „Ioan N. Roman” Constanţa este critică, viitorul ei e în cumpănă, chiar desfiinţarea este o ipoteză plauzibilă, angajaţii ei sunt disperaţi, comunităţii locale i se îngrădeşte dreptul la informare.

Ajutaţi-ne! Comunitatea constănţeană are mare nevoie de o bibliotecă publică modernă, iar Biblioteca Judeţeană Constanţa a dovedit cu asupra de măsură că e dedicată publicului său. Cu ajutorul dumneavoastră de astăzi, într-o bună zi biblioteca noastră va oferi, sunt convins, motive solide pentru un nou premiu de excelenţă.

Vă mulţumesc! Ionel Alexe, bibliograf, Biblioteca Județeană ”Ioan N. Roman” Constanţa
E-mail: ionutalexe@yahoo.com

Pie Story - Crash! Boom! Bang!

2010-12-07T18:09:00.014+02:00

La jumătatea după-amiezii acelei zile, când urma să-ţi spun obişnuitul meu "la revedere", am încercat o vagă nelinişte la gândul de a te lăsa, ceea ce m-a făcut să ştiu că te iubeam. (Leopoldo Lugones)

Totul se învaţă. Învăţăm că dacă plângem, primim hrană. Învăţăm de ce se numeşte foamea foame şi cum apare ea, cum dispare... Învăţăm NU, DA, râsul se învaţă şi el, tăcerea şi cuvântul se învaţă.

Şi sentimentele se învaţă. Pentru ele, deci, primim, cu voie sau fără de voie, lecţii, educaţie. Putem fi prost crescuţi emoţional, adaptaţi ori repetenţi sau avansaţi, hârşiţi, sătui, bine crescuţi emoţional etc. Cum te porţi în faţa unui fotoliu atunci când eşti în preajma lui alături de o doamnă, cine, cui şi când oferă flori, cine, cum spune "Bună ziua" sunt la fel de uman de esenţiale precum "ce faci când nu o mai iubeşti", "ce spui când vrei altceva", "cu ce şi când înlocuieşti Cele Două Cuvinte", vorba celor de la Taxi.

Citate din lumea de azi:

Mistiq via SmartWomanHotnews: "Fostul imi instalase pe calculator un program. Asa a aflat de noua mea iubire si atunci a inceput cosmarul" (7 decembrie 2010)

Ion via SmartWomanHotnews: "Acum un an sotia m-a inselat. Eu m-am prefacut ca inghit minciuna cu “a fost doar un flirt, blablabla”. De atunci ma port ca un sot normal dar, in secret, mi-am trecut usor afacerile pe 2 firme noi inregistrate offshore. Casa am ipotecat-o pentru vechea firma si, sincer, nu mi-am dat interesul sa mai am grija de firma, numind un administrator nou si lasandu-i mana libera iar cum acela nu se prea pricepe la afaceri. Am indepartat-o usor de prietenii ei, am pus-o sa se mute la serviciu la o firma unde cunosc persoanele care iau decizii si pot influenta sa fie data afara oricand. Acum ma pregatesc sa o fac sa se certe bine si cu parintii ei iar situatia acum se prezinta astfel: ea crede ca are o viata perfecta dar de fapt in curand o sa fie fara un Ron in buzunar, divortata, certata cu toti prietenii, parintii si cu un serviciu unde or sa se faca ceva restructurari subite dupa ce voi divorta de ea. (3 decembrie 2010)

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti: "În seara 6 decembrie 2010, pe fondul unor neînţelegeri cu partea vătămată H.I.D., a lovit-o pe aceasta şi a deposedat-o de un telefon mobil, iar ulterior s-a urcat cu picioarele pe capota şi plafonul autoturismului părţii vătămate, pe care l-a deteriorat, în sensul că i-a îndoit capota şi i-a spart luneta" (trec peste umorul involuntar şi nuanţele de proces-verbal din Caragiale) - incidentul cu Plăcintă jr. via Gândul, 7 decembrie 2010

Intrasem într-o pauză de online ( dezintoxicare necesară :) ! ) Dar Pie Story de azi m-a făcut să scriu rândurile de mai sus.

..şi să invoc proverbul african care a inspirat-o pe Hillary Clinton să-şi intituleze aşa o carte: "It takes a village to raise a child".

Lili - trup şi suflet

2010-11-21T00:06:00.000+02:00

Ce au scris Ei până în 2009 o fi fost pentru uz personal şi familial. Acum e deja altceva....Unii au debutat, alţii s-au confirmat în cercuri mai largi de cititori. Cineva, poate dintre Ei, va scrie vreodată despre culisele şi ecourile offline ale întâmplării online, şi acum tipărite, a Festivalului de Literatură Lili.

Cartea a apărut. Nu ştiu câţi au crezut cu tot sufletul în joaca asta de-a cititorii, dar o carte e un lucru cât se poate de serios. Absolut toate felicitările şi meritele merg la Lucia Verona. Bine, câteva felicitări şi unele mici merite se cuvin şi curţii cu vişin (vişin era?) de la Ogrezeni.

Aplauzele şi urările de mult bine merg la autori:

Alexandra-Emilia Bucur

Carmen Nicoară
Oana Stoica-Mujea
Renata Carageani
Mălina Aniţoaei
Traian Rotărescu
Ştefan Alexandru Ciobanu
Octavian Perpelea
Adrian Voicu
Adrian Socaciu

Editura Tritonic a adus cartea la Gaudeamus, unde vom merge încolonaţi să o cumpărăm.

Da' lăsaţi poetul să spună ce vrea!

2010-11-19T00:44:00.001+02:00

The Beatles - Lucy in the Sky with Diamonds

Aer cu diamante

de Florin Iaru

Ea era atât de frumoasă
încât vechiul pensionar
se porni să roadă tapiţeria
scaunului pe care ea a stat.
În iarna curată, fără zăpadă
maşina uscată încercă s-o ardă.
Dar ea de mult coborâse când s-a auzit
înghiţitura.
Şoferii mestecaţi
au plâns pe volanul păpat
căci ea nu putea fi ajunsă.
În schimb era atât de frumoasă
încât şi câinii haleau
asfaltul de sub tălpile ei.

Andrei Oişteanu în "Narcotice în cultura română" (Polirom, 2010) dezleagă - traduce titlul optzeciştilor "Aer cu diamante": varianta autohtonă a încifrării LSD-ului în cântecul Beatlesilor, "Lucy in the Sky with Diamonds". Lennon însuşi ar fi negat, à l'époque, faptul că titlul s-a vrut o poantă cu amatorii de trăiri psihedelice.

Unii insistă şi astăzi că poeţii, în fronda lor, scuzaţi tautologia, au vrut să sfideze ignoranţa băieţilor cu cenzura şi ar fi elogiat "aerul cu diamante" al şlăgăroşilor rockeri consumatori.

Mi-aduc aminte de altă poveste din aceeaşi categorie, colportată la noi în provincie de proful de română, cum că, Drăgăliţă Doamne, Labiş ar fi simţit, presimţit, vrut, ştiut că moare, că de aici titlul poeziei "Moartea căprioarei", La mort de la biche, pen'că numele lui în franceză era căprioară şi atunci, poetul a vrut şi a exprimat şi a ales...

Dragi cititori, ce vrea să spună poetul nu vom şti niciodată. Suntem martori abia acceptaţi şi cam atât. Citiţi şi tăceţi!

Cu acest text complicat am vrut să semnalez reeditarea, la Humanitas, a volumului "Aer cu diamante" - poezii de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru, Ion Stratan. Lansarea - vineri, 19 noiembrie, la 18.30, la Gaudeamus

SURSA FOTO: Album Florin Iaru on Facebook, "Aer cu diamante"

Replici de neuitat despre femeia totală. Ăăăă, fatală

2010-11-18T00:30:00.015+02:00

- Hai la Y, şi-a luat luat maşină nouă !!!

- Şi-a luat ea din banii ei ?

- Eeee, nu, i-a luat X (bărbat-su) maşină!

-Aaaa, deci să mergem să-i vedem maşina luată de bărbat-su!

xxxxxx

Cu mătura nu mor de foame!

xxxxxx

- Oricâtă şcoală o să facă, femeia tot la chifteluţe ajunge!

xxxxxx

-....şi c...a de fii-ta !

- Pardon, domnule, eu nu sunt c...ă, m-am măritat cu toţi!

- Ete na, că nu poţi fi c...ă cu acordul ălora de la primărie *

* Citat aproximativ, căci au trecut mai mult de zece ani de când am văzut "Egoistul", de unde este acest dialog.

Puncte de vedere (let's read outside the box!)

2010-11-16T17:14:00.006+02:00

I met a Romanian entrepreneur who marketed industrial products. In talking to him, I raised the question of the various regulations governing his industry and how he handled them. There was no clear answer or, more precisely, I didn’t realize the answer he had given me until later. There are regulations and there are relationships. The latter mitigate the former. In Germany this might be called corruption. In Romania it is survival. A Romanian entrepreneur rigorously following EU regulations would rapidly go out of business.

In thinking of Romania, the phrase “institutionalized prisoner” comes to mind. In the United States it is said that if someone stays in prison long enough, he becomes “institutionalized,” someone who can no longer imagine functioning outside a world where someone else always tells him what to do. For Romania, national sovereignty has always been experienced as the process of accommodating itself to more powerful nations and empires. So after 1991, Romania searched for the “someone else” to which it could subordinate itself. More to the point, Romania imbued these entities with extraordinary redemptive powers. Once in NATO and the European Union, all would be well.

Unlike the postwar world, where the United States absorbed the imports of Germany and Japan without needing to compete with them, Germany remains an exporting country exporting into Romania and leaving precious little room for Romania to develop its economy.

At this stage of its development, Romania should be running a trade surplus, particularly with Germany, but it is not. In 2007, it exported about $40 billion worth of goods and imported about $70 billion. In 2009, it exported the same $40 billion but cut imports to only $54 billion (still a negative). Forty percent of its trade is with Germany, France and Italy, its major EU partners. But it is Germany where the major problem is. And this problem is compounded by the fact that a good part of Romania’s exports to Germany are from German-owned firms operating in Romania.

Turkey is Romania’s fourth-largest export target, and one of the few major trading partners that imports more from Romania than it exports. I pointed out to Romanians that it is the great good fortune of Turkey that it was not admitted to the European Union. Turkey’s economy grew by an annualized rate of 12 percent in the first quarter of 2010 and has been surging for years.

Turkey is becoming a regional economic engine and, unlike Germany, France and Italy, it offers compatibilities and synergies for Romania. In addition, Turkey is a serious military force and, while not seeking confrontation with Russia, it is not subservient to it. Turkey has adopted a “360 degree” strategy of engagement with all countries. And since Turkey is a NATO member, as are Hungary, Slovakia and Poland, there is no incompatibility with a dual strategy of the Intermarium and the Black Sea. For now, they fit. And the irony of Romania reaching out to the heir to the Ottomans is simply that and no more. This is the neighborhood that Romania inhabits. These are the options it has.

Articolul integral semnat de George Friedman în "Stratfor", aici

Generaţia Y

2010-11-15T05:56:00.006+02:00

Cinci decenii de „noi”, de îndoctrinare într-un comportament de tipul ascunzătoarea sau plutonul, şi cu toate astea, azi dimineaţă în parc, un tânăr spune: „tot ce vreau este să am şi eu bucăţica mea”. A spus asta ca şi cum mărturisea un păcat sau ca şi cum râvnea la ceva de la distanţă ca să-şi satisfacă o dorinţă ascunsă ce va atrage oprobiul public. În timp ce vorbea despre „ambiţiile” lui, îşi folosea mâinile pentru a gesticula ca şi cum ar aduce spre sine vise invizibile, vise numite: „un acoperiş”, „un salariu decent”, „permisiunea de a călători”.

Colectivizarea nu ne-a anulat aspiraţia umană de a avea bucăţica noastră, iar egalitarismul forţat nu a făcut altceva decât să alimenteze dorinţa de a ne diferenţia.

Aceasta este postarea din prima zi de noiembrie de pe un blog cu totul special, o descoperire care mi-a dat o lecţie.

"Generation Y" este un blog inspirat de oameni ca mine, al căror nume începe sau conţine un Y, născuţi în Cuba anilor 70 şi 80 şi marcaţi de educaţia în mediul rural, desenele animate sovietice, emigraţia ilegală, frustrare. Îi invit pe toţi cei care îşi poartă "Y-grecul, dar şi pe ceilalţi să mă citească şi să îmi scrie. yoani.sanchez@gmail.com

Postările lui Yoani Sanchez sunt traduse şi lansate în română de o echipă de la SNSPA.

Lecţia e că decât să te prosteşti din plictiseală, că nu ai nimic de spus pe lumea asta, mai bine taci. Lasă veveveul oamenilor care au nevoie să se exprime.

Acum, pe bune, clasic sau modern?

2010-11-02T15:55:00.005+02:00

Există viaţă şi după 1 noiembrie, respiraţi adânc!

2010-11-01T12:09:00.008+02:00

Cluburi de lectură,discuţii despre cărţi, refugiu, drog, libertate. Am temă "Portret în sepia", de Isabel Allende. Pentru celălalt grup, a mers mai simplu - citisem deja cărţile - acum, de exemplu, ne jucăm cu "Viaţa începe vineri", de Ioana Pârvulescu şi "Regele se-nclină şi ucide", de Herta Muller.

Nu vreau la mall, urăsc shoppingul, nu-mi plac sălile cu fum.
Vreau un hamac într-o bibliotecă unde o dată pe zi să mă "deranjeze" room service cu ceva mmmmbun. Problem?

Bonus: Îmi scrie o prietenă ce vizitează acum India (da, viaţa e nedreaptă, aşa e!): "Ma simt foarte bine aici, am primit tot sprijinul de la prietenii mei, oamenii sint cam cum erau la noi pe vremea lui Ceausescu. Mai putin sofisticati, poate un pic mai putin educati si rafinati, dar cu inima foarte calda. Mi-au pus la dispozitie totul, masina, casa, hotel, etc :) .... India e o tara eminamente agrara....suna cunoscut nu? ;) Lasand gluma la o parte, asa e: 80 la suta din populatie sau chiar mai mult sint oameni simpli, de la tara, carora trebuie sa le explici clar ce au de facut si ce nu. In Agra e un boom imobiliar, ei sint la inceputul erei consumiste si al erei de credite...Nici macar nu stiu ce-i asteapta ;) Maine ma duc la Taj Mahal si abia astept".

Lecturi în ziua cea mai lungă

2010-10-31T00:42:00.004+03:00

Mă uit la toate lucrurile
De două ori,
O dată ca să fiu vesel,
Şi o dată ca să fiu trist.

Copacii au un hohot de râs
În coroana de frunze
Şi o lacrimă mare
În rădăcină.
Soarele e tânăr
În vârful razelor,
Dar razele lui
Sunt înfipte în noapte.

Lumea se închide perfect
Între aceste două coperţi
Unde am îngrămădit toate lucrurile
Pe care le-am iubit de două ori.

(Marin Sorescu, De două ori)

Excelentul domn Coman

2010-10-28T21:29:00.001+03:00

Pentru un militar, orice e o ameninţare, şi o femeie, pentru că poate fi Mata Hari.

O gogoaşă pusă în text de un semidoct din armată, care aşa ştie el, că presa manipulează.

Pentru brainwash poţi să foloseşti şi altceva, nu neapărat presa.

(Prof. univ. dr. Mihai Coman, joi seara la TVR1 - emisiunea "Judecă tu!")

Spusele au fost rostite în contextul comentării frazei din Strategia Naţională de Apărare:

"Fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora, presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţii ale statului reprezintă o altă vulnerabilitate a statului român".

Despre Mihai Coman şi FJSC mai scriam, cu drag, aici.

Tupeu', ca doru'

2010-10-28T00:03:00.000+03:00

Am avut o revelaţie şi vreau s-o împărtăşesc: tupeul nu are echivalent perfect în altă limbă. Da, dragă, e ca dorul pe care numai noi, bacii şi romanii, r-românii verzi, îl avem. Ce mal, ce miss, ce nostalghia..? Dorul incumbă şi presupune şi face şi aia, şi ailaltă. Nişte plânşi şi nişte _de proaste suntem, când ne ia doru'.

Dar nici nervio, nici brass, nici alte sinonime cu DOAR NERUŞINAREA nu ajung să umple sensul Tupeului.

Cu tupeul e cam aşa: e altceva decât obrăznicie, pentru că am văzut tupeişti care vorbeau academic şi calm, altceva decât dat din coate, pentru că îl poţi avea şi după ce ai căpătat vilă etc..

Tupeul e un drăcuşor în tine care forţează limite, are cerul senin deasupra, trăieşte cu "De ce nu?, Dar de ce nu eu?, Cine, eu?" ca lozinci.

Tupeul e minciuna pe care o rosteşti convingător ca pe cristalinul adevăr ce vrea să-l audă celălalt.

Tupeul e demonstraţia din teorema în care concluzia e ce e facerea de bine.

"La Sâmedru se bat stăpânii"

2010-10-25T20:00:00.002+03:00

Pentru că urmează două zile de (cam aceeaşi) sărbătoare, vă las la citit un fragment din "Lumea oraşului românesc la sfârşitul sec. al XIX-lea - o lectură antropologică a marilor clasici", scrisă acum şase ani şi având în frunte rândurile astea: "Lache scoate din buzunar o portocală, îi trage coada afară şi ia, de la cucoana care l-a făcut măgar şi obraznic, lumină" ( La Paşti - I.L. Caragiale)

............................................

V. Eveniment la graniţa spaţiului public cu spaţiul privat

V.a. „La Sângiorz se încaieră câinii, la Sâmedru se bat stăpânii“

În corespondenţa lui Eminescu, dar mai ales la Caragiale (De închiriat, Caut casă, Mici economii, Cronica de joi), evenimentul mutatului de Sf. Gheorghe (23 aprilie) şi de Sf. Dumitru (26 octombrie) este descris suficient de pregnant încât să merite atenţie în mod special.

La 23 aprilie, este sărbătorit Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Sfântul Gheorghe e capul primăverii. El goneşte iarna şi aduce primăvara. Sf. Gheorghe vine vara şi Sf. Dumitru iarna [1]. Sf. Gheorghe, când aleargă cu calul său împrejurul pământului, iarba înverzeşte, codrul înfrunzeşte, pământul se deschide şi primăvara vine, dar Sf. Dumitru, când aleargă împrejurul pământului, frunzele cad şi omăt şi iarna vine. Între ei ar exista un legământ pe viaţă şi pe moarte: dacă pădurea nu este înfrunzită pe data de 23 aprilie, Sâmedru îl omoară pe Sângeorz. Aceeaşi soartă o va avea şi Sâmedru dacă de ziua lui, 26 octombrie, Sângiorzul va găsi frunze pe arbori.

Sf. Gheorghe era termenul de la care se tocmeau ciobanii (până la Sf. Dumitru). Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru au rămas cele două soroace principale ale anului pentru arendarea moşiilor, închirierea caselor etc. La Sf. Gheorghe se cântăresc oamenii pentru a fi sănătoşi tot anul şi pentru a se proteja de farmece, cum consemnează şi Petre Ispirescu: „Ramurile de sălcii de ziua Sfântului Gheorghe erau adunate doar de băieţii de prăvălii, mai ales de cârciumari, băcani, pantofari şi pânzari. În această zi se cântăreau oamenii; astfel pe la „răspântii, se aşezau cântare, acoperite şi înconjurate cu salcie verde[2]”.

Dacă Sf. Gheorghe reprezenta convenţional deschiderea pământului şi sosirea primăverii,
Sf. Dumitru (26 octombrie) este asociat cu moartea naturii, cu sosirea iernii şi a frigului. Ca şi omologul său, este patronul păstorilor şi garantul soroacelor. Sfântul Dumitru era un cioban ce-şi avea turma în mijlocul unui codru mare.

Sf. Dumitru este ziua soroacelor pentru slujbe şi felurite închirieri, încheiate cu şase luni în urmă, la Sângiorz. Învoielile noi aduc prilejuri de aldămaşuri şi de veselie. Originea pastorală a obiceiului este dovedită atât de durata de şase luni a înţelegerilor, care se suprapune peste principalul sezon al crescătorilor de animale, văratul, deschis de Sângiorz şi închis la Sâmedru, cât şi de cunoscuta zicală:

„La Sângiorz se încaieră câinii, la Sâmedru se bat stăpânii“, adică primăvara, când se formează turmele, se încaieră câinii, pentru că încă nu se cunosc; toamna, când se împart oile, se bat stăpânii, pentru că nu se respectă contractele încheiate la Sângiorz.

V. b. Mutatul de Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru

Momentul de interacţiune citadină este consemnat şi de Petre Ispirescu: „Toţi chiriaşii bucureşteni aşteptau cu teamă ziua de Sf. Dumitru când negociau cu proprietarii o noua chirie pe următorul an[3]” .

Nici că intră însă calfele de cojocari la stăpân decât de două ori pe an: fie la Sf. Gheorghe, fie mai ales la Sf. Dimitrie, pe când cojocarii au mai mult de lucru.

(Mara)

În ajunul lui sf. Dumitru... şi când?... când am şti bine că a doua zi trebuie să părăsim casa unde am locuit, fără să ştim deloc unde o fi casa-n care avem să ne transportam calabalâcul.

(Mici economii)

Mă mai iau cu grijile, …mai caut casă pentru sf. Dumitru.

( Eminescu, scrisoare către Veronica Micle, 23 octombrie 1879)

Abia în ziua de Sf. Dumitru am găsit casă, am trebuit să-mi mut lucrurile din două locuri.

( Eminescu, scrisoare către Veronica Micle, 31 octombrie 1879)

Aş fi avut dorinţa de-a veni la Iaşi de Paşti…., dar căzând imediat înaintea neplăcutelor mutări (de la Sf. Gheorghe, după data scrisorii - cinci zile după sărbătoarea Sf. Gheorghe – n. n.)…am trebuit cu toată părerea de rău să renunţ la aceasta.

( Eminescu, scrisoare către Veronica Micle, 28 aprilie 1880)

Eu mă mut de la Sf. Gheorghe începând la Slavici în două odăi.

(Eminescu, scrisoare către Veronica Micle, martie 1882)

Pe lângă informaţia despre pulsul social al oraşului – cererea mare din partea chiriaşilor adică oferta crescută de mână de lucru şi creştere demografică - remarcam la mutatul de Sf. Dumitru, aşa cum este el descris la Caragiale, că este mai mult o agăţare de tradiţie, fără ca acest obicei să fie în vreun fel gratificant în sine.

Până în prima jumătate a sec. al XIX-lea şi chiar pe durata acesteia, aflăm în cartea lui Victor Bilciurescu, viaţa de patriarhal orientalism din Bucureşti avea şi părţile ei bune: nu plătea chirie bucureşteanul, fiindcă nu existau chiriaşii pe care „i-am apucat ceva mai târziu; cât de nevoiaş să fi fost cetăţeanul îşi avea bârlogul lui”[4].

Gândesc ca nicăieri nu se mută mai mult şi mai des lumea ca la Bucureşti; e natural — Capitala trebuie să dea tonul progresului. Cu trei luni înainte de termenul mutării, mai în fiecare familie începe regulat o interesantă dezbatere, având un vădit caracter de urgenţă.

(De închiriat)

După lungi dezbateri, se adoptă: Gheorghe şi Dumitru, în amintirea fericitei mutări a celor doi gemeni în acest oraş, unul după altul, tocmai în ajunul mutatului, cu o punctualitate mai vrednică de un bătrân proprietar, decât de nişte tineri chiriaşi.

(Cronica de joi)

Devenise aşadar o tradiţie urbană, la limita vieţii private cu cea publică, un obicei căruia nu funcţia, ci simbolul îi mai conferea caracterul obligatoriu.

.....

Nu se poate mai minunată ocaziune pentru ca să rădicăm ad-hoc rugăciuni spre pioasa memorie a preademnilor noştri strămoşi.

Se sculau pâna-n ziuă şi se culcau cu găinele, fără să tresară când, pe strada sau la fereastra lor, glasul vătăşelului de noapte intona răguşit vestitul ,,Cine-i acoloo...o...o?" În viaţa lor, o programă onestă, etern neschimbată, totdeauna respectată pâna la venerare; în moravurile lor, o absolută dulceaţă amestecată din când în când cu un şmac bătând cam în sălciu; în purtarea lor, o regularitate cronometrică; în relaţiunile lor, un mers curat patriarhale, şi-n simţimintele lor — deşi nu erau toţi hagii — o creştinătate nealterabile.

Fie-le ţărâna uşoară! Dumnezeu să-i ierte ! Vezi că apucaseră şi vremuri bune.

(Zig-zag – I.L. Caragiale)

[1] Antoaneta Olteanu – Calendarele poporului român, Ed. Paideia, Bucureşti, 2000, pag. 205-209 şi pag. 451 – 454.

[2] Petre Ispirescu – Schiţă de Calendar Popular pentru bucureşteni, Centrul de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare al Municipiului Bucureşti, Colecţia „Restituiri“, Bucureşti, 2000, pag. 27

[3] Petre Ispirescu –op.cit, pag. 32

[4] Victor Bilciurescu – Bucureşti şi bucureşteni de ieri şi de azi, Ed. Paideia, Bucureşti, 2003, pag. 10

Schimbarea pe faţă

2010-10-24T15:01:00.006+03:00

La împlinirea a doi ani pe blogspot, mulţumesc, am:

- scos cafeaua din Cap

- pus fundal cu centimetri de cărţi (toate-s mai mici şi răsturnate-n virtual)

- făcut curăţenie la sumar (îmi pare rău, dar unele bloguri m-au plictisit)

- ales alt corp şi alt caracter (la texte)

- făcut şi am dres diverse, să fie cleentu mulţumit

Eu rămân pe aici, deşi prefer, ca întotdeauna, bucuriile de dincoace de ecran şi veveve. Dar, deh, ne mai distrăm şi noi!

Menţionez pentru cei care vor începe să-şi numere vechimea în public (la mine pe blog): scriam, culmea, şi înainte de apariţia blogspotului în viaţa mea, scriam pe wordpress şi 360.yahoo Precizez că mai scriam şi altele. Mirare mare, mai şi citeam, da, ba încă de mult. Pentru că de mică mi-a fost spulberat misterul virgulelor, nu au astea niciun secret pentru mine!

Cu drag,

Aceeaşi !

Lecturile de duminică: Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?

2010-10-24T00:15:00.002+03:00

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cântă dintr-un flaut de os şi zicea:

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...

- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...

- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.

( Ştefan Augustin Doinaş - "Mistreţul cu colţi de argint")

Toţi oamenii preşedintelui

2010-10-21T00:02:00.015+03:00

Am revăzut "All president's men". Mi-am dat seama că nu este despre libertatea presei, puterea presei, ziarişti, bla bla. Ăsta e nivelul epidermic-manelist al poveştii. Tot aşa cum "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" nu este despre avort şi comunism, cum ai crede la nivel epidermic-manelist, ci este un film despre prietenie şi preţul-valoarea ei.

"All president's men" a făcut o fabulă populară dintr-un bullshit vechi de când lumea: cum să-l sabotăm-spionăm-trădăm pe adversar. As simple as that. Întâmplarea a fost posibilă pentru că s-a bazat pe slăbiciunile omeneşti. As simple as that.

Şi două replici:

When you've got 'em by the balls, their hearts and minds will follow.

Follow the money. Just follow the money!

Dincoace, mai avem vreo două reguli:

Se strigă des "Lupul!", pentru adormirea adversarului - efectul urmărit fiind cel din sindromul "Petrică şi lupul".

Cea mai bună ascunzătoare este locul cel mai expus.

Cum a murit călina roşie la ICR

2010-10-20T00:01:00.001+03:00

Fără "Gară pentru doi", fără "Piesă neterminată pentru pianină mecanică", fără "Sclava iubirii", fără multe dintre preferatele mele din cinematografia rusă. ... De gustibus et caetera. Mă bucura vestea festivalului care începe pe 22 octombrie. Dar m-am întristat mintenaş, nu mă duc: văd că va rula "Cătina roşie". Ha? Când am citit eu cartea de-au făcut ăştia film după, se numea "Călina roşie". Cătina roşie va rula probabil în premieră mondială la noi, acum. Cel puţin aşa scrie pe site-ul Institutului Cultural Român, de unde e şi foto.

Trist e că, prin păcatul copy paste şi păcatul nemersului la film la vremea lui, aşa a preluat toată presa. TOATĂ PRESA! Daţi un search pe Google cu PROGRAMUL FESTIVALULUI FILMULUI RUS 2010 şi veţi descoperi biata cătină. Nu am chef să dau acum linkuri şi să le fac şi trafic ....

LE: "Jurnalul Naţional" a auzit de "Călina roşie". Felicitări!

Solomon Marcus dixit

2010-10-18T15:19:00.010+03:00

"Şcoala nu este capabilă să livreze societăţii veritabili oameni de cultură, veritabili intelectuali. Un fost rector al Universităţii aprecia că 85% din diplome sunt fără acoperire.

Mi se pare curioasă menţinerea orelor de dirigenţie şi a funcţiei de diriginte. Ce i se cere dirigintelui ar trebui să i se ceară fiecărui educator.

În foarte multe familii, nu există o bibliotecă şi copilul nu vede la părinţii săi dragostea, interesul pentru carte, nu are de la cine să se molipsească de curiozitatea de a deschide o carte. Această sărăcie se transmite la şcoala primară, la gimnaziu. Din păcate, dacă urmărim cum s-au format marii oameni de cultură, de ştiinţă , în artă, ei provin din familii în care există o educaţie bogată. Există şi excepţii. "

Sursa: Campus News

Lecturile de duminică: Străinătăţile nu sînt decât nişte fantezii

2010-10-17T00:28:00.004+03:00

Apoi, după o tăcere de o jumătate de an, Evgheni Pavlovici o înştiinţa, într-o scrisoare lungă şi amănunţită, pe corespondenta din Petersburg, că în timpul ultimei sale vizite la profesorul Schneider s-a întîlnit acolo cu prinţul Ş. şi cu toată familia Epancin (în afară, bineînţeles, de capul familiei, reţinut la Petersburg pentru afaceri). Întrevederea a fost neaşteptată; toată lumea îl întîmpină pe Evgheni Pavlovici cu bucurie, aproape cu entuziasm. Adelaida şi Aleksandra îşi exprimară recunoştinţa pentru „grija şi bunătatea lui îngerească faţă de nefericitul prinţ". Văzînd în ce stare de degradare şi de suferinţă se găsea bietul prinţ, Lizaveta Prokofievna nu-şi mai putu reţine lacrimile. Era limpede că îi iertase totul de mult. Cu ocazia aceasta, prinţul Ş. pronunţă cîteva adevăruri înţelepte şi pline de simţire. Evgheni Pavlovici căpătă o vagă impresie că între Adelaida şi logodnicul ei tot nu se întronase încă o armonie desăvîrşită, dar era încredinţat că în viitorul apropiat se întrevedea o inevitabilă, benevolă şi dăruitoare capitulare a înflăcăratei Adelaida în faţa înţelepciunii şi experienţei prinţului Ş. De altfel, recentele lecţii pe care le primise întreaga familie îi dădeau de gîndit Adelaidei, mai cu seamă soarta tristă a surorii ei mai mici. Într-un timp scurt, de şase luni, evenimentele nu numai că îndreptăţiseră toate temerile familiei Epancin, care au făcut-o să se opună căsătoriei Aglaiei cu contele-emigrant, dar aduseseră şi o mulţime de alte surprize din cele mai de neînchipuit. Contele acesta s-a dovedit a nu fi nicidecum conte; şi nici chiar emigrant în sensul obişnuit al cuvîntului, ci un fugar care a trebuit să-şi părăsească ţara în urma unei istorii cam neguroase şi ambigue. Reuşise s-o farmece pe Aglaia prin dragostea lui neasemuită faţă de patrie şi prin nobleţea sufletului său chinuit de doruri neîmplinite, şi a încîntat-o pînă într-atîta, că, înainte chiar de a-l lua de soţ, devenise membră a unui comitet organizat în străinătate pentru restaurarea Poloniei; apoi, începu să frecventeze un celebru preot iezuit care făcuse din ea o adevărată fanatică.

Averea fantastică pe care contele pretindea că o are şi pentru care prezentase Lizavetei Prokofievna şi prinţului Ş. dovezi incontestabile s-a dovedit a fi o pură născocire. Mai mult decît atît, chiar în primul an după căsătoria lor contele şi amicul său, faimosul călugăr, reuşiră s-o facă pe Aglaia să se certe definitiv cu familia ei, aşa că de mai multe luni, nu se mai vedeau... într-un cuvînt, multe ar mai fi de povestit, dar toate nenorocirile astea, toată „teroarea" aceasta o impresionase atît de mult pe Lizaveta Prokofievna, pe fiicele ei şi chiar pe prinţul Ş., încît nici nu se încumetau să mai amintească de unele fapte în discuţia lor cu Evgheni Pavlovici, deşi ştiau că acesta era la curent cu ultimele pasiuni şi excentricităţi ale Aglaiei Ivanovna. Biata Lizaveta Prokofievna ardea de nerăbdare să se întoarcă în Rusia şi, tot după mărturia lui Evgheni Pavlovici, găsea o plăcere deosebită să critice, cu o înveninată părtinire, rînduielile şi starea de lucruri din străinătate:

„Nici măcar pîine nu ştiu să coacă cum trebuie! îi plăcea mereu să repete. Iarna, îngheaţă ca şoarecii în beci; bine cel puţin că am putut să-l plîng aşa, după obiceiul rusesc, pe acest sărman nenorocit!" adăugă ea cu emoţie, arătîndu-l pe Mîşkin care n-o mai recunoştea deloc. „Destul ne-am distrat, e timpul să dăm ascultare înţelepciunii, căci toate astea, şi străinătăţile, şi toată Europa voastră, nu sînt decît nişte fantezii, şi noi toţi, în străinătate, nu sîntem decît o fantezie... ţine minte ce ţi-am spus; de altfel, ai să te convingi şi singur!" isprăvi ea aproape mînioasă, luîndu-şi rămas-bun de la Evgheni Pavlovici.

(Dostoievski - Idiotul)

Pentru că nu i-am găsit un titlu bun, îl las aşa

2010-10-14T20:48:00.015+03:00

Nu cumpăr ziare. Mai corect, nu mai cumpăr ziare ca să le citesc. Cumpăr extrem de rar o revistă sau un jurnal pentru cartea din pachet sau din motive personale de arhivare. Ce se întâmplă peste zi(ua de ieri) aflu de la tv şi de pe net. Aşa au ajuns vremurile, nu mai curăţăm cartofi pe ziare, ci direct în găleată. Sau îi luăm - bleeaaah - direct curăţaţi şi congelaţi. Nici geamurile nu le mai ştergem cu ziare, avem tot felul de fâsuri şi lavete de jdemii de feluri. Nici cizmele nu le mai scurgem pe ziar, dăm cu mopul pe gresie, mare chestie.

Şi atunci, à quoi bon les journaux ?

Hârtia tipărită era din alt timp, de pe timpul când aveam cu toţii timp - să scriem şi să citim. Online-ul publică şi şterge aproape instantaneu, neam timp de gândit, de răzgândit, neam timp de citit, de recitit. Repede.

Tot repede s-au tăiat milioane de copaci. Au murit copacii, degeaba, au murit şi ziarele. A murit şi fabrica (parcă?). Îmi plăcea numele ei, Letea. Îmi plăcea că-mi amintea de proza din şcoala generală scrisă de Traian Coşovei, "Pădurea Letea".

- Aş vrea nişte ziare, n-are importanţă din ce zi, daţi-mi vreo trei-patru.
-...?!_....
- Sunt în curăţenie, şterg geamurile cu ele.
-Aaaa.
De patru lei am căpătat un teanc de "Adevăruri" de săptămâna trecută şi aşa pe ferestrele mele a scris "Povestaşul".

Ilf şi Petrov şi ţeava de la calorifer şi ce?

2010-10-12T17:21:00.006+03:00

Am auzit vorbind în România doi nemţi, în mai puţin de-o lună. Ambasadorul şi cancelarul. Amândoi ne sfătuiau să ne îndreptăm justiţia. Şi să vedem ce facem cu corupţia. Cancelarul, cu accent pe combaterea corupţiei la graniţe. Mi-am adus minte de finalul "Viţelului de aur", unde ăla care escrocase şi "se muncise" toată cartea să pună mâna pe comoară, e jefuit de vameşii români! Boală grea, Frau A! Aiasta nu se poate!

De la Cluj-Napoca, unde Frau A s-a dus să devină Doctor Honoris Causa, ne vine altă ştire. Jumătatea rea a veştilor ardeleneşti de azi: Teatrul Naţional nu mai joacă, marţi, pentru că e frig în sală. Acum câteva zile, Opera din Cluj-Napoca anunţase că suspendă spectacolele din octombrie pentru că, da, tot aşa, e frig, domne, culmea, iarna nu-i ca astă vară. Actorilor li s-a întors aroganţa, că voiau să joace, ca un răutăcism, "Visul unei nopţi de vară".

Le-am amestecat, aşa le primesc şi eu de la vita cea belă. Mai am nişte veşti bune. Sunt în cluburi de lectură, citim şi povestim. Pe praful ăsta, ne-a mai rămas ceva de făcut?

Râsul e pentru ceilalţi

2010-10-10T22:22:00.004+03:00

Când eu am primit un telefon cu aceeaşi veste, eram la serviciu. Timp de douăzeci de minute - o jumătate de oră, după ce am închis calmă telefonul, am continuat să scriu şi să fac ce făceam înainte de a afla vestea. De tăvălit în urlete nu m-am tăvălit nici după acea jumătate de oră, am început să-mi anunţ prietenele, colegii, am închis calculatorul şi abia apoi am plecat la spital şi la morgă. De tăvălit în urlete nu m-am tăvălit, cu public şi vânătăi, niciodată.

Nu ştii cum să reacţionezi, nu ai de unde să ştii ce vei face în acea clipă, a aflării unei asemenea veşti. Filme indiene şi italiene, cu urlete caricaturale post mortem, am văzut toţi. Dar pentru când ţi se întâmplă ţie nu există scenariu.

Nu vă doriţi să îl trăiţi vreodată.

Nu ţin nici cu ursul, nici cu mama ursului. Însă mă enervează şi îngreţoşează degetul arătat către un om care râdea într-o poză aiurea, într-un moment dramatic pentru el. Punct.

Lecturile de duminică: Să nu visezi oglinzi !

2010-10-10T00:35:00.008+03:00

Islamul spune că, în ziua neclintită a Judecăţii, oricine va fi plăsmuit cîndva chipul vreunei făpturi vieţuitoare se va trezi odată cu făptuirea sa şi va primi porunca de a o însufleţi, şi nu va izbuti s-o facă, şi va fi azvîrlit, cu ea împreună, în flăcările osîndei. Cît mă priveşte, am cunoscut de mic această oroare a unei duplicări sau chiar multiplicări spectrale a realităţii, însă în faţa marilor oglinzi. Pe atunci, infailibila şi permanenta lor funcţionare, urmărirea continuă a gesturilor mele, pantomima lor cosmică îmi apăreau, odată cu lăsarea serii, de-a dreptul supranaturale. Una din rugăciunile stăruitoare pe care le adresam lui Dumnezeu şi îngerului meu de pază era să nu visez oglinzi, îmi amintesc şi azi cum le vegheam neliniştit. Mă temeam, uneori, să nu înceapă să se deosebească de realitate; alteori, să nu-mi văd chipul desfigurat, în apa lor, de vrăjmăşii necunoscute. Am aflat mai tîrziu că şi această spaimă e răspîndită, prodigios, în lume. Istoria este cu mult prea simplă, şi neplăcută.

Către o mie nouă sute douăzeci şi şapte, am cunoscut o fată brună: la telefon întîi (căci Mia a început prin a fi doar un glas, fără nume şi chip); după aceea, la un colţ de stradă, pe înserat. Avea ochi neliniştitor de mari, plete negre şi drepte, trupul subţire. Era nepoată şi strănepoată de federali, după cum eu eram de unitarişti, şi această veche duşmănie a neamurilor noastre constituia, pentru amîndoi, o legătură, o mai completă stăpînire a patriei. Locuia cu ai săi într-un fel de conac sărăcăcios, cu tavanul extrem de înalt, în plinul resentimentelor şi al acelei ambianţe anoste, specifice cuviinţei nevoiaşe. Seara - de cîteva, foarte puţine ori, şi noaptea -, ieşeam să ne plimbăm prin cartierul ei, pe nume Balvanera. Treceam de-a lungul zidului ce străjuia calea ferată; prin capătul dinspre Sarmiento am ajuns, odată, pînă către maidanele abandonate ale Parcului Centenar. Între noi doi n-a fost iubire, nici simulare a iubirii: ghiceam în ea un fel de intensitate care n-avea nimica asemănător cu cea erotică şi care mă speria. Se întîmplă deseori să le istoriseşti femeilor, pentru a te apropia de ele, fapte adevărate ori apocrife din propriul tău trecut copilăresc; eu trebuie să-i fi povestit cîndva detaliul cu oglinzile, stîrnind astfel, prin anul 1928, o halucinaţie care avea să înflorească în 1931. Nu de mult, am aflat că Julia a înnebunit şi că în dormitorul ei oglinzile sînt, toate, învăluite, din pricină că în ele vede reflexul meu, uzurpîndu-1 pe al ei, şi tremură şi nu scoate o vorbă şi socoteşte că eu o urmăresc prin meşteşuguri magice.

Nefericită servitute dezlănţuită de propriul meu chip, de unul din vechile mele chipuri. Acest odios destin al trăsăturilor mele ar trebui să mă facă şi pe mine odios, dar acum nu-mi mai pasă.

(Jorge Luis Borges - Oglinzile acoperite, din "Făuritorul")

Aceşti "împuţiţi" care ne vizitează (opinii post factum)

2010-10-09T17:15:00.001+03:00

UPDATE:

Dacă o să căutăm în chestia asta cu Nobelul Hertei doar motive să ne oblojim mândria noastră veşnic sângerândă, nu o să ne alegem cu nimic. Sigur, e dezagreabil, simpla ei existenţă pune în discuţie ierarhiile noastre şi face să arate lumea noastră literară drept ceea ce este, un edificiu monden, rezultat al marketingului şi relaţiilor personale - Alina Mungiu Pippidi, "Bine ai venit, Herta. Şi bine ai plecat"- România Liberă

PRO

Cum a fost înnobilat căcatul la Ateneu - Marius Oprea, Observatorul Cultural

Dialogul Herta Muller-Gabriel Liiceanu, moment istoric pentru cultura română - Adrian Schiop, România Liberă (cel mai bun articol obiectiv despre dialog, deci l-aş încadra, curat, la Pro)

Herta şi ochii Securităţii - (până şi!) Grigore Cartianu, Adevărul

De ce m-a tulburat Herta Müller - Petre Barbu, Adevărul

Cine s-a supărat pe Herta Muller? - Ovidiu Şimonca, Observatorul Cultural

CONTRA

Ce nu (vrea să) ştie Herta Müller - Nicolae Manolescu, Adevărul

Gabriel Liiceanu la Ultima Ediţie - TVR1

Le mai adun, mai citesc şi vă mai spun.

A fost atât de interesant si este atât de românesc - "Scriitoarea premiată care tocmai a ieşit pe uşă este o nemţoaică împuţită!" , ca să parafrazez vorba veche ( de ce este străinul un împuţit, documentare la Andrei Oişteanu )

"Mi-e teamă că ura asta va depăşi, într-o bună zi, orice limită"

2010-10-06T17:04:00.002+03:00

Acum patru ani, la 7 octombrie 2006 (de ziua de naştere a lui Vladimir Putin), Anna Politkovskaia a fost găsită împuşcată în liftul blocului.

Cind Procuratura si tribunalele lucreaza nu pentru a servi legea si pentru a-i pedepsi pe vinovati, ci din ordin politic, grabiti sa raporteze celor de la Kremlin cit «mai multe succese», dosarele penale apar ca ciupercile dupa ploaie....Luptam cu legea impotriva faradelegii sau noi facem faradelegea?” (ultimul articol, neterminat)