Telecomandă. Semn de carte. Cafea

“Hai-hui”-ul meu este unul urban. Sunt turista de catedrale, palate, expozitii, muzee, biserici si cafenele, restaurante, teatre, sunt turista de hoteluri cu apa calda, televizor si internet. Asa sunt si ma laud cu asta. Nu ma luati la cort in savana, nu ma convingeti sa mancam frunze in varf de munte fara semnal. “Mie dati-mi strazi pavate, dati-mi cinematograf!”, dupa cum decreta poetul! Am invatat sa nu mai astept. Stiu ca nu trebuie sa mai aman. Am mai aflat ca tot ce nimeni nu imi poate lua se afla in mine, nu in sifonierul meu. Ce adapostesc in mine, printre cele mai de pret comori, sunt amintirile. Calatoriile si diminetile din orase primitoare, incepute cu “Hello! What are you up to now?, intrebare adresata tie, strengareste – da, pentru asta merita sa traiesti! Calatoriile mele din ultimii 20 de ani sunt in imaginea de mai jos. Restul abia asteapta! Praga! Cu Praga mi-am continuat calatoriile hai-hui cand lumea europeana ne-a reprimit la ea, pentru ca “hai-h

In ultimii 7 ani, a scazut cu 10 procente numarul celor interesati sa vada meciuri de fotbal la televizor ( de la 47,7% în 2006 la 37,8% dintre romanii din mediul urban în 2013). Dezinteresul este aratat de o diferenta si mai mare pentru acelasi subiect in presa scrisa: de la 33% in 2006 la 20% in 2013.  Alte informatii: Aproape jumatate dintre locuitorii oraselor citesc constant stiri despre fotbalul de la noi, in ziare si reviste si cam tot atatia (46% cu 43%) citesc despre fotbalul international. 20% dintre locuitorii de la oras se uita la televizor mai ales pentru meciuri. Dintre ei, 11% sunt femei. (Cu datele de la recensamantul din 2011 si cu rotunjiri specifice am ajuns la cele 200.000 de doamne de la oras care se uita la meci la tv). 58% se uita "in general" (spre deosebire de cei care se uita "in special", "mai ales", de mai sus) la meciurile de fotbal la televizor. Cei mai multi dintre cititorii care urmaresc in zia

E o lume de juniori ai unor seniori. Oricine a castigat, oricine decide, oricine face, desface si castiga este un junior al unui senior.  Traim un Ancien regime junior. De la teatre la redactii, la vami si podgorii. Un junior de senior are totul: daca nu are filme, are firme, daca nu e in toate reality show urile, are publicitatea din toate reality show urile. Toate reality show urile sunt cu ei, cu juniorii si aspirantii la acceptarea in viata juniorilor. Toate stirile sunt despre ei, copiii lor, operatiile si masinile lor.  Pana si cartile le-au cucerit. Daca nu sunt amintirile lor, atunci sunt cartile de interviuri cu amintirile altor seniori sau, in cel mai bun caz, sunt amintirile unor fraieri ca mine, contorsionati sub apasarea de-o viata a unor juniori de seniori. Mergeti in amontele averilor si veti vedea ca sunt pamanturile si casele dinainte de 1940 sau dinainte de 1900. Daca nu-s mosteniri din vremuri la care nu au contribuit cu nimic, atunci sunt spalaturi mafiot

Trebuia. Fai lumeo, chiar trebuia! E starea aia care te ia brusc atunci cand in ditamai randurile de la poarta de imbarcare sau in delicata cuseta transromaneasca ori in tr-tr-trenul interregio, chiar langa tine, incepe unul sa isi desfaca cele cinci randuri de foi, foite, pungi si servetele, sa pleascaie si sa clenfane din mere, salam, biscuiti, apoi sa galgaie, pufaie si finalmente ragaie apa de dupa. Asadar... Regulile "mancatului in timpul calatoritului in comun" (adica in mijloace de transport pe care nu le conduci tu, al tau, ma-ta sau tac-tu si unde habitaclul include mai multi decat sunteti voi la televizor duminica seara): 1. Oricat ti-ar fi de foame, abtine-te pana cobori. Nu ne place tuturor sa iti mirosim pastrama din senvisul cu de toate si nici nu iti impartasim iubirea pentru ceapa. 2. Daca ti-e foame de mori, dar inca nu mori, tine minte, ah, sa nu uiti, Darie, unde ai pus: senvisurile, pungile cu crantzanele, pungutele cu mere, cutia cu biscuiti, c