luni, 28 aprilie 2014

Doctoriţa arestată de la Arşi, fiica Doctorului Meu, Florin Isac

Cristina Isac este Doctoriţa arestată de la Spitalul de Arşi.


În urmă cu aproape 30 de ani, în Spitalul de Chirurgie Plastică şi Reparatorie de pe str. Arh. Ion Mincu, părinţii doctoriţei din articol - Aurelia şi Florin Isac - au salvat ce puteau salva si au operat de câteva ori, în decurs de vreo 3 ani, piciorul meu stâng, făcut harcea-parcea într-un accident. Adolescenţa şi tinereţea mea au fost imprimate cu numele şi adresa doctorului Florin Isac. Nu erau sărbători la care să nu îi scriu. Uneori, îl şi sunam. 

Părinţii mei erau disperaţi că domnul doctor nu a vrut niciodată să primeasca ceva de la ei, deşi periodic mergeau la el acasă. O dată am mers şi eu. Îmi amintesc cum ne-a primit şi cum am mâncat dulceaţă de... cred că nuci? sau cireşe amare? Nu mai ţin minte exact....

Când am ajuns, studentă, în Bucureşti, într-o zi de octombrie sau noiembrie l-am vizitat la spital. Nu mai lucra la cel de pe arh. Ion Mincu şi cred ca deja era la actualul "spital de arşi", de fapt  tot de chirurgie plastică şi reparatorie. Acolo, unde îl cunoscusem eu pe chirurgul Florin Isac, opera în umbra lui Agripa Ionescu, profesorul al cărui nume îl poartă acum spitalul de lângă Piaţa 1 Mai.
La actualul spital de chirurgie plastică, îmi imaginez că doctorul Florin Isac si sotia lui, Aurelia Isac, au făcut acelaşi enorm bine, de mii de ori, cum îl făcusera şi în cazul meu.
Citeam azi articolul, am văzut numele doctoriţei. Isac. Da. Mama - Aurelia. Da. Fiica doctorului meu! Mai mica decat mine cu doi ani.
Aşa că, vă rog - niciun cuvânt de rău, deloc, niciodată, despre aceşti oameni. Nu de la mine! Iar peste ani, când o instanţă va decide ceva, pentru mine oricum nu va conta. Dar sunt sigură că şi atunci mi se va da mie dreptate!

Şi văd că îi mai iubeşte şi altă lume - Aurora Martin

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Un veac de singuratate: Povestea editorului care nu crede in realismul magic

Intre Vinerea Mare si A doua zi de Pasti, corespondenta cu editura argentiniana a fost una dintre minunile care m-au bucurat in acele zile. Am aflat cine a fost editorul "Veacului de singuratate" si ce crede el, sau cat poate spune el din ce crede, cu mandrie la puterea a doua, despre literatura sud-americana.
Prima editie a cartii “Un veac de singuratate” a aparut la Buenos Aires, la Editura Sudamericana – astazi Penguin Random House. Cele 8.000 de exemplare s-au epuizat rapid. De atunci, cartea a aparut in 39 de limbi si s-a vandut in 40 de milioane de exemplare.
Simplificand, un milion de carti in fiecare dintre limbile in care a fost tradusa.
Un milion de Veacuri de singuratate in limba romana, nu?
Ziaristul Max Seitz a stat de vorba cu primul editor al romanului “Un veac de singuratate”, argentinianul Francisco "Paco" Porrúa, in anul in care se implineau patru decenii de la aparitia acestei carti.
Porrua a decis de la primul rand al manuscrisului ca il va publica, dar fara sa anticipeze fenomenul care avea sa se nasca.
"Pur si simplu am inteles ca era vorba despre o opera exceptionala “, spune Porrua.


Cartea a ajuns la aceasta editura si in mainile lui Porrua parțial din întâmplare, dar si datorita lui Luis Harss, criticul literar care in 1966 scrisese cartea “Los nuestros” (Ai nostri), despre noile nume a ceea ce el a numit atunci “boom”-ului latino-american literar: Miguel Angel Asturias, Jorge Luis Borges, Alejo Carpentier, Juan Carlos Onetti, Julio Cortázar, Carlos Fuentes,  Mario Vargas Llosa, dar si necunoscutul atunci García Márquez.”
Harss i-a dat lui Porrua trei carti ale lui Marquez, pe care editorul nu il cunoastea - La Hojarasca, (Frunze uscate), Los funerales de la Mamá Grande, (Funeraliile bunicii) si El coronel nu tiene quien le escriba, (Colonelului nu are cine să-i scrie).
Lui Porrua i s-a parut un scriitor extraordinar. Si-a dat seama ca merita sa il publice in Argentina unde era un necunoscut. I-a scris si i-a propus reeditarea acestor carti la Buenos Aires. Marquez i-a raspuns ca cedase drepturile de publicare altei edituri, dar ca tocmai terminase un roman care l-ar putea interesa pe editorul argentinian.
“I-am raspuns ca ma intereseaza si sa-mi trimita cartea. Mi-a trimis-o si de la primele pagini din "Cien años de soledad" am inteles ca tot ce credeam, la ce ma asteptam de la Marquez era adevarat.
Ideea mea din momentul acela a fost ca era vorba despre un exemplu minunat de ceea ce inainte se numea “cronica”. Nu cred in magie, in magic. Termenul de “realism magic” mi se pare un pic contradictoriu.
Am crezut ca era mai degraba ceea ce in literatura se numeste metafora: dar nu pur si simplu o metafora intr-o propozitie, ci de scene intregi care erau metaforice. Este o proza poetica foarte vie si puternica.
M-am gandit ca "Cien años de soledad" o sa ii atraga imediat pe toti cititorii asa cum ma atrasesera pe mine operele anterioare ale lui Marquez.
Cât de repede ai citit manuscrisul?
In aproximativ o zi. In orice caz, nu era nevoie sa citesc tot ca sa decid publicarea. Publicarea am decis-o dupa primul rand din primul paragraf.
Am inteles ce ar fi inteles orice editor:  ca este o opera exceptionala.”
Intrebat daca se astepta ca Veacul de singuratate sa se transforme in fenomenul de astazi, cu atatea traduceri si atatea reeditari, Porrua raspunde ca nu s-a gandit.
“Ca editor, nu trebuie sa te gandesti la viitorul indepartat. Dar am simtit interesul pe care avea sa-l trezeasca aceasta carte in Buenos Aires, pentru ca Buenos Aires era atunci intr-o perioada curioasa si rara. Exista un guvern autoritar si in acelasi timp oameni care traiau “pe cont propriu”, independent. De exemplu, atunci aveam mari pictori sau existau dezbateri despre noua poezie
Erau multe lucruri care faceau din Buenos Aires o veritabila metropola, comparabila cu New Yorkul. In 1967, Buenos Airesul era singurul oras unde se putea produce un asemenea fenomen.
"Un veac de singurătate " a devenit un simbol al boom-ului latino-american.
Literatura latino-americană care se nastea castiga cititori, publicul citea, dar nu autorii boomului, ci pe cei anteriori - Onetti, Rulfo si Marechal. Si atunci a aparut boom-ul cu scriitorii mai tineri.
Ceea ce s-a întâmplat atunci a fost un fel de conștientizare a unei identități literare . În America Latină se credea ca eram dependenti de Europa si ca modelele literare “bune” provin de acolo.
Acest lucru s-a schimbat imediat ce, de exemplu, premiul Formentor a fost luat, la egalitate, de Beckett si Borges” ( N.m. -  Premiul international Formentor, de la orasul cu acest nume din insula Mallorca, a fost acordat in 1961 argentinianului Jorge Luis Borges pentru Ficciones (Fictions) si irlandezului  Samuel Beckett pentru Trilogy, la egalitate).
“Oamenii au inceput sa isi dea seama ca avem o literatura aici, o literatura latino-americana de sine statatoare.
A făcut sugestii Garcia Marquez sau corecții pentru a îmbunătăți "Un veac de singurătate "?
Nu, nici macar una singura. In general, ca editor, am incercat sa evit sugestiile, cu exceptia celor dintr-o discutie informala. Dar nu. Am simtit aceasta carte ca pe opera pe care multi oameni au asteptat-o ani intregi.
Este vorba, inainte de orice, de a fi sensibil la lectura. Desi putem avea gusturi literare diferite, cine iubeste literatura recunoaste imediat valoarea unei carti.
Pe de alta parte, la prima lectura n-am simtit nevoia sa schimb ceva, cum n-am simtit nevoia sa schimb ceva nici la cartile de dinainte ale lui Marquez.
Te simti parte din acest success al cartii? Cum ai trait transformarea romanului intr-o capodopera a literaturii?
Am participat, evident, ca editor al cartii. Dar, pentru mine, imaginea editorului este una care trebuie sa ramana pe planul al doilea. Aproape ca un anonim (Don Nadie) care pur si simplu face legatura dintre autor si public.
Repet: editorul nu a facut nimic. Ceea ce a transformat peisajul romanului latino-american in acel moment a fost insasi cartea.”
Iar cand Marquez a primit Nobelul pentru literatura in 1982, Porrua spune ca, normal, s-a bucurat, pentru premiul castigat de un prieten scriitor si ca a fost o confirmare europeana a ceea ce toti stiau deja in America Latina.
Iti este recunoscator?
Da, mult, dar nu vad de ce. Recunostinta o are cititorul pentru autor, nu pentru editor.”

 Porrua are acum 92 de ani si traieste la Barcelona. (foto - farodevigo.es)

In final, sa aflati inca un detaliu: Marquez scria la computer inca din anii 70.
Adevarul.ro, marturisirile lui Dinu Sararu:
“Marquez  m-a întrebat cum scriu, fireşte din punct de vedere tehnic.
. -      La maşina de scris, zic eu …
A început să râdă....
-      Nu scrii pe computer?
 -      Nu! mă grăbesc eu din nou, dar nu ştiam ce înseamnă să scriu la computer.
 -      E o mare realizare pentru un scriitor, zice el. La un moment dat, îţi vine în minte o idee sau un episod; îl scrii repede pe computer şi când ai nevoie de el,  să zicem, la roman, îl iei din magazia computerului şi îl pui exact la locul lui.
 -       Da!, zic eu, tot grăbit, dar nu înţelesesem nimic.

 -      Din păcate, computerul e mare, îmi ocupă toată fereastra biroului şi mă împiedică să privesc din când în când, aşa cum îmi place mie când scriu, pe fereastră.

miercuri, 23 aprilie 2014

Limba romana la Cannes. Un nou episod

Re-Bonjour!

Scurtmetrajul 'Trece şi prin perete' în regia lui Radu Jude a fost selecţionat în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs. 


Informatiile despre participarea vreunui film romanesc la sectiunea Short Film Corner imi pare rau ca au fost date pe nemestecate de agentiile de presa, pentru ca pe site-ul festivalului nu se regasesc, oricat le-am cautat dupa numele regizorilor, dupa numele filmelor, dupa tara.... Aaaa, ca se amenajeaza un stand entre amis, asta e altceva.... Nu e selectie in festival, mes amis!



duminică, 20 aprilie 2014

Bucuriile simple, mai bune decat fericirea complicata

Cerul senin si asteptarea infloririi din suflet sa le primiti cu bucurie, de la viata!

Sarbatori Luminate si Linistite sa aveti!


Fotografiile sunt cu florile si cerul de Acasa, apoi cateva cu Bonnie care se joaca frumos si va pupa, iar ultima este cu "mini-me", cand aveam un pic peste dublul varstei lui Bonnie, care face 3 luni pe 24 aprilie. Poza cu "mini-me" este pe peretele din bucataria de Acasa. Alegerea decorativa a tatei.














vineri, 18 aprilie 2014

Traducatorii lui Gabriel Garcia Marquez, cei carora le datoram intalnirea cu lumea lui

Pentru că ei au tradus, noi am cunoscut talentul lui Marquez şi, mai bine, America de Sud.

Am descoperit doar pe site-ul editurii RAO numele traducătorilor lui Gabriel Garcia Marquez din ultimii ani.

Mihnea Gheorghiu – Un veac de singurătate 

Sarmiza Leahu – Ştiri despre o răpire 

Ileana Scipione – Aventurile lui Miguel Littin, clandestin în Chile, Ceas rău 

Tudora Sandru-Mehedinti – Cronica unei morţi anunţate, Douăsprezece povestiri călătoare, N-am venit să ţin un discurs, Ochi de câine albastru 

Mihaela Dumitrescu – Generalul în labirintul său 


Din perfecta si aproape evanghelica povestire "Urma sangelui tau pe zapada", din care de atatea ori am pus fragmente pe Facebook sau aici, pe blog, iata un nou fragment:

"Era aşa de fericit la volanul jucăriei sale mari, de 250 000 de lire sterline, ca nici măcar nu se întreba dacă făptura stralucitoare care dormea lînga el, cu legătura de la deget îmbibată de sînge, şi al carei somn de adolescentă era străbătut pentru întîia oara de tresăriri de nesiguranţă, era şi ea fericită.

Se căsatoriseră de trei zile, la zece mii de kilometri depărtare, la Cartagena de Indias, spre uimirea parintilor lui şi dezamăgirea alor ei, cu binecuvîntarea personală a arhiepiscopului primat.

Nimeni, în afară de ei doi, nu înţelegea temeiul real, nici nu cunoştea începutul acestei iubiri neprevăzute. Se înfiripase cu trei luni înainte, la mare, într-o duminică în care banda lui Billy Sanchez luase cu asalt vestiarele femeilor de pe plaja de la Marbella. Nina Daconte abia implinise optsprezece ani, sosise de curînd de la pensionul Chatellenie din Saint-Blaise, Elveţia, vorbind patru limbi fără accent şi dominînd magistral saxofonul tenor, iar aceea era prima ei duminică la mare de cînd se întorsese. Se dezbrăcase de tot ca să-şi puna costumul de baie, cind se stîmi explozia de panică şi strigăte de asalt în cabinele vecine, dar nu înţelese ce se petrece pînă cînd zăvorul de la uşa ei nu a sărit în ţăndări şi l-a văzut pironit în prag pe cel mai frumos bandit care se putea închipui.

N-avea pe el decît un slip minuscul din imitaţie de leopard, iar trupul lui neted şi suplu avea culoarea aurie a oamenilor de pe malul marii. Pe încheietura de la mîna dreapta, unde avea o brăţară simplă, metalică, de gladiator roman, îşi înfăşurase un lanţ de fier drept armă cumplită, iar la gît îi spînzura un medalion fără nici un sfînt, care tresărea domol o dată cu teama din inimă".

joi, 17 aprilie 2014

CANNES: Cristi Puiu, scurtmetraj într-o proiecţie specială. Ryan Gosling, debut de regizor

Au fost anunţate filmele din selecţia oficială de la Cannes.

Ryan Gosling s-a făcut regizor şi primul lui film, Lost River, va fi proiectat şi va concura, evident, la categoria Un certain regard. 

Filme biografice aşteptate – Grace of Monaco si Saint Laurent.

Cristi Puiu, alături de alţi 12 regizori, are un scurtmetraj de 7 minute într-un film de aproape 2 ore, intitulat „Bridges of Sarajevo”. Pelicula celor 13 cineaşti europeni va fi proiectată la festival în secţiunea Special Screenings. Contextul realizării filmului este împlinirea, în iunie, a 100 de ani de la începutul Primului Război Mondial, declanşat de atentatul de la Sarajevo.

Câteva dintre filmele selectate: 

Saint Laurent, de Bertrand Bonello, film biografic despre Yves Saint Laurent

Adieu au langage de Jean-Luc Godard

The Search de Michel Hazanavicius (care a luat Oscarul pentru The Artist)

Fratii Dardenne, Jean-Pierre si Luc - Deux jours, une nuit 

 LISTA COMPLETĂ: aici

miercuri, 16 aprilie 2014

DRAGOSTE!


Numai acest titlu putea fi dat unei postari despre filmul care va deschide editia din acest an a Cannes ului, postare din ziua in care scriem despre moartea Ninei Cassian.

Pe 14 mai, festivalul incepe cu "Grace of Monaco", de Olivier Dahan. Printesa indragostita este interpretata de Nicole Kidman, iar printul ei, de Tim Roth pe care il stim din "Lie to me".



Si Nina Cassian (1924-2014)

Fiecare anotimp ne desparte
pe unul de celalalt si ne-apropie de moarte.
Vezi-le cum trec si se scutura, vezi-le,
florile, spicele, frunzele, zapezile …

Iubirea noastra cea mare
a ramas inchisa-n sarutare,
de buzele noastre strivita,
ca fluturele mort in crisalida.

Prea blanda-s cu noi ! Am trait ca doi monstri
pe spinarile tinere-ale anilor nostri.
Din mierea lor, din gingasul lor stup,
ne-am ingrasat la suflet si la trup
si-acum taram greoi, bucata cu bucata,
ceara suava-a casei de-altadata …

Nu, noi cei lasi n-ar trebui sa iubim !
Ne-nfricosam pe pamant si ametim pe-naltimi
domesticim suferinta, o facem caine de curte,
pentru speranta ni-s bataile inimii prea scurte …
Vezi-le cum trec si se scutura, vezi-le,
florile, spicele, frunzele, zapezile …
Fiecare-anotimp ne desparte
pe unul de celalalt - si ne-apropie de moarte.
.....................................................................

Si veneau cîntînd pe ape
cei trei care nu ştiau bine rugăciunea
cei trei care, de-o viaţă-ntreagă, se rugaseră anapoda,
şi, totuşi, nu-l mîniaseră pe Domnul, nici nu-l mîhniseră,

şi pluteau atît de frumos
cei trei necunoscători ai regulilor
încît însăşi legea se plecă în faţa lor
şi sărută uda lor talpă.
..................................................................................

Ce vis, Doamne, ce vis
mi-a fost dat, mi-a fost scris:
tu si cu mine,
mai patimasi ca nicicand
iubindu-ne
ca prima pereche de pe pamant
si eram frumosi si salbatici si goi
si eram morti amandoi.
....................................................................................

"E la fel ca atunci. Ca la optsprezece.
Aceeasi apa, aceeasi lacomie de trandafir,
aceeasi aplecare a trupului
si spaima de sarut, si a te trezi din somn e-o fericire
si sambata si targul Mosilor,
toate acelasi. "

- Atunci, ce s-a schimbat ? intreaba domnul invatator.

"Nu stiu. N-am invatat lectia.
N-am invatat nici o lectie.
Am lipsit de la lectie.
N-am putut sa vin la scoala
pentru ca am fost sanatoasa."

- Atunci, am sa te las repetenta, spune domnul invatator.

"Asa si trebuie. O sa mai incerc.
O sa ma straduiesc. Poate ca-mbatranesc
pan' la semestrul urmator"



Limba latină nu e patria ta?


Laolaltă sau numai una dintre ele, Curtea de Apel Bucureşti şi agenţia Mediafax consideră că, nu, ce mi-e aedem, ce mi-e eadem? Dacă n-ai carte, ţi-e totuna.... şi asta, cam peste tot....

„CAB precizează, în motivare, că reprezentantul Ministerul Public, care este independent, potrivit legii, a susţinut în şedinţa de judecată că Diaconu poate candida la alegerile parlamentare. "Deşi în această cauză procurorul are calitatea de participant în proces, aceasta s-a manifestat în sensul apărării dreptului subiectiv al contestatorului şi obţinerii unei hotărâri favorabile dlui. Mircea Diaconu, ceea ce conduce la concluzia că, potrivit principiului ubi aedem est ratio aedem solutio esse debet, ar trebui să se aplice aceeaşi regula - aceea de a formula calea de atac împotriva hotărârii numai în ipoteza în care ea contravine poziţiei procesuale exprimate de parchet în cadrul primei instanţe, întrucât manifestarea de voinţă în cadrul procesului civil este irevocabilă, iar Ministerul Public a susţinut dreptul constituţional al dlui. Mircea Diaconu de a fi ales, o atitudine ulterioară în sens contrar se constituie într-un abuz de drept procesual, care ar trebui sancţionat de instanţa de judecată tocmai având în vedere natura dreptului ce face obiectul prezentei cauze", se menţionează în motivare. Instanţa bucureşteană a mai arătat că orice limitare a unui drept trebuie specificată expres de lege, prin conturarea precisă a unor împrejurări particulare, nefiind permise generalizările.”
Mediafax

Sursele bibliografice juridice lămuresc problema:

Ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet = Unde se aplica acelasi rationament, se aplica aceeasi solutie

 Metoda analogiei (ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet sau ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet)

marți, 15 aprilie 2014

Cum se uita ursii dupa masini (VIDEO...din unghiul de vedere al ursului!)

Cam asa:


 Si acum, detaliile.
 De unde si pana unde?

O ursoaica de 5 ani, aflata în libertate, în Slovenia, a avut asupra ei o cameră video, timp de o lună, în octombrie 2013 mai exact. 

Această experienţă nu a revoluţionat ceea ce se ştia despre comportamentul ursului brun din Europa. DAR pentru prima oară lucrurile s-au văzut din punctul de vedere al ursului :) Până acum, nu existau decât observaţii indirecte, făcute de om, şi acestea rare în Europa.

Specialiştii spun că imaginile sunt o cale de a intra în „cutia neagră”, în universul specific speciei.

Proiectul a fost condus Michel Tonelli, realizator de filme cu animale, de Muzeul de Istorie Naturală din Toulouse şi de Serviciul pentru Păduri din Slovenia.

Camera video aflată asupra ursoaicei a filmat şi a stocat cinci minute de înregistrare pe oră, 12 ore pe zi.

Camera s-a aflat pe zgarda care avea şi GPS. 

Ursoaica se numeşte Tolosa şi a fost în libertate în rezerva Jelen, din sud-estul Sloveniei.

Etologii au putut observa, de exemplu, cum ursul trece pe lângă o cabană unde a avut „o experienţă neplăcută” şi întoarce imediat capul, îndepărtându-se în grabă. „Este emoţionant, e ca şi cum ai fi un urs care se teme de această cabană „umană” „ - spune unul dintre specialiştii care au analizat rezultatele filmelor înregistrate.

Tolosa „s-a înregistrat” în timp ce scutura o tufă de măceş, pentru a culege fructele. Există un adevărat raport cauză-efect, remarcă oamenii de ştiinţă. Se mai observă şi delicateţea cu care sunt luate larvele insectelor. 

Ursoaica mai este observată cum doboară copaci putrezi, din motive încă necunoscute oamenilor de ştiinţă: din joacă sau pentru a facilita colonizarea arborilor de către insecte?

Mai multe imagini - pe site-ul muzeului din Toulouse

Pulitzer pentru Kennedy si alte premiere

Pana nu se stinge actualitatea subiectului premiilor din acest an, haideti sa ne reamintim cate ceva despre Pulitzer.

In 1957, i se acorda pentru prima si inca singura oara un Pulitzer unui presedinte. American. Era JFK si cartea lui se numea "Profiles in Courage".

Foto: Virginia Historical Society

Pulitzerul recompenseaza nu doar creatii jurnalistice - ele sunt doar cele mai cunoscute dintre laureate. Opere literare si creatii muzicale sunt, de asemenea, recompensate, anual. Pentru jurnalisti, Pulitzerul este premiul care acorda cel mai mare prestigiu.

Premiul se atribuie din 1917, dar ideea crearii lui a aparut inca din 1904 si i-a apartinut editorului ziarului "World" Joseph Pulitzer.

Inca ceva...

In 1992, pentru prima data, benzile desenate au primit acest premiu - era vorba despre "Maus", de Art Spiegelman. Desene ilustrau Holocaustul, sub forma unei istorii in care personaje erau pisicile si soarecii.

Foto: Flammarion

In 2010, o publicatie online primeste in premiera Premiul Pulitzer. Era vorba despre propublica.org, unde aparuse articolul "The Deadly Choices at Memorial", despre uraganul Katrina din 2005, o relatare dintr-un centru medical din New Orleans. Premiul recompensase articolul incadrat la "jurnalism de ancheta".

Afişul Festivalului de Film de la Cannes


Afişul ediţiei din acest an a festivalului a folosit o fotografie făcută în timpul filmărilor la 8 1/2, filmul în care Mastroianni joacă în regia lui Fellini.

Posterul este semnat de Lagency / Taste, Paris.

Festivalul de la Cannes a mulţumit companiei Gaumont care deţine drepturile asupra filmului.

luni, 14 aprilie 2014

Pulitzer pentru The Washington Post si The Guardian. Dezvaluirile despre NSA au facut un serviciu public

The Washington Post si The Guardian - Premiul Pulitzer pentru Serviciu Public, pentru relatarile despre Snowden si NSA. Dezvaluirile din cele doua publicatii au supus atentiei mondiale subiectul supravegherii pe care o exercita guvernele.

The Boston Globe - Premiul Pulitzer pentru Breaking News, pentru modul in care a relatat despre atentatul de la maratonul din Boston, unde au murit 3 oameni si 260 au fost raniti. Marti se implineste un an de la tragedie. (O marturie exclusiva si pe stiriletvr.ro)

The Washington Post  - Premiul Pulitzer pentru "jurnalism explicativ" - explanatory journalism - pentru o serie de articole semnate de Eli Saslow, despre familiile americane care traiesc doar din bonuri de masa.

The New York Times - doua Premii Pulitzer pentru fotografie. Breaking News la atentatul din Nairobi, Tyler Hicks, si fotoreportaj - feature photography - la atentatul din Boston, Josh Haner (foto: joshhaner.com).
Sursa info: NYT

Despre pacate si patimi numarabile, cu Putin si Facebook

Putin şi-a triplat salariul. Prin decret. Normal. Preşedintele rus şi-a majorat salariul propriu, dar şi pe cel al premierului Dmitri Medvedev.

În 2013, Putin a câştigat mai puţin decât Medvedev şi, de asemenea, mai puţin decât majoritatea miniştrilor şi consilierilor lui: a avut venituri din salariu echivalente cu 74.000 de euro pe an. Mai puţin şi decât a încasat el însuşi în 2012.

Deci se impunea o majorare, nu?

Mai departe, tot despre bani ...

Facebook a cerut avizul autorităţilor din Irlanda să devină furnizor de servicii financiare. Internauţii vor putea să acceseze „un portofel electronic” de pe Facebook şi să facă plăţi.

Reţeaua de socializare vrea să creeze această facilitate pentru sumele transferate acasă de persoanele care lucrează în străinătate.

Facebook a făcut aceste demersuri în Irlanda pentru că aici are sediul operaţiunilor din Europa.

Facebook a cerut băncii centrale de la Dublin autorizaţie de instituţie de "e-money" (bani electronici), care ar permite companiei să emită unităţi cu valoare monetară echivalentă valabile pe teritoriul Europei.

Ştirea a fost scrisă de Financial Times pe surse, iar reprezentanţii Facebook au spus că nu comentează "zvonuri şi speculaţii".

Facebook câştigă cei mai mulţi bani din publicitate. Foloseşte datele pe care le are despre utilizatori şi le vinde produse de advertising personalizate. Dar aceste practici provoacă îngrijorare şi neîncredere.

Google promovează deja produsele de plăţi mobile şi serviciul de „portofel electronic”, încă neadoptate la scară largă. Google are autorizaţie "e-money" în Marea Britanie, aşa cum vrea Facebook să obţină în Irlanda.

Companiile chineze Tencent şi Alibaba, care domină cea mai mare piaţă online din lume după numărul de utilizatori, încearcă de asemenea să-şi transforme site-urile în platforme de plăţi mobile.

Obţinerea unei autorizaţii de operator e-money în Irlanda ar presupune ca Facebook să menţină rezerve de capital de 350.000 de euro şi să pună deoparte fonduri echivalente cu valoarea unităţilor monetare emise, potrivit experţilor consultaţi de FT. Facebook are deja autorizaţie pentru anumite tranzacţii financiare în SUA - procesează plăţile de la utilizatori către dezvoltatorii de aplicaţii.

vineri, 11 aprilie 2014

Pardon? Combien?

SNCF se plânge că pierde anual 300 de milioane de euro. 

Ce măsuri vrea să ia? Să reducă perioada de valabilitate a biletelor şi să majoreze cuantumul amenzilor.

Biletele de tren fără rezervare, deci cele care nu sunt pentru TGV-uri, nu vor mai fi valabile două luni de la data cumpărării, ca acum, ci doar o săptămână. Frauda frecventă este necompostarea biletelor la urcarea în tren, iar dacă un controlor nu vine să le vizeze, biletele vor fi reutilizate.

Dar care e regimul actual al amenzilor? Dacă e prins fără bilet compostat, blatistul din Franţa plăteşte o amendă de 25 de euro.


Dacă nu are deloc bilet, blatistul plăteşte 35 de euro pentru o distanţă mai mică de 100 km. Pentru o distanţă de peste 100 km, călătorul fraudulos trebuie să plătească preţul biletului, cumpărat pe loc, plus 25 de euro amendă.

SNCF vrea să se ajungă la amenzi de 100 de euro.

Nici majorarea amenzilor nu este o garanţie că SNCF îşi va recupera banii. Pentru că, după ce se scriu procesele verbale, apare o nouă problemă – în acte apar nume false şi adrese fictive. Vă vine să credeţi că numai 11% din sumele trecute în procesele verbale pentru amenzi sunt „recuperate”?

Compania franceză vrea să aplice noile măsuri din toamnă, probabil din octombrie.

joi, 10 aprilie 2014

Cannes. Mai avem o saptamana pana la aflarea filmelor selectionate. Cine va juriza?

Peste fix o săptămână – ne vedem jooooi – aflăm ce filme intră în selecţia oficială a festivalului. Deocamdată, ştim cine va fi preşedintele pentru „Un certain regard”. Pablo Trapero.

Regizor, scenarist şi producător argentinian. Trapero are 43 de ani. Trei dintre filmele lui - El Bonaerense, Leonera şi Elefante blanco - au fost şi ele, la vremea lor, prezentate în această secţiune. Cu primul lui film - Mundo Grúa - Trapero a câştigat la Veneţia premiul criticii, în 1999. Din 2002 sprijină mai mulţi producători tineri de film din Argentina, cu propria companie, Matanza Cine.

Filmul câştigător dintre cele proiectate în acest an la Un certain regard va fi anunţat pe 23 mai.
Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc în sâmbăta săptămânii de festival, în mod excepţional. Cred ca asta are legatura cu alegerile europene...posibil.

Sectiunea Un certain regard a aparut in 1978, adica dupa vreo 30 de ani de la prima editie a festivalului.

Si a propos, Festivalul de Film de la Cannes a fost gandit sa aiba loc in toamna si din 1951 s-a mutat in primavara.

Juriul de la secţiunile Cinéfondation şi Filme de scurtmetraj (Short Films) va fi prezidat de iranianul Abbas KIAROSTAMI. Membrii „instanţei” mai sunt regizorii Noémie LVOVSKY (Franţa), Daniela THOMAS (Brazilia), Mahamat-Saleh HAROUN (Ciad) şi Joachim TRIER (Norvegia). Ei vor acorda trei premii, după ce vor viziona filmele trimise de studentii la regie din toată lumea. Filmele selectate pentru Cinéfondation urmează să fie şi ele anunţate. Câştigătorii la această categorie îi vom afla pe 22 mai, ceremonia fiind urmată de proiecţia peliculelor câştigătoare.

Palme d’or – ul pentru scurtmetraj se acordă pe 24 mai.

Abbas KIAROSTAMI a fost preocupat de Cinéfondation de la crearea secţiunii, în 1998, când a fost de acord „să patroneze” acest proiect împreună cu Martin Scorsese.

Câteva cuvinte şi despre Daniela Thomas. Regizoarea braziliană face şi scenografie pentru spectacole de teatru. A avut un film la Cannes, în competiţia oficială, în 2008 - Linha de Passe.

Despre norvegianul de 40 de ani Joachim Trier (foto) vă pot spune că este „rudă îndepărtată” cu Lars von Trier, regizorul danez. Joachim s-a născut la Copenhaga, acum este cetatean norvegian. In treacat va mai amintesc si ca danezul Lars şi-a adăugat particula „von” la nume, neavând-o din naştere.


(Foto: sentieriselvaggi.it)

Deci da, în ţările nordice, dacă te naşti cu Trier în certificat, Film scrie pe tine.

Inca ceva, spre clarificare, despre Cannes:

  • Selectia oficiala:
    • In Competition – 20 de filme selectate
    • Un certain regard – 20 de filme selectate
    • In afara competitiei
    • Special Screenings 
    • Cinefondation - despre care am scris mai sus
    • Short Films – despre care am scris mai sus. 10 filme de scurtmetraj selectate
  • Sectiuni paralele
    • Cannes Classics 
    • Tous les Cinémas du Monde 
    • Camera d'Or
    • Cinéma de la Plage



A bon entendeur, salut!

marți, 8 aprilie 2014

Ne pregatim de Cannes, mes amis!

Festivalul se incheie pe 25 mai, asa ca duminica aceea va insemna si altceva decat ...hmmm, yeah, right... (or left).

Sa incepem cu inceputul, mi-am zis, ca 14 mai, data cand se da startul proiectiilor, e ca maine.

Aflu ca maestru de ceremonii va fi Lambert Wilson. Preafrumosul este nascut pe 3 august. Pai se putea altfel, la naiba! Asa imi dau seama ca mai are o calitate.

(Foto: parismatch.com)

Pe Lambert Wilson l-am vazut noi prima data in "Jandarmul si extraterestrii", in 1979. Unde juca impreuna cu, bineinteles, alt preatalentat nascut pe 3 august, Louis de Funes. Da, stiu, asa suntem noi, astia din 3 august, mandri de ai nostri. Si modesti.

Lambert va intampina participantii in prima zi si va mai fi si gazda ceremoniei din seara de 24 mai.

In poza de mai jos, tocmai ma duceam spre cinematograful unde urma sa vad "Comme les autres". Lambert Wilson il juca acolo pe Dr. Emmanuel, Manu. (2008, Lyon)



A bon entendeur, salut!

marți, 1 aprilie 2014

Bleu de Bonnie

Este cochet. Mancatul din castron tine el de foame, dar tine si de frumusete. Ca in timp ce rontaie la crontzanele, se uita in oglinda.


Inainte de masa, alearga. Deocamdata, pana la vaccinul de la 6 luni, nu avem voie in parc, ca suntem mici, prosti si fug cainii comunitari cu noi in gura. Asa ca, in lipsa de pajiste de Herastrau, ne multumim si cu verdele covorului. Adaosul de bleu e pentru ochii lui, sa se asorteze la fix.

Si pentru ca e cochet, cum va spuneam, dupa fiecare alergatura sau baut de apa, incepe operatiunea "cu labutzele pe fatza".


Mai vorbim!

Pe curand, cu drag!