6 august. Sărbătoarea de la hotarul dintre vară şi toamnă
vineri, 6 august 2010
joi, 5 august 2010
...Şi Bârfa vă va face membri de partid
Adevărul ne place numai la lucrarea de control. Când ieşim în pauză, ne place Bârfa. Nu vrem să fim liberi. Ne e ruşine de libertatea promisă, de mâinele mai bun posibil. Siropul bârfei e mai cert, mai cărnos, mai viu. Bârfa pare mai adevărată.
Cu bârfe, zvonuri, scenarită şi caricaturi s-a născut şi a crescut o revistă "şi mai mult decât atât". La cererea publicului şi cu puţin ajutor din culise, revista a dat un partid. Spaima cartierului.
Scenariul (! :) ) s-a repetat 19-20 de ani mai târziu. Întâi cu scenarită şi bârfe s-a creat publicul. Apoi, parcă firesc, s-a născut partidul. A patra putere îşi generează propriile prime trei puteri.
Nu li se întâmplă altora, nu se petrece într-o realitate paralelă, ci chiar lângă noi. E scris în ADN-ul cu care ne spunem sau nu "Bună ziua", e scris în bonul nostru fiscal.
În timp ce noi dormim, insomniacii noului partid nasc monştri...
"First we take Manhattan..."
Cu bârfe, zvonuri, scenarită şi caricaturi s-a născut şi a crescut o revistă "şi mai mult decât atât". La cererea publicului şi cu puţin ajutor din culise, revista a dat un partid. Spaima cartierului.
Scenariul (! :) ) s-a repetat 19-20 de ani mai târziu. Întâi cu scenarită şi bârfe s-a creat publicul. Apoi, parcă firesc, s-a născut partidul. A patra putere îşi generează propriile prime trei puteri.
Nu li se întâmplă altora, nu se petrece într-o realitate paralelă, ci chiar lângă noi. E scris în ADN-ul cu care ne spunem sau nu "Bună ziua", e scris în bonul nostru fiscal.
În timp ce noi dormim, insomniacii noului partid nasc monştri...
"First we take Manhattan..."
miercuri, 4 august 2010
marți, 3 august 2010
E prea cald ca să vorbim serios (?)
Noutăţile mele sunt că nu încetez să mă mir de tot ce se întâmplă, cu voia sau fără voia mea, pentru mine sau paralel cu mine. Mă miră până la lecţie. Mă amuz şi învăţ.
Îmi dau dreptate şi îmi vine să mă premiez. Cu îngheţată, normal, la 45 de grade ce să meargă?
Bine, mai şi greşesc, hai. Ce sunt eu, cartea de română cu mai mult ca perfectul? Încă nu :)
Dar mă mir, mă tot mir. Şi tot dau la pagini...
Îmi dau dreptate şi îmi vine să mă premiez. Cu îngheţată, normal, la 45 de grade ce să meargă?
Bine, mai şi greşesc, hai. Ce sunt eu, cartea de română cu mai mult ca perfectul? Încă nu :)
Dar mă mir, mă tot mir. Şi tot dau la pagini...
duminică, 1 august 2010
Lecturile de duminică. O altă amintire din prima viaţă
Beraria dadea pe dinafara de atita viata. Voci multe, unele groase, altele pitigaiate, linistite sau rastite, fum sanatos de cirnati si tigari fine si kilometri de bere la metru. Doua trompete acoperind clarinetul, toba si acordeonul luate la un loc. O foscaneala, o agitatie, un tremur in aer; toate mult mai obositoare decit siciiala zilei din care tocmai iesise. Un loc pe care linistea de care simtea ca are nevoie pur si simplu il respingea.
Intirziase destul de mult fata de ora stabilita. Intra, ca de obicei, natural si boem, cu un zimbet pe toata fata. Avea emotii. Inima ii batea parca mai dereglata decit de obicei si atit de tare incit i se parea ca cei de linga el pot chiar sa o auda. Ii saluta pe toti intr-un lung tur de masa. Pe ea, motiv si pretext al intilnirii, o lasa la urma. O saruta usor pe obraji, voit teatral, debitind niste ineptii doar ca sa-si pastreze calmul. Mari sub pustiuri … ii venira din nou in minte cuvintele astea, ca intotdeauna cind lasa trairile sa se vada altfel in afara. Simtindu-i parfumul, gindurile i-o luara razna, in flash-uri scurte peste momente acum trecute. “- Ia uite ce chestie, credeam ca asta se poate intimpla numai in filme …” gindi inghesuindu-se spre locul pe care ceilalti il facura.
Se aseza, ceru o cafea si-si aprinse nelipsita tigara. Ceilalti inca nu-si pierdusera interesul asupra lui asa ca vinturara pustiurile de deasupra cu intrebari care mai de care. Discuta cu toti macinind in cap insa aceeasi teama de a-si lasa emotiile sa erupa in vreun fel. Ii venira iarasi in minte acele cuvinte – mari sub pustiuri – pe care le simtea descriindu-l exact, atunci si in acel loc. Le intilnise prima data cu foarte mult timp in urma. Apoi, le redescoperise in anii din urma – in prima viata, si se simti atras de ele, de frumusetea lor. Le schimbase doar sensul initial si asta simtea ca era meritul lui.
Incerca sa o priveasca. Sa o vada, sa-si plimbe ochii peste ochii ei, peste par, obraji, peste albul miinilor. Asa, ca din greseala, cumva intimplator. Ii era foame de ea, atit de foame incit ar fi putut sa o priveasca direct in ochi - cum nu facuse niciodata- si calm sa o intrebe simplu “ce faci ?”. Dar in fumul din jur, in zgomotul asurzitor, acolo, ea nu era decit cea de dincolo de masa. Si metrul care-i despartea era prapastia pe care el nu putea s-o sara. Ciudat, dar in acel moment il curenta un déjà-vu, un sentiment bizar ca totul s-a mai intimplat o data, altcindva si altundeva. Doar inima, zanganindu-i nebuneste si anapoda ii spunea ca totul e realitate, iar ea nu e decit o alta amintire din prima viata.
(Dumitru Radu Popescu - Mări sub pustiuri)
Intirziase destul de mult fata de ora stabilita. Intra, ca de obicei, natural si boem, cu un zimbet pe toata fata. Avea emotii. Inima ii batea parca mai dereglata decit de obicei si atit de tare incit i se parea ca cei de linga el pot chiar sa o auda. Ii saluta pe toti intr-un lung tur de masa. Pe ea, motiv si pretext al intilnirii, o lasa la urma. O saruta usor pe obraji, voit teatral, debitind niste ineptii doar ca sa-si pastreze calmul. Mari sub pustiuri … ii venira din nou in minte cuvintele astea, ca intotdeauna cind lasa trairile sa se vada altfel in afara. Simtindu-i parfumul, gindurile i-o luara razna, in flash-uri scurte peste momente acum trecute. “- Ia uite ce chestie, credeam ca asta se poate intimpla numai in filme …” gindi inghesuindu-se spre locul pe care ceilalti il facura.
Se aseza, ceru o cafea si-si aprinse nelipsita tigara. Ceilalti inca nu-si pierdusera interesul asupra lui asa ca vinturara pustiurile de deasupra cu intrebari care mai de care. Discuta cu toti macinind in cap insa aceeasi teama de a-si lasa emotiile sa erupa in vreun fel. Ii venira iarasi in minte acele cuvinte – mari sub pustiuri – pe care le simtea descriindu-l exact, atunci si in acel loc. Le intilnise prima data cu foarte mult timp in urma. Apoi, le redescoperise in anii din urma – in prima viata, si se simti atras de ele, de frumusetea lor. Le schimbase doar sensul initial si asta simtea ca era meritul lui.
Incerca sa o priveasca. Sa o vada, sa-si plimbe ochii peste ochii ei, peste par, obraji, peste albul miinilor. Asa, ca din greseala, cumva intimplator. Ii era foame de ea, atit de foame incit ar fi putut sa o priveasca direct in ochi - cum nu facuse niciodata- si calm sa o intrebe simplu “ce faci ?”. Dar in fumul din jur, in zgomotul asurzitor, acolo, ea nu era decit cea de dincolo de masa. Si metrul care-i despartea era prapastia pe care el nu putea s-o sara. Ciudat, dar in acel moment il curenta un déjà-vu, un sentiment bizar ca totul s-a mai intimplat o data, altcindva si altundeva. Doar inima, zanganindu-i nebuneste si anapoda ii spunea ca totul e realitate, iar ea nu e decit o alta amintire din prima viata.
(Dumitru Radu Popescu - Mări sub pustiuri)
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)